Am plecat si m-am intors cu un zambet lung (lung??) cat drumul parcurs intr-unul dintre cele mai plimbarete cvasi-weekenduri din viata mea. Da, m-am intors din Gdansk acum o ora si am luat curajoasa decizie de a scrie acum, dupa aproape 12 ore de drum, despre tot ce s-a intamplat, incat creierul inca imi tresalta de ganduri. Pana fac un dus. Papapapapaaaaam:::::
Joi la 23.00 noaptea plecam spre Katowice pentru a o spanzura pe Cristina, care nu daduse niciun indiciu despre ora la care va veni la noi, pentru a pleca impreuna vineri dimineata la mare calatorie dintr-un capat in altul al Poloniei. Niciun indiciu pana la ora 21.00 seara, cand am ajuns si noi acasa si mi-am putut verifica mailul. Fara prea multe alte detalii, am terminat mica aventura nocturna in jurul orei 03.00, in conditiile in care ne trezeam la 7 pentru a porni la promenada, pentru urmatoarele 15 ore, cu aproximatie. Si tare ma pricep la treaba asta. Fix 15 ore au fost!
The Hitch-hiking thing este una dintre cele mai tari surse de experiente supercalifragilistice! Si imi pare rau ca am descoperit acest lucru de-abia acum. Dar sunt inca tinerica, ha? Pe o distanta de pana in 600 de kilometri, am circulat cu numai 4 masini conduse de niste oameni GENIALI!!!! Printre altele, am refuzat doua TIRuri, pentru ca nu aveau loc pentru 3 persoane (ca sa fie clar eu, Cristina si Ivo), ocazie cu care imi permit a incerca schimbarea unei pareri generale despre tiristi. Oameni buni, dom'le, oameni buni, tiristii astia! Si cu simtul umorului:))
Si, de fapt, oameni buni, polonezii!! Ultimul tip care ne-a luat se cheama pe numele lui Dominik. Traiasca Dominik! E un fotograf zapacit, cu propria lui firma, gata sa inghesuie in portbagajul mic al unui Wolkswagen vechi rucsacurile unor necunoscute. Ne-a luat, pe mine si pe Cristina, la vreo 50 de kilometri inainte de Torun, unul dintre cele mai faine orase din Polonia. Mergea pana in Gdansk, cu o pauza de o ora in orasul precizat, asa ca l-am lasat pe Ivo cel experimentat in ale autostopului singur si am pornit incercand sa ne intelegem in polengleza cu simpaticul. Ajunsi in Torun, ne-a propus sa-l asteptam ca sa reluam drumul impreuna, si bine am facut. Vistula trece aici, spre marginea orasului, pe sub doua poduri imense, pregatindu-ti intrarea in partea veche a orasului, care, indraznesc sa spun, e mai frumoasa decat Cracovia! Din pacate la un moment dat, camera Cristinei si-a dat duhul, iar pentru pozat prin Gdansk, memoria nu ne-a fost prietena. In schimb avem carca de poze de pe autostrada. Magnific..aproape. Revenind, dragalasul a fost aproape punctual si am demarat in toba (masinii) catre Gdansk. La sfarsitul acestui drum ne-am ales cu o carte de vizita, dand la schimb promisiunea unei beri a doua zi. Zi in care ne-am inecat amarul pe canapea, caci a plouat intr-un mod trist, aproape deprimant.
Era miezul noptii cand am ajuns in Sopot, statiunea in care Mihaela, prietena noastra din Bulgaria locuieste si unde tocmai incepea o petrecere de EVShi. Terminati dar fericiti, am dat join si am cunoscut o gramada de lume dragalasa. Si am platit cu totii 200 de zloti pentru ca un vecin cumsecade, la ora 12 noaptea, a sunat politia, deranjat fiind de discutiile pe care le purtam. Mentionez ca muzica era oprita si ca se discuta in engleza. Furios oare ca nu pricepea? Hm.
Sambata si duminica ne-am delectat cu marea, cu o pizza, cu cea mai enervanta ploaie, cu arhitectura Gdanskului, cu o cafenea foarte draguta in Gdansk, cu una si mai faina in Sopot, pe numele ei Josef K. (afka), ce mi-au amintit de Janis Stuff din Cluj, odihneasca-se in pace, pentru ca tocmai ce am auzit ca a ars din temelii.
