O sa trec la subiect.
Hai, stii ca nu ma pricep sa te ocolesc pe aleile, ce-i drept, deseori inguste ale mintii mele si nici sa te ocolesc pe tine si atat. Vreau sa spun, nici n-am incercat vreodata. De nenumarate ori nici nu am stiu ce fac, dar pentru tine m-am straduit intotdeauna. Ziceam acolo cate ceva, iti mai dadeam de gandit (in fata unei sticle de vin sau nu) si, ma rog, tu tot cum te taia capul faceai. Asa fac si eu, nu, nu te judec, ar fi culmea. Apropo de vin, chiar ma gandeam...Eh nu, lasa. Vinul de la tine e acasa, l-om bea impreuna intr-o zi, cand ne intoarcem una la cealalta. Sau pentru a sarbatori intoarcerea. Sau poate nu-i o intoarcere, ca eu, de fapt, nu prea am plecat de la tine, eu am plecat de fel, ce-i acum nu e mai mult si nici mai putin decat una dintre calatoriile mele zbuciumate, draga mea, nu ma stii? Pana la urma, uita-te si tu la blogul asta ingropat in vizualizari antice si alte raritati. Eu nu glumesc, sunt intr-o constanta urmarire a iepurelui alb si, crede-ma, am fumat si cu omida cea dubioasa si am stat la ceai si cu palarierul. Nu regret nimic.
In ultimii ani abilitatea mea de a comunica s-a deteriorat. E ciudat, caci stau de vorba cu mine toata ziua, nu stiu cum de nu m-am plictisit. Dar conversatiile mele sunt ca aerul si ca praful si cu un fel de strat de sclipici, ca nisipul fin de la Canatello si ca parul tau cand erai mica. Adica de-abia le simt, sunt undeva in surdina, sunt usoare si curg lin, zi si noapte, in tren, la metrou, dimineata cand ma spal pe dinti, cand fac yoga. Dar iti spun, am inceput sa le aud nu demult. Si am inceput sa ma ascult, poate de-asta nu prea pot sa ascult pe nimeni in ultimul timp, sunt acaparata de mine insami. Uitasem intr-o perioada, tu stii si ai stiut si mi-ai spus ca ai stiut si apoi, cand am stiut si eu, te-ai bucurat dar eu inca aveam si am multe sa-ti povestesc, dar vezi tu, de-abia invat sa stau iar de vorba cu mine si sa ma ascult asa cum merit. Pana la a sta de vorba cu altii asa cum imi doresc, cerandu-le sa ma asculte, cerandu-le sa-mi spuna ca exist, cerandu-le sa-mi spuna ca da, asa simt si ei, asa cred si ei, sau nu, cerandu-le sa ma certe pentru ca sunt nesabuita, sunt nerespectuoasa, sunt inoportuna, sunt indecisa, sunt neclara (hah!), pana atunci, draga mea, mai trebuie sa mai urlu la o luna plina sau doua, mai trebuie sa ma mut de unde ma aflu acum si mai trebuie sa pictez ceva. Fara harta mi-e greu sa ma descurc, si cum nu am folosit niciodata una, aleg sa strabat padurile asa, desculta, cu ochii-nchisi ori sus, holbati la nori printre frunze (acu', de primavara, merge) si mi-oi da eu seama unde sa ma opresc. Pentru o pauza doar, ca sa respir adanc.
Nu am facut niciodata pe neinteleasa si, in acelasi timp, m-am straduit mereu sa-i inteleg pe altii. Nu am incheiat toate conversatiile din viata mea cu zambete si imbratisari, iar dintre cele in care m-am aflat in contradictoriu cu cineva, rareori am reusit sa arunc un ''let's agree to disagree''. Probabil niciodata, nu e specializarea mea. Dar nici nu am mai zabovit in vecinatatea respectivelor lucruri. Calatoria mea nu presupune sa ma adaptez mediului in care ma aflu, ci imi ofera posibilitatea sa gasesc un mediu care imi da senzatia ca am ajuns la o statie de la care nu mai vreau sa plec mai departe, cel putin pentru o perioada. Un fel de acasa ambulant. Pentru perioada in care ma voi hrani cu ceea ce am nevoie ca sa merg mai departe. Eu asa sunt, nu ma pricep sa repar, nu ma pricep sa o iau de la capat, nu ma pricep sa rabd, n-am timp, nu ma pricep sa am timp. La naiba, am 25 de ani deja! N-am decat sa merg mai departe, n-am ideea cat de mare e lumea asta, tu ai? Dar stii ca-mi plac oamenii, si-i vanez. Stii cat imi place de tine. Tu esti parte din pachetul ala pe care am voie sa-l iau cu mine pe o insula pustie.
Hm...Ai inteles ceva? Mai, tu scrie acolo. Ai mai scris tu odata, prin facultate, dar ala nu era scrisul tau. Asta e scrisul tau. Acum scrii tu. Acum scrii bine. Dar scrie mult, mult, mult, mult. Si scrie-mi mie, ca stii ca eu citesc.
Sa-ti spun sincer? Nu mai stiu ce s-a intamplat atunci. Am vazut rosu in fata ochilor de cateva ori in seara aia. Dar la noi acasa e la moda sa ne tachinam si sa ne luam constant unii de altii si de alegerile pe care le facem, chiar si 7-8 ani de la terminarea liceului. Cand am plecat, doi ani mai tarziu, de-acasa, am vrut sa fiu cat mai departe de asta. Si prefer sa fiu departe. Pentru ca ceea ce am cautat am gasit, de fiecare data. Si nu pot sa pretind ca nu, ori de cate ori stau de vorba cu un vechi prieten. Dar ce imi doresc eu este ca, atunci cand vin acasa, sa nu ma intrebe nimeni de ce fac ceea ce fac, daca nu sunt dispusi sa asculte. Si stiu, din pacate, sunt putini cei care o fac. Dar eu caut, caci am gasit si voi mai gasi. Iar cei care au facut-o mereu, imi scriu scrisori, imi dedica postari online ori carti, ma striga pe alt nume si ma asteapta. Asa cum ii astept si eu pe ei. Caci vom veni mereu unii spre altii, mai devreme sau mai tarziu; intr-o forma sau alta.
Saluta-l pe soptier din partea mea!
C.
Friday, March 13, 2015
Thursday, August 14, 2014
August are gust bun/August tastes good
Seara buna, dragi calatori ai lumii!
Am venit din vacanta, gata sa fac ultimii pasi catre finalizarea micii noastre campanii! Venim cu un pic de intarziere, tocmai pentru ca am fost departe de internet timp de doua saptamani!
Inca avem nevoie de donatiile voastre!
Victor e si el rupt de net in perioada asta, aud ca a castigat primul trofeu, plutind pe o ciudatenie construita in Franta, dar scrie tot timpul! Aici este cel mai recent articol de pe blogul lui! Articol lung, plin de fotografii si aventuri! Eu sunt cel putin cucerita si transpusa intr-un alt spatiu de fiecare data cand il citesc!
Butonul pentru donatii se afla in partea dreapta a acestei pagini, iar pentru a afla mai multe despre motivele pentru care il sustin pe Victor, cine este el de fapt si ce face, va invit sa cititi cele mai recente 3 articole de pe acest blog ori sa dati o tura pe pagina lui de Facebook!
Bon chance, Victor!
Si ne vedem in Londra! ;)
Good evening, dear wanderers of the world!
I have come back from my holidays, ready to take the last few steps in finalizing our little campaign! We're just a wee bit late with our activities, due to being away from the internetz for 2 weeks!
We still need your donations!
Victor is also quite far from the online these days, I hear he won the first trophy of his tour, rowing on a weird thing built in France, but he writes as often as he can! Here you have his latest article on the blog, which is a long article, full of photos and lovely tales! I am blown away with every article he writes and taken all the way to the places and moments he describes!
The Pay Pal donation button is still there, on the right side of this page and if you want to read more on the reasons why I support Victor in getting a tablet, who he is and what he does, please check the 3 most recent articles on my blog or just visit his Facebook page Tail Wind Around The World!
Bon chance, Victor!
And see you soon in London! ;)
Clara
Tuesday, July 22, 2014
Almost there!
Hello wanderers of everywhere
I have been quite busy lately but that doesn't prevent me from following Victor and staying in touch with him. Better still, I am delighted to read short surprise-messages from him to find out where he is and what kind of wind dries his t-shirt off.
Getting straight to the point, the last donation we've received almost two weeks ago was from a respectable man Victor met in Switzerland and who allowed him to spent his night in the hotel room he was renting on a pass of the many that Victor had ridden through. I was so excited and not as much for the sum he donated but because HE MET VICTOR WHILE HE WAS LIVING THE ADVENTURE OF HIS AND BECAME PART OF THAT ADVENTURE AND WITHOUT EVEN KNOWING THAT HE HAD ALREADY BEEN MENTIONED IN ONE OF VICTOR'S ARTICLES! He has just been following Tail Wind Around the World since, found out about the campaign and proceeded! How cool is that?! :)
Thanks to these extraordinary people we managed to raise almost 140 British Pounds. Upon having discussed the subject with Victor, looking through the list of affordable tablets, we decided for an Asus or A Lenovo tablet. Even though that's enough for the actual tablet, I would love to get a protective cover for it and to send it to France (where Victor is these days) with a post insurance. I've already got a couple of unused screen protectors that will fit the 7 inch tablet and by the way, if you have any suggestions/info/advice regarding the brand/source/price or anything that could help, please let us now!
I'd really love for Victor the have his tablet in August so he can write the first article on it, but we decided to campaign for a bit longer! If you wonder what I am talking about, please read the older posts on this blog,
or find out who Victor is by checking his Facebook page or read his blog.
If you want to DONATE, please click the DONATE button on the right side of this page!
If you've got questions like:
Who are you?
Why can't I access the links?
How could I donate a protective cover?
....and so on, please write us!
'till then, enjoy the ride! :)
Thanks to these extraordinary people we managed to raise almost 140 British Pounds. Upon having discussed the subject with Victor, looking through the list of affordable tablets, we decided for an Asus or A Lenovo tablet. Even though that's enough for the actual tablet, I would love to get a protective cover for it and to send it to France (where Victor is these days) with a post insurance. I've already got a couple of unused screen protectors that will fit the 7 inch tablet and by the way, if you have any suggestions/info/advice regarding the brand/source/price or anything that could help, please let us now!
I'd really love for Victor the have his tablet in August so he can write the first article on it, but we decided to campaign for a bit longer! If you wonder what I am talking about, please read the older posts on this blog,
or find out who Victor is by checking his Facebook page or read his blog.
If you want to DONATE, please click the DONATE button on the right side of this page!
If you've got questions like:
Who are you?
Why can't I access the links?
How could I donate a protective cover?
....and so on, please write us!
'till then, enjoy the ride! :)
Monday, July 14, 2014
Aproape acolo!
Seara buna, dragilor!
Am fost destul de ocupata saptamanile astea, dar asta nu inseamna ca nu tin pasul si nu pastrez legatura cu Victor! Ba chiar mai mult, ma bucur de scurte mesaje-surpriza de la el, din care aflu pe unde mai e si ce vanturi ii mai usuca tricoul!
Voi trece la subiect! Am primit ultima donatie acum o saptamana si ceva, de la un domn distins pe care Victor l-a intalnit in Elvetia si care i-a permis sa se foloseasca de camera lui de hotel pentru o noapte, intr-unul din pasurile pe care le-a strabatut luna trecuta! Am fost extrem de entuziasmata si cu toate ca suma a fost exorbitanta (mai ales raportandu-ne la suma-obiectiv), ce m-a impresionat cel mai mult a fost, de fapt, faptul ca a donat PENTRU CA L-A INTALNIT PE VICTOR IN DRUMUL SAU SI I-A CUNOSCUT AVENTURA FACAND PARTE DIN EA SI NESTIIND POATE CA DEJA FUSESE MENTIONAT INTR-UNUL DIN ARTICOLELE SALE. L-a urmarit si inca il urmareste pe Facebook, a aflat despre campanie si a actionat! Cat de frumos?!?!
Datorita acestor cativa oameni extraordinari, am strans aproape 140 de lire. In urma discutiilor cu Victor, rascolind oferta de tablete cu pret accesibil, am decis sa alegem intre Lenovo si Asus. Deocamdata ar fi de ajuns, dar imi doresc foarte mult sa cumpar si o coperta protectoare si sa o trimit in Franta (acolo unde Victor va fi in perioada aceasta) cu asigurare. Am deja niste folii protectoare pentru ecran pe care nu le-am folosit niciodata si se vor potrivi ecranului de 7 inch al tabletei pe care o vom cumpara. APROPO, daca aveti orice fel de sugestii referitoare la tipul tabletei sau orice altceva ce ne-ar putea ajuta, scrieti-ne!
Imi doresc foarte mult ca in August Victor sa aiba deja tableta si sa scrie primul articol folosind-o, dar ne-am propus sa continuam campania inca o perioada! Daca nu stiti despre ce vorbesc aici, va rog sa cititi postarile mai vechi de pe acest blog sau, pentru a-l cunoaste mai usor pe Victor, vizitati-l pe Facebook aici sau cititi-i blogul aici.
Daca doriti sa DONATI, dati un click pe butonul DONATE care se afla in partea dreapta a acestei pagini.
Daca aveti intrebari precum:
Ce face Victor?
Cine sunteti voi?
De ce nu pot accesa linkurile?
Cum putem dona o coperta pentru tableta?
.......???
Nu ezitati sa ne scrieti!
MAI E UN PIC!
