In afara de acela pe care il traiesc acum si din cauza caruia am ignorat acest blog in ultima perioada, este cel de a ma implica in treaba asta cu EVS/wandering pana la nivelul in care imi imaginez o mini-scoala de mentorat/motivat/incurajat, in care se intra fara examen si se iese cu aripi, pentru tineri care nu au destule informatii despre cat de usor este sa zbori la ora asta fara sa fii avion.
Ma bucur enorm cand ma abordati pe mess, sa ma intrebati diverse detalii. Ma bucur sa vad ca oameni precum Victor, pe care nu-l cunosc inca, dar care m-a contactat de curand si cu aceasta ocazie am aflat si despre minunatele lucruri cu care se ocupa (dati un click), decoleaza curand! Si mai aleg si Polonia:)
In momentul asta imi zburda neuronii, imbatati de verde ud de aprilie si de noile party-uri. Oamenii parcului, de care vorbeam nu demult, se dovedesc tot mai faini, tot mai altfel decat ceea ce stim noi, inteligenti si cu adevarat nebuni, pe care ii leaga prietenii de ani de zile si copii intr-un mod ciudat noua, care strang bani prin reprezentatii stradale si ii doneaza centrului de caini fara stapan, care fac intr-adevar ceva pentru lucrurile in care cred. Niste oameni de care imi va fi dor si cum n-am intalnit niciodata acasa. EVS, viata mea, starea mea de spirit sunt total schimbate. Inca un motiv sa va trimit la plimbare, sa va zic ca intotdeauna se va intampla ceva nou si frumos, la care nici nu va asteptati.
Un exemplu..Włochaty - Animals
Wednesday, April 21, 2010
Saturday, April 10, 2010
Polonia in doliu
http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/8612825.stm
Exista state in care oamenii isi iubesc presedintele. Exista oameni pe care in astfel de momente, ii pufneste plansul pe strada, oameni carora daca le dai un mesaj pe mobil, spunandu-le ca iti pare rau, vor aprecia enorm gestul facut.
Astazi, 10 aprilie 2010, avionul in care se aflau Lech Kaczynski, sotia lui si alte cateva figuri politice, numarate printre cele aproximativ 90 de persoane, s-a prabusit in vestul Rusiei. Detalii, inca o data, aici.
Mi-a fost dat sa ma aflu aici, in acest moment de cumpana. Deocamdata sunt in casa, departe de reactia generala. La radio se vorbeste numai despre acest trist eveniment, cu pauze de muzica clasica. Vremea tine si ea isonul. Astept, astept sa vad cum o natiune intreaga isi va purta doliul. Intre timp, nu pot decat sa spun ,,Odihniti-va in pace cu totii, si voi, ceilalti 90 pe care, sper, Polonia ii va plange la fel de sincer!"
Exista state in care oamenii isi iubesc presedintele. Exista oameni pe care in astfel de momente, ii pufneste plansul pe strada, oameni carora daca le dai un mesaj pe mobil, spunandu-le ca iti pare rau, vor aprecia enorm gestul facut.
Astazi, 10 aprilie 2010, avionul in care se aflau Lech Kaczynski, sotia lui si alte cateva figuri politice, numarate printre cele aproximativ 90 de persoane, s-a prabusit in vestul Rusiei. Detalii, inca o data, aici.
Mi-a fost dat sa ma aflu aici, in acest moment de cumpana. Deocamdata sunt in casa, departe de reactia generala. La radio se vorbeste numai despre acest trist eveniment, cu pauze de muzica clasica. Vremea tine si ea isonul. Astept, astept sa vad cum o natiune intreaga isi va purta doliul. Intre timp, nu pot decat sa spun ,,Odihniti-va in pace cu totii, si voi, ceilalti 90 pe care, sper, Polonia ii va plange la fel de sincer!"
Tuesday, April 6, 2010
Paste cu aroma de holocaust & co.
OMG! You're back!
Yes, I am!
M-am intors, tocmai petrec prima seara acasa, dupa un weekend prelungit, relaxant si..aventuros. Am fost in Joza, un satuc pe langa Varsovia, sa celebram prima zi de Pasti alaturi de parintii lui Hubert, sotul Ankai. Astfel incepea experienta mea catolica din acest an. Intai, am dus lipsa oualor rosii de pe masa si am incercat sa ignor imaginea farfuriilor cu carne de toate felurile si gustul supei de sfecla rosie. Din pacate, in general, de Paste si Craciun, pofta mea de mancare este foarte scazuta. O masa trista a fost pentru mine micul dejun de duminica, alaturi de intreaga familie (plus ceilalti doi frati), la care s-a ras la fel de des cum s-a tinut un discurs oficial din partea tatalui. Exact, o data.
Mai interesanta a fost, insa, noaptea, in care mi-a lipsit mersul dupa lumina, compensat insa cu impuscaturile care au durat de la miezul noptii pana la 03.00. Dar ca si cum nu era de ajuns ca am tresarit de 13 ori intr-o jumatate de ora, pe la ora doua m-a trezit din somn alarma de incendiu. Cazata fiind intr-o zona izolata a casei, am sunat-o pe Anka disperata, care, incercand sa ma linisteasca, mi-a spus, cu accentul ei dragalas: it's tradition, Clara, it's our tradition! Am adormit la loc amuzata, gandindu-ma din nou de ce nu prea le am cu traditiile. Duminica am ajuns in Niezadara, resedinta Ankai, unde imi place la nebunie sa-mi petrec timpul cu bunicii polonezi, Stopper za dog si unul dintre cele mai simpatice cupluri. Prima zi de Pasti s-a incheiat pe ritmuri de Al Di Meola si River Dance, si cateva Złota Gorzka shots :D
In alta ordine de idei, doresc sa aduc un omagiu asigurarii Axa, pentru cheltuielile pe care le acopera. Cu aceasta ocazie, imi pot cumpara un binoclu super-smecher, caci maine ma duc la control. Da, pot, sa-mi cumpar. Dar din peste 40 de perechi de ochelari probate, imi vin bine 5, din care imi plac doua. Si tot asa.
Intr-o si mai deosebita ordine de idei, acum o ora ma intorceam relaxata (sau mai putin) din Katowice, de la o cafea. Statia la care cobor este mai aproape de casa mea, dar nu si de o trecere de pietoni. Subiectiv, foarte subiectiv vorbind. Asa ca, traversand strada, cu castile in urechi si cu gandul la ceva umplutura de intestin, nu am simtit cum, pe urmele mele, alerga...Masina POLITIEI! Vezi, daca n-am ochelari??? M-a claxonat o data, nu m-am uitat, caci na...dar a doua oara, domnu' politist a sarit din masina si s-a introdus in..lumea mea, pasnica de altfel. A inceput sa-mi turuie in poloneza si m-a invitat nu foarte politicos in masina, asta dupa ce s-a lamurit ca nu am treaba aia...un fel de viza de flotant, la mine. In masina am aflat ca pot plati 50 de Zloti amenda (ceea ce, evident, am facut) si am glumit putin cu ei, dupa ce m-au interogat prieteneste. M-am retras apoi cu un ,,Nu la revedere" din partea mea si cu o invitatie la bere , candva, din partea lor. Ha ha, am uitat sa mentionez ca numai daca fac ei cinste!
Parca cineva se plistisea. Traiasca Polska!
Yes, I am!
M-am intors, tocmai petrec prima seara acasa, dupa un weekend prelungit, relaxant si..aventuros. Am fost in Joza, un satuc pe langa Varsovia, sa celebram prima zi de Pasti alaturi de parintii lui Hubert, sotul Ankai. Astfel incepea experienta mea catolica din acest an. Intai, am dus lipsa oualor rosii de pe masa si am incercat sa ignor imaginea farfuriilor cu carne de toate felurile si gustul supei de sfecla rosie. Din pacate, in general, de Paste si Craciun, pofta mea de mancare este foarte scazuta. O masa trista a fost pentru mine micul dejun de duminica, alaturi de intreaga familie (plus ceilalti doi frati), la care s-a ras la fel de des cum s-a tinut un discurs oficial din partea tatalui. Exact, o data.