Printre evenimente de marcat in fisierul ,,haha ce penal" se numara: plimbarea nocturna de ieri, in care am intalnit, intr-o statie de autobuz, un nene gras cu pantalonii in vine si cu mana intre picioare si o femeie langa el, care contempla peisajul (am incercat cateva explicatii dar am renuntat, oripilate) si un personaj dubios si plictisit la fereastra, care s-a gandit ca voluntarii n-au ce manca si ca ar merita sa le arunce un ou. Din fericire, lipsit de calitati de lunetist.
A sosit si momentul intoarcerii si i-am scris lui Dominik, stiind ca se intoarce in Katowice tot luni. Am primit inapoi un mesaj plin de entuziasm in care ne explica de ce nu poate sa plece si ne invita a doua zi, adica maine, sa plecam cu el. Am refuzat, ca niste voluntari presati de munca care este si astazi am pornit din nou la drum. Pe aceeasi distanta, 2 masini. Si ce masini, dar ce oameni!!! Al doilea personaj, Arthur, inginer si manager al unei firme, sau Regele (Soselelor), ne-a dus pana in gara, in Czestochowa, de unde am luat trenul catre casa. Nu inainte, insa, de a da 2 telefoane pentru a afla cand si unde avem trenurile si a ne oferi cartea de vizita plus invitatia ca la urmatoarea vizita in Gdansk sa ne facem auzita prezenta. Procesul de wow-ing de la inceputul calatoriei s-a continuat pana acasa, unde...uite ce m-am apucat sa fac.
Concluziile? Poate intr-un post mai filosofic, dar pana atunci.. e evident ca exista oameni extraordinari, gata sa-ti deschida usile catre ei, chiar daca, pentru a te putea descoperi pe tine, isi termina nervii incercand sa se exprime cat mai corect in limba engleza. Pe ziua de astazi, traiasca polonezii de pe autostrazi! Noapte buna!
Pee es: stiam eu ca Marea Baltica e fascinanta!
Tuesday, March 30, 2010
Wednesday, March 24, 2010
Ziua in care pui in aplicare
Se numeste Marti, 23 martie. Alcatuita din Cap, Maini, Trunchi si Picioare.
Capul: se trezeste dimineata devreme, ia autobuzul catre scoala la care invata unul dintre cei mai adorabili copii pe care ii cunosc, fratele mentorului meu. Clasa lui, respectiv a doua B, a avut de prezentat Romania, in cadrul unui fel necunoscut de eveniment care a avut loc in sala de sport. Pe langa tarisoara mea draga, au fost prezentate Spania, Franta, Italia, Finlanda si Suedia. Cu copilasii astia a fost dragoste la prima vedere din ambele parti, iar cand am vazut ca au avut cea mai faina prezentare dintre toate imi venea sa-i iau in brate pe toti! Rolul meu, deosebit de important pentru ei, a fost sa spun 2-3 fraze in romana, despre doamna patrie. Intorsi in clasa, au inceput sa-mi ofere cadouri incropite ad-hoc: de la bomboane la ambalaj de ciocolata kinder. Dansatorul meu preferat mi-a daruit o pagina dintr-un caietel, cu o fetita purtand o bluza cu inimioare. Ar fi imposibil sa nu iubesti in acel moment copii si sa nu te gandesti ca acestea sunt poate singurele cadouri care ti-au fost daruite din suflet. Si ultimele pe care ei le-au daruit astfel.
Mainile: emtionata inca, dupa pranz am plecat la ,,Gala Laureatilor" concursului de ,,reciteatru" (pentru ca nu m-am prins inca ce a fost exact), unde am facut parte dintr-o improvizatie draguta, in cadrul careia am detinut rolul directorului de casting. Numarand pe degete, asta a insemnat pregatit pliante, vorbit in poloneza, facut poze, primit carte. Destul cat sa-mi ramana degetul mare liber si sa arat OK.
