Imi petrec zilele sarind din pat pe Facebook, din Facebook pe IMDB, de-acolo dau o tura prin torente, mai citesc o coperta de carte, vizitez bucataria, revin calare pe BSplayer, mai construiesc un cont pe un site nou de au pairs si, in final, imi imbratisez perna cu pasiune.
In drumul meu, azi am gasit-o pe Sophiestricata, care m-a incantat cu felul ei de a scrie, asa ca mi-am amintit cu placere si dorinta nestavilita de blogul meu, lasat in paragina. Cu toate astea, lucurile nu stau chiar asa. De vreo trei saptamani, si nu exagerez, pregatesc un articol in care sa vomit toate putreziciunile citite prin unele parti, toate fripturile de curcan pe care le-am auzit la televizor si toti bulgarii de noroi vazuti pe strazile din Bucuresti n timpul asta. Problema este ca ori sunt prea nervoasa ca sa il scriu intr-un mod cat se poate de obiectiv, ori sunt beata si ma doare-n pene, ori mi-e lene, ori sau ori. Sa zicem ca e duminica, si de maine incerc sa-i trag o schema. Pentru ca nu mai are rost sa ma abtin, deja imi este atat de greu incat imi vine sa incep acum. Dar, din nou, n-as fi deloc subiectiva, pentru ca ma doare capul, de la atat internet.
Mi-ar face mare placere sa se adune lumea aici pe blog, la postarea urmatorului articol. Am multe lucruri de spus si vin in urma unor intrebari si remarci pe care sper ca si altii sa si le puna.
Pana una alta, site de la Sophiestricata de mai sus, pentru momentele cand nu va ploua nici in geam, nici in gura: http://www.rainymood.com/
pupi
Sunday, December 11, 2011
Saturday, November 26, 2011
Intro
Nu stiu cat de citit e amaratul asta de blog. Dar daca site-urile voastre sunt si mai nasoale, nu-mi laudati voi articolele carora nu le-ati citit nici titlul, ca sa va promovati masajele erotice ori talentele chinuitoare intr-ale fotografiei!
Va spun, cu toata parerea de rau, ca SUNTETI DE TOT CACATUL! Dar fiti linistiti, completati decorul cu succes.
P.S. Cu toate astea, decid sa va fac publicitate. Uitati, dragilor, ce talente nebanuite:
http://www.fotografnunti.org
http://www.masajerotic.org/masajerotic.html
Pupi
Va spun, cu toata parerea de rau, ca SUNTETI DE TOT CACATUL! Dar fiti linistiti, completati decorul cu succes.
P.S. Cu toate astea, decid sa va fac publicitate. Uitati, dragilor, ce talente nebanuite:
http://www.fotografnunti.org
http://www.masajerotic.org/masajerotic.html
Pupi
Wednesday, November 16, 2011
Nu
Am vrut sa scriu ceva dar nu stiu ce, asa ca nu mai scriu. Si tot am scris ceva. Ce stare cretina! Stiu ca sunteti acolo, stiu ca si voua va vine asa, cateodata. Vine ea, primavara, si trece. Ahhhh, baga-mi-as!!!
Tuesday, November 8, 2011
Amalgam
Pe cat de frumoasa a fost vara care a trecut, pe atat de tumultos mi-a fost drumul prin toamna, odata cu terminarea vacantei. Sa-ti cauti un job nu e usor, chiar daca nu-ti doresti sa lucrezi nici ca piarist, nici ca editor la Cosmopolitan. Toti o duc rau, si sa nu aiba cineva impresia ca doar in Romania. Cu toate acestea, cine o duce bine, o va duce in continuare pentru ca...numai ei stiu exact de ce.