Mai interesanta a fost, insa, noaptea, in care mi-a lipsit mersul dupa lumina, compensat insa cu impuscaturile care au durat de la miezul noptii pana la 03.00. Dar ca si cum nu era de ajuns ca am tresarit de 13 ori intr-o jumatate de ora, pe la ora doua m-a trezit din somn alarma de incendiu. Cazata fiind intr-o zona izolata a casei, am sunat-o pe Anka disperata, care, incercand sa ma linisteasca, mi-a spus, cu accentul ei dragalas: it's tradition, Clara, it's our tradition! Am adormit la loc amuzata, gandindu-ma din nou de ce nu prea le am cu traditiile. Duminica am ajuns in Niezadara, resedinta Ankai, unde imi place la nebunie sa-mi petrec timpul cu bunicii polonezi, Stopper za dog si unul dintre cele mai simpatice cupluri. Prima zi de Pasti s-a incheiat pe ritmuri de Al Di Meola si River Dance, si cateva Złota Gorzka shots :D
In alta ordine de idei, doresc sa aduc un omagiu asigurarii Axa, pentru cheltuielile pe care le acopera. Cu aceasta ocazie, imi pot cumpara un binoclu super-smecher, caci maine ma duc la control. Da, pot, sa-mi cumpar. Dar din peste 40 de perechi de ochelari probate, imi vin bine 5, din care imi plac doua. Si tot asa.
Intr-o si mai deosebita ordine de idei, acum o ora ma intorceam relaxata (sau mai putin) din Katowice, de la o cafea. Statia la care cobor este mai aproape de casa mea, dar nu si de o trecere de pietoni. Subiectiv, foarte subiectiv vorbind. Asa ca, traversand strada, cu castile in urechi si cu gandul la ceva umplutura de intestin, nu am simtit cum, pe urmele mele, alerga...Masina POLITIEI! Vezi, daca n-am ochelari??? M-a claxonat o data, nu m-am uitat, caci na...dar a doua oara, domnu' politist a sarit din masina si s-a introdus in..lumea mea, pasnica de altfel. A inceput sa-mi turuie in poloneza si m-a invitat nu foarte politicos in masina, asta dupa ce s-a lamurit ca nu am treaba aia...un fel de viza de flotant, la mine. In masina am aflat ca pot plati 50 de Zloti amenda (ceea ce, evident, am facut) si am glumit putin cu ei, dupa ce m-au interogat prieteneste. M-am retras apoi cu un ,,Nu la revedere" din partea mea si cu o invitatie la bere , candva, din partea lor. Ha ha, am uitat sa mentionez ca numai daca fac ei cinste!
Parca cineva se plistisea. Traiasca Polska!
Friday, April 2, 2010
Cand cauti cu lumanarea...
si nu gasesti, iti dai seama ca ti-ai pierdut ochelarii.
Ieri m-am dus in parc, sa ma bucur de ziua libera, soare, muzica, Svejk. M-am bucurat mai mult decat planuiam, pentru ca un individ (Herflik) si o individa (Izabela) cu care imparteam dealul pe care ma suisem, m-au invitat sa...petrec cu ei. Timpul. Cu aceasta Prea Fericita ocazie, m-am dat cu biclaaaaaaaa!!! In drumul dupa bere. Am stat acolo pe iarba, am povestit in polengleza diverse, am facut schimb de numere de telefon, am mai cunoscut alti indivizi si am fost invitata undeva cu cortul, in doua saptamani, la ziua de nastere a lui Herflik.
Asa-i viata. Castigi oameni, pierzi..ochelarii. Cu toate acestea, vad foarte clar ca e un lucru cat se poate de bun si tot ce pot face e sa ma rog sa rezist durerilor de cap si ochi pe care le voi avea cand voi intra in sevraj. Da, ochelarii creeaza dependenta.
Din alt punct de vedere, azi-dimineata am revenit in parc in speranta ca mi-as putea gasi binoclul. A murit si aceasta, in schimb, a inceput sa ninga, rezulta ca ieri, primavara ne-a tras o pacaleala zdravana. Un fel de ,,credeati ca scapati asa usor?".
EVS incepe sa se simta. Bine.:D
Ieri m-am dus in parc, sa ma bucur de ziua libera, soare, muzica, Svejk. M-am bucurat mai mult decat planuiam, pentru ca un individ (Herflik) si o individa (Izabela) cu care imparteam dealul pe care ma suisem, m-au invitat sa...petrec cu ei. Timpul. Cu aceasta Prea Fericita ocazie, m-am dat cu biclaaaaaaaa!!! In drumul dupa bere. Am stat acolo pe iarba, am povestit in polengleza diverse, am facut schimb de numere de telefon, am mai cunoscut alti indivizi si am fost invitata undeva cu cortul, in doua saptamani, la ziua de nastere a lui Herflik.
