Tuesday, October 6, 2009
N-am net
Si scriu pe furis de pe un laptop care nu e al meu. Camera noua la camin. Colege magnifice. Betie in seara de deschidere. Curs la facultate. Cupluri certande. Octombrie senin. Imi fac unghiile si mi-e lene sa fac dus. Discutii filosofice. Vreau sa citesc. Astept. Plutesc la suprafata. Astept.
Saturday, October 3, 2009
Povesti
Eu nu visez. Eu traiesc legata de pietrele pe care le calc cand imi rade soarele in spate si nu ma uit pe unde merg. Si el merge prin locuri care se numesc ca avioanele, dar el viseaza, ca multi altii. Acum mi-am dat seama. Depinde numai de mine sa-mi fac din viata o metafora? Mi-ar placea sa aflu. Sa ma ascund printre degete, sa alerg cu ochii inchisi pe linia vietii si sa ne ghidam unul altuia creioanele. Totul se intampla acum doar fara fir, pe un geam colorat la care te uiti de pe scaun. Si daca se intampla sa auzi voci, spune lumea ca esti nebun.
In fond, de ce n-ai fi?
In fond, de ce n-ai fi?
Thursday, October 1, 2009
Floricele pe campii
Concluziile zilei de astazi:
A inceput facultatea.
Azi m-a tot pufnit rasul in metrou. Sunt o persoana vesela.
Eu daca as fi albina, n-as sti pe ce floare sa ma asez. Mare ti-e gradina, Doamne!
Nu in ultimul rand, insa, trebuie sa mentionez sentimetul placut pe care l-am avut astazi la facultate.A fost un fel de regasire cu niste oameni pe care nu i-am mai vazut de mult timp si carora stiu ca le voi simti lipsa la finalul celor doi ani ramasi. Ma intreb daca mai sunt oameni care gandesc asa. Si oare isi dau ei seama ca sunt foarte inchisi unii in fata celorlalti? Ar fi dragut sa fiu un exemplu pentru ei, in timpul in care nu ma considera nebuna. Comunicare si relatii publice.
Concluzii part II:
Ma simt sincera.
Ei imi par tristi.
A inceput facultatea.
Azi m-a tot pufnit rasul in metrou. Sunt o persoana vesela.
Eu daca as fi albina, n-as sti pe ce floare sa ma asez. Mare ti-e gradina, Doamne!
Nu in ultimul rand, insa, trebuie sa mentionez sentimetul placut pe care l-am avut astazi la facultate.A fost un fel de regasire cu niste oameni pe care nu i-am mai vazut de mult timp si carora stiu ca le voi simti lipsa la finalul celor doi ani ramasi. Ma intreb daca mai sunt oameni care gandesc asa. Si oare isi dau ei seama ca sunt foarte inchisi unii in fata celorlalti? Ar fi dragut sa fiu un exemplu pentru ei, in timpul in care nu ma considera nebuna. Comunicare si relatii publice.
Concluzii part II:
Ma simt sincera.
Ei imi par tristi.
Wednesday, September 30, 2009
Constiinta sau constientizarea
Nu stiu daca am iar zvacniri ale sentimentului de inferioritate undeva in rana deschisa a constiintei mele adormite, dar am bandajul pregatit dinainte sa tasneasca puroiul. Cred ca m-am obisnuit sa-mi mearga bine si sa astept sa se intample evenimente ca o ploaie de octombrie (George Carlin sigur va da mai multe detalii despre ce vreau sa spun) asa, doar ca sa am ca eventuala activitate desfacerea umbrelei.
Am uitat ca nu trebuie sa ma concentrez numai asupra celor care se situeaza in jurul meu, am uitat de fapt ca omul a fost inzestrat cu inteligenta si deci, cu imaginatie, creativitate si alte capacitati de-astea ajutatoare tocmai ca sa se descurce in situatii asemenea supravietuirii in banalul cotidian! Prin urmare, as putea sa-mi creez singura probleme (desi am nevoie de personaje care sa-mi stimuleze emisfera dreapta) sau pur si simplu sa-mi pun niste probleme. Chiar imi este atat de greu sa ascund sub pleata-mi, ce-i drept, cam scurta, aura asta protectoare, incat sa ma poata apuca si pe mine dracii cateodata?? Sau poate exact in asta se regaseste unicitatea spiritului meu radiant si mereu intr-un zbucium care nu e nici de bine nici de rau? Sau nici de rau, nici de foarte rau?
Ori poate, ma intreb eu filosofic si introspectiv, sunt eu intr-un astfel de stadiu de amortire a ceea ce inseamna emotii, feeling, suflet, inima albastra, corazon si toate cele sensibile, asa, asemenea frunzelor de prin copaci gata sa se decoloreze si sa cada? Vai de mine? Asta urmeaza??
Nuuu, presupun ca nu, dar verva asta cu care ma tot inconjor de parca mi-as face cercuri perfecte in juru-mi cu un compas ii ajuta parca mai mult pe ceilalti decat pe mine si ma simt ca o lumanare care arde, face lumina in jur, in timp ce ea se aduna intr-o gramajoara diforma de ceara. Ma consum si raman acolo, pana cand, dupa principiul pasarii Phoenix, incep sa luminez si din pozitia cea chircita. Aiurez si in favoarea cui? atat timp cat traiesc cu impresia, gresita sau nu, ca ma cunosc. Si ma mai intreb ceva: e oare de ajuns sa ma cunosc (sa o cred cel putin) pe mine insami, sau ar trebui sa purced necontenit la spargerea seifelor? Si pana la urma, cu ce m-ar ajuta sa evoluez, pana unde ar trebui sa evoluez, ce s-ar intampla daca as evolua numai eu sau intr-un mod pe care numai eu l-as intelege si cum ramane cu fericirea??
Pana la urma, daca ma screm un pic, reusesc! Imi lipsea vointa, tocmai mi-a atras atentia si o draga amica pe care mi-ar placea sa o cunosc mai bine. Deci asta e ideea evolutiei si a speciei umane scriitoare: punerea de intrebari si exclamatiile in fata miraculosului vietii. Si mai apoi, negresit, parerea!
Mai, eu sunt inconstienta?
P.S. Am uitat sa ma intreb ceva. Chiar e nevoie mereu de un barbat ca sa mi se zdruncine constiinta?
Am uitat ca nu trebuie sa ma concentrez numai asupra celor care se situeaza in jurul meu, am uitat de fapt ca omul a fost inzestrat cu inteligenta si deci, cu imaginatie, creativitate si alte capacitati de-astea ajutatoare tocmai ca sa se descurce in situatii asemenea supravietuirii in banalul cotidian! Prin urmare, as putea sa-mi creez singura probleme (desi am nevoie de personaje care sa-mi stimuleze emisfera dreapta) sau pur si simplu sa-mi pun niste probleme. Chiar imi este atat de greu sa ascund sub pleata-mi, ce-i drept, cam scurta, aura asta protectoare, incat sa ma poata apuca si pe mine dracii cateodata?? Sau poate exact in asta se regaseste unicitatea spiritului meu radiant si mereu intr-un zbucium care nu e nici de bine nici de rau? Sau nici de rau, nici de foarte rau?
Ori poate, ma intreb eu filosofic si introspectiv, sunt eu intr-un astfel de stadiu de amortire a ceea ce inseamna emotii, feeling, suflet, inima albastra, corazon si toate cele sensibile, asa, asemenea frunzelor de prin copaci gata sa se decoloreze si sa cada? Vai de mine? Asta urmeaza??