El a plecat in Scotia, dupa o luna si jumatate traumatizanta. Sa locuiesti impreuna cu prietenul in timp ce amandoi va cautati de lucru este un test mai greu decat lucrarea de licenta. Noi l-am trecut cu brio, dar am avut foarte multe de invatat. Dupa doua saptamani singura pe campii poloneze, am ajuns acasa cu o studenta (poloneza si ea) care se intorcea in Cluj datorita unei experiente fermecatoare in Erasmus. Stiti voi....:)
Tinand cont ca de ceva ani, acasa, pentru mine, nu inseamna numai Valcea, dar si Bucuresti, dupa 4 zile am zburat la capitala sa ma minunez, sa beau cu prietenii, sa dau cu coatele prin metrouri. Mi-a fost mai dor de casa ca niciodata, asa ca optimismul si ranjetul se aflau la nivel inalt, pana ce una-doua dezamagiri cu prietenii, o mahmureala crunta si o toamna nemiloasa mi-au taiat din avant. Mie imi place acasa, inca nu mi-am dat seama de ce, dar imi place. Insa chiar si asa, mergand pe strada, nu am simtit decat ca am devenit paranoica si trista, plina de mila ori complet enervata. Cainii, multi si tot mai agresivi (si mai infometati), sunt peste tot, latrand la trecatori. Pentru aceasta, evident, multumesc lumii politice care se ocupa atat de bine de siguranta cetatenilor. Si nu, sa nu aiba nimeni impresia ca eu le doresc moartea cateilor. Eu SUSTIN STERILIZAREA, asa cum am facut-o si anul trecut pe vremea asta, la proteste. Bineinteles, a trecut un an si s-au schimbat multe. In rau.
Mergand mai departe pe strada, nu fac decat sa ma feresc de celelalte animale. Ei nu privesc pe unde merg, nu conteaza ca traverseaza strada cu inca 30 ca ei si ca folosesc transportul, sub a lui ciudata denumire, IN COMUN. Este greu de definit starea care predomina pe strazile noastre, unde toata lumea priveste in pamant. Pentru ca ei privind in pamant, iar eu la nori, nu facem decat sa ne ciocnim. Ma intreb cand o sa ne si spargem.
M-am gandit, revenind in Valcea, ca este vorba doar de o semi-depresie de toamna, atat de naturala. Dar lasand la o parte interpretarea a ce vad in jurul meu, incerc sa ma rezum la ce vad. Ceea ce am descris mai devreme se poate interpreta deci, ca fericire, entuziasm, curiozitate?! Banuiesc ca nu. Prin urmare, sunt indreptatita sa vad nervi, angoasa, tristete, anxietate si chiar sa nu ma simt bine. Am voie, nu?
Astazi, daca cineva mi-ar fi reprosat ca ma plang de lipsa de activitate din Valcea mi-ar fi spus: ,,Ei bine, acum ai ce sa faci". Am impresia ca, de fapt, mi-am spus asta chiar eu. De ce? Am fost la spital, internandu-mi bunicul. Numai eu, ca am ramas putin singuri acasa. Dar nu asta e problema cea mai grava, alta e. De cand n-ati mai fost intr-un spital? Aveti idee ce se intampla acolo? Va spun eu: intri viu, pleci mort. Sa nu punem la socoteala faptul ca am asteptat destul, printre doctori si pacienti, nervosi si stresati, dar as putea sa ma leg de faptul ca au tinut un pacient extrem de bolnav pe coridor, sub nasul nostru (si nu exagerez, bunicul meu ametit de la tensiune, prima data in spital, avea efectiv sub nas un om care era pe moarte), certandu-se deoarece...nu aveau unde sa-l puna!!! As putea sa ma leg de faptul ca nu exista medicamente si a trebuit sa ma duc la farmacie sa cumpar o seringa! As putea sa ma leg de faptul ca o asistenta a iesit dintr-un salon cu o plosca plina, din care a varsat urina in graba, bineinteles, fara sa se intoarca sa stearga pe jos. As putea sa ma leg de tonul oricui, cu exceptia asistentului care s-a ocupat de noi, caci asemenea agresivitate manifestata fata de cei care vin acolo sa se trateze, n-am vazut decat in filme, la inchisori.
Eu sunt speriata. Si lasa, recunosc. Bunicii mei sunt batrani si nu vor suferi prin spitale. AM motivele mele sa cred acest lucru. Dar zilele astea m-au framantat mai multe ganduri: sa fac cursuri de asistenta medicala, sa ma apuc de jefuit banci, sa-mi bag picioarele si sa fug undeva, oriunde, sa mor de foame pana reusesc sa ma descurc cumva, undeva, departe de CACATUL ASTA. Mie imi place aici, dar...drogatilor le place si lor heroina.
Problema e alta: fata de multi altii, eu o duc extraordinar de bine. Cu toate astea, ma simt neputincioasa, ajutorul meu e atat, atat de neinsemnat. Mi-ar placea mult sa fim mai draguti unii cu altii. Asa, ca oamenii aia care iau autostopisti.
