Se numeste Marti, 23 martie. Alcatuita din Cap, Maini, Trunchi si Picioare.
Capul: se trezeste dimineata devreme, ia autobuzul catre scoala la care invata unul dintre cei mai adorabili copii pe care ii cunosc, fratele mentorului meu. Clasa lui, respectiv a doua B, a avut de prezentat Romania, in cadrul unui fel necunoscut de eveniment care a avut loc in sala de sport. Pe langa tarisoara mea draga, au fost prezentate Spania, Franta, Italia, Finlanda si Suedia. Cu copilasii astia a fost dragoste la prima vedere din ambele parti, iar cand am vazut ca au avut cea mai faina prezentare dintre toate imi venea sa-i iau in brate pe toti! Rolul meu, deosebit de important pentru ei, a fost sa spun 2-3 fraze in romana, despre doamna patrie. Intorsi in clasa, au inceput sa-mi ofere cadouri incropite ad-hoc: de la bomboane la ambalaj de ciocolata kinder. Dansatorul meu preferat mi-a daruit o pagina dintr-un caietel, cu o fetita purtand o bluza cu inimioare. Ar fi imposibil sa nu iubesti in acel moment copii si sa nu te gandesti ca acestea sunt poate singurele cadouri care ti-au fost daruite din suflet. Si ultimele pe care ei le-au daruit astfel.
Mainile: emtionata inca, dupa pranz am plecat la ,,Gala Laureatilor" concursului de ,,reciteatru" (pentru ca nu m-am prins inca ce a fost exact), unde am facut parte dintr-o improvizatie draguta, in cadrul careia am detinut rolul directorului de casting. Numarand pe degete, asta a insemnat pregatit pliante, vorbit in poloneza, facut poze, primit carte. Destul cat sa-mi ramana degetul mare liber si sa arat OK.
Trunchi: merge bine pus aici. A venit, in fine, primavara, si cu aceasta ocazie, am plecat la o plimbare nocturna prin oras. Si....surprizaaaaaaaa!!! Tarnowskie Gory e mai mare decat credeam, dragut si pliiiin de barulete si Music Clubs. Da, merita mentionat ca in Tarnowskie au loc o gramada de concerte live sustinute de trupe locale. Never been to one, but our lives are changed now, so...looking forward to!:))
Picioare: cand zicem asta ne gandim la mers, mers mult. Pai dupa ce m-am plimbat pana am obosit, am poposit in pub-ul la usa caruia ma asteptau cei doi cataratori, discutand la o tigara. Ne-am teleportat sus, la locul cu pricina, unde am gasit multi, multi oameni. Cu aceasta minunata ocazie, dragi prieteni, am vorbit poloneza cat n-am vorbit in viata mea. Adica in ultimele trei luni, zic. Cu un ranjet mare pe fata, sa se vada ca ma bucur sa le pocesc limba, m-am bagat in seama, asa cum stiu eu mai bine si am aflat mai multe despre activitati, asa ca planuiesc sa strig "prezent" martea viitoare.
De ce povestesc acestea? Ca sa vada poporul ca in 24 de ore micute se pot schimba multe daca vrei. Ca sa stie poporul ca e fain sa fii nebun cand esti voluntar, chiar daca, poate, dupa ziua de vineri, nu voi mai apuca sa mai scriu. Ma macina curiozitatea. Pana atunci, noi, zilele astea, acelasi loc, aceeasi ora...doar cu..un pahar cu apa, ca voluntarii n-au bani de Kinder Delice!