Nuuu, presupun ca nu, dar verva asta cu care ma tot inconjor de parca mi-as face cercuri perfecte in juru-mi cu un compas ii ajuta parca mai mult pe ceilalti decat pe mine si ma simt ca o lumanare care arde, face lumina in jur, in timp ce ea se aduna intr-o gramajoara diforma de ceara. Ma consum si raman acolo, pana cand, dupa principiul pasarii Phoenix, incep sa luminez si din pozitia cea chircita. Aiurez si in favoarea cui? atat timp cat traiesc cu impresia, gresita sau nu, ca ma cunosc. Si ma mai intreb ceva: e oare de ajuns sa ma cunosc (sa o cred cel putin) pe mine insami, sau ar trebui sa purced necontenit la spargerea seifelor? Si pana la urma, cu ce m-ar ajuta sa evoluez, pana unde ar trebui sa evoluez, ce s-ar intampla daca as evolua numai eu sau intr-un mod pe care numai eu l-as intelege si cum ramane cu fericirea??
Pana la urma, daca ma screm un pic, reusesc! Imi lipsea vointa, tocmai mi-a atras atentia si o draga amica pe care mi-ar placea sa o cunosc mai bine. Deci asta e ideea evolutiei si a speciei umane scriitoare: punerea de intrebari si exclamatiile in fata miraculosului vietii. Si mai apoi, negresit, parerea!
Mai, eu sunt inconstienta?
P.S. Am uitat sa ma intreb ceva. Chiar e nevoie mereu de un barbat ca sa mi se zdruncine constiinta?
Tuesday, September 29, 2009
In aeroport
Am aterizat. M-am crezut interesanta zilele astea asa ca mai bine nu mai scriu nimic deocamdata. Pana da vreun elicopter peste mine.
Sunday, September 27, 2009
Friday, September 25, 2009
,,Romante pentru mai tarziu"
Rasfoind printre amintiri, in lipsa nu de ocupatii fructuoase ci probabil de starea potrivita, am gasit si o poezie care a fost scrisa pentru mine. E dragut sa ti se scrie o poezie. E dragut sa stii ca ai stimulat o minte la nivelul la care aceasta sa fie capabila sa produca ceva frumos, asemenea unei poezii, fie ea reusita sau nu. E magulitor sa te vezi descris prin perspectiva celui care simte ceva pentru un ,,tu" pe care inca incearca sa-l cunoasca. E si mai interesant sa gasesti randurile mai tarziu si apoi sa te regasesti in ele. Multumesc, domnule poet roman care compune in engleza si-mi permit sa-ti public poezia, ca doar mi-ai facut-o cadou. Si la cat mai multe muze!
The Chance of Wisdom
Decended on the soil where we live
A beauty, a lady or a wild beast
Says a tale in order to deceieve
A fallen world shaded by the mist.
The story of a fractured thought
The magical feeling of its words
The true idea which we all bought
Freedom at the price of swords.
Pointy, sharp and painted red,
The story of the darkest dream,
A path of pure gold lies ahead,
Is it a beauty, a beast or just a queen?
Your P.S.? And all of this because I love you.
Astea da frumoase amintiri.
My P.S.? I feel like I'm more of a wild beast. Never a beauty and nobody's queen.
The Chance of Wisdom
Decended on the soil where we live
A beauty, a lady or a wild beast
Says a tale in order to deceieve
A fallen world shaded by the mist.
The story of a fractured thought
The magical feeling of its words
The true idea which we all bought
Freedom at the price of swords.
Pointy, sharp and painted red,
The story of the darkest dream,
A path of pure gold lies ahead,
Is it a beauty, a beast or just a queen?
Your P.S.? And all of this because I love you.
Astea da frumoase amintiri.
My P.S.? I feel like I'm more of a wild beast. Never a beauty and nobody's queen.
Wednesday, September 23, 2009
Sunday, September 20, 2009
Tineret mandria tarii!