Asa-i viata. Castigi oameni, pierzi..ochelarii. Cu toate acestea, vad foarte clar ca e un lucru cat se poate de bun si tot ce pot face e sa ma rog sa rezist durerilor de cap si ochi pe care le voi avea cand voi intra in sevraj. Da, ochelarii creeaza dependenta.
Din alt punct de vedere, azi-dimineata am revenit in parc in speranta ca mi-as putea gasi binoclul. A murit si aceasta, in schimb, a inceput sa ninga, rezulta ca ieri, primavara ne-a tras o pacaleala zdravana. Un fel de ,,credeati ca scapati asa usor?".
EVS incepe sa se simta. Bine.:D
Thursday, April 1, 2010
When I'm bored I start thinking
Boy-friends are actually the girls who share the same boy and then break up. While the Girl-friends have always been like this, they have always been more altruistic and more into comparing their CHICKSPERIENCES different experiences, but the same chick. That's when we can really say we have something in common. And that's why we become BFF, we shared some of the most important things (as we think they were) in our lives: our lovers! After some time we can say: "I'm going to meet with an old boy-friend". How was your meeting? "Great! We laughed a lot about that small dick of our ex!". That's the real fun, knowing that you have someone by your side while carrying the same garbage you once contributed to. If not, you can just weep in front of the empty recycle bin. And thank God you have no.. friends.
We are young and we have big families. Who want to meet, who want to eat, who want to sit talkin' 'bout shit. And we want to lock ourselves in our rooms while they're talking about their business and complaining about you being a vegetarian. And spitting food in each other's faces. And fighting about the soup. And our moms washing the dishes before even desert is served. And You come back and steal a piece of cake, as easy as it is! And then you're away, volunteering, talking to me: yeah, we will miss Family Meatings!
Technology is great, in fact. And sometimes, it becomes a part of you and there's only one step until you become Robocop. Look at the first HEAD-phones! They started with the most important part of the body. Then, to create the illusion you can do anything while they're keeping your brain busy, they created HANDS-free! Thinking that you might run away, they came up with a new idea, to keep your legs busy. Here comes the LAP-top! When they agreed that your body belongs to them now, started to build devices for your busy parts. Starting with your head, they thought that maybe you would like to talk with your eyes. So they offered you the brand new EYE-phone. With this new device you reached a new level of knowledge, becoming ready to share everything on it with the identity collector: FACE-book. If you find a nice girl there, just save her photo and use the dental technology that will make your friend happy: the blue-TOOTH! Last but not least, they managed to tie our hands up in the same network of idiots, even though they say it's WIRELESS. What now?
We are young and we have big families. Who want to meet, who want to eat, who want to sit talkin' 'bout shit. And we want to lock ourselves in our rooms while they're talking about their business and complaining about you being a vegetarian. And spitting food in each other's faces. And fighting about the soup. And our moms washing the dishes before even desert is served. And You come back and steal a piece of cake, as easy as it is! And then you're away, volunteering, talking to me: yeah, we will miss Family Meatings!
Technology is great, in fact. And sometimes, it becomes a part of you and there's only one step until you become Robocop. Look at the first HEAD-phones! They started with the most important part of the body. Then, to create the illusion you can do anything while they're keeping your brain busy, they created HANDS-free! Thinking that you might run away, they came up with a new idea, to keep your legs busy. Here comes the LAP-top! When they agreed that your body belongs to them now, started to build devices for your busy parts. Starting with your head, they thought that maybe you would like to talk with your eyes. So they offered you the brand new EYE-phone. With this new device you reached a new level of knowledge, becoming ready to share everything on it with the identity collector: FACE-book. If you find a nice girl there, just save her photo and use the dental technology that will make your friend happy: the blue-TOOTH! Last but not least, they managed to tie our hands up in the same network of idiots, even though they say it's WIRELESS. What now?
Subscribe to:
Posts (Atom)