Wednesday, March 24, 2010
Just another soldier on the road to nowhere
De ce? Pentru ca vineri seara (post-depresia de mai jos), datorita (wow) colegului meu de apartament, am decis brusc sa ,,ne schimbam viata":)). Astfel ca:
Sambata la 8 dimineata eram in picioare, gata de hitch-hiking pana in Czestochowa, care se afla la aproximativ 90 de kilometri de Tarnowskie Gory. Si uite asa mi-am inceput cariera de autostopista. Da, suna cel putin interesant. Cu aceasta ocazie, drumul dus a fost GENIAL! Printre cei care ne-au luat s-au numarat doi tipi care fac parte dintr-un Caving/Climbing club cu sediul exact la noi in oras. Si uite asa ne-au invitat sa participam, caci au intalnire in fiecare marti. Evident ca am decis sa merg si oamenii au fost atat de dragalasi incat ne-au dus pana la destinatia finala (in sensuri bune), chiar daca nu era chiar in drumul lor. Mult-prea-bine-dispusii de noi ne-am apucat indata de cotropit orasul, nu inainte insa de a ma intalni cu Oliwia, din proiectul din iunie. Dupa sesiunea de depanat amintiri incununata de un kebab, am pornit spre un hot spot de agatat masini, printre discutii filosofice si poze facute boschetarilor de Polska ce dormeau pe asfaltul proaspat incalzit. Cu ajutorul pantalonilor mei inflorati + dans si zambete idiotice, drumul inapoi a fost la fel de placut ca si primul, intrucat ne-am imbarcat intr-un 4x4 trenduros al unei blonde simpatice care se grabea al dracului de tare. Si cum sa zic...a calcat-o bine!
Era vreo 4 cand am ajuns acasa si am deci sa plecam instant in Katowice la un festival. Pe scurt, impresionatu-ne-au niste oameni:
1. Fata, 22 de ani, plecata UN AN de zile singura, in barca, intr-un tur al lumii.
2. Cuplu, sot-sotie, din pacate tipul a venit singur caci a ramas vaduv, insa cu amintirile unui tur al lumii care a durat 5 ani si in care mijlocul de transport a fost achizitionat exclusiv prin...HITCH-HIKING. De mentionat ca TOATE mijloacele de transport s-au incadrat intre caruta si avion, inclusiv.
Cu gura cascata si picioarele praf, ne-am intors acasa, fleoscaiti dar fericiti. Si cu planuri mari: Vineri, 26 martie 2010, echipa alcatuita din subsemnata, colegul de apartament si Cristina porneste in mare aventura a weekendului: hitch-hiking to Gdansk. Wish us luck!
Sambata la 8 dimineata eram in picioare, gata de hitch-hiking pana in Czestochowa, care se afla la aproximativ 90 de kilometri de Tarnowskie Gory. Si uite asa mi-am inceput cariera de autostopista. Da, suna cel putin interesant. Cu aceasta ocazie, drumul dus a fost GENIAL! Printre cei care ne-au luat s-au numarat doi tipi care fac parte dintr-un Caving/Climbing club cu sediul exact la noi in oras. Si uite asa ne-au invitat sa participam, caci au intalnire in fiecare marti. Evident ca am decis sa merg si oamenii au fost atat de dragalasi incat ne-au dus pana la destinatia finala (in sensuri bune), chiar daca nu era chiar in drumul lor. Mult-prea-bine-dispusii de noi ne-am apucat indata de cotropit orasul, nu inainte insa de a ma intalni cu Oliwia, din proiectul din iunie. Dupa sesiunea de depanat amintiri incununata de un kebab, am pornit spre un hot spot de agatat masini, printre discutii filosofice si poze facute boschetarilor de Polska ce dormeau pe asfaltul proaspat incalzit. Cu ajutorul pantalonilor mei inflorati + dans si zambete idiotice, drumul inapoi a fost la fel de placut ca si primul, intrucat ne-am imbarcat intr-un 4x4 trenduros al unei blonde simpatice care se grabea al dracului de tare. Si cum sa zic...a calcat-o bine!
Era vreo 4 cand am ajuns acasa si am deci sa plecam instant in Katowice la un festival. Pe scurt, impresionatu-ne-au niste oameni:
1. Fata, 22 de ani, plecata UN AN de zile singura, in barca, intr-un tur al lumii.
2. Cuplu, sot-sotie, din pacate tipul a venit singur caci a ramas vaduv, insa cu amintirile unui tur al lumii care a durat 5 ani si in care mijlocul de transport a fost achizitionat exclusiv prin...HITCH-HIKING. De mentionat ca TOATE mijloacele de transport s-au incadrat intre caruta si avion, inclusiv.