Astazi s-a intamplat ceva inedit! Stiam eu ca fac mereu alegerile corecte (ye right!). As incepe urmatoarea propozitie cu deci pentru ca spovedania de astazi cuprinde numai si numai concluzii, dar voi incepe cu o intrebare retorica: sunt eu (sincer) retardata sau oamenii astia sufera de sindromul Down?
Cica ma duc la un party de roacari, un party care se tine de cativa ani inoace, de fapt de cand a luat viata un bar dragut, pot spune, de pe langa gara. Eu n-am crescut acolo, ca multi dintre colegii si prietenii mei, nu pentru ca ar fi fost gresit populat localul, dar cantitatea de teribilism de pe vremuri era prea mare ca sa-i fac eu fata. Nu pentru atmosfera, caci ea a fost si e ok, ci strict pentru atitudinea oamenilor aflati in ,,acel" stadiu. Nimic legat de muzica, atmosfera, etzetera; bine, nu ca si cum s-ar fi inteles vreodata.
Ei bine, mai trecusem si anii anteriori dar astazi am facut prezenta oficial la party si da, eu m-am simtit foarte bine, caci eu cu o companie placuta, cateva muzici ritmate si niste glume spuse ca lumea ma simt pe deplin satisfacuta, mai ales atunci cand stiu ca nu pot avea pretentii la mai mult. Am dansat, am intalnit multi cunoscuti, socializare în toata regula. Ha! Ce este insa intr-adevar important nu am mentionat inca!
Ne facem aparitia (o parte dintre noi) la ora noua doua puncte si ceva. Raman putin în usa pentru a ma autoservi cu primele impresii si acum urmeaza bullets. Ce gluma, n-as sta sa scriu cu bullets, like d-ohh! Dar bag alineat, sa topaie în ochi la cititor.
Muzica se auzea destul de greu de afara, deci numarul redus de boxe clar nu este destinat organizarii de chefuri, GEN, daca stateai în zona amenajata special pentru dans, nu auzeai decat douascinci la suta din notele muzicale. De pe cd vorbesc, de pe cd-ul cu trackuri din cate am observat, pentru ca, uimitor, tinand cont de potentialul muzical al acestui bar extrEMO de popular, am auzit cam aceleasi 25 de melodii toate cele 2 ore cat a tinut cheful. Acu’ poate n-am dreptate si cheful asta a inceput de la 5 dupa-masa, ca alt motiv ca sa se termine la unspe jumate eu nu pot debita la ora asta ,,tarzie”.
Populatia era numeroasa. Media de varsta, 16 ani, parerea mea. În afara de noi, cei cativa eterni ai acestor petreceri si tipele de la bar, mutrele noi nu-mi inspirau prea multa maturitate. A! Am uitat de niste cheliosi cu muschi care stateau la mesele paralele cu ale noastre. Stiu ca urlau mult si ca le-a placut cum a sunat ,,Ciao Bella” (dupa ce a zis-o unul de la noi), incat au repetat-o de fiecare data cand cineva pleca din separeul în care ne aflam. Restul erau asa, pe cateva categorii: cupluri care se lingeau pe scaune, niste fete cul care clar erau acolo de la 5, s-au gandit ele ca le ia ceva timp sa se imbete desi nu cred ca au depus prea mult efort (sau bani) pentru asta si niste baieti care faceau pogo cu orice ocazie. A, si ca tot zic de cupluri, am observat ca manifesta o atractie irezistibila fata de activitatea denumita ,,statul pe scaun” si parca ma vad pe mine acu vreo 3 ani cand primer amorul meu nu ma lasa sa dansez de gelozie. Nu ca-mi zicea nu, dar…Eh, vremuri apuse, sar’na Doamne! În rest, numai de bine. Au venit la noi 3 baietasi care ne-au rugat serios, cu tot cu indicatii, sa avem grija de ghiozdanele lor. Nicio problema, dar cand le-am cerut o bere, asa, de bun simt, au zis ca n-au nici pentru ei. Pai si ma intreb eu, ce cautau acolo? Nu bei, nu… Nu stiu ce, dar daca ma gandesc eu mai bine creca au zis numa’ asa, ca sa scape. HA! M-am prins ma!