Am fost destul de ocupata saptamanile astea, dar asta nu inseamna ca nu tin pasul si nu pastrez legatura cu Victor! Ba chiar mai mult, ma bucur de scurte mesaje-surpriza de la el, din care aflu pe unde mai e si ce vanturi ii mai usuca tricoul!
Voi trece la subiect! Am primit ultima donatie acum o saptamana si ceva, de la un domn distins pe care Victor l-a intalnit in Elvetia si care i-a permis sa se foloseasca de camera lui de hotel pentru o noapte, intr-unul din pasurile pe care le-a strabatut luna trecuta! Am fost extrem de entuziasmata si cu toate ca suma a fost exorbitanta (mai ales raportandu-ne la suma-obiectiv), ce m-a impresionat cel mai mult a fost, de fapt, faptul ca a donat PENTRU CA L-A INTALNIT PE VICTOR IN DRUMUL SAU SI I-A CUNOSCUT AVENTURA FACAND PARTE DIN EA SI NESTIIND POATE CA DEJA FUSESE MENTIONAT INTR-UNUL DIN ARTICOLELE SALE. L-a urmarit si inca il urmareste pe Facebook, a aflat despre campanie si a actionat! Cat de frumos?!?!
Datorita acestor cativa oameni extraordinari, am strans aproape 140 de lire. In urma discutiilor cu Victor, rascolind oferta de tablete cu pret accesibil, am decis sa alegem intre Lenovo si Asus. Deocamdata ar fi de ajuns, dar imi doresc foarte mult sa cumpar si o coperta protectoare si sa o trimit in Franta (acolo unde Victor va fi in perioada aceasta) cu asigurare. Am deja niste folii protectoare pentru ecran pe care nu le-am folosit niciodata si se vor potrivi ecranului de 7 inch al tabletei pe care o vom cumpara. APROPO, daca aveti orice fel de sugestii referitoare la tipul tabletei sau orice altceva ce ne-ar putea ajuta, scrieti-ne!
Imi doresc foarte mult ca in August Victor sa aiba deja tableta si sa scrie primul articol folosind-o, dar ne-am propus sa continuam campania inca o perioada! Daca nu stiti despre ce vorbesc aici, va rog sa cititi postarile mai vechi de pe acest blog sau, pentru a-l cunoaste mai usor pe Victor, vizitati-l pe Facebook aici sau cititi-i blogul aici.
Daca doriti sa DONATI, dati un click pe butonul DONATE care se afla in partea dreapta a acestei pagini.
Daca aveti intrebari precum:
Ce face Victor?
Cine sunteti voi?
De ce nu pot accesa linkurile?
Cum putem dona o coperta pentru tableta?
.......???
Nu ezitati sa ne scrieti!
MAI E UN PIC!
Sunday, May 25, 2014
Perdevara, 2-wheel activism and why i support him
I decided to write my second post in English. I think Victor's followers are mostly billingual but also, makes it easier for me TODAY. I'm back in Romania for the short half-term break and tomorrow will send my laptop to the service so that doesn't give me a lot of time for rich posts.
I was very excited to see the first donations on the PayPal and realized that people living abroad (not in Romania I mean) have the possibility to donate a much bigger sum, so will probably wait one or two weeks more before my own donation. It won't come alone, so boyfriend and a couple of friends joining. I really hope this will happen soon!
Also, I have spoken to Victor and thought about contacting some nice small companies (bikes, tourism etc.) and see if they can help! I was actually first thinking about Bicicletele Pegas (click here on the name), and will send them a post today, so if anybody has any suggestions, we'll be more than thankful! :D
I was also thinking about why I love what he's doing and honestly support him so I will share this with you. Oh and there are soooo many reasons!!! It's got to do with love, the world, knowledge, people, health, activism, solidarity, exploring and generally, with what life should be for all of us.
Firstly, I think he's brave, and in his search for freedom, he's actually as dependent on the others as we all are. The beauty of it is that he's dependent on strangers, on people he meets on the road, on people who give him lunch today or host him for a whole week. And thinking this way, aren't we all just as strange as we are friends or colleagues?
Secondly, he chose to ride the bike. No hitch-hiking (or as little as possible), no driving, no trains. Well, that's SPORT, that's energy, that's his OWN energy that moves him, from one place to the other, sharing and then gaining and then sharing again some of that. That's a strong body, that's so many difficulties to go through, that's incredibly cold and terribly hot, that's tiring, that's risky, that's lonely, that's independent! That's his own rhythm, that's his own way. Oh yes and I LOOOOVE THAT!
I KNOW HIM! And of course I support him because I know him. Never met him though, that's funny. We talked a lot about Poland, a few years back, about plans, about volunteering, about EVS, about hitch-hiking, about the connections you make on the road and about stuff. Everything online. I was in Bucharest, he was in Cluj. I live in London now, he's on the road. We're both tripping in different way, but we haven't stopped travelling. And yes, we're not tourists, we're travelers. Ohhh YES!
Also, he's carrying that huge fucking flag that has written ROMANIA SAYS NO TO FRACKING on. And I don't even care what your opinion is, but he's spreading a MESSAGE he believes in and he's confronting people from the first second and he's fighting his fight and he doesn't give up. So that's WHY I support him.
Well, I also support him because he writes. And he's such an honest writer, a bit of a poet, a bit of a child. Raw and charming. It takes you there. It took ME there. I want him to write, to KEEP writing. I want him to be in touch, not all the time, but I love the online, I love the sharing, I love travelling and I want to know about all that. Or at least a bit of that. It makes me plan and it makes me keep on going. Further and FURTHER. To the next country, to the next CONTINENT and damn, to the next UNIVERSE, because all these people and all these places...They're not on this planet. Do you ever get this feeling? Sometimes you don't need a visa to get there. You need a VISA! You need a VISION VISA!! You need a SUPER HOT BOILING NEED FOR FREEDOM AND LOVE FOR ALL BEINGS AND PLACES AND A VISION FOR LIFE NOT BEING WHAT THEY SAY IN HIGHSCHOOL BUT WHAT THEY SAY IN NEIL GAIMAN'S BOOKS AND YOU WANT TO FIND ALL THAT AND LIVE IT LIVE IT AS YOU WANT WHEN YOU WANT WITH WHOM YOU WANT!!! And damn, I TOTALLY SUPPORT THAT!
Should I stop here?
For today, on this blog, yes. But you should START donate :D Donate button on the right of this blog page. The only DONATE button on this site.
Go VICTOR!
I was very excited to see the first donations on the PayPal and realized that people living abroad (not in Romania I mean) have the possibility to donate a much bigger sum, so will probably wait one or two weeks more before my own donation. It won't come alone, so boyfriend and a couple of friends joining. I really hope this will happen soon!