Cu gura cascata si picioarele praf, ne-am intors acasa, fleoscaiti dar fericiti. Si cu planuri mari: Vineri, 26 martie 2010, echipa alcatuita din subsemnata, colegul de apartament si Cristina porneste in mare aventura a weekendului: hitch-hiking to Gdansk. Wish us luck!
Friday, March 19, 2010
HaoticAAA
Da, declar aici si acum ca ma plictisesc! E vineri si ma plictisesc atat de tare incat imi vin in cap o multime de ganduri si planuri si intrebari si raspunsuri incat nu le fac fata!
As vrea sa merg la The Umbilical Brothers weekendul urmator dar biletul e prea scump.
In schimb, ieri am fost la un club de film dupa lucru si am vazut The Devil and Daniel Johnston, care este un altfel de documentar despre un altfel de artist, supranumit ,,the outsider musician". Un fel de geniu al mediocritatii, Daniel Johnston e chiar altfel, iar I had lost my mind poate sa dea o explicatie foarte simpla, convingatoare pentru a vedea acest film si pentru a incepe sa-i asculti muzica.
Intre timp, dupa alte ture de zapada, parca parca are de gand si primavara sa vina, iar el are grija sa-mi mentina o stare ..o stare.
Desi imi vine sa-mi iau campii..Sunt fericita ca stiu ca o sa vin acasa. Si o sa plec iar. Exchange in Porto, Portugalia. Nu-i asa ca pana la urma viata e faina?
Ar trebui sa ma las de scris, stiu.
As vrea sa merg la The Umbilical Brothers weekendul urmator dar biletul e prea scump.
In schimb, ieri am fost la un club de film dupa lucru si am vazut The Devil and Daniel Johnston, care este un altfel de documentar despre un altfel de artist, supranumit ,,the outsider musician". Un fel de geniu al mediocritatii, Daniel Johnston e chiar altfel, iar I had lost my mind poate sa dea o explicatie foarte simpla, convingatoare pentru a vedea acest film si pentru a incepe sa-i asculti muzica.
Intre timp, dupa alte ture de zapada, parca parca are de gand si primavara sa vina, iar el are grija sa-mi mentina o stare ..o stare.
Desi imi vine sa-mi iau campii..Sunt fericita ca stiu ca o sa vin acasa. Si o sa plec iar. Exchange in Porto, Portugalia. Nu-i asa ca pana la urma viata e faina?
Ar trebui sa ma las de scris, stiu.
Monday, March 15, 2010
From freak to greek. In a week.
Prolog si epilog: Zbori uneori cu gandul ca e bine sa privesti de sus si tot uneori se intampla sa ai parte de aterizare fortata pentru ca la bordul avionului nu se afla cine credeai.
Prima parte a saptamanii trecute inseamna Milano. Un zbor deosebit de matinal, o camera de hotel foarte faina, un receptionist roman tinerel, dragalas si foarte saritor, un dom impresionant, colt la cot cu niste preturi la fel de impresionante.A! Si gara centrala, care e mai faina decat majoritatea celorlalte cladiri milaneze. In general, Milano este un oras foarte plictisitor, insa nimic surprinzator pentru "capitala modei". Nu este locul in care sa petreci mai mult de 2 zile si sa ramai cu gura cascata de mai mult de 3 ori. Cu toate acestea, exista detalii foarte interesante de observat. Spre exemplu, nimeni nu e imbracat in asa fel incat sa te treaca fiori, asa cum te-ai putea astepta. Am descoperit insa, in aeroport, ca noua moda este babcia-style (stilul bunica): par gri spre verde si haine largi in culori spalacite. Interesanta mi s-a parut impartirea pe rase in domeniul muncii: chinezii lucreaza la Mc, magazinele scumpe sunt pazite de negri inalti si zambareti, in timp ce indienii sunt peste tot si se holbeaza la tine. Si se holbeaza la tine. Si uneori mai zic cate ceva. Finalul excursiei s-a consumat in cele mai mult de 8 ore de stat in aeroport, unde am dormit ziar la ziar cu alti plimbareti si unde am cunoscut un spaniol taaaare dragalas caruia i s-a facut mila si a impartit cu mine niste biscuiti cu masline. L-am botezat Olivier pentru ca nu am facut cunostinta.