Trunchi: merge bine pus aici. A venit, in fine, primavara, si cu aceasta ocazie, am plecat la o plimbare nocturna prin oras. Si....surprizaaaaaaaa!!! Tarnowskie Gory e mai mare decat credeam, dragut si pliiiin de barulete si Music Clubs. Da, merita mentionat ca in Tarnowskie au loc o gramada de concerte live sustinute de trupe locale. Never been to one, but our lives are changed now, so...looking forward to!:))
Picioare: cand zicem asta ne gandim la mers, mers mult. Pai dupa ce m-am plimbat pana am obosit, am poposit in pub-ul la usa caruia ma asteptau cei doi cataratori, discutand la o tigara. Ne-am teleportat sus, la locul cu pricina, unde am gasit multi, multi oameni. Cu aceasta minunata ocazie, dragi prieteni, am vorbit poloneza cat n-am vorbit in viata mea. Adica in ultimele trei luni, zic. Cu un ranjet mare pe fata, sa se vada ca ma bucur sa le pocesc limba, m-am bagat in seama, asa cum stiu eu mai bine si am aflat mai multe despre activitati, asa ca planuiesc sa strig "prezent" martea viitoare.
De ce povestesc acestea? Ca sa vada poporul ca in 24 de ore micute se pot schimba multe daca vrei. Ca sa stie poporul ca e fain sa fii nebun cand esti voluntar, chiar daca, poate, dupa ziua de vineri, nu voi mai apuca sa mai scriu. Ma macina curiozitatea. Pana atunci, noi, zilele astea, acelasi loc, aceeasi ora...doar cu..un pahar cu apa, ca voluntarii n-au bani de Kinder Delice!
Capul: se trezeste dimineata devreme, ia autobuzul catre scoala la care invata unul dintre cei mai adorabili copii pe care ii cunosc, fratele mentorului meu. Clasa lui, respectiv a doua B, a avut de prezentat Romania, in cadrul unui fel necunoscut de eveniment care a avut loc in sala de sport. Pe langa tarisoara mea draga, au fost prezentate Spania, Franta, Italia, Finlanda si Suedia. Cu copilasii astia a fost dragoste la prima vedere din ambele parti, iar cand am vazut ca au avut cea mai faina prezentare dintre toate imi venea sa-i iau in brate pe toti! Rolul meu, deosebit de important pentru ei, a fost sa spun 2-3 fraze in romana, despre doamna patrie. Intorsi in clasa, au inceput sa-mi ofere cadouri incropite ad-hoc: de la bomboane la ambalaj de ciocolata kinder. Dansatorul meu preferat mi-a daruit o pagina dintr-un caietel, cu o fetita purtand o bluza cu inimioare. Ar fi imposibil sa nu iubesti in acel moment copii si sa nu te gandesti ca acestea sunt poate singurele cadouri care ti-au fost daruite din suflet. Si ultimele pe care ei le-au daruit astfel.
Mainile: emtionata inca, dupa pranz am plecat la ,,Gala Laureatilor" concursului de ,,reciteatru" (pentru ca nu m-am prins inca ce a fost exact), unde am facut parte dintr-o improvizatie draguta, in cadrul careia am detinut rolul directorului de casting. Numarand pe degete, asta a insemnat pregatit pliante, vorbit in poloneza, facut poze, primit carte. Destul cat sa-mi ramana degetul mare liber si sa arat OK.
Trunchi: merge bine pus aici. A venit, in fine, primavara, si cu aceasta ocazie, am plecat la o plimbare nocturna prin oras. Si....surprizaaaaaaaa!!! Tarnowskie Gory e mai mare decat credeam, dragut si pliiiin de barulete si Music Clubs. Da, merita mentionat ca in Tarnowskie au loc o gramada de concerte live sustinute de trupe locale. Never been to one, but our lives are changed now, so...looking forward to!:))
Picioare: cand zicem asta ne gandim la mers, mers mult. Pai dupa ce m-am plimbat pana am obosit, am poposit in pub-ul la usa caruia ma asteptau cei doi cataratori, discutand la o tigara. Ne-am teleportat sus, la locul cu pricina, unde am gasit multi, multi oameni. Cu aceasta minunata ocazie, dragi prieteni, am vorbit poloneza cat n-am vorbit in viata mea. Adica in ultimele trei luni, zic. Cu un ranjet mare pe fata, sa se vada ca ma bucur sa le pocesc limba, m-am bagat in seama, asa cum stiu eu mai bine si am aflat mai multe despre activitati, asa ca planuiesc sa strig "prezent" martea viitoare.