Si-o piesa: http://www.youtube.com/watch?v=OVKLmpALMFc
El a plecat in Scotia, dupa o luna si jumatate traumatizanta. Sa locuiesti impreuna cu prietenul in timp ce amandoi va cautati de lucru este un test mai greu decat lucrarea de licenta. Noi l-am trecut cu brio, dar am avut foarte multe de invatat. Dupa doua saptamani singura pe campii poloneze, am ajuns acasa cu o studenta (poloneza si ea) care se intorcea in Cluj datorita unei experiente fermecatoare in Erasmus. Stiti voi....:)
Tinand cont ca de ceva ani, acasa, pentru mine, nu inseamna numai Valcea, dar si Bucuresti, dupa 4 zile am zburat la capitala sa ma minunez, sa beau cu prietenii, sa dau cu coatele prin metrouri. Mi-a fost mai dor de casa ca niciodata, asa ca optimismul si ranjetul se aflau la nivel inalt, pana ce una-doua dezamagiri cu prietenii, o mahmureala crunta si o toamna nemiloasa mi-au taiat din avant. Mie imi place acasa, inca nu mi-am dat seama de ce, dar imi place. Insa chiar si asa, mergand pe strada, nu am simtit decat ca am devenit paranoica si trista, plina de mila ori complet enervata. Cainii, multi si tot mai agresivi (si mai infometati), sunt peste tot, latrand la trecatori. Pentru aceasta, evident, multumesc lumii politice care se ocupa atat de bine de siguranta cetatenilor. Si nu, sa nu aiba nimeni impresia ca eu le doresc moartea cateilor. Eu SUSTIN STERILIZAREA, asa cum am facut-o si anul trecut pe vremea asta, la proteste. Bineinteles, a trecut un an si s-au schimbat multe. In rau.
Mergand mai departe pe strada, nu fac decat sa ma feresc de celelalte animale. Ei nu privesc pe unde merg, nu conteaza ca traverseaza strada cu inca 30 ca ei si ca folosesc transportul, sub a lui ciudata denumire, IN COMUN. Este greu de definit starea care predomina pe strazile noastre, unde toata lumea priveste in pamant. Pentru ca ei privind in pamant, iar eu la nori, nu facem decat sa ne ciocnim. Ma intreb cand o sa ne si spargem.
M-am gandit, revenind in Valcea, ca este vorba doar de o semi-depresie de toamna, atat de naturala. Dar lasand la o parte interpretarea a ce vad in jurul meu, incerc sa ma rezum la ce vad. Ceea ce am descris mai devreme se poate interpreta deci, ca fericire, entuziasm, curiozitate?! Banuiesc ca nu. Prin urmare, sunt indreptatita sa vad nervi, angoasa, tristete, anxietate si chiar sa nu ma simt bine. Am voie, nu?
Astazi, daca cineva mi-ar fi reprosat ca ma plang de lipsa de activitate din Valcea mi-ar fi spus: ,,Ei bine, acum ai ce sa faci". Am impresia ca, de fapt, mi-am spus asta chiar eu. De ce? Am fost la spital, internandu-mi bunicul. Numai eu, ca am ramas putin singuri acasa. Dar nu asta e problema cea mai grava, alta e. De cand n-ati mai fost intr-un spital? Aveti idee ce se intampla acolo? Va spun eu: intri viu, pleci mort. Sa nu punem la socoteala faptul ca am asteptat destul, printre doctori si pacienti, nervosi si stresati, dar as putea sa ma leg de faptul ca au tinut un pacient extrem de bolnav pe coridor, sub nasul nostru (si nu exagerez, bunicul meu ametit de la tensiune, prima data in spital, avea efectiv sub nas un om care era pe moarte), certandu-se deoarece...nu aveau unde sa-l puna!!! As putea sa ma leg de faptul ca nu exista medicamente si a trebuit sa ma duc la farmacie sa cumpar o seringa! As putea sa ma leg de faptul ca o asistenta a iesit dintr-un salon cu o plosca plina, din care a varsat urina in graba, bineinteles, fara sa se intoarca sa stearga pe jos. As putea sa ma leg de tonul oricui, cu exceptia asistentului care s-a ocupat de noi, caci asemenea agresivitate manifestata fata de cei care vin acolo sa se trateze, n-am vazut decat in filme, la inchisori.
