Trenuri

Ultimul se numea Posta de vise, penultimul, Experiment. Incerc sa postez ceva si nu-mi iese de nicio culoare. Mi se intampla multe, dar mi-e greu sa le leg. In minte, dar mai ales, in cuvinte.

Sfarsiturile de saptamana ma pregatesc mereu pentru noi zile de munca, mai diferite, mai placute, mai grele. Uneori am de carat, alteori nu, dar zilele astea stam cu sufletele in zig-zag: in casa noua, in bucataria veche. In centru, ori in Stockbridge; ninge sau vine primavara. Inca imi dau seama pe ce lume sunt, dar nu ma pot concentra pentru a face mai mult de atat, astfel ca visez o mare parte din timp. Nu la lucruri pe care mi le doresc, ci doar asa, ca stare de spirit, desi intr-un sens mult mai prozaic. Ma holbez la pasarele, la ceapa din farfurie si tusesc. Am prins un virusel, al dracului, s-a fixat in gat si-mi racaie toata starea de visare. In schimb, imi exersez muschii abdominali la fiecare cinci minute, deci nu e chiar atat de rau.

Trecand peste be-he-he, astazi am fost in Princess Gardens, acolo-n buric, la poalele dealului pe care se afla castelul. Castelul Edinburgh. Dealul - vulcan stins. Am fost cu Charlie, bineinteles si, in ciuda vantului care batea cu disperare, ne-am distrat! Partea mea favorita a fost cand am stat pe un pod de lemn care se arcuieste frumos, ca un curcubeu din lemn si sticla, deasupra liniilor de cale ferata ce duc spre Waverley, gara principala, care se afla la 2 minute de mers pe jos de gradini. Ne-am postat acolo, eu de o parte, Charlie de cealalta, asteptand trenurile. Norocosul il avertiza pe celalalt si, impreuna, faceam cu mana conductorilor de tren. Nu va imaginati cat de bine m-am distrat, mai ales ca, la randul lor, fluturau mana, zambeau si dadeau semnalul!


Sunt destul de nerabadatoare sa ne mutam in casa cea noua. Legaturile s-au inchegat in familie asa ca si starea mea s-a imbunatatit (mentionez ca am avut o foarte scurta si bine-cunoscuta criza de adaptare dupa primele 3 saptamani). In rest, astept bursa si ma strofoc sa nu cheltui bani.

Voi bine?

Pupi