In afara de acela pe care il traiesc acum si din cauza caruia am ignorat acest blog in ultima perioada, este cel de a ma implica in treaba asta cu EVS/wandering pana la nivelul in care imi imaginez o mini-scoala de mentorat/motivat/incurajat, in care se intra fara examen si se iese cu aripi, pentru tineri care nu au destule informatii despre cat de usor este sa zbori la ora asta fara sa fii avion.
Ma bucur enorm cand ma abordati pe mess, sa ma intrebati diverse detalii. Ma bucur sa vad ca oameni precum Victor, pe care nu-l cunosc inca, dar care m-a contactat de curand si cu aceasta ocazie am aflat si despre minunatele lucruri cu care se ocupa (dati un click), decoleaza curand! Si mai aleg si Polonia:)
In momentul asta imi zburda neuronii, imbatati de verde ud de aprilie si de noile party-uri. Oamenii parcului, de care vorbeam nu demult, se dovedesc tot mai faini, tot mai altfel decat ceea ce stim noi, inteligenti si cu adevarat nebuni, pe care ii leaga prietenii de ani de zile si copii intr-un mod ciudat noua, care strang bani prin reprezentatii stradale si ii doneaza centrului de caini fara stapan, care fac intr-adevar ceva pentru lucrurile in care cred. Niste oameni de care imi va fi dor si cum n-am intalnit niciodata acasa. EVS, viata mea, starea mea de spirit sunt total schimbate. Inca un motiv sa va trimit la plimbare, sa va zic ca intotdeauna se va intampla ceva nou si frumos, la care nici nu va asteptati.
Un exemplu..Włochaty - Animals
Wednesday, April 21, 2010
Saturday, April 10, 2010
Polonia in doliu
http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/8612825.stm
Exista state in care oamenii isi iubesc presedintele. Exista oameni pe care in astfel de momente, ii pufneste plansul pe strada, oameni carora daca le dai un mesaj pe mobil, spunandu-le ca iti pare rau, vor aprecia enorm gestul facut.
Astazi, 10 aprilie 2010, avionul in care se aflau Lech Kaczynski, sotia lui si alte cateva figuri politice, numarate printre cele aproximativ 90 de persoane, s-a prabusit in vestul Rusiei. Detalii, inca o data, aici.
Mi-a fost dat sa ma aflu aici, in acest moment de cumpana. Deocamdata sunt in casa, departe de reactia generala. La radio se vorbeste numai despre acest trist eveniment, cu pauze de muzica clasica. Vremea tine si ea isonul. Astept, astept sa vad cum o natiune intreaga isi va purta doliul. Intre timp, nu pot decat sa spun ,,Odihniti-va in pace cu totii, si voi, ceilalti 90 pe care, sper, Polonia ii va plange la fel de sincer!"
Exista state in care oamenii isi iubesc presedintele. Exista oameni pe care in astfel de momente, ii pufneste plansul pe strada, oameni carora daca le dai un mesaj pe mobil, spunandu-le ca iti pare rau, vor aprecia enorm gestul facut.
Astazi, 10 aprilie 2010, avionul in care se aflau Lech Kaczynski, sotia lui si alte cateva figuri politice, numarate printre cele aproximativ 90 de persoane, s-a prabusit in vestul Rusiei. Detalii, inca o data, aici.
Mi-a fost dat sa ma aflu aici, in acest moment de cumpana. Deocamdata sunt in casa, departe de reactia generala. La radio se vorbeste numai despre acest trist eveniment, cu pauze de muzica clasica. Vremea tine si ea isonul. Astept, astept sa vad cum o natiune intreaga isi va purta doliul. Intre timp, nu pot decat sa spun ,,Odihniti-va in pace cu totii, si voi, ceilalti 90 pe care, sper, Polonia ii va plange la fel de sincer!"
Tuesday, April 6, 2010
Paste cu aroma de holocaust & co.
OMG! You're back!
Yes, I am!
M-am intors, tocmai petrec prima seara acasa, dupa un weekend prelungit, relaxant si..aventuros. Am fost in Joza, un satuc pe langa Varsovia, sa celebram prima zi de Pasti alaturi de parintii lui Hubert, sotul Ankai. Astfel incepea experienta mea catolica din acest an. Intai, am dus lipsa oualor rosii de pe masa si am incercat sa ignor imaginea farfuriilor cu carne de toate felurile si gustul supei de sfecla rosie. Din pacate, in general, de Paste si Craciun, pofta mea de mancare este foarte scazuta. O masa trista a fost pentru mine micul dejun de duminica, alaturi de intreaga familie (plus ceilalti doi frati), la care s-a ras la fel de des cum s-a tinut un discurs oficial din partea tatalui. Exact, o data.
Mai interesanta a fost, insa, noaptea, in care mi-a lipsit mersul dupa lumina, compensat insa cu impuscaturile care au durat de la miezul noptii pana la 03.00. Dar ca si cum nu era de ajuns ca am tresarit de 13 ori intr-o jumatate de ora, pe la ora doua m-a trezit din somn alarma de incendiu. Cazata fiind intr-o zona izolata a casei, am sunat-o pe Anka disperata, care, incercand sa ma linisteasca, mi-a spus, cu accentul ei dragalas: it's tradition, Clara, it's our tradition! Am adormit la loc amuzata, gandindu-ma din nou de ce nu prea le am cu traditiile. Duminica am ajuns in Niezadara, resedinta Ankai, unde imi place la nebunie sa-mi petrec timpul cu bunicii polonezi, Stopper za dog si unul dintre cele mai simpatice cupluri. Prima zi de Pasti s-a incheiat pe ritmuri de Al Di Meola si River Dance, si cateva Złota Gorzka shots :D
In alta ordine de idei, doresc sa aduc un omagiu asigurarii Axa, pentru cheltuielile pe care le acopera. Cu aceasta ocazie, imi pot cumpara un binoclu super-smecher, caci maine ma duc la control. Da, pot, sa-mi cumpar. Dar din peste 40 de perechi de ochelari probate, imi vin bine 5, din care imi plac doua. Si tot asa.