Repet, eu m-am simti bine, am si dansat, lucru imbucurator, caci nu o mai facusem demult, ca p-aici am vazut ca s-a dus moda si uite de-aia vreau eu la capitala dom’le, ca sa ard si eu niste calorii si sa-mi transpir stresu’! Ea se numeste Simona Patruleasa si soc: la ora unspe jumate s-a oprit muzica!!! Dar stai, ca muzica nu e Eminescu, sa ,,se” de una singura, vreau sa spun, ya know, like, au oprit muzica!!! La unspe jumate!!!! Asta ca sa-i dea drumul dupa o alta jumatate de ora în surdina, ca pentru o cina romantica, desi parca se auzea din difuzorul telefonului cu ecran alb-negru al lu’ tovarasu cu care faceam misto la momentul respectiv. Ca tot e acum la televizor (da, am teveu’ deschis uau), ,,this is the wooorld that we live iiiin”!
Am mai stat noi la o barfa pana pe la 12 si ceva, cand lumea decide ca e deja tarziu, la naiba si tre’ sa se culce, ma! Unul dintre prezenti face o invitatie pe la casa lui (afterparty ii zice) lipsita de parinti si soc! Toata lumea pleaca acasa!!! Si nu, nu la casa aluia! Neprevazutul se afla la orice pas… Si iata-ma, la doispe jumate, introducand cu teama si regret în suflet cheia în usa apartamentului meu, în care soc! Toata lumea dormea deja. Mama, pe care am prins-o vizitand toaleta, nici nu m-a mai intrebat nimic, a tras singura concluzia: nu v-a placut, nu? Si apoi ne-am asezat la o piersica si o mica discutie despre cat de cuminti sunt copiii din ziua de azi. Of of, mai mai! Preferam parca sa aud un refren în genul ,,alcoolul este viata si viata e alcoolul”, în schimb, inainte de parasirea incintei celui mai tare chef la care am fost în vara asta, am incins o hora afara, cu chiote si fluieraturi, rasunand în noaptea neagra ,,Trandafir de la Moldova” si ,,Ma dusei sa trec la Olt”. Maaaaa!
Analizand inca o data cele intamplate în aceasta seara deosebita, realizez ca nu pot trage, de fapt, decat o singura concluzie: ca, dupa ce ca sunt desteapta si frumoasa, sunt si devreme-acasa!
Cica ma duc la un party de roacari, un party care se tine de cativa ani inoace, de fapt de cand a luat viata un bar dragut, pot spune, de pe langa gara. Eu n-am crescut acolo, ca multi dintre colegii si prietenii mei, nu pentru ca ar fi fost gresit populat localul, dar cantitatea de teribilism de pe vremuri era prea mare ca sa-i fac eu fata. Nu pentru atmosfera, caci ea a fost si e ok, ci strict pentru atitudinea oamenilor aflati in ,,acel" stadiu. Nimic legat de muzica, atmosfera, etzetera; bine, nu ca si cum s-ar fi inteles vreodata.
Ei bine, mai trecusem si anii anteriori dar astazi am facut prezenta oficial la party si da, eu m-am simtit foarte bine, caci eu cu o companie placuta, cateva muzici ritmate si niste glume spuse ca lumea ma simt pe deplin satisfacuta, mai ales atunci cand stiu ca nu pot avea pretentii la mai mult. Am dansat, am intalnit multi cunoscuti, socializare în toata regula. Ha! Ce este insa intr-adevar important nu am mentionat inca!