Eu sunt speriata. Si lasa, recunosc. Bunicii mei sunt batrani si nu vor suferi prin spitale. AM motivele mele sa cred acest lucru. Dar zilele astea m-au framantat mai multe ganduri: sa fac cursuri de asistenta medicala, sa ma apuc de jefuit banci, sa-mi bag picioarele si sa fug undeva, oriunde, sa mor de foame pana reusesc sa ma descurc cumva, undeva, departe de CACATUL ASTA. Mie imi place aici, dar...drogatilor le place si lor heroina.
Problema e alta: fata de multi altii, eu o duc extraordinar de bine. Cu toate astea, ma simt neputincioasa, ajutorul meu e atat, atat de neinsemnat. Mi-ar placea mult sa fim mai draguti unii cu altii. Asa, ca oamenii aia care iau autostopisti.
Si-o piesa: http://www.youtube.com/watch?v=OVKLmpALMFc
Monday, August 1, 2011
In sfarsit...de la inceput
Nici mie nu-mi vine sa cred ca am deschis pagina asta si, in acelasi timp, regret un pic ca nu am mai facut-o de atat de mult timp. Acum ca am plecat de tot de acasa, consider ca este absolut necesar sa postez aici din cand in cand, ca sa mai tin lumea la curent. Sunt atat de aiurea pe aici si pe unde ma duc incat nu sunt in stare sa adun adrese de pe mess, sa fac sending list pe facebook ori alte cele, asa ca, un post complet aici si un link pe ici pe colo nu strica deloc si multumesc, cu aceasta ocazie, pentru nelipsita intelegere.
Ce am facut...?!
Am terminat facultatea (adica, pe bune, chiar am luat examenul ala nenorocit si am facut o lucrare de licenta incantatoare, prezentata jalnic), am aruncat si palaria aia rotundo-cubica in aer, am facut si poze, am zis ,,la revedere, Bucuresti", mi-am luat hula-hoop-ul si am plecat ranjind acasa, la Valcea. Am terminat, totodata si colaborarea cu ART Fusion din motive de inteles (timp si spatiu adica) si, pentru cei interesati de acest aspect, anunt ca grupul yahoo exista inca, il vizitez din cand in cand dar nu ma mai ocup de el pentru ca nu mai am si nu voi mai avea timpul necesar. Va aparea cineva, la un moment dat, acolo, in locul meu, insa voluntarii deja acceptati si cu care am lucrat sunt in continuare voluntarii mei.
Asa...Ajunsa acasa, am baut un vin, am vazut un Jazz si am inceput sa numar pana la 21. Iulie. Nu stiam ca aveam de numarat pana acolo, caci mi-am scos o masea si mi-a dat mari dureri...de cap timp de doua saptamani, asa ca a trebuit sa-mi aman plecarea in Polonia, da ati ghicit!!! Iuhuuuu! Da, intre timp am fost si la tara, si prin Timisoara, am mai dat o tura de Valcea cu mana la falca si pe 20 m-am urcat in Dacosul spre Cluj, unde aveam sa fac prima cura de aer international cu internii Aiesec Cluj, condusi cu talentul desavarsit al Ancai. Hihi! Ca tot am zis de multiculti, ma gandesc acum la fetele mele care si-au luat si ele bocceluta in spinare: Laura si Andra, care sper ca vor citi acest articol mirobolant si vor varsa o lacrima de dor si emotie. Because I do! :* Alte individe, precum Lore-cea-de-miere, stationeaza inca pe meleagurile noastre si mediteaza asupra sensului vietii, si rog frumos, daca il descopera careva, sa-mi dea un comment la acest post. gii tenx!
Si ziceam ca am ajuns in Polonia? Poate ca nu, dar chiar am ajuns! Scumpul meu prieten m-a asteptat la 6 dimineata, dupa vreo 20 de ore de disperare (si inca vreo 4 luni), in gara din Katowice, si am pornit agale catre masina. Si de atunci...A inceput sa ploua. Si a plouat pana la adanci depresii/betii/sesiuni de filme ori diverse. Mint! Au fost doua zile cu soare!!! Intr-una am tuns iarba in costum de baie, iar in alta am jucat remi in gradina. Remi cu carti de joc!!!:)) Astia asa joaca si n-au auzit in viata lor de table ori pietre. In rest, se etaleaza:))
Pentru incheiere, va anunt ca maine-i ziua cea mareeeeee! Seara ne urcam in trenul catre super-mega betia anului, pardon, extraordinarul festival de muzica, WOODSTOCK, in Kostrzyn nad Odra, Polonia, a saptesprezecea editie!!!! http://www.facebook.com/#!/PrzystanekWoodstock
In rest, sunt bine sanatoasa. Chiar si vegana;)
Pupiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
Ce am facut...?!
Am terminat facultatea (adica, pe bune, chiar am luat examenul ala nenorocit si am facut o lucrare de licenta incantatoare, prezentata jalnic), am aruncat si palaria aia rotundo-cubica in aer, am facut si poze, am zis ,,la revedere, Bucuresti", mi-am luat hula-hoop-ul si am plecat ranjind acasa, la Valcea. Am terminat, totodata si colaborarea cu ART Fusion din motive de inteles (timp si spatiu adica) si, pentru cei interesati de acest aspect, anunt ca grupul yahoo exista inca, il vizitez din cand in cand dar nu ma mai ocup de el pentru ca nu mai am si nu voi mai avea timpul necesar. Va aparea cineva, la un moment dat, acolo, in locul meu, insa voluntarii deja acceptati si cu care am lucrat sunt in continuare voluntarii mei.
Asa...Ajunsa acasa, am baut un vin, am vazut un Jazz si am inceput sa numar pana la 21. Iulie. Nu stiam ca aveam de numarat pana acolo, caci mi-am scos o masea si mi-a dat mari dureri...de cap timp de doua saptamani, asa ca a trebuit sa-mi aman plecarea in Polonia, da ati ghicit!!! Iuhuuuu! Da, intre timp am fost si la tara, si prin Timisoara, am mai dat o tura de Valcea cu mana la falca si pe 20 m-am urcat in Dacosul spre Cluj, unde aveam sa fac prima cura de aer international cu internii Aiesec Cluj, condusi cu talentul desavarsit al Ancai. Hihi! Ca tot am zis de multiculti, ma gandesc acum la fetele mele care si-au luat si ele bocceluta in spinare: Laura si Andra, care sper ca vor citi acest articol mirobolant si vor varsa o lacrima de dor si emotie. Because I do! :* Alte individe, precum Lore-cea-de-miere, stationeaza inca pe meleagurile noastre si mediteaza asupra sensului vietii, si rog frumos, daca il descopera careva, sa-mi dea un comment la acest post. gii tenx!
Si ziceam ca am ajuns in Polonia? Poate ca nu, dar chiar am ajuns! Scumpul meu prieten m-a asteptat la 6 dimineata, dupa vreo 20 de ore de disperare (si inca vreo 4 luni), in gara din Katowice, si am pornit agale catre masina. Si de atunci...A inceput sa ploua. Si a plouat pana la adanci depresii/betii/sesiuni de filme ori diverse. Mint! Au fost doua zile cu soare!!! Intr-una am tuns iarba in costum de baie, iar in alta am jucat remi in gradina. Remi cu carti de joc!!!:)) Astia asa joaca si n-au auzit in viata lor de table ori pietre. In rest, se etaleaza:))
Pentru incheiere, va anunt ca maine-i ziua cea mareeeeee! Seara ne urcam in trenul catre super-mega betia anului, pardon, extraordinarul festival de muzica, WOODSTOCK, in Kostrzyn nad Odra, Polonia, a saptesprezecea editie!!!! http://www.facebook.com/#!/PrzystanekWoodstock
In rest, sunt bine sanatoasa. Chiar si vegana;)
Pupiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
Thursday, February 10, 2011
Catelusi si alte cele!!! IMPORTANT!
In atentia vizitatorilor mei, al arui numar a crescut impresionant, banuiesc ca datorita grupului EVS, doresc sa fac cunoscute cateva cauze pentru care se lupta in acest moment si pentru care va invit sa luptati alaturi de noi!
Cunoastem cu totii problema cainilor de pe strazile Romaniei si, cu siguranta ne-am dori sa se intample ceva in legatura cu asta. Bineinteles ca putem avea toti o contributie, asa ca va invit, in primul rand, sa semnati aceasta petitie http://www.petitieonline.ro/petitie-p32507045.html si sa o dati si mai departe!
In al doilea rand, vreau sa va povestesc pe scurt despre un omulet care a luat toate lucrurile acestea in serios si s-a apucat singur de treaba. Este vorba despre ionut Parausanu, despre care sigur unii dintre voi ati auzit deja, este plin Facebook-ul de Adoptii Caini, Adoptii Pisici si Romani pentru animale. Daca nu, dati un search si veti vedea!:) Cu siguranta ca daca aruncati o privire macar pe http://www.adoptiicaini.ro/, un impuls acolo sa instiintati mai departe, sa luati un catel, daca aveti posibilitatea, sau sa faceti o vizita adapostului de caini din orasul vostru chiar si o data pe luna, ca sa ajutati cu mancare sau curatenie si lucrurile se vor imbunatati treptat.
Ar fi foaaaarte fain sa incercati ceva si, cu totii, sa reusim. Pana la urma, putem incepe singuri, continuand (cu putina perseverenta) cu ajutorul celor care ar putea dar deocamdata nu o fac.
Ah...si evident...NU eutanasierii!
pupi:D
Cunoastem cu totii problema cainilor de pe strazile Romaniei si, cu siguranta ne-am dori sa se intample ceva in legatura cu asta. Bineinteles ca putem avea toti o contributie, asa ca va invit, in primul rand, sa semnati aceasta petitie http://www.petitieonline.ro/petitie-p32507045.html si sa o dati si mai departe!
In al doilea rand, vreau sa va povestesc pe scurt despre un omulet care a luat toate lucrurile acestea in serios si s-a apucat singur de treaba. Este vorba despre ionut Parausanu, despre care sigur unii dintre voi ati auzit deja, este plin Facebook-ul de Adoptii Caini, Adoptii Pisici si Romani pentru animale. Daca nu, dati un search si veti vedea!:) Cu siguranta ca daca aruncati o privire macar pe http://www.adoptiicaini.ro/, un impuls acolo sa instiintati mai departe, sa luati un catel, daca aveti posibilitatea, sau sa faceti o vizita adapostului de caini din orasul vostru chiar si o data pe luna, ca sa ajutati cu mancare sau curatenie si lucrurile se vor imbunatati treptat.
Ar fi foaaaarte fain sa incercati ceva si, cu totii, sa reusim. Pana la urma, putem incepe singuri, continuand (cu putina perseverenta) cu ajutorul celor care ar putea dar deocamdata nu o fac.
Ah...si evident...NU eutanasierii!
pupi:D
Monday, January 17, 2011
Rusineeee! de la mine pentru sine
Mi-am adus aminte brusc de acest blog. In mijlocul studiului intensiv la Psihologia Comunicarii Interpersonale, asta ca sa se inteleaga lantul: studiu-munca-citit-comunicare interpersonala-comunicare-comunicare scrisa-unde comunic eu-unde comunicam-hai sa comunic ceva. Dar ce am de comunicat?
Ei bine, m-am intors din Polonia, a doua mea casa, datorita proiectului EVS si acum ma ocup de sesiune. Chiar daca am fost in vacanta, n-am uitat de marea mea placere de a lucra in numele zeului meu, marele EVS, am incercat sa va raspund la mailuri, sa postez proiecte pe grup si asa mai departe. Campania noastra continua (intru in forta cum ies din sesiune) si doresc sa va felicit pe toti ce care ati inceput sa va cautati proiecte, pe toti cei care v-ati gasit deja sau ati fost acceptati si pe toti omuletii care, din mare fericire, au auzit de Serviciul European de Voluntariat.
Eu va astept acolo pe informatii_evs@yahoogroups.com, sau aici la comentarii, cu intrebari intrebatoare, vesti bune sau informatii. Daca vreti sa plecati pe undeva, numai spuneti-mi:D
Gata ma duc sa invat, pupi, pa
pies: grupul are 350 de membri si inca se aduna. iuhuuu
Ei bine, m-am intors din Polonia, a doua mea casa, datorita proiectului EVS si acum ma ocup de sesiune. Chiar daca am fost in vacanta, n-am uitat de marea mea placere de a lucra in numele zeului meu, marele EVS, am incercat sa va raspund la mailuri, sa postez proiecte pe grup si asa mai departe. Campania noastra continua (intru in forta cum ies din sesiune) si doresc sa va felicit pe toti ce care ati inceput sa va cautati proiecte, pe toti cei care v-ati gasit deja sau ati fost acceptati si pe toti omuletii care, din mare fericire, au auzit de Serviciul European de Voluntariat.
Eu va astept acolo pe informatii_evs@yahoogroups.com, sau aici la comentarii, cu intrebari intrebatoare, vesti bune sau informatii. Daca vreti sa plecati pe undeva, numai spuneti-mi:D
Gata ma duc sa invat, pupi, pa
pies: grupul are 350 de membri si inca se aduna. iuhuuu
Subscribe to:
Posts (Atom)