Intr-o si mai deosebita ordine de idei, acum o ora ma intorceam relaxata (sau mai putin) din Katowice, de la o cafea. Statia la care cobor este mai aproape de casa mea, dar nu si de o trecere de pietoni. Subiectiv, foarte subiectiv vorbind. Asa ca, traversand strada, cu castile in urechi si cu gandul la ceva umplutura de intestin, nu am simtit cum, pe urmele mele, alerga...Masina POLITIEI! Vezi, daca n-am ochelari??? M-a claxonat o data, nu m-am uitat, caci na...dar a doua oara, domnu' politist a sarit din masina si s-a introdus in..lumea mea, pasnica de altfel. A inceput sa-mi turuie in poloneza si m-a invitat nu foarte politicos in masina, asta dupa ce s-a lamurit ca nu am treaba aia...un fel de viza de flotant, la mine. In masina am aflat ca pot plati 50 de Zloti amenda (ceea ce, evident, am facut) si am glumit putin cu ei, dupa ce m-au interogat prieteneste. M-am retras apoi cu un ,,Nu la revedere" din partea mea si cu o invitatie la bere , candva, din partea lor. Ha ha, am uitat sa mentionez ca numai daca fac ei cinste!
Parca cineva se plistisea. Traiasca Polska!
Yes, I am!
M-am intors, tocmai petrec prima seara acasa, dupa un weekend prelungit, relaxant si..aventuros. Am fost in Joza, un satuc pe langa Varsovia, sa celebram prima zi de Pasti alaturi de parintii lui Hubert, sotul Ankai. Astfel incepea experienta mea catolica din acest an. Intai, am dus lipsa oualor rosii de pe masa si am incercat sa ignor imaginea farfuriilor cu carne de toate felurile si gustul supei de sfecla rosie. Din pacate, in general, de Paste si Craciun, pofta mea de mancare este foarte scazuta. O masa trista a fost pentru mine micul dejun de duminica, alaturi de intreaga familie (plus ceilalti doi frati), la care s-a ras la fel de des cum s-a tinut un discurs oficial din partea tatalui. Exact, o data.
Mai interesanta a fost, insa, noaptea, in care mi-a lipsit mersul dupa lumina, compensat insa cu impuscaturile care au durat de la miezul noptii pana la 03.00. Dar ca si cum nu era de ajuns ca am tresarit de 13 ori intr-o jumatate de ora, pe la ora doua m-a trezit din somn alarma de incendiu. Cazata fiind intr-o zona izolata a casei, am sunat-o pe Anka disperata, care, incercand sa ma linisteasca, mi-a spus, cu accentul ei dragalas: it's tradition, Clara, it's our tradition! Am adormit la loc amuzata, gandindu-ma din nou de ce nu prea le am cu traditiile. Duminica am ajuns in Niezadara, resedinta Ankai, unde imi place la nebunie sa-mi petrec timpul cu bunicii polonezi, Stopper za dog si unul dintre cele mai simpatice cupluri. Prima zi de Pasti s-a incheiat pe ritmuri de Al Di Meola si River Dance, si cateva Złota Gorzka shots :D
In alta ordine de idei, doresc sa aduc un omagiu asigurarii Axa, pentru cheltuielile pe care le acopera. Cu aceasta ocazie, imi pot cumpara un binoclu super-smecher, caci maine ma duc la control. Da, pot, sa-mi cumpar. Dar din peste 40 de perechi de ochelari probate, imi vin bine 5, din care imi plac doua. Si tot asa.
Intr-o si mai deosebita ordine de idei, acum o ora ma intorceam relaxata (sau mai putin) din Katowice, de la o cafea. Statia la care cobor este mai aproape de casa mea, dar nu si de o trecere de pietoni. Subiectiv, foarte subiectiv vorbind. Asa ca, traversand strada, cu castile in urechi si cu gandul la ceva umplutura de intestin, nu am simtit cum, pe urmele mele, alerga...Masina POLITIEI! Vezi, daca n-am ochelari??? M-a claxonat o data, nu m-am uitat, caci na...dar a doua oara, domnu' politist a sarit din masina si s-a introdus in..lumea mea, pasnica de altfel. A inceput sa-mi turuie in poloneza si m-a invitat nu foarte politicos in masina, asta dupa ce s-a lamurit ca nu am treaba aia...un fel de viza de flotant, la mine. In masina am aflat ca pot plati 50 de Zloti amenda (ceea ce, evident, am facut) si am glumit putin cu ei, dupa ce m-au interogat prieteneste. M-am retras apoi cu un ,,Nu la revedere" din partea mea si cu o invitatie la bere , candva, din partea lor. Ha ha, am uitat sa mentionez ca numai daca fac ei cinste!
Parca cineva se plistisea. Traiasca Polska!
Friday, April 2, 2010
Cand cauti cu lumanarea...
si nu gasesti, iti dai seama ca ti-ai pierdut ochelarii.
Ieri m-am dus in parc, sa ma bucur de ziua libera, soare, muzica, Svejk. M-am bucurat mai mult decat planuiam, pentru ca un individ (Herflik) si o individa (Izabela) cu care imparteam dealul pe care ma suisem, m-au invitat sa...petrec cu ei. Timpul. Cu aceasta Prea Fericita ocazie, m-am dat cu biclaaaaaaaa!!! In drumul dupa bere. Am stat acolo pe iarba, am povestit in polengleza diverse, am facut schimb de numere de telefon, am mai cunoscut alti indivizi si am fost invitata undeva cu cortul, in doua saptamani, la ziua de nastere a lui Herflik.
Asa-i viata. Castigi oameni, pierzi..ochelarii. Cu toate acestea, vad foarte clar ca e un lucru cat se poate de bun si tot ce pot face e sa ma rog sa rezist durerilor de cap si ochi pe care le voi avea cand voi intra in sevraj. Da, ochelarii creeaza dependenta.
Din alt punct de vedere, azi-dimineata am revenit in parc in speranta ca mi-as putea gasi binoclul. A murit si aceasta, in schimb, a inceput sa ninga, rezulta ca ieri, primavara ne-a tras o pacaleala zdravana. Un fel de ,,credeati ca scapati asa usor?".