Ne facem aparitia (o parte dintre noi) la ora noua doua puncte si ceva. Raman putin în usa pentru a ma autoservi cu primele impresii si acum urmeaza bullets. Ce gluma, n-as sta sa scriu cu bullets, like d-ohh! Dar bag alineat, sa topaie în ochi la cititor.
Muzica se auzea destul de greu de afara, deci numarul redus de boxe clar nu este destinat organizarii de chefuri, GEN, daca stateai în zona amenajata special pentru dans, nu auzeai decat douascinci la suta din notele muzicale. De pe cd vorbesc, de pe cd-ul cu trackuri din cate am observat, pentru ca, uimitor, tinand cont de potentialul muzical al acestui bar extrEMO de popular, am auzit cam aceleasi 25 de melodii toate cele 2 ore cat a tinut cheful. Acu’ poate n-am dreptate si cheful asta a inceput de la 5 dupa-masa, ca alt motiv ca sa se termine la unspe jumate eu nu pot debita la ora asta ,,tarzie”.
Populatia era numeroasa. Media de varsta, 16 ani, parerea mea. În afara de noi, cei cativa eterni ai acestor petreceri si tipele de la bar, mutrele noi nu-mi inspirau prea multa maturitate. A! Am uitat de niste cheliosi cu muschi care stateau la mesele paralele cu ale noastre. Stiu ca urlau mult si ca le-a placut cum a sunat ,,Ciao Bella” (dupa ce a zis-o unul de la noi), incat au repetat-o de fiecare data cand cineva pleca din separeul în care ne aflam. Restul erau asa, pe cateva categorii: cupluri care se lingeau pe scaune, niste fete cul care clar erau acolo de la 5, s-au gandit ele ca le ia ceva timp sa se imbete desi nu cred ca au depus prea mult efort (sau bani) pentru asta si niste baieti care faceau pogo cu orice ocazie. A, si ca tot zic de cupluri, am observat ca manifesta o atractie irezistibila fata de activitatea denumita ,,statul pe scaun” si parca ma vad pe mine acu vreo 3 ani cand primer amorul meu nu ma lasa sa dansez de gelozie. Nu ca-mi zicea nu, dar…Eh, vremuri apuse, sar’na Doamne! În rest, numai de bine. Au venit la noi 3 baietasi care ne-au rugat serios, cu tot cu indicatii, sa avem grija de ghiozdanele lor. Nicio problema, dar cand le-am cerut o bere, asa, de bun simt, au zis ca n-au nici pentru ei. Pai si ma intreb eu, ce cautau acolo? Nu bei, nu… Nu stiu ce, dar daca ma gandesc eu mai bine creca au zis numa’ asa, ca sa scape. HA! M-am prins ma!
Repet, eu m-am simti bine, am si dansat, lucru imbucurator, caci nu o mai facusem demult, ca p-aici am vazut ca s-a dus moda si uite de-aia vreau eu la capitala dom’le, ca sa ard si eu niste calorii si sa-mi transpir stresu’! Ea se numeste Simona Patruleasa si soc: la ora unspe jumate s-a oprit muzica!!! Dar stai, ca muzica nu e Eminescu, sa ,,se” de una singura, vreau sa spun, ya know, like, au oprit muzica!!! La unspe jumate!!!! Asta ca sa-i dea drumul dupa o alta jumatate de ora în surdina, ca pentru o cina romantica, desi parca se auzea din difuzorul telefonului cu ecran alb-negru al lu’ tovarasu cu care faceam misto la momentul respectiv. Ca tot e acum la televizor (da, am teveu’ deschis uau), ,,this is the wooorld that we live iiiin”!