Also, I have spoken to Victor and thought about contacting some nice small companies (bikes, tourism etc.) and see if they can help! I was actually first thinking about Bicicletele Pegas (click here on the name), and will send them a post today, so if anybody has any suggestions, we'll be more than thankful! :D
I was also thinking about why I love what he's doing and honestly support him so I will share this with you. Oh and there are soooo many reasons!!! It's got to do with love, the world, knowledge, people, health, activism, solidarity, exploring and generally, with what life should be for all of us.
Firstly, I think he's brave, and in his search for freedom, he's actually as dependent on the others as we all are. The beauty of it is that he's dependent on strangers, on people he meets on the road, on people who give him lunch today or host him for a whole week. And thinking this way, aren't we all just as strange as we are friends or colleagues?
Secondly, he chose to ride the bike. No hitch-hiking (or as little as possible), no driving, no trains. Well, that's SPORT, that's energy, that's his OWN energy that moves him, from one place to the other, sharing and then gaining and then sharing again some of that. That's a strong body, that's so many difficulties to go through, that's incredibly cold and terribly hot, that's tiring, that's risky, that's lonely, that's independent! That's his own rhythm, that's his own way. Oh yes and I LOOOOVE THAT!
I KNOW HIM! And of course I support him because I know him. Never met him though, that's funny. We talked a lot about Poland, a few years back, about plans, about volunteering, about EVS, about hitch-hiking, about the connections you make on the road and about stuff. Everything online. I was in Bucharest, he was in Cluj. I live in London now, he's on the road. We're both tripping in different way, but we haven't stopped travelling. And yes, we're not tourists, we're travelers. Ohhh YES!
Also, he's carrying that huge fucking flag that has written ROMANIA SAYS NO TO FRACKING on. And I don't even care what your opinion is, but he's spreading a MESSAGE he believes in and he's confronting people from the first second and he's fighting his fight and he doesn't give up. So that's WHY I support him.
Well, I also support him because he writes. And he's such an honest writer, a bit of a poet, a bit of a child. Raw and charming. It takes you there. It took ME there. I want him to write, to KEEP writing. I want him to be in touch, not all the time, but I love the online, I love the sharing, I love travelling and I want to know about all that. Or at least a bit of that. It makes me plan and it makes me keep on going. Further and FURTHER. To the next country, to the next CONTINENT and damn, to the next UNIVERSE, because all these people and all these places...They're not on this planet. Do you ever get this feeling? Sometimes you don't need a visa to get there. You need a VISA! You need a VISION VISA!! You need a SUPER HOT BOILING NEED FOR FREEDOM AND LOVE FOR ALL BEINGS AND PLACES AND A VISION FOR LIFE NOT BEING WHAT THEY SAY IN HIGHSCHOOL BUT WHAT THEY SAY IN NEIL GAIMAN'S BOOKS AND YOU WANT TO FIND ALL THAT AND LIVE IT LIVE IT AS YOU WANT WHEN YOU WANT WITH WHOM YOU WANT!!! And damn, I TOTALLY SUPPORT THAT!
Should I stop here?
For today, on this blog, yes. But you should START donate :D Donate button on the right of this blog page. The only DONATE button on this site.
Go VICTOR!
Sunday, May 18, 2014
Support Victor and blogging on two wheels!
If there is anything that I would like to do my whole life, is travel. If someone told me today that I am no longer allowed to move from the city I live in, I would probably think that my days are soon to be over.
People give to charity, volunteer, help friends, sponsor Kickstarter project and so on...
I have been following Victor (click here and you'll see the Facebook page of his adventure), my friend, since the first months of his adventure. His Facebook posts, blogs (click to see his website) and all that so last time when I talked to him he told me he's got no phone, no laptop and he just goes online at the internet cafes he finds on his way. And in his lovely hosts' homes. Suddenly, thinking of how much I enjoy his writing, which is raw, honest and takes you right there on the road with him, I realized I wanted him to write more, anytime he feels like it, anywhere he feels he'd like to share a wonderful thing with us, so what could be easier to carry, to write and read on and also to be there, just in case he needs to contact someone, but a tablet!
I live in London and buying a tablet here is very cheap, you can get a regular, but good quality one with 120 British Pounds!!! We will get a quarter of it only by having my close friends here donate a few pounds. I am raising all donations on my PayPal account, which I have set up for donations. When the sum gets all raised, I will show you everything: print screens, photos, receipts and all that proof to assure you your donations went where you meant them to go. Also, will keep you updated during the process!
So...fellow travelers, dear friends, dear EVS volunteers, Erasmus students, cyclists and activists, I invite you to join and support Victor in his writing about cycling around the whole world! This is something definitely worth doing but, for the beginning, something AMAZING TO READ ABOUT! So let's give Victor his pen and paper of our century and follow him wherever he goes on his two-wheeled, faithful friend!
For your donations, here you go:
For any questions, please contact me here through the comment section or on Facebook (click).
People give to charity, volunteer, help friends, sponsor Kickstarter project and so on...
I have been following Victor (click here and you'll see the Facebook page of his adventure), my friend, since the first months of his adventure. His Facebook posts, blogs (click to see his website) and all that so last time when I talked to him he told me he's got no phone, no laptop and he just goes online at the internet cafes he finds on his way. And in his lovely hosts' homes. Suddenly, thinking of how much I enjoy his writing, which is raw, honest and takes you right there on the road with him, I realized I wanted him to write more, anytime he feels like it, anywhere he feels he'd like to share a wonderful thing with us, so what could be easier to carry, to write and read on and also to be there, just in case he needs to contact someone, but a tablet!
I live in London and buying a tablet here is very cheap, you can get a regular, but good quality one with 120 British Pounds!!! We will get a quarter of it only by having my close friends here donate a few pounds. I am raising all donations on my PayPal account, which I have set up for donations. When the sum gets all raised, I will show you everything: print screens, photos, receipts and all that proof to assure you your donations went where you meant them to go. Also, will keep you updated during the process!
So...fellow travelers, dear friends, dear EVS volunteers, Erasmus students, cyclists and activists, I invite you to join and support Victor in his writing about cycling around the whole world! This is something definitely worth doing but, for the beginning, something AMAZING TO READ ABOUT! So let's give Victor his pen and paper of our century and follow him wherever he goes on his two-wheeled, faithful friend!
For your donations, here you go:
Here we go, Victor! :)
P.S. IF YOU CAN' ACCESS THE PAYPAL LINK HERE PLEASE SEE THE PAYPAL ICON ON THE TOP RIGHT OF THIS BLOG
P.S. IF YOU CAN' ACCESS THE PAYPAL LINK HERE PLEASE SEE THE PAYPAL ICON ON THE TOP RIGHT OF THIS BLOG
Friday, May 16, 2014
Donam pentru tableta lui PERDEVARA!
Seara buna!
Nu am avut timp weekendul trecut iar saptamana asta nu mi-am putut scoate din minte faptul ca am promis un link PayPal pentru donatii!