Asadar, miercuri pe la pranz am ajuns in camera mea draga, sleita de puteri, dar gata sa dorm 3 ore si sa iau spre Cracovia, unde aveam sa petrec tot restul saptamanii. Vremea excelent de proasta m-a introdus delicat intr-o semi-depresie cu ajutorul careia am petrecut mai mult timp in casa, gatind sau filosofand alaturi de Cristina, za spenish ivies.
Saptamana aceasta nu se rezuma, insa, la "wanderingul" prezentat. Am hoinarit mai mult prin sufletele oamenilor de numeroase natii. Am aflat povestea intreaga a unei poloneze ex-evs in Roma, la un centru de dezintoxicare pentru dependenti de droguri, relatia cu unul dintre pacienti si depresia inca existenta de dupa o astfel de experienta. Am aflat povestea unui voluntar de 30 de ani dintre care ultimii 10 si i-a petrecut printre weekenduri colorate cu ecstasy si heroina si care acum zace beat in fiecare zi, dar simte ca a devenit ,,a better person". Am renuntat pentru totdeauna la consumul de...suc de portocale, am vizitat Uniwersytet Jagielloński si i-am revazut pe Robert si pe Julyia din Lituania, am mers pe jos kilometri intregi din cauza unor aventuri cu autobuzul de noapte si am urat Polonia vineri noaptea. M-am simtit putin impresionabila, dar...from dumb to numb se intampla rapid.
Si am revenit la treaba. Apropo, au trecut aproape 3 luni. Jumatate. Epilog:
Prima parte a saptamanii trecute inseamna Milano. Un zbor deosebit de matinal, o camera de hotel foarte faina, un receptionist roman tinerel, dragalas si foarte saritor, un dom impresionant, colt la cot cu niste preturi la fel de impresionante.A! Si gara centrala, care e mai faina decat majoritatea celorlalte cladiri milaneze. In general, Milano este un oras foarte plictisitor, insa nimic surprinzator pentru "capitala modei". Nu este locul in care sa petreci mai mult de 2 zile si sa ramai cu gura cascata de mai mult de 3 ori. Cu toate acestea, exista detalii foarte interesante de observat. Spre exemplu, nimeni nu e imbracat in asa fel incat sa te treaca fiori, asa cum te-ai putea astepta. Am descoperit insa, in aeroport, ca noua moda este babcia-style (stilul bunica): par gri spre verde si haine largi in culori spalacite. Interesanta mi s-a parut impartirea pe rase in domeniul muncii: chinezii lucreaza la Mc, magazinele scumpe sunt pazite de negri inalti si zambareti, in timp ce indienii sunt peste tot si se holbeaza la tine. Si se holbeaza la tine. Si uneori mai zic cate ceva. Finalul excursiei s-a consumat in cele mai mult de 8 ore de stat in aeroport, unde am dormit ziar la ziar cu alti plimbareti si unde am cunoscut un spaniol taaaare dragalas caruia i s-a facut mila si a impartit cu mine niste biscuiti cu masline. L-am botezat Olivier pentru ca nu am facut cunostinta.
Asadar, miercuri pe la pranz am ajuns in camera mea draga, sleita de puteri, dar gata sa dorm 3 ore si sa iau spre Cracovia, unde aveam sa petrec tot restul saptamanii. Vremea excelent de proasta m-a introdus delicat intr-o semi-depresie cu ajutorul careia am petrecut mai mult timp in casa, gatind sau filosofand alaturi de Cristina, za spenish ivies.