Am mai stat noi la o barfa pana pe la 12 si ceva, cand lumea decide ca e deja tarziu, la naiba si tre’ sa se culce, ma! Unul dintre prezenti face o invitatie pe la casa lui (afterparty ii zice) lipsita de parinti si soc! Toata lumea pleaca acasa!!! Si nu, nu la casa aluia! Neprevazutul se afla la orice pas… Si iata-ma, la doispe jumate, introducand cu teama si regret în suflet cheia în usa apartamentului meu, în care soc! Toata lumea dormea deja. Mama, pe care am prins-o vizitand toaleta, nici nu m-a mai intrebat nimic, a tras singura concluzia: nu v-a placut, nu? Si apoi ne-am asezat la o piersica si o mica discutie despre cat de cuminti sunt copiii din ziua de azi. Of of, mai mai! Preferam parca sa aud un refren în genul ,,alcoolul este viata si viata e alcoolul”, în schimb, inainte de parasirea incintei celui mai tare chef la care am fost în vara asta, am incins o hora afara, cu chiote si fluieraturi, rasunand în noaptea neagra ,,Trandafir de la Moldova” si ,,Ma dusei sa trec la Olt”. Maaaaa!
Analizand inca o data cele intamplate în aceasta seara deosebita, realizez ca nu pot trage, de fapt, decat o singura concluzie: ca, dupa ce ca sunt desteapta si frumoasa, sunt si devreme-acasa!
Saturday, September 19, 2009
Astazi, 19 septembrie 2009
Da, tot azi. Dupa ce termin de scris citesc. Promit. Las vacile si citesc. Duminica plec la capitala. O zi, sa ma cazez. Astept si asta. Sa inceapa. Azi daa, m-am simtit nesigura. Inca o data. Debitez in propozitii scurte, bine ca nu ma vede nimeni. Si adanc in opinia mea am de gand sa inchei brutal, dandu-mi mie insami a XI-a porunca.
Asculta, priveste si taci!...
Asculta, sa-nveti sa vorbesti,
Priveste, sa-nveti sa cladesti.
Si taci, sa-ntelegi ce sa faci...
Asculta, priveste si taci!
Cand simti ca pacatul te paste
Si glasul Sirenei te fura,
Tu pune-ti lacat la gura
Si-mplora doar sfintele moaste -
Cand simti ca pacatul te paste!...
Cand simti ca dusmanul te-nvinge,
Smulgandu-ti din suflet credinta,
Asteapta-ti tacut biruinta
Si candela mintii nu-ti stinge -
Cand simti ca dusmanul te-nvinge!
Cand vratele-ncep sa te doara,
De teama sa nu-mbatranesti,
Ramai tot cel care esti -
Aceeasi piatra de moara -
Cand bratele-nep sa te doara!...
Iar cand, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea sa mai faci,
Asculta, priveste si taci!...
Din brate fa-ti aripi de fier
Si zboara cu ele spre cer!...
Eu nu tot de zburat vorbeam? Aia e.
P.S. Astazi, 19 septembrie 2009. Ion Minulescu, apropo.
Asculta, priveste si taci!...
Asculta, sa-nveti sa vorbesti,
Priveste, sa-nveti sa cladesti.
Si taci, sa-ntelegi ce sa faci...
Asculta, priveste si taci!
Cand simti ca pacatul te paste
Si glasul Sirenei te fura,
Tu pune-ti lacat la gura
Si-mplora doar sfintele moaste -
Cand simti ca pacatul te paste!...
Cand simti ca dusmanul te-nvinge,
Smulgandu-ti din suflet credinta,
Asteapta-ti tacut biruinta
Si candela mintii nu-ti stinge -
Cand simti ca dusmanul te-nvinge!
Cand vratele-ncep sa te doara,
De teama sa nu-mbatranesti,
Ramai tot cel care esti -
Aceeasi piatra de moara -
Cand bratele-nep sa te doara!...
Iar cand, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea sa mai faci,
Asculta, priveste si taci!...
Din brate fa-ti aripi de fier
Si zboara cu ele spre cer!...
Eu nu tot de zburat vorbeam? Aia e.
P.S. Astazi, 19 septembrie 2009. Ion Minulescu, apropo.
Subscribe to:
Posts (Atom)