De ce povestesc acestea? Ca sa vada poporul ca in 24 de ore micute se pot schimba multe daca vrei. Ca sa stie poporul ca e fain sa fii nebun cand esti voluntar, chiar daca, poate, dupa ziua de vineri, nu voi mai apuca sa mai scriu. Ma macina curiozitatea. Pana atunci, noi, zilele astea, acelasi loc, aceeasi ora...doar cu..un pahar cu apa, ca voluntarii n-au bani de Kinder Delice!
Just another soldier on the road to nowhere
De ce? Pentru ca vineri seara (post-depresia de mai jos), datorita (wow) colegului meu de apartament, am decis brusc sa ,,ne schimbam viata":)). Astfel ca:
Sambata la 8 dimineata eram in picioare, gata de hitch-hiking pana in Czestochowa, care se afla la aproximativ 90 de kilometri de Tarnowskie Gory. Si uite asa mi-am inceput cariera de autostopista. Da, suna cel putin interesant. Cu aceasta ocazie, drumul dus a fost GENIAL! Printre cei care ne-au luat s-au numarat doi tipi care fac parte dintr-un Caving/Climbing club cu sediul exact la noi in oras. Si uite asa ne-au invitat sa participam, caci au intalnire in fiecare marti. Evident ca am decis sa merg si oamenii au fost atat de dragalasi incat ne-au dus pana la destinatia finala (in sensuri bune), chiar daca nu era chiar in drumul lor. Mult-prea-bine-dispusii de noi ne-am apucat indata de cotropit orasul, nu inainte insa de a ma intalni cu Oliwia, din proiectul din iunie. Dupa sesiunea de depanat amintiri incununata de un kebab, am pornit spre un hot spot de agatat masini, printre discutii filosofice si poze facute boschetarilor de Polska ce dormeau pe asfaltul proaspat incalzit. Cu ajutorul pantalonilor mei inflorati + dans si zambete idiotice, drumul inapoi a fost la fel de placut ca si primul, intrucat ne-am imbarcat intr-un 4x4 trenduros al unei blonde simpatice care se grabea al dracului de tare. Si cum sa zic...a calcat-o bine!
Era vreo 4 cand am ajuns acasa si am deci sa plecam instant in Katowice la un festival. Pe scurt, impresionatu-ne-au niste oameni:
1. Fata, 22 de ani, plecata UN AN de zile singura, in barca, intr-un tur al lumii.
2. Cuplu, sot-sotie, din pacate tipul a venit singur caci a ramas vaduv, insa cu amintirile unui tur al lumii care a durat 5 ani si in care mijlocul de transport a fost achizitionat exclusiv prin...HITCH-HIKING. De mentionat ca TOATE mijloacele de transport s-au incadrat intre caruta si avion, inclusiv.
Cu gura cascata si picioarele praf, ne-am intors acasa, fleoscaiti dar fericiti. Si cu planuri mari: Vineri, 26 martie 2010, echipa alcatuita din subsemnata, colegul de apartament si Cristina porneste in mare aventura a weekendului: hitch-hiking to Gdansk. Wish us luck!
Sambata la 8 dimineata eram in picioare, gata de hitch-hiking pana in Czestochowa, care se afla la aproximativ 90 de kilometri de Tarnowskie Gory. Si uite asa mi-am inceput cariera de autostopista. Da, suna cel putin interesant. Cu aceasta ocazie, drumul dus a fost GENIAL! Printre cei care ne-au luat s-au numarat doi tipi care fac parte dintr-un Caving/Climbing club cu sediul exact la noi in oras. Si uite asa ne-au invitat sa participam, caci au intalnire in fiecare marti. Evident ca am decis sa merg si oamenii au fost atat de dragalasi incat ne-au dus pana la destinatia finala (in sensuri bune), chiar daca nu era chiar in drumul lor. Mult-prea-bine-dispusii de noi ne-am apucat indata de cotropit orasul, nu inainte insa de a ma intalni cu Oliwia, din proiectul din iunie. Dupa sesiunea de depanat amintiri incununata de un kebab, am pornit spre un hot spot de agatat masini, printre discutii filosofice si poze facute boschetarilor de Polska ce dormeau pe asfaltul proaspat incalzit. Cu ajutorul pantalonilor mei inflorati + dans si zambete idiotice, drumul inapoi a fost la fel de placut ca si primul, intrucat ne-am imbarcat intr-un 4x4 trenduros al unei blonde simpatice care se grabea al dracului de tare. Si cum sa zic...a calcat-o bine!
Era vreo 4 cand am ajuns acasa si am deci sa plecam instant in Katowice la un festival. Pe scurt, impresionatu-ne-au niste oameni:
1. Fata, 22 de ani, plecata UN AN de zile singura, in barca, intr-un tur al lumii.
2. Cuplu, sot-sotie, din pacate tipul a venit singur caci a ramas vaduv, insa cu amintirile unui tur al lumii care a durat 5 ani si in care mijlocul de transport a fost achizitionat exclusiv prin...HITCH-HIKING. De mentionat ca TOATE mijloacele de transport s-au incadrat intre caruta si avion, inclusiv.
Cu gura cascata si picioarele praf, ne-am intors acasa, fleoscaiti dar fericiti. Si cu planuri mari: Vineri, 26 martie 2010, echipa alcatuita din subsemnata, colegul de apartament si Cristina porneste in mare aventura a weekendului: hitch-hiking to Gdansk. Wish us luck!
Friday, March 19, 2010
HaoticAAA
Da, declar aici si acum ca ma plictisesc! E vineri si ma plictisesc atat de tare incat imi vin in cap o multime de ganduri si planuri si intrebari si raspunsuri incat nu le fac fata!
As vrea sa merg la The Umbilical Brothers weekendul urmator dar biletul e prea scump.
In schimb, ieri am fost la un club de film dupa lucru si am vazut The Devil and Daniel Johnston, care este un altfel de documentar despre un altfel de artist, supranumit ,,the outsider musician". Un fel de geniu al mediocritatii, Daniel Johnston e chiar altfel, iar I had lost my mind poate sa dea o explicatie foarte simpla, convingatoare pentru a vedea acest film si pentru a incepe sa-i asculti muzica.
Intre timp, dupa alte ture de zapada, parca parca are de gand si primavara sa vina, iar el are grija sa-mi mentina o stare ..o stare.
Desi imi vine sa-mi iau campii..Sunt fericita ca stiu ca o sa vin acasa. Si o sa plec iar. Exchange in Porto, Portugalia. Nu-i asa ca pana la urma viata e faina?
Ar trebui sa ma las de scris, stiu.
As vrea sa merg la The Umbilical Brothers weekendul urmator dar biletul e prea scump.
In schimb, ieri am fost la un club de film dupa lucru si am vazut The Devil and Daniel Johnston, care este un altfel de documentar despre un altfel de artist, supranumit ,,the outsider musician". Un fel de geniu al mediocritatii, Daniel Johnston e chiar altfel, iar I had lost my mind poate sa dea o explicatie foarte simpla, convingatoare pentru a vedea acest film si pentru a incepe sa-i asculti muzica.
Intre timp, dupa alte ture de zapada, parca parca are de gand si primavara sa vina, iar el are grija sa-mi mentina o stare ..o stare.
Desi imi vine sa-mi iau campii..Sunt fericita ca stiu ca o sa vin acasa. Si o sa plec iar. Exchange in Porto, Portugalia. Nu-i asa ca pana la urma viata e faina?
Ar trebui sa ma las de scris, stiu.
Monday, March 15, 2010
From freak to greek. In a week.
Prolog si epilog: Zbori uneori cu gandul ca e bine sa privesti de sus si tot uneori se intampla sa ai parte de aterizare fortata pentru ca la bordul avionului nu se afla cine credeai.
Prima parte a saptamanii trecute inseamna Milano. Un zbor deosebit de matinal, o camera de hotel foarte faina, un receptionist roman tinerel, dragalas si foarte saritor, un dom impresionant, colt la cot cu niste preturi la fel de impresionante.A! Si gara centrala, care e mai faina decat majoritatea celorlalte cladiri milaneze. In general, Milano este un oras foarte plictisitor, insa nimic surprinzator pentru "capitala modei". Nu este locul in care sa petreci mai mult de 2 zile si sa ramai cu gura cascata de mai mult de 3 ori. Cu toate acestea, exista detalii foarte interesante de observat. Spre exemplu, nimeni nu e imbracat in asa fel incat sa te treaca fiori, asa cum te-ai putea astepta. Am descoperit insa, in aeroport, ca noua moda este babcia-style (stilul bunica): par gri spre verde si haine largi in culori spalacite. Interesanta mi s-a parut impartirea pe rase in domeniul muncii: chinezii lucreaza la Mc, magazinele scumpe sunt pazite de negri inalti si zambareti, in timp ce indienii sunt peste tot si se holbeaza la tine. Si se holbeaza la tine. Si uneori mai zic cate ceva. Finalul excursiei s-a consumat in cele mai mult de 8 ore de stat in aeroport, unde am dormit ziar la ziar cu alti plimbareti si unde am cunoscut un spaniol taaaare dragalas caruia i s-a facut mila si a impartit cu mine niste biscuiti cu masline. L-am botezat Olivier pentru ca nu am facut cunostinta.
Asadar, miercuri pe la pranz am ajuns in camera mea draga, sleita de puteri, dar gata sa dorm 3 ore si sa iau spre Cracovia, unde aveam sa petrec tot restul saptamanii. Vremea excelent de proasta m-a introdus delicat intr-o semi-depresie cu ajutorul careia am petrecut mai mult timp in casa, gatind sau filosofand alaturi de Cristina, za spenish ivies.
Saptamana aceasta nu se rezuma, insa, la "wanderingul" prezentat. Am hoinarit mai mult prin sufletele oamenilor de numeroase natii. Am aflat povestea intreaga a unei poloneze ex-evs in Roma, la un centru de dezintoxicare pentru dependenti de droguri, relatia cu unul dintre pacienti si depresia inca existenta de dupa o astfel de experienta. Am aflat povestea unui voluntar de 30 de ani dintre care ultimii 10 si i-a petrecut printre weekenduri colorate cu ecstasy si heroina si care acum zace beat in fiecare zi, dar simte ca a devenit ,,a better person". Am renuntat pentru totdeauna la consumul de...suc de portocale, am vizitat Uniwersytet Jagielloński si i-am revazut pe Robert si pe Julyia din Lituania, am mers pe jos kilometri intregi din cauza unor aventuri cu autobuzul de noapte si am urat Polonia vineri noaptea. M-am simtit putin impresionabila, dar...from dumb to numb se intampla rapid.
Si am revenit la treaba. Apropo, au trecut aproape 3 luni. Jumatate. Epilog:
Prima parte a saptamanii trecute inseamna Milano. Un zbor deosebit de matinal, o camera de hotel foarte faina, un receptionist roman tinerel, dragalas si foarte saritor, un dom impresionant, colt la cot cu niste preturi la fel de impresionante.A! Si gara centrala, care e mai faina decat majoritatea celorlalte cladiri milaneze. In general, Milano este un oras foarte plictisitor, insa nimic surprinzator pentru "capitala modei". Nu este locul in care sa petreci mai mult de 2 zile si sa ramai cu gura cascata de mai mult de 3 ori. Cu toate acestea, exista detalii foarte interesante de observat. Spre exemplu, nimeni nu e imbracat in asa fel incat sa te treaca fiori, asa cum te-ai putea astepta. Am descoperit insa, in aeroport, ca noua moda este babcia-style (stilul bunica): par gri spre verde si haine largi in culori spalacite. Interesanta mi s-a parut impartirea pe rase in domeniul muncii: chinezii lucreaza la Mc, magazinele scumpe sunt pazite de negri inalti si zambareti, in timp ce indienii sunt peste tot si se holbeaza la tine. Si se holbeaza la tine. Si uneori mai zic cate ceva. Finalul excursiei s-a consumat in cele mai mult de 8 ore de stat in aeroport, unde am dormit ziar la ziar cu alti plimbareti si unde am cunoscut un spaniol taaaare dragalas caruia i s-a facut mila si a impartit cu mine niste biscuiti cu masline. L-am botezat Olivier pentru ca nu am facut cunostinta.
Asadar, miercuri pe la pranz am ajuns in camera mea draga, sleita de puteri, dar gata sa dorm 3 ore si sa iau spre Cracovia, unde aveam sa petrec tot restul saptamanii. Vremea excelent de proasta m-a introdus delicat intr-o semi-depresie cu ajutorul careia am petrecut mai mult timp in casa, gatind sau filosofand alaturi de Cristina, za spenish ivies.
Saptamana aceasta nu se rezuma, insa, la "wanderingul" prezentat. Am hoinarit mai mult prin sufletele oamenilor de numeroase natii. Am aflat povestea intreaga a unei poloneze ex-evs in Roma, la un centru de dezintoxicare pentru dependenti de droguri, relatia cu unul dintre pacienti si depresia inca existenta de dupa o astfel de experienta. Am aflat povestea unui voluntar de 30 de ani dintre care ultimii 10 si i-a petrecut printre weekenduri colorate cu ecstasy si heroina si care acum zace beat in fiecare zi, dar simte ca a devenit ,,a better person". Am renuntat pentru totdeauna la consumul de...suc de portocale, am vizitat Uniwersytet Jagielloński si i-am revazut pe Robert si pe Julyia din Lituania, am mers pe jos kilometri intregi din cauza unor aventuri cu autobuzul de noapte si am urat Polonia vineri noaptea. M-am simtit putin impresionabila, dar...from dumb to numb se intampla rapid.
Si am revenit la treaba. Apropo, au trecut aproape 3 luni. Jumatate. Epilog:
Thursday, March 4, 2010
oaha
Vine primavara! E la moda, asta scrie pe facebook la status, pe messenger, e principalul subiect de discutie in autobuz asa ca profit de aceasta ocazie ca sa-mi vad de viata. De viata de primavara, bineinteles. Pentru ca, de fapt, eu sunt printre cei mai fericiti oameni ca e martie, ca saptamana viitoare am vacanta si ca...ca uite asa, ce-mi trebuie mai mult??
Ma vad insa obligata sa specific ceva: astazi de dimineata (orele 12.00) ma trezesc si ma uit pe geam. Nori si vant. Ma imbrac si ma uit pe geam. Ninge. Ma spal pe dinti, mananc o felie de paine, iau geaca groasa, manusile si ma reped afara, spre statia de autobuz. Parcurg 20 de metri din drum, ma uit in sus: cer senin, soare, evident ninsoare ioc. Ajung in Piekary, trece o ora, vreme frumoasa, primavara, ghiocei, alea alea, Ma asez pe scaun si citesc porcarii pe net. Ma uit pe geam: cer innorat, vant puternic si...Ninsoare. Dar nu asa, in joaca. Ningea in draci! Evident, n-a durat mai mult de 15 minute si aveam un deja-vu. Sa ma simt putin confuza sau doar sa ma rog ca de baba mea macar vremea sa fie normala?
Ma vad insa obligata sa specific ceva: astazi de dimineata (orele 12.00) ma trezesc si ma uit pe geam. Nori si vant. Ma imbrac si ma uit pe geam. Ninge. Ma spal pe dinti, mananc o felie de paine, iau geaca groasa, manusile si ma reped afara, spre statia de autobuz. Parcurg 20 de metri din drum, ma uit in sus: cer senin, soare, evident ninsoare ioc. Ajung in Piekary, trece o ora, vreme frumoasa, primavara, ghiocei, alea alea, Ma asez pe scaun si citesc porcarii pe net. Ma uit pe geam: cer innorat, vant puternic si...Ninsoare. Dar nu asa, in joaca. Ningea in draci! Evident, n-a durat mai mult de 15 minute si aveam un deja-vu. Sa ma simt putin confuza sau doar sa ma rog ca de baba mea macar vremea sa fie normala?
Subscribe to:
Posts (Atom)