Saptamana aceasta nu se rezuma, insa, la "wanderingul" prezentat. Am hoinarit mai mult prin sufletele oamenilor de numeroase natii. Am aflat povestea intreaga a unei poloneze ex-evs in Roma, la un centru de dezintoxicare pentru dependenti de droguri, relatia cu unul dintre pacienti si depresia inca existenta de dupa o astfel de experienta. Am aflat povestea unui voluntar de 30 de ani dintre care ultimii 10 si i-a petrecut printre weekenduri colorate cu ecstasy si heroina si care acum zace beat in fiecare zi, dar simte ca a devenit ,,a better person". Am renuntat pentru totdeauna la consumul de...suc de portocale, am vizitat Uniwersytet Jagielloński si i-am revazut pe Robert si pe Julyia din Lituania, am mers pe jos kilometri intregi din cauza unor aventuri cu autobuzul de noapte si am urat Polonia vineri noaptea. M-am simtit putin impresionabila, dar...from dumb to numb se intampla rapid.
Si am revenit la treaba. Apropo, au trecut aproape 3 luni. Jumatate. Epilog:
Thursday, March 4, 2010
oaha
Vine primavara! E la moda, asta scrie pe facebook la status, pe messenger, e principalul subiect de discutie in autobuz asa ca profit de aceasta ocazie ca sa-mi vad de viata. De viata de primavara, bineinteles. Pentru ca, de fapt, eu sunt printre cei mai fericiti oameni ca e martie, ca saptamana viitoare am vacanta si ca...ca uite asa, ce-mi trebuie mai mult??
Ma vad insa obligata sa specific ceva: astazi de dimineata (orele 12.00) ma trezesc si ma uit pe geam. Nori si vant. Ma imbrac si ma uit pe geam. Ninge. Ma spal pe dinti, mananc o felie de paine, iau geaca groasa, manusile si ma reped afara, spre statia de autobuz. Parcurg 20 de metri din drum, ma uit in sus: cer senin, soare, evident ninsoare ioc. Ajung in Piekary, trece o ora, vreme frumoasa, primavara, ghiocei, alea alea, Ma asez pe scaun si citesc porcarii pe net. Ma uit pe geam: cer innorat, vant puternic si...Ninsoare. Dar nu asa, in joaca. Ningea in draci! Evident, n-a durat mai mult de 15 minute si aveam un deja-vu. Sa ma simt putin confuza sau doar sa ma rog ca de baba mea macar vremea sa fie normala?
Ma vad insa obligata sa specific ceva: astazi de dimineata (orele 12.00) ma trezesc si ma uit pe geam. Nori si vant. Ma imbrac si ma uit pe geam. Ninge. Ma spal pe dinti, mananc o felie de paine, iau geaca groasa, manusile si ma reped afara, spre statia de autobuz. Parcurg 20 de metri din drum, ma uit in sus: cer senin, soare, evident ninsoare ioc. Ajung in Piekary, trece o ora, vreme frumoasa, primavara, ghiocei, alea alea, Ma asez pe scaun si citesc porcarii pe net. Ma uit pe geam: cer innorat, vant puternic si...Ninsoare. Dar nu asa, in joaca. Ningea in draci! Evident, n-a durat mai mult de 15 minute si aveam un deja-vu. Sa ma simt putin confuza sau doar sa ma rog ca de baba mea macar vremea sa fie normala?
Saturday, February 27, 2010
Cat de mare e un om mic?