EVS incepe sa se simta. Bine.:D
Ieri m-am dus in parc, sa ma bucur de ziua libera, soare, muzica, Svejk. M-am bucurat mai mult decat planuiam, pentru ca un individ (Herflik) si o individa (Izabela) cu care imparteam dealul pe care ma suisem, m-au invitat sa...petrec cu ei. Timpul. Cu aceasta Prea Fericita ocazie, m-am dat cu biclaaaaaaaa!!! In drumul dupa bere. Am stat acolo pe iarba, am povestit in polengleza diverse, am facut schimb de numere de telefon, am mai cunoscut alti indivizi si am fost invitata undeva cu cortul, in doua saptamani, la ziua de nastere a lui Herflik.
Asa-i viata. Castigi oameni, pierzi..ochelarii. Cu toate acestea, vad foarte clar ca e un lucru cat se poate de bun si tot ce pot face e sa ma rog sa rezist durerilor de cap si ochi pe care le voi avea cand voi intra in sevraj. Da, ochelarii creeaza dependenta.
Din alt punct de vedere, azi-dimineata am revenit in parc in speranta ca mi-as putea gasi binoclul. A murit si aceasta, in schimb, a inceput sa ninga, rezulta ca ieri, primavara ne-a tras o pacaleala zdravana. Un fel de ,,credeati ca scapati asa usor?".
EVS incepe sa se simta. Bine.:D
Thursday, April 1, 2010
When I'm bored I start thinking
Boy-friends are actually the girls who share the same boy and then break up. While the Girl-friends have always been like this, they have always been more altruistic and more into comparing their CHICKSPERIENCES different experiences, but the same chick. That's when we can really say we have something in common. And that's why we become BFF, we shared some of the most important things (as we think they were) in our lives: our lovers! After some time we can say: "I'm going to meet with an old boy-friend". How was your meeting? "Great! We laughed a lot about that small dick of our ex!". That's the real fun, knowing that you have someone by your side while carrying the same garbage you once contributed to. If not, you can just weep in front of the empty recycle bin. And thank God you have no.. friends.
We are young and we have big families. Who want to meet, who want to eat, who want to sit talkin' 'bout shit. And we want to lock ourselves in our rooms while they're talking about their business and complaining about you being a vegetarian. And spitting food in each other's faces. And fighting about the soup. And our moms washing the dishes before even desert is served. And You come back and steal a piece of cake, as easy as it is! And then you're away, volunteering, talking to me: yeah, we will miss Family Meatings!
Technology is great, in fact. And sometimes, it becomes a part of you and there's only one step until you become Robocop. Look at the first HEAD-phones! They started with the most important part of the body. Then, to create the illusion you can do anything while they're keeping your brain busy, they created HANDS-free! Thinking that you might run away, they came up with a new idea, to keep your legs busy. Here comes the LAP-top! When they agreed that your body belongs to them now, started to build devices for your busy parts. Starting with your head, they thought that maybe you would like to talk with your eyes. So they offered you the brand new EYE-phone. With this new device you reached a new level of knowledge, becoming ready to share everything on it with the identity collector: FACE-book. If you find a nice girl there, just save her photo and use the dental technology that will make your friend happy: the blue-TOOTH! Last but not least, they managed to tie our hands up in the same network of idiots, even though they say it's WIRELESS. What now?
We are young and we have big families. Who want to meet, who want to eat, who want to sit talkin' 'bout shit. And we want to lock ourselves in our rooms while they're talking about their business and complaining about you being a vegetarian. And spitting food in each other's faces. And fighting about the soup. And our moms washing the dishes before even desert is served. And You come back and steal a piece of cake, as easy as it is! And then you're away, volunteering, talking to me: yeah, we will miss Family Meatings!
Technology is great, in fact. And sometimes, it becomes a part of you and there's only one step until you become Robocop. Look at the first HEAD-phones! They started with the most important part of the body. Then, to create the illusion you can do anything while they're keeping your brain busy, they created HANDS-free! Thinking that you might run away, they came up with a new idea, to keep your legs busy. Here comes the LAP-top! When they agreed that your body belongs to them now, started to build devices for your busy parts. Starting with your head, they thought that maybe you would like to talk with your eyes. So they offered you the brand new EYE-phone. With this new device you reached a new level of knowledge, becoming ready to share everything on it with the identity collector: FACE-book. If you find a nice girl there, just save her photo and use the dental technology that will make your friend happy: the blue-TOOTH! Last but not least, they managed to tie our hands up in the same network of idiots, even though they say it's WIRELESS. What now?
Tuesday, March 30, 2010
Kings of the road (clickkkk:D:)
Am plecat si m-am intors cu un zambet lung (lung??) cat drumul parcurs intr-unul dintre cele mai plimbarete cvasi-weekenduri din viata mea. Da, m-am intors din Gdansk acum o ora si am luat curajoasa decizie de a scrie acum, dupa aproape 12 ore de drum, despre tot ce s-a intamplat, incat creierul inca imi tresalta de ganduri. Pana fac un dus. Papapapapaaaaam:::::
Joi la 23.00 noaptea plecam spre Katowice pentru a o spanzura pe Cristina, care nu daduse niciun indiciu despre ora la care va veni la noi, pentru a pleca impreuna vineri dimineata la mare calatorie dintr-un capat in altul al Poloniei. Niciun indiciu pana la ora 21.00 seara, cand am ajuns si noi acasa si mi-am putut verifica mailul. Fara prea multe alte detalii, am terminat mica aventura nocturna in jurul orei 03.00, in conditiile in care ne trezeam la 7 pentru a porni la promenada, pentru urmatoarele 15 ore, cu aproximatie. Si tare ma pricep la treaba asta. Fix 15 ore au fost!