Ce donatii?! Ce vrea asta?
Ei bine, va spuneam de dragul de Victor, care de peste un an, umbla teleleu pe doua roti si ne mai si povesteste toate aventurile lui, sa, ma rog, pe cat poate. Mie imi place enorm de mult ce face, asa ca mi-a venit o idee, afland ca nu are telefon, nu are net decat la gazdele binevoitoare care il adapostesc peste noapte si la internet cafeuri. Ei bine, eu imi doresc ca el sa aiba o tableta. Una mica, practica, de pe care poate sa citeasca si...sa ne scrie!
Pentru cine nu stie care e treaba, poftiti aici: perdevara.info este site-ul lui, si il mai gasiti si pe Facebook, cu Tail Wind Around The World.
Aici link:
Donatiile le strang pe contul meu de aici din Londra, este un cont simplu, la HSBC in Londra, asa ca am facut un link de Pay Pal, unde se va strange tot. Tintesc in aproximativ 150 de euro, care ar trebui sa ajunga pentru o tableta decenta si coperta. Ce ramane, sunt bani de drum! :) Totul e facut cu acordul lui Victor si, bineinteles, rezultatele vor aparea constant aici, pe pagina lui, pe Facebook si oriunde se poate! Poze, chitante si print-screenuri vor aparea la final, cu un mare multumesc si o dragoste nestavilita pentru voi toti! V
Haideti sa-i luam lui Victor o tableta! Calatori din toata lumea, uniti-va!
Linkul este mai jos, trebuie sa va faceti un cont PayPal (daca nu aveti si care este foarte folositor) sau sa va logati. Referinta este HelpPerdevaraWrite! Donati cat va tin buzunarele si sufletele! Avem de strans o suma mica, nu ar trebui sa fie greu!
CLICK CLICK CLICK!
Victor, raspandeste vestea, prieteni dragi, impartasiti cu prietenii vostri dragi, care pot impartasi cu prietenii lor dragi!
Vant din spate, Victor!
Nu am avut timp weekendul trecut iar saptamana asta nu mi-am putut scoate din minte faptul ca am promis un link PayPal pentru donatii!
Ce donatii?! Ce vrea asta?
Ei bine, va spuneam de dragul de Victor, care de peste un an, umbla teleleu pe doua roti si ne mai si povesteste toate aventurile lui, sa, ma rog, pe cat poate. Mie imi place enorm de mult ce face, asa ca mi-a venit o idee, afland ca nu are telefon, nu are net decat la gazdele binevoitoare care il adapostesc peste noapte si la internet cafeuri. Ei bine, eu imi doresc ca el sa aiba o tableta. Una mica, practica, de pe care poate sa citeasca si...sa ne scrie!
Pentru cine nu stie care e treaba, poftiti aici: perdevara.info este site-ul lui, si il mai gasiti si pe Facebook, cu Tail Wind Around The World.
Aici link:
Donatiile le strang pe contul meu de aici din Londra, este un cont simplu, la HSBC in Londra, asa ca am facut un link de Pay Pal, unde se va strange tot. Tintesc in aproximativ 150 de euro, care ar trebui sa ajunga pentru o tableta decenta si coperta. Ce ramane, sunt bani de drum! :) Totul e facut cu acordul lui Victor si, bineinteles, rezultatele vor aparea constant aici, pe pagina lui, pe Facebook si oriunde se poate! Poze, chitante si print-screenuri vor aparea la final, cu un mare multumesc si o dragoste nestavilita pentru voi toti! V
Haideti sa-i luam lui Victor o tableta! Calatori din toata lumea, uniti-va!
Linkul este mai jos, trebuie sa va faceti un cont PayPal (daca nu aveti si care este foarte folositor) sau sa va logati. Referinta este HelpPerdevaraWrite! Donati cat va tin buzunarele si sufletele! Avem de strans o suma mica, nu ar trebui sa fie greu!
CLICK CLICK CLICK!
Victor, raspandeste vestea, prieteni dragi, impartasiti cu prietenii vostri dragi, care pot impartasi cu prietenii lor dragi!
Vant din spate, Victor!
Thursday, May 30, 2013
Un semn de viata
Stau in cur pe canapea, rumeg ganduri si struguri si struguri si ganduri si incerc sa ma adun. N-am mai scris din noiembrie. Se pare ca mi-am facut un obicei-neobicei sa nu scriu. Degeaba am facut notite intr-un telefon care-a ramas abandonat, fara intentie, pe un scaun de autobuz, degeaba am inceput doua caiete si 3 vise in care scriu si scriu si nu mai termin; viata nu ma lasa in pace, dar nici eu pe ea. Astazi eu doar lucrez si de-abia ieri am descoperit - prefacandu-ma, copilareste, ca nu stiam - asa o sa arate lucrurile o perioada.
Buna dimineata, va zic, ma intind si zambesc si beau un ceai daca am timp si chef sa ma trezesc cu o jumatate de ora mai devreme, dar acum ca ma gandesc la voi, da, sar din patul meu facut din perne pe podea si fug in bucatarie. In sfarsit, vacanta! Si ma bucur de asta nu pentru ca nu as mai fi avut una in martie, cand am si venit in Romania, dar pentru ca de la intoarcerea in Londra, am fost ocupata cu...invatatul. Din mai multe puncte de vedere.
O sa va povestesc de data asta, pentru ca de-abia acum stau si eu jos si ma gandesc la filmul asta la care ma uit de doua luni incoace. Prevad o recenzie interesanta la final, daca imi voi lasa timp de asa ceva. Concluziile... si pentru ce?
M-am intors in Londra plina de energie, dupa ce m-am intalnit cu cateva dintre fapturile dragi. A fost ca la coafor: un tuns lung, un tuns scurt, un vopsit, tu la 10.30, voi la 14.00, hai ca pot sa-ti fac niste suvite intre 17.00 si 18.00. Am reusit insa si ne-am simtit cu totii bine. Astept vara, sa recuperez cu ceilalti. Dar cum am ajuns in Londra, o ploaie torentiala de toate cele..Dar ce zic eu, nu ploaie, a inceput, pur si simplu, primavara si a aratat asa cum trebuie o primavara sa arate. Proaspata si verde, galagioasa, nerabdatoare, plina de noutati, 5 raze de soare cu 3 stropi de ploaie, stiti voi mai bine. Aici primavara e un pic cu nasul pe sus si ii place sa se lase asteptata, dar are farmecul ei si un stil aparte, stie sa imbine culorile. Uite, ma ia gura pe dinainte, in loc sa trec la subiect.