Am uitat de sarcasm si am uitat de ironie. Am uitat de vulgaritate in cel mai impur sens al ei si de discutiile porn-filosofice la care obisnuim sa ne reducem existenta sau nevoia de confirmare a egoului. Am uitat sa intorc taisul spre taisul celui care vrea sa cresteze in carne vie pentru..Pentru ce, nici nu stiu. Sper ca el stie. Am senzatia ca ma voi intoarce si ca voi regreta acest gest. Sper doar ca intre timp, cei care comploteaza cu universul la mentinerea ranjetului, sa-mi pastreze cald si intact coconul in care sa-mi pot imbratisa visele ce aici inseamna realitate. Sa ma intreb ce ma asteapta acolo unde se numeste ,,acasa"? Acolo unde pragmatismul nu inseamna actiune ci venin, iar distanta intre tine si scopul tau se masoara in cadavre? Unde mai pui ca, de cele mai multe ori, scopul nu exista inca, si scuipi flacari numai pentru ca iubesti sa-ti incalzesti mandria la focul altor trestii, mai putin ganditoare ca tine? Cat de trist trebuie sa fie sa te zbati intre a ramane o piesa redutabila in lista celorlati si a-ti pastra sufletul ca piesa redutabila a propriului tau organism?
Si mai ales, de cand s-a apucat tata de gatit?
Si mai ales, de cand s-a apucat tata de gatit?
Friday, February 26, 2010
Despre zile bune, mov, Calypso Borealis si ciocolata
Se vede ca incepe primavara. Si se vede ca...norocul chiar ma urmareste. Azi am avut o zi bestiala. Am fost prima data pe saptamana asta la MDK, unde am fost intampinata de un imens group-hug si de chiote: Claraaaaa, Claraaaaaa!!! Imi plac copiii aia si-mi va fi dor de ei. Am fost la teatru, o piesa pentru copii,evident, cu personaje principale printesa Klara si printul sucului de portocale. Dupa ce am terminat treaba, am plecat spre Katowice cu noul meu coleg de apartament (zici ca l-au dat la schimb sau si-a vandut sufletul este voios mai ceva ca mine), Aga si Anka, sa luam cina: aripioare la KFC, prima data in Polonia. Am dus dorul sosului nostru de usturoi, dar sa zicem ca m-am lins pe degete. Adica...erau destul de uleioase:)) No bun, dupa masa, am pornit spre un loc necunoscut, dar cu un scop precis: cumparaturi. Haha, aveam nevoie de asta, dupa o saptamana nu prea fericita.
Astazi am declarat oficial: culoarea mov ma urmareste. Neinteresant, dar mi-am luat doua treburi, ambele mov. Tot de cand sunt aici mi-am cumparat un hanorac mov si tenisi mov. De ce? Nu stiu. Asa mi s-a intamplat in trecut cu albastru, rosu, verde. Exact asta e ordinea. Pana pregatesc playlistul mov de astazi, un citat din The Picture of Dorian Gray, Oscar Wilde: "Never trust a woman who wears mauve, whatever her age may be. It always means they have a history." Sar'na Alex!
Si intre timp, o sa ma bucur de ciocolata care a facut 5 zile ca sa ajunga din Varsovia la mine, desi casa ei e Lituania. Si uite de-aia ziua mea a fost asa de dulce!
A si intre timp am descoperit de ce mov! Pentru ca e rezultatul combinarii culorilor mele preferate: rosu si albastru! Iar Calypso Borealis este, si ea, aproape mov. Cred ca toate astea mi-au fost pregatite dinainte sa apar pe lume muuuhahahahaha!!!
A purple haze..Some purple stains...Because I have already started wearing purple...For myself:)
Ma intreb...fericirea are tot culoarea mov?
Astazi am declarat oficial: culoarea mov ma urmareste. Neinteresant, dar mi-am luat doua treburi, ambele mov. Tot de cand sunt aici mi-am cumparat un hanorac mov si tenisi mov. De ce? Nu stiu. Asa mi s-a intamplat in trecut cu albastru, rosu, verde. Exact asta e ordinea. Pana pregatesc playlistul mov de astazi, un citat din The Picture of Dorian Gray, Oscar Wilde: "Never trust a woman who wears mauve, whatever her age may be. It always means they have a history." Sar'na Alex!
Si intre timp, o sa ma bucur de ciocolata care a facut 5 zile ca sa ajunga din Varsovia la mine, desi casa ei e Lituania. Si uite de-aia ziua mea a fost asa de dulce!
A si intre timp am descoperit de ce mov! Pentru ca e rezultatul combinarii culorilor mele preferate: rosu si albastru! Iar Calypso Borealis este, si ea, aproape mov. Cred ca toate astea mi-au fost pregatite dinainte sa apar pe lume muuuhahahahaha!!!
A purple haze..Some purple stains...Because I have already started wearing purple...For myself:)
Ma intreb...fericirea are tot culoarea mov?
Pauza de tigara
Cred ca sunt singurul voluntar EVS care lucreaza pentru facultate in timpul proiectului. Nu stiu daca e de bine sau de rau, dar cred ca spune ceva despre mine. Sau despre ,,orasul" asta inexistent in care locuiesc. Am facut un eseu de 5 pagini la semiotica. Maine, dupa 4 zile de stat in casa, ma duc la treaba. Si e vineri. Si sambata se promite parti intr-un club din Katowice, asa ca nu ma duc in Cracovia weekendul asta. Pe 8 ma asteapta Milano si apoi, restul saptamanii, orasul meu iubit. Sa vedem ce urmeaza...
Wednesday, February 24, 2010
Tuesday, February 23, 2010
When the rabbit is coming
Voiam sa scriu si nu stiam ce. Cand colo...
Johannes
yeah yeah that's no problem
and the 3 week in March I'm with Otto on an Seminar in Germany
over Eastern my Parents stay me
Clara
aha
Johannes
you know what i Mean when the rabbit is coming
Clara
no (in gandul meu, ce naiba de expresie o mai fi si asta)
Johannes
there are coming my Parents so i Haven't time in the March
when Jesus was die
2000 years ago
there is an party in all the countrys and we think about Jesus is die
Clara
aaaaaaa
easter!!!
Johannes
yeah easter
Clara
:)))))))))))))))))))))))))))))
when the rabbit is coming
Johannes
yeah the easter rabbit
you must find coulour egs in the house or in the garden
and sweet'S SCHOKLAD
AND SO
and the easter rabbit do this sweet's anywhay in the house or garden and you must search that
so it is in Germany
Va puteti imagina si singuri ca acest Johannes este un voluntar din Germania, cu cateva probleme de exprimare...printre altele. Incearca mereu sa comunice cu cineva, iar eu, pentru ca am fost draguta cu el in timpul trainingului, am devenit, probabil, una dintre prietenele lui cele mai bune. Am ajuns sa vorbim de magicul moment al venirii iepurelui, pornind de la subiectul petrecerii din acest weekend.
Paste Fericit!
Johannes
yeah yeah that's no problem
and the 3 week in March I'm with Otto on an Seminar in Germany
over Eastern my Parents stay me
Clara
aha
Johannes
you know what i Mean when the rabbit is coming
Clara
no (in gandul meu, ce naiba de expresie o mai fi si asta)
Johannes
there are coming my Parents so i Haven't time in the March
when Jesus was die
2000 years ago
there is an party in all the countrys and we think about Jesus is die
Clara
aaaaaaa
easter!!!
Johannes
yeah easter
Clara
:)))))))))))))))))))))))))))))
when the rabbit is coming
Johannes
yeah the easter rabbit
you must find coulour egs in the house or in the garden
and sweet'S SCHOKLAD
AND SO
and the easter rabbit do this sweet's anywhay in the house or garden and you must search that
so it is in Germany
Va puteti imagina si singuri ca acest Johannes este un voluntar din Germania, cu cateva probleme de exprimare...printre altele. Incearca mereu sa comunice cu cineva, iar eu, pentru ca am fost draguta cu el in timpul trainingului, am devenit, probabil, una dintre prietenele lui cele mai bune. Am ajuns sa vorbim de magicul moment al venirii iepurelui, pornind de la subiectul petrecerii din acest weekend.
Paste Fericit!
Subscribe to:
Posts (Atom)