The Hitch-hiking thing este una dintre cele mai tari surse de experiente supercalifragilistice! Si imi pare rau ca am descoperit acest lucru de-abia acum. Dar sunt inca tinerica, ha? Pe o distanta de pana in 600 de kilometri, am circulat cu numai 4 masini conduse de niste oameni GENIALI!!!! Printre altele, am refuzat doua TIRuri, pentru ca nu aveau loc pentru 3 persoane (ca sa fie clar eu, Cristina si Ivo), ocazie cu care imi permit a incerca schimbarea unei pareri generale despre tiristi. Oameni buni, dom'le, oameni buni, tiristii astia! Si cu simtul umorului:))
Si, de fapt, oameni buni, polonezii!! Ultimul tip care ne-a luat se cheama pe numele lui Dominik. Traiasca Dominik! E un fotograf zapacit, cu propria lui firma, gata sa inghesuie in portbagajul mic al unui Wolkswagen vechi rucsacurile unor necunoscute. Ne-a luat, pe mine si pe Cristina, la vreo 50 de kilometri inainte de Torun, unul dintre cele mai faine orase din Polonia. Mergea pana in Gdansk, cu o pauza de o ora in orasul precizat, asa ca l-am lasat pe Ivo cel experimentat in ale autostopului singur si am pornit incercand sa ne intelegem in polengleza cu simpaticul. Ajunsi in Torun, ne-a propus sa-l asteptam ca sa reluam drumul impreuna, si bine am facut. Vistula trece aici, spre marginea orasului, pe sub doua poduri imense, pregatindu-ti intrarea in partea veche a orasului, care, indraznesc sa spun, e mai frumoasa decat Cracovia! Din pacate la un moment dat, camera Cristinei si-a dat duhul, iar pentru pozat prin Gdansk, memoria nu ne-a fost prietena. In schimb avem carca de poze de pe autostrada. Magnific..aproape. Revenind, dragalasul a fost aproape punctual si am demarat in toba (masinii) catre Gdansk. La sfarsitul acestui drum ne-am ales cu o carte de vizita, dand la schimb promisiunea unei beri a doua zi. Zi in care ne-am inecat amarul pe canapea, caci a plouat intr-un mod trist, aproape deprimant.
Era miezul noptii cand am ajuns in Sopot, statiunea in care Mihaela, prietena noastra din Bulgaria locuieste si unde tocmai incepea o petrecere de EVShi. Terminati dar fericiti, am dat join si am cunoscut o gramada de lume dragalasa. Si am platit cu totii 200 de zloti pentru ca un vecin cumsecade, la ora 12 noaptea, a sunat politia, deranjat fiind de discutiile pe care le purtam. Mentionez ca muzica era oprita si ca se discuta in engleza. Furios oare ca nu pricepea? Hm.
Sambata si duminica ne-am delectat cu marea, cu o pizza, cu cea mai enervanta ploaie, cu arhitectura Gdanskului, cu o cafenea foarte draguta in Gdansk, cu una si mai faina in Sopot, pe numele ei Josef K. (afka), ce mi-au amintit de Janis Stuff din Cluj, odihneasca-se in pace, pentru ca tocmai ce am auzit ca a ars din temelii.
Printre evenimente de marcat in fisierul ,,haha ce penal" se numara: plimbarea nocturna de ieri, in care am intalnit, intr-o statie de autobuz, un nene gras cu pantalonii in vine si cu mana intre picioare si o femeie langa el, care contempla peisajul (am incercat cateva explicatii dar am renuntat, oripilate) si un personaj dubios si plictisit la fereastra, care s-a gandit ca voluntarii n-au ce manca si ca ar merita sa le arunce un ou. Din fericire, lipsit de calitati de lunetist.
A sosit si momentul intoarcerii si i-am scris lui Dominik, stiind ca se intoarce in Katowice tot luni. Am primit inapoi un mesaj plin de entuziasm in care ne explica de ce nu poate sa plece si ne invita a doua zi, adica maine, sa plecam cu el. Am refuzat, ca niste voluntari presati de munca care este si astazi am pornit din nou la drum. Pe aceeasi distanta, 2 masini. Si ce masini, dar ce oameni!!! Al doilea personaj, Arthur, inginer si manager al unei firme, sau Regele (Soselelor), ne-a dus pana in gara, in Czestochowa, de unde am luat trenul catre casa. Nu inainte, insa, de a da 2 telefoane pentru a afla cand si unde avem trenurile si a ne oferi cartea de vizita plus invitatia ca la urmatoarea vizita in Gdansk sa ne facem auzita prezenta. Procesul de wow-ing de la inceputul calatoriei s-a continuat pana acasa, unde...uite ce m-am apucat sa fac.
Concluziile? Poate intr-un post mai filosofic, dar pana atunci.. e evident ca exista oameni extraordinari, gata sa-ti deschida usile catre ei, chiar daca, pentru a te putea descoperi pe tine, isi termina nervii incercand sa se exprime cat mai corect in limba engleza. Pe ziua de astazi, traiasca polonezii de pe autostrazi! Noapte buna!
Pee es: stiam eu ca Marea Baltica e fascinanta!
Joi la 23.00 noaptea plecam spre Katowice pentru a o spanzura pe Cristina, care nu daduse niciun indiciu despre ora la care va veni la noi, pentru a pleca impreuna vineri dimineata la mare calatorie dintr-un capat in altul al Poloniei. Niciun indiciu pana la ora 21.00 seara, cand am ajuns si noi acasa si mi-am putut verifica mailul. Fara prea multe alte detalii, am terminat mica aventura nocturna in jurul orei 03.00, in conditiile in care ne trezeam la 7 pentru a porni la promenada, pentru urmatoarele 15 ore, cu aproximatie. Si tare ma pricep la treaba asta. Fix 15 ore au fost!
The Hitch-hiking thing este una dintre cele mai tari surse de experiente supercalifragilistice! Si imi pare rau ca am descoperit acest lucru de-abia acum. Dar sunt inca tinerica, ha? Pe o distanta de pana in 600 de kilometri, am circulat cu numai 4 masini conduse de niste oameni GENIALI!!!! Printre altele, am refuzat doua TIRuri, pentru ca nu aveau loc pentru 3 persoane (ca sa fie clar eu, Cristina si Ivo), ocazie cu care imi permit a incerca schimbarea unei pareri generale despre tiristi. Oameni buni, dom'le, oameni buni, tiristii astia! Si cu simtul umorului:))
Si, de fapt, oameni buni, polonezii!! Ultimul tip care ne-a luat se cheama pe numele lui Dominik. Traiasca Dominik! E un fotograf zapacit, cu propria lui firma, gata sa inghesuie in portbagajul mic al unui Wolkswagen vechi rucsacurile unor necunoscute. Ne-a luat, pe mine si pe Cristina, la vreo 50 de kilometri inainte de Torun, unul dintre cele mai faine orase din Polonia. Mergea pana in Gdansk, cu o pauza de o ora in orasul precizat, asa ca l-am lasat pe Ivo cel experimentat in ale autostopului singur si am pornit incercand sa ne intelegem in polengleza cu simpaticul. Ajunsi in Torun, ne-a propus sa-l asteptam ca sa reluam drumul impreuna, si bine am facut. Vistula trece aici, spre marginea orasului, pe sub doua poduri imense, pregatindu-ti intrarea in partea veche a orasului, care, indraznesc sa spun, e mai frumoasa decat Cracovia! Din pacate la un moment dat, camera Cristinei si-a dat duhul, iar pentru pozat prin Gdansk, memoria nu ne-a fost prietena. In schimb avem carca de poze de pe autostrada. Magnific..aproape. Revenind, dragalasul a fost aproape punctual si am demarat in toba (masinii) catre Gdansk. La sfarsitul acestui drum ne-am ales cu o carte de vizita, dand la schimb promisiunea unei beri a doua zi. Zi in care ne-am inecat amarul pe canapea, caci a plouat intr-un mod trist, aproape deprimant.
Era miezul noptii cand am ajuns in Sopot, statiunea in care Mihaela, prietena noastra din Bulgaria locuieste si unde tocmai incepea o petrecere de EVShi. Terminati dar fericiti, am dat join si am cunoscut o gramada de lume dragalasa. Si am platit cu totii 200 de zloti pentru ca un vecin cumsecade, la ora 12 noaptea, a sunat politia, deranjat fiind de discutiile pe care le purtam. Mentionez ca muzica era oprita si ca se discuta in engleza. Furios oare ca nu pricepea? Hm.
Sambata si duminica ne-am delectat cu marea, cu o pizza, cu cea mai enervanta ploaie, cu arhitectura Gdanskului, cu o cafenea foarte draguta in Gdansk, cu una si mai faina in Sopot, pe numele ei Josef K. (afka), ce mi-au amintit de Janis Stuff din Cluj, odihneasca-se in pace, pentru ca tocmai ce am auzit ca a ars din temelii.
Printre evenimente de marcat in fisierul ,,haha ce penal" se numara: plimbarea nocturna de ieri, in care am intalnit, intr-o statie de autobuz, un nene gras cu pantalonii in vine si cu mana intre picioare si o femeie langa el, care contempla peisajul (am incercat cateva explicatii dar am renuntat, oripilate) si un personaj dubios si plictisit la fereastra, care s-a gandit ca voluntarii n-au ce manca si ca ar merita sa le arunce un ou. Din fericire, lipsit de calitati de lunetist.
A sosit si momentul intoarcerii si i-am scris lui Dominik, stiind ca se intoarce in Katowice tot luni. Am primit inapoi un mesaj plin de entuziasm in care ne explica de ce nu poate sa plece si ne invita a doua zi, adica maine, sa plecam cu el. Am refuzat, ca niste voluntari presati de munca care este si astazi am pornit din nou la drum. Pe aceeasi distanta, 2 masini. Si ce masini, dar ce oameni!!! Al doilea personaj, Arthur, inginer si manager al unei firme, sau Regele (Soselelor), ne-a dus pana in gara, in Czestochowa, de unde am luat trenul catre casa. Nu inainte, insa, de a da 2 telefoane pentru a afla cand si unde avem trenurile si a ne oferi cartea de vizita plus invitatia ca la urmatoarea vizita in Gdansk sa ne facem auzita prezenta. Procesul de wow-ing de la inceputul calatoriei s-a continuat pana acasa, unde...uite ce m-am apucat sa fac.
Concluziile? Poate intr-un post mai filosofic, dar pana atunci.. e evident ca exista oameni extraordinari, gata sa-ti deschida usile catre ei, chiar daca, pentru a te putea descoperi pe tine, isi termina nervii incercand sa se exprime cat mai corect in limba engleza. Pe ziua de astazi, traiasca polonezii de pe autostrazi! Noapte buna!
Pee es: stiam eu ca Marea Baltica e fascinanta!
Wednesday, March 24, 2010
Ziua in care pui in aplicare
Se numeste Marti, 23 martie. Alcatuita din Cap, Maini, Trunchi si Picioare.
Capul: se trezeste dimineata devreme, ia autobuzul catre scoala la care invata unul dintre cei mai adorabili copii pe care ii cunosc, fratele mentorului meu. Clasa lui, respectiv a doua B, a avut de prezentat Romania, in cadrul unui fel necunoscut de eveniment care a avut loc in sala de sport. Pe langa tarisoara mea draga, au fost prezentate Spania, Franta, Italia, Finlanda si Suedia. Cu copilasii astia a fost dragoste la prima vedere din ambele parti, iar cand am vazut ca au avut cea mai faina prezentare dintre toate imi venea sa-i iau in brate pe toti! Rolul meu, deosebit de important pentru ei, a fost sa spun 2-3 fraze in romana, despre doamna patrie. Intorsi in clasa, au inceput sa-mi ofere cadouri incropite ad-hoc: de la bomboane la ambalaj de ciocolata kinder. Dansatorul meu preferat mi-a daruit o pagina dintr-un caietel, cu o fetita purtand o bluza cu inimioare. Ar fi imposibil sa nu iubesti in acel moment copii si sa nu te gandesti ca acestea sunt poate singurele cadouri care ti-au fost daruite din suflet. Si ultimele pe care ei le-au daruit astfel.
Mainile: emtionata inca, dupa pranz am plecat la ,,Gala Laureatilor" concursului de ,,reciteatru" (pentru ca nu m-am prins inca ce a fost exact), unde am facut parte dintr-o improvizatie draguta, in cadrul careia am detinut rolul directorului de casting. Numarand pe degete, asta a insemnat pregatit pliante, vorbit in poloneza, facut poze, primit carte. Destul cat sa-mi ramana degetul mare liber si sa arat OK.
Trunchi: merge bine pus aici. A venit, in fine, primavara, si cu aceasta ocazie, am plecat la o plimbare nocturna prin oras. Si....surprizaaaaaaaa!!! Tarnowskie Gory e mai mare decat credeam, dragut si pliiiin de barulete si Music Clubs. Da, merita mentionat ca in Tarnowskie au loc o gramada de concerte live sustinute de trupe locale. Never been to one, but our lives are changed now, so...looking forward to!:))
Picioare: cand zicem asta ne gandim la mers, mers mult. Pai dupa ce m-am plimbat pana am obosit, am poposit in pub-ul la usa caruia ma asteptau cei doi cataratori, discutand la o tigara. Ne-am teleportat sus, la locul cu pricina, unde am gasit multi, multi oameni. Cu aceasta minunata ocazie, dragi prieteni, am vorbit poloneza cat n-am vorbit in viata mea. Adica in ultimele trei luni, zic. Cu un ranjet mare pe fata, sa se vada ca ma bucur sa le pocesc limba, m-am bagat in seama, asa cum stiu eu mai bine si am aflat mai multe despre activitati, asa ca planuiesc sa strig "prezent" martea viitoare.
De ce povestesc acestea? Ca sa vada poporul ca in 24 de ore micute se pot schimba multe daca vrei. Ca sa stie poporul ca e fain sa fii nebun cand esti voluntar, chiar daca, poate, dupa ziua de vineri, nu voi mai apuca sa mai scriu. Ma macina curiozitatea. Pana atunci, noi, zilele astea, acelasi loc, aceeasi ora...doar cu..un pahar cu apa, ca voluntarii n-au bani de Kinder Delice!
Capul: se trezeste dimineata devreme, ia autobuzul catre scoala la care invata unul dintre cei mai adorabili copii pe care ii cunosc, fratele mentorului meu. Clasa lui, respectiv a doua B, a avut de prezentat Romania, in cadrul unui fel necunoscut de eveniment care a avut loc in sala de sport. Pe langa tarisoara mea draga, au fost prezentate Spania, Franta, Italia, Finlanda si Suedia. Cu copilasii astia a fost dragoste la prima vedere din ambele parti, iar cand am vazut ca au avut cea mai faina prezentare dintre toate imi venea sa-i iau in brate pe toti! Rolul meu, deosebit de important pentru ei, a fost sa spun 2-3 fraze in romana, despre doamna patrie. Intorsi in clasa, au inceput sa-mi ofere cadouri incropite ad-hoc: de la bomboane la ambalaj de ciocolata kinder. Dansatorul meu preferat mi-a daruit o pagina dintr-un caietel, cu o fetita purtand o bluza cu inimioare. Ar fi imposibil sa nu iubesti in acel moment copii si sa nu te gandesti ca acestea sunt poate singurele cadouri care ti-au fost daruite din suflet. Si ultimele pe care ei le-au daruit astfel.
Mainile: emtionata inca, dupa pranz am plecat la ,,Gala Laureatilor" concursului de ,,reciteatru" (pentru ca nu m-am prins inca ce a fost exact), unde am facut parte dintr-o improvizatie draguta, in cadrul careia am detinut rolul directorului de casting. Numarand pe degete, asta a insemnat pregatit pliante, vorbit in poloneza, facut poze, primit carte. Destul cat sa-mi ramana degetul mare liber si sa arat OK.
Trunchi: merge bine pus aici. A venit, in fine, primavara, si cu aceasta ocazie, am plecat la o plimbare nocturna prin oras. Si....surprizaaaaaaaa!!! Tarnowskie Gory e mai mare decat credeam, dragut si pliiiin de barulete si Music Clubs. Da, merita mentionat ca in Tarnowskie au loc o gramada de concerte live sustinute de trupe locale. Never been to one, but our lives are changed now, so...looking forward to!:))
Picioare: cand zicem asta ne gandim la mers, mers mult. Pai dupa ce m-am plimbat pana am obosit, am poposit in pub-ul la usa caruia ma asteptau cei doi cataratori, discutand la o tigara. Ne-am teleportat sus, la locul cu pricina, unde am gasit multi, multi oameni. Cu aceasta minunata ocazie, dragi prieteni, am vorbit poloneza cat n-am vorbit in viata mea. Adica in ultimele trei luni, zic. Cu un ranjet mare pe fata, sa se vada ca ma bucur sa le pocesc limba, m-am bagat in seama, asa cum stiu eu mai bine si am aflat mai multe despre activitati, asa ca planuiesc sa strig "prezent" martea viitoare.
De ce povestesc acestea? Ca sa vada poporul ca in 24 de ore micute se pot schimba multe daca vrei. Ca sa stie poporul ca e fain sa fii nebun cand esti voluntar, chiar daca, poate, dupa ziua de vineri, nu voi mai apuca sa mai scriu. Ma macina curiozitatea. Pana atunci, noi, zilele astea, acelasi loc, aceeasi ora...doar cu..un pahar cu apa, ca voluntarii n-au bani de Kinder Delice!
Just another soldier on the road to nowhere
De ce? Pentru ca vineri seara (post-depresia de mai jos), datorita (wow) colegului meu de apartament, am decis brusc sa ,,ne schimbam viata":)). Astfel ca:
Sambata la 8 dimineata eram in picioare, gata de hitch-hiking pana in Czestochowa, care se afla la aproximativ 90 de kilometri de Tarnowskie Gory. Si uite asa mi-am inceput cariera de autostopista. Da, suna cel putin interesant. Cu aceasta ocazie, drumul dus a fost GENIAL! Printre cei care ne-au luat s-au numarat doi tipi care fac parte dintr-un Caving/Climbing club cu sediul exact la noi in oras. Si uite asa ne-au invitat sa participam, caci au intalnire in fiecare marti. Evident ca am decis sa merg si oamenii au fost atat de dragalasi incat ne-au dus pana la destinatia finala (in sensuri bune), chiar daca nu era chiar in drumul lor. Mult-prea-bine-dispusii de noi ne-am apucat indata de cotropit orasul, nu inainte insa de a ma intalni cu Oliwia, din proiectul din iunie. Dupa sesiunea de depanat amintiri incununata de un kebab, am pornit spre un hot spot de agatat masini, printre discutii filosofice si poze facute boschetarilor de Polska ce dormeau pe asfaltul proaspat incalzit. Cu ajutorul pantalonilor mei inflorati + dans si zambete idiotice, drumul inapoi a fost la fel de placut ca si primul, intrucat ne-am imbarcat intr-un 4x4 trenduros al unei blonde simpatice care se grabea al dracului de tare. Si cum sa zic...a calcat-o bine!
Era vreo 4 cand am ajuns acasa si am deci sa plecam instant in Katowice la un festival. Pe scurt, impresionatu-ne-au niste oameni:
1. Fata, 22 de ani, plecata UN AN de zile singura, in barca, intr-un tur al lumii.
2. Cuplu, sot-sotie, din pacate tipul a venit singur caci a ramas vaduv, insa cu amintirile unui tur al lumii care a durat 5 ani si in care mijlocul de transport a fost achizitionat exclusiv prin...HITCH-HIKING. De mentionat ca TOATE mijloacele de transport s-au incadrat intre caruta si avion, inclusiv.
Cu gura cascata si picioarele praf, ne-am intors acasa, fleoscaiti dar fericiti. Si cu planuri mari: Vineri, 26 martie 2010, echipa alcatuita din subsemnata, colegul de apartament si Cristina porneste in mare aventura a weekendului: hitch-hiking to Gdansk. Wish us luck!
Sambata la 8 dimineata eram in picioare, gata de hitch-hiking pana in Czestochowa, care se afla la aproximativ 90 de kilometri de Tarnowskie Gory. Si uite asa mi-am inceput cariera de autostopista. Da, suna cel putin interesant. Cu aceasta ocazie, drumul dus a fost GENIAL! Printre cei care ne-au luat s-au numarat doi tipi care fac parte dintr-un Caving/Climbing club cu sediul exact la noi in oras. Si uite asa ne-au invitat sa participam, caci au intalnire in fiecare marti. Evident ca am decis sa merg si oamenii au fost atat de dragalasi incat ne-au dus pana la destinatia finala (in sensuri bune), chiar daca nu era chiar in drumul lor. Mult-prea-bine-dispusii de noi ne-am apucat indata de cotropit orasul, nu inainte insa de a ma intalni cu Oliwia, din proiectul din iunie. Dupa sesiunea de depanat amintiri incununata de un kebab, am pornit spre un hot spot de agatat masini, printre discutii filosofice si poze facute boschetarilor de Polska ce dormeau pe asfaltul proaspat incalzit. Cu ajutorul pantalonilor mei inflorati + dans si zambete idiotice, drumul inapoi a fost la fel de placut ca si primul, intrucat ne-am imbarcat intr-un 4x4 trenduros al unei blonde simpatice care se grabea al dracului de tare. Si cum sa zic...a calcat-o bine!
Era vreo 4 cand am ajuns acasa si am deci sa plecam instant in Katowice la un festival. Pe scurt, impresionatu-ne-au niste oameni:
1. Fata, 22 de ani, plecata UN AN de zile singura, in barca, intr-un tur al lumii.
2. Cuplu, sot-sotie, din pacate tipul a venit singur caci a ramas vaduv, insa cu amintirile unui tur al lumii care a durat 5 ani si in care mijlocul de transport a fost achizitionat exclusiv prin...HITCH-HIKING. De mentionat ca TOATE mijloacele de transport s-au incadrat intre caruta si avion, inclusiv.
Cu gura cascata si picioarele praf, ne-am intors acasa, fleoscaiti dar fericiti. Si cu planuri mari: Vineri, 26 martie 2010, echipa alcatuita din subsemnata, colegul de apartament si Cristina porneste in mare aventura a weekendului: hitch-hiking to Gdansk. Wish us luck!
Friday, March 19, 2010
HaoticAAA
Da, declar aici si acum ca ma plictisesc! E vineri si ma plictisesc atat de tare incat imi vin in cap o multime de ganduri si planuri si intrebari si raspunsuri incat nu le fac fata!
As vrea sa merg la The Umbilical Brothers weekendul urmator dar biletul e prea scump.
In schimb, ieri am fost la un club de film dupa lucru si am vazut The Devil and Daniel Johnston, care este un altfel de documentar despre un altfel de artist, supranumit ,,the outsider musician". Un fel de geniu al mediocritatii, Daniel Johnston e chiar altfel, iar I had lost my mind poate sa dea o explicatie foarte simpla, convingatoare pentru a vedea acest film si pentru a incepe sa-i asculti muzica.
Intre timp, dupa alte ture de zapada, parca parca are de gand si primavara sa vina, iar el are grija sa-mi mentina o stare ..o stare.
Desi imi vine sa-mi iau campii..Sunt fericita ca stiu ca o sa vin acasa. Si o sa plec iar. Exchange in Porto, Portugalia. Nu-i asa ca pana la urma viata e faina?
Ar trebui sa ma las de scris, stiu.
As vrea sa merg la The Umbilical Brothers weekendul urmator dar biletul e prea scump.
In schimb, ieri am fost la un club de film dupa lucru si am vazut The Devil and Daniel Johnston, care este un altfel de documentar despre un altfel de artist, supranumit ,,the outsider musician". Un fel de geniu al mediocritatii, Daniel Johnston e chiar altfel, iar I had lost my mind poate sa dea o explicatie foarte simpla, convingatoare pentru a vedea acest film si pentru a incepe sa-i asculti muzica.
Intre timp, dupa alte ture de zapada, parca parca are de gand si primavara sa vina, iar el are grija sa-mi mentina o stare ..o stare.
Desi imi vine sa-mi iau campii..Sunt fericita ca stiu ca o sa vin acasa. Si o sa plec iar. Exchange in Porto, Portugalia. Nu-i asa ca pana la urma viata e faina?
Ar trebui sa ma las de scris, stiu.
Monday, March 15, 2010
From freak to greek. In a week.
Prolog si epilog: Zbori uneori cu gandul ca e bine sa privesti de sus si tot uneori se intampla sa ai parte de aterizare fortata pentru ca la bordul avionului nu se afla cine credeai.
Prima parte a saptamanii trecute inseamna Milano. Un zbor deosebit de matinal, o camera de hotel foarte faina, un receptionist roman tinerel, dragalas si foarte saritor, un dom impresionant, colt la cot cu niste preturi la fel de impresionante.A! Si gara centrala, care e mai faina decat majoritatea celorlalte cladiri milaneze. In general, Milano este un oras foarte plictisitor, insa nimic surprinzator pentru "capitala modei". Nu este locul in care sa petreci mai mult de 2 zile si sa ramai cu gura cascata de mai mult de 3 ori. Cu toate acestea, exista detalii foarte interesante de observat. Spre exemplu, nimeni nu e imbracat in asa fel incat sa te treaca fiori, asa cum te-ai putea astepta. Am descoperit insa, in aeroport, ca noua moda este babcia-style (stilul bunica): par gri spre verde si haine largi in culori spalacite. Interesanta mi s-a parut impartirea pe rase in domeniul muncii: chinezii lucreaza la Mc, magazinele scumpe sunt pazite de negri inalti si zambareti, in timp ce indienii sunt peste tot si se holbeaza la tine. Si se holbeaza la tine. Si uneori mai zic cate ceva. Finalul excursiei s-a consumat in cele mai mult de 8 ore de stat in aeroport, unde am dormit ziar la ziar cu alti plimbareti si unde am cunoscut un spaniol taaaare dragalas caruia i s-a facut mila si a impartit cu mine niste biscuiti cu masline. L-am botezat Olivier pentru ca nu am facut cunostinta.
Asadar, miercuri pe la pranz am ajuns in camera mea draga, sleita de puteri, dar gata sa dorm 3 ore si sa iau spre Cracovia, unde aveam sa petrec tot restul saptamanii. Vremea excelent de proasta m-a introdus delicat intr-o semi-depresie cu ajutorul careia am petrecut mai mult timp in casa, gatind sau filosofand alaturi de Cristina, za spenish ivies.
Saptamana aceasta nu se rezuma, insa, la "wanderingul" prezentat. Am hoinarit mai mult prin sufletele oamenilor de numeroase natii. Am aflat povestea intreaga a unei poloneze ex-evs in Roma, la un centru de dezintoxicare pentru dependenti de droguri, relatia cu unul dintre pacienti si depresia inca existenta de dupa o astfel de experienta. Am aflat povestea unui voluntar de 30 de ani dintre care ultimii 10 si i-a petrecut printre weekenduri colorate cu ecstasy si heroina si care acum zace beat in fiecare zi, dar simte ca a devenit ,,a better person". Am renuntat pentru totdeauna la consumul de...suc de portocale, am vizitat Uniwersytet Jagielloński si i-am revazut pe Robert si pe Julyia din Lituania, am mers pe jos kilometri intregi din cauza unor aventuri cu autobuzul de noapte si am urat Polonia vineri noaptea. M-am simtit putin impresionabila, dar...from dumb to numb se intampla rapid.
Si am revenit la treaba. Apropo, au trecut aproape 3 luni. Jumatate. Epilog:
Prima parte a saptamanii trecute inseamna Milano. Un zbor deosebit de matinal, o camera de hotel foarte faina, un receptionist roman tinerel, dragalas si foarte saritor, un dom impresionant, colt la cot cu niste preturi la fel de impresionante.A! Si gara centrala, care e mai faina decat majoritatea celorlalte cladiri milaneze. In general, Milano este un oras foarte plictisitor, insa nimic surprinzator pentru "capitala modei". Nu este locul in care sa petreci mai mult de 2 zile si sa ramai cu gura cascata de mai mult de 3 ori. Cu toate acestea, exista detalii foarte interesante de observat. Spre exemplu, nimeni nu e imbracat in asa fel incat sa te treaca fiori, asa cum te-ai putea astepta. Am descoperit insa, in aeroport, ca noua moda este babcia-style (stilul bunica): par gri spre verde si haine largi in culori spalacite. Interesanta mi s-a parut impartirea pe rase in domeniul muncii: chinezii lucreaza la Mc, magazinele scumpe sunt pazite de negri inalti si zambareti, in timp ce indienii sunt peste tot si se holbeaza la tine. Si se holbeaza la tine. Si uneori mai zic cate ceva. Finalul excursiei s-a consumat in cele mai mult de 8 ore de stat in aeroport, unde am dormit ziar la ziar cu alti plimbareti si unde am cunoscut un spaniol taaaare dragalas caruia i s-a facut mila si a impartit cu mine niste biscuiti cu masline. L-am botezat Olivier pentru ca nu am facut cunostinta.
Asadar, miercuri pe la pranz am ajuns in camera mea draga, sleita de puteri, dar gata sa dorm 3 ore si sa iau spre Cracovia, unde aveam sa petrec tot restul saptamanii. Vremea excelent de proasta m-a introdus delicat intr-o semi-depresie cu ajutorul careia am petrecut mai mult timp in casa, gatind sau filosofand alaturi de Cristina, za spenish ivies.
Saptamana aceasta nu se rezuma, insa, la "wanderingul" prezentat. Am hoinarit mai mult prin sufletele oamenilor de numeroase natii. Am aflat povestea intreaga a unei poloneze ex-evs in Roma, la un centru de dezintoxicare pentru dependenti de droguri, relatia cu unul dintre pacienti si depresia inca existenta de dupa o astfel de experienta. Am aflat povestea unui voluntar de 30 de ani dintre care ultimii 10 si i-a petrecut printre weekenduri colorate cu ecstasy si heroina si care acum zace beat in fiecare zi, dar simte ca a devenit ,,a better person". Am renuntat pentru totdeauna la consumul de...suc de portocale, am vizitat Uniwersytet Jagielloński si i-am revazut pe Robert si pe Julyia din Lituania, am mers pe jos kilometri intregi din cauza unor aventuri cu autobuzul de noapte si am urat Polonia vineri noaptea. M-am simtit putin impresionabila, dar...from dumb to numb se intampla rapid.
Si am revenit la treaba. Apropo, au trecut aproape 3 luni. Jumatate. Epilog:
Subscribe to:
Posts (Atom)