Primul lucru care s-a intamplat este ca am mai obtinut un job. Unul care se leaga frumos de cel de dadaca, la care nu voi renunta prea curand, caci am prins prea mare drag de copilasii aia destepti si frumosi. Acum sunt si profa. Sunt profa, mai, profa de Yoga. Managerul meu, care are varsta mea, a castigat franciza pe sud-estul Londrei si m-a gasit pe Gumtree, datorita anuntului care spunea ca sunt Nanny si ca mai vreau un job. Interviu, post oferit, training, cumparat materialele si, bineinteles, cateva ore de Yoga pe saptamana ca antrenament personal. Faptul ca nu practicasem Yoga inainte nu a contat aproape deloc, intrucat cel mai important aspect era experienta cu copiii. Si aici am punctat. Orele de Yoga pe care le predau in acest moment in scoli si gradinite (3-6/7 ani) ca instructor YogaBugs arata cam asa, simplificat: se ia o povestioara din programa scolara se spune frumos si tare; se iau posturile si exercitiile inspirate din Yoga si se adapteaza povestioarei, astfel incat povestea este spusa si prin miscarile corpului. Se urmareste a creste activitatea fizica a copiilor, a le imbunatati mimica si expresia in general, a le exersa memoria si incuraja interactiunea si multe altele. Copiii adora treaba asta si se vede in evolutia lor, de la o saptamana la alta. Cel mai greu imi este cu clasele mari, de 18-25 de copii cu varsta de 6 ani. Dar IMI PLACE LA NEBUNIE CE FAC si nu m-am gandit in veci ca as ajunge aici. Stiu ca nici voi.:)) Oricum, asta m-a ajutat sa vad atatea diferente intre sistemul educational de aici si cel din Romania. Si arata simplu: fiecare are punctele lui slabe. Ador din ce in ce mai multe copiii, mai ales atat timp cat nu sunt ai mei!
Al doilea lucru foarte important este ca Jasiu s-a recuperat aproape complet dupa operatia la umar si s-a angajat in Surrey Quays, la 5 pasi de Tamisa care curge linistita si plina de canapele, scaune si mese de ping-pong. Lucreaza intr-un pub foaaaarte simpatic, spre norocul lui, plin de conationali. Are un manager de nota 20 si colegi faini, mananca si bea pe gratis si a trecut de perioada de proba! Fericire!
Datorita acestui serviciu al lui, m-am ales si eu cu inca unul, temporar. Am facut ceea ce voiam demult sa incerc, am lucrat la bar!!! Am luat comenzi, am chelnarit, am preparat bauturi, am scurs bere si cidru si licori, am incasat si bani si mi-am smuls parul din cap pana m-am obisnuit cu casa de marcat. Cea mai mare provocare a fost sa rup chitantele care ieseau din cititorul de card fara sa scot cu totul rola intreaga de hartie. In rest, n-am spart nicio farfurie si n-am incurcat nicio comanda, dar sta nu inseamna ca nu m-am simtit ca intr-un vartej pe Olt dupa 4 zile din care doua am lucrat cate 15 si 11 ore. Vaiiiiiiiiiiiiii, dar ce mi-a placut! Trebuie sa incercati si voi, neaparat!
V-ati plictisit? Da? Bine, hai sa va mai zic...Pentru cine nu stie, momentan dormim in sufragerie. Prietenii nostri, carora le datoram totul, ne-au sustinut tot timpul, iar peste doua saptamani urmeaza sa-i luam camera unuia dintre ei, caci isi ia zborul catre Australia. Contractul de inchiriere e semnat si vine vara, asteptam concediul.
Lucrurile s-au petrecut repede si 7 luni au fost cat 7 zile. Am si uitat cat de greu a fost si parca suntem normali din nou. Tot ce imi doresc acum e sa-mi placa stabilitatea cat mai mult si sa nu ma pocneasca dorul de duca in mai putin de doi ani. Deocamdata vreau sa rasuflu usurata, sa-mi vad de explorari si sa primesc musafiri in vizita! Da?! MUSAFIRI!!!! Si-acum ma duc sa fac un dus, mananc si intru pe skype.
Iupicaiei!
Buna dimineata, va zic, ma intind si zambesc si beau un ceai daca am timp si chef sa ma trezesc cu o jumatate de ora mai devreme, dar acum ca ma gandesc la voi, da, sar din patul meu facut din perne pe podea si fug in bucatarie. In sfarsit, vacanta! Si ma bucur de asta nu pentru ca nu as mai fi avut una in martie, cand am si venit in Romania, dar pentru ca de la intoarcerea in Londra, am fost ocupata cu...invatatul. Din mai multe puncte de vedere.
O sa va povestesc de data asta, pentru ca de-abia acum stau si eu jos si ma gandesc la filmul asta la care ma uit de doua luni incoace. Prevad o recenzie interesanta la final, daca imi voi lasa timp de asa ceva. Concluziile... si pentru ce?
M-am intors in Londra plina de energie, dupa ce m-am intalnit cu cateva dintre fapturile dragi. A fost ca la coafor: un tuns lung, un tuns scurt, un vopsit, tu la 10.30, voi la 14.00, hai ca pot sa-ti fac niste suvite intre 17.00 si 18.00. Am reusit insa si ne-am simtit cu totii bine. Astept vara, sa recuperez cu ceilalti. Dar cum am ajuns in Londra, o ploaie torentiala de toate cele..Dar ce zic eu, nu ploaie, a inceput, pur si simplu, primavara si a aratat asa cum trebuie o primavara sa arate. Proaspata si verde, galagioasa, nerabdatoare, plina de noutati, 5 raze de soare cu 3 stropi de ploaie, stiti voi mai bine. Aici primavara e un pic cu nasul pe sus si ii place sa se lase asteptata, dar are farmecul ei si un stil aparte, stie sa imbine culorile. Uite, ma ia gura pe dinainte, in loc sa trec la subiect.
Primul lucru care s-a intamplat este ca am mai obtinut un job. Unul care se leaga frumos de cel de dadaca, la care nu voi renunta prea curand, caci am prins prea mare drag de copilasii aia destepti si frumosi. Acum sunt si profa. Sunt profa, mai, profa de Yoga. Managerul meu, care are varsta mea, a castigat franciza pe sud-estul Londrei si m-a gasit pe Gumtree, datorita anuntului care spunea ca sunt Nanny si ca mai vreau un job. Interviu, post oferit, training, cumparat materialele si, bineinteles, cateva ore de Yoga pe saptamana ca antrenament personal. Faptul ca nu practicasem Yoga inainte nu a contat aproape deloc, intrucat cel mai important aspect era experienta cu copiii. Si aici am punctat. Orele de Yoga pe care le predau in acest moment in scoli si gradinite (3-6/7 ani) ca instructor YogaBugs arata cam asa, simplificat: se ia o povestioara din programa scolara se spune frumos si tare; se iau posturile si exercitiile inspirate din Yoga si se adapteaza povestioarei, astfel incat povestea este spusa si prin miscarile corpului. Se urmareste a creste activitatea fizica a copiilor, a le imbunatati mimica si expresia in general, a le exersa memoria si incuraja interactiunea si multe altele. Copiii adora treaba asta si se vede in evolutia lor, de la o saptamana la alta. Cel mai greu imi este cu clasele mari, de 18-25 de copii cu varsta de 6 ani. Dar IMI PLACE LA NEBUNIE CE FAC si nu m-am gandit in veci ca as ajunge aici. Stiu ca nici voi.:)) Oricum, asta m-a ajutat sa vad atatea diferente intre sistemul educational de aici si cel din Romania. Si arata simplu: fiecare are punctele lui slabe. Ador din ce in ce mai multe copiii, mai ales atat timp cat nu sunt ai mei!
Al doilea lucru foarte important este ca Jasiu s-a recuperat aproape complet dupa operatia la umar si s-a angajat in Surrey Quays, la 5 pasi de Tamisa care curge linistita si plina de canapele, scaune si mese de ping-pong. Lucreaza intr-un pub foaaaarte simpatic, spre norocul lui, plin de conationali. Are un manager de nota 20 si colegi faini, mananca si bea pe gratis si a trecut de perioada de proba! Fericire!
Datorita acestui serviciu al lui, m-am ales si eu cu inca unul, temporar. Am facut ceea ce voiam demult sa incerc, am lucrat la bar!!! Am luat comenzi, am chelnarit, am preparat bauturi, am scurs bere si cidru si licori, am incasat si bani si mi-am smuls parul din cap pana m-am obisnuit cu casa de marcat. Cea mai mare provocare a fost sa rup chitantele care ieseau din cititorul de card fara sa scot cu totul rola intreaga de hartie. In rest, n-am spart nicio farfurie si n-am incurcat nicio comanda, dar sta nu inseamna ca nu m-am simtit ca intr-un vartej pe Olt dupa 4 zile din care doua am lucrat cate 15 si 11 ore. Vaiiiiiiiiiiiiii, dar ce mi-a placut! Trebuie sa incercati si voi, neaparat!
V-ati plictisit? Da? Bine, hai sa va mai zic...Pentru cine nu stie, momentan dormim in sufragerie. Prietenii nostri, carora le datoram totul, ne-au sustinut tot timpul, iar peste doua saptamani urmeaza sa-i luam camera unuia dintre ei, caci isi ia zborul catre Australia. Contractul de inchiriere e semnat si vine vara, asteptam concediul.
Lucrurile s-au petrecut repede si 7 luni au fost cat 7 zile. Am si uitat cat de greu a fost si parca suntem normali din nou. Tot ce imi doresc acum e sa-mi placa stabilitatea cat mai mult si sa nu ma pocneasca dorul de duca in mai putin de doi ani. Deocamdata vreau sa rasuflu usurata, sa-mi vad de explorari si sa primesc musafiri in vizita! Da?! MUSAFIRI!!!! Si-acum ma duc sa fac un dus, mananc si intru pe skype.
Iupicaiei!
Thursday, November 22, 2012
Aveam un blog, ma!
Salutare! Daca mai e cineva acolo...
Tocmai am aruncat o privire pe ultimul post, scris acum vreo 6 luni. Intre timp, am avut o vacanta lunga si plina cat sa compenseze de 3 ori si jumatate lunile din Scotia, doar ca sa ma intorc in Marea Britanie, undeva mai jos, intr-o alta capitala, bineinteles, ca sa fie lovely.
Deocamdata bate vantul, eu fac cumparaturi si astept sa mi se-ntample ceva, nu ca la Romana dar merge. Intre timp mi-am dat peste cap planurile si ideile, un fel de revolutie personala si de viziune, dar nu neaparat pentru ca mi-am dorit-o. A fost mai mult un fel de adaptare la conditiile pe care mi le-am creat in timp, o asumare a anumitor responsabilitati si, bineinteles, curiozitatea si nevoia (de care se pare ca nu scap) de a incerca ceva nou, fara a respecta reteta traditionala. M-am pregatit cat am putut de bine si pe-aici mi-e drumul!
Prima luna in Londra nu a fost lipsita de evenimente, dar nici nu pot spune ca a fost coplesitoare. Pentru ca am mai stat 6 luni in zona, totul a fost deosebit de familiar, cu exceptia culorilor acestui oras; si ma refer la oameni. Un MINUNAT amalgam de culturi si de oameni, printre care e extraordinar sa te strecori si sa adulmeci, bineinteles, pana te obisnuiesti. Dar atunci cand ma voi obisnui, voi stii, probabil, ca trebuie sa pornesc in cautare de altceva.
Scriu insa, din nou, pentru ca acum doua zile mi s-a intamplat ceva, pentru prima data. In timp ce trimiteam cv-ul pentru diverse joburi, primesc un telefon de la un domn care ma chema la interviu pentru un post de receptioner la un restaurant de langa Piccadilly Circus. Adica fancy. Uimita si deloc increzatoare, m-am gatit cum am crezut de cuviinta si m-am infiintat a doua zi dimineata la interviu, care a durat cinci minute. Nu, nu am experienta intr-un restaurant, da, lucrez cu oameni, mi-ar placea mult, da, pot sa vin miercuri la 6 pentru o proba de 3 ore. Mi-am luat niste haine smarty, balerini si m-am prezentat ieri seara la restaurant, rimelata si incantata.
Nu stiu cati dintre voi stiti cat de complicat este sa lucrezi aici ca roman, daca nu esti student si n-ai card galben (pentru care oricum trebuie astepti) sau daca nu te integrezi in cerintele de high-skilled. E aproape imposibil. Trebuie ori sa te ajute cineva, ori sa platesti bani grei unei firme ca sa faca totul pentru tine ori sa astepti 2014 si ridicarea restrictiilor. Sau la negru. (bine, bine, mai sunt cateva optiuni dar tot nu e usor). De-asta faptul ca am ajuns pana la a da o proba mi se pare un eveniment. Am 0,1% sperante ca voi obtine jobul, pentru ca stiu ca a face documentele pentru un roman inseamna activitati in plus de care pot fi scutiti, mai ales cand au de ales dintre atatia candidati. Dar...
DAR! Si in sfarsit am ajuns la ceea ce vreau sa povestesc. Experienta a fost geniala!! N-am fost, in viata mea, inconjurata de atat de multi italieni care sa nu ma enerveze! Incredibil de tineri, amabili, comunicativi, energici, o super-echipa, de la bucatari la manageri! Ah, am uitat sa mentionez, restaurantul se numeste Piccolino, totul pe macaroneste acolo! Hihi! Acum o inteleg si pe mama...O inteleg si pe Laura..:)) Atmosfera, un du-te vino care s-a accentuat, bineinteles, dupa 19.30, placerea de a interactiona cu lume necunoscuta si mancare buna de jur imprejur...Ce altceva as putea sa-mi doresc? Eventual, ca intr-o zi, sa lucrez pe un post de genul. Deoarece pentru mine, experienta s-a terminat aici si nu voi trai in tensiune si speranta pana luni, ci ma voi pregati sa sarbatoresc acest sfarsit de noiembrie incurajator. Pentru ca ce am vrut eu sa spun de data asta este ca oamenii care iti taie avantul sunt doar demni de ignorat, iar planurile, ideile si pasiunile, doar gata sa fie transformate in realitate. Rabdare, motivatie, perseverenta; si sinceritate. E cel mai frumos lucru sa fii sincer.
Spor!
Sunday, June 17, 2012
Wet delivery - sincere boycott of Scotland
Ziua buna, oameni! Dragut sa observ ca mai exista cititori, desi nu stiu exact de unde apar si de ce si nici cum sa spulber acest mister. Prea multe gadgeturi pentru o zi de duminica..
Ploaia cade, cade, vantul sufla rece, 10 grade, iunie, evident. Mai sunt doua saptamani si 2 zile si ne luam zborul, dar fericirea e umbrita tot timpul de viata intr-un sistem defect, de santatea subreda si de ritmul lent in care rezolvam problemele..Daca le rezolvam.
Jasiu lucreaza aici din octombrie 2011, intr-un depozit DHL, plimba marfa intr-o masinuta galbena (ambaleaza, ridica, muta, conduce). Lucreaza 100% legal, printr-o agentie britanica, este platit mai putin decat cei cu contract, munceste de 5 ori mai mult, nu primeste bonusurile care i se cuvin, i se promite contract de luni bune, are constant probleme cu salariul (adica exista mereu erori in plata) si se confrunta cu neprofesionalismul celor cu care interactioneaza. Dupa 8 luni de munca pe branci, in mai si-a dislocat umarul stang. Este de 4 saptamani in concediu, face fizio-terapie si inca nu s-a recuperat complet. Aici apar problemele. In aceste 4 saptamani nu a primit niciun ban, indivizii amanand constant procesul. Se pare ca intarzierea a fost cauzata de concediul unui dintre manageri, iar noi intelegem ca, in situatia in care un angajat este accidentat si nu are bani de chirie si mancare, iar omul care trebuie sa se ocupe de asta se bronzeaza undeva la mare, pur si simplu...nu exista nimic de facut. In cautarea unei solutii si pregatindu-ne de plecarea din iulie, am inceput sa ne informam cu vedere la solutiile pe care le avem pentru a recupera niste bani.
1. Jasiu are dreptul de a-si recupera taxele pe care le-a platit in aceste luni. A dat telefoane, a trimis tot ce era necesar, au trecut 3 saptamani, nu a primit nici alte informatii, nici bani inapoi. S-ar putea sa vina, s-ar putea sa nu.
2. Jasiu are dreptul la anumite beneficii, pe criterii de venit minim si altele. A dat telefoane, a fost la biroul lor, a depus documentele acum doua saptamani. Nu a mai auzit de la ei, nu a primit nimic. De mentionat este faptul ca la telefon toata lumea e de treaba, asemenea si la intalnire, ti se ofera informatii, cu toate ca multe sunt vagi si nu te ajuta cu nimic, iar apoi astepti.
3. A contactat un birou, Citizen Advice (ONG) din Livingston, pentru consiliere. Le-a expus situatia, oamenii au dat niste telefoane, nu s-a intamplat nimic special in afara de mult asteptatul eveniment/; joi a primit bani. 150 de lire mari si late. Chiria pe saptamana este de 70 de lire, fara curent. Asta ca sa va faceti o idee.
4. Si extrem de important, am descoperit ca in octombrie a aparut o noua lege cu referire la lucratorii prin agentie, care spune clar ca dupa 12 saptamani in aceeasi pozitie, acestia trebuie sa beneficieze de conditii egale de munca si servicii identice cu cei angajati direct de companie, respectiv DHL. Oferindu-le celor de la Citizen Advice aceasta informatie, omul a primit confirmarea existentei legii odata cu niste documente printate de pe http://www.direct.gov.uk referitoare la discriminarea sexuala. Nu au stiut sa-i explice de ce i-au dat asa ceva si l-au trimis acasa.
5. Incercand sa rezolve problema nerespectarii legii de catre companie, agentie sau ambele la un loc, Jasiu i-a prezentat informatia unuia dintre manageri, la telefon. Individul, cand a auzit de asta, l-a invitat sa revina luni (adica maine) cu un telefon pentru a stabili o intalnire la biroul lui (ceva destul de neobisnuit).
Acum suntem in asteptare. Ma gandesc la 3 variante: individul ii va da o explicatie intortocheata prin care va demonstra ca la ei nu se aplica legea, individul ii va da banii care i se cuvin si-l trimite acasa, ori individul ii va da...in cap.
Urmatorul pas este sa facem o plangere si sa incercam sa trimtem peste ei autoritatile, intrucat DHL angajeaza constant si are un numar foarte mare de lucratori prin agentie (bineinteles, nu britanici), care lucreaza in aceleasi conditii mizerabile. Impartasesc aceste lucruri cu voi pentru a va arata cum merg lucrurile in Marea Britanie. Nu, intentia mea nu este sa generalizez, dar, interactionand nu cu unul dar cu cel putin 3 briouri, reprezentanti ai guvernului sau nu, in chestiuni legale si extrem de importante precum sanatatea, am observat intrigati un sistem care merge greu, are mari lacune si se prezinta in fata platitorilor de taxe cu un nivel extrem de scazut de profesionalism.
Nu va voi povesti acum detalii si despre sistemul sanitar de aici, desi va pot spune un singur cuvant, singurul pe care medicii de aici il stiu: PARACETAMOL. Al doilea, pentru cei avansati, este IBUPROFEN. Si au rezolvat orice problema, de exemplu tusea mea care dureaza din februarie!
CEEA CE TIN SA VA SFATUIESC, DRAGI CITITORI, ESTE:
NU VENITI SA LUCRATI IN SCOTIA!
NU VENITI SA LUCRATI PENTRU DHL!
NU VENITI SA LUCRATI CA AU PAIR!
LUATI MASURI DIN PRIMUL MOMENT IN CARE BANUITI CA DREPTURILE NU VA SUNT RESPECTATE!
NU DEVENITI SCLAVIEI MASCATE SI LEGALE SI FACETI CE VA STA IN PUTINTA SA O DISTRUGETI!
In Romania sau in Marea Britanie, dragilor...va invit sa vedeti diferenta, dar nu dupa o saptamana de pozici cu Big Ben sau cautat brontozaurul prin Lochness. Pupi, sa aveti o saptamana cu soare..da..:)
Ploaia cade, cade, vantul sufla rece, 10 grade, iunie, evident. Mai sunt doua saptamani si 2 zile si ne luam zborul, dar fericirea e umbrita tot timpul de viata intr-un sistem defect, de santatea subreda si de ritmul lent in care rezolvam problemele..Daca le rezolvam.
Jasiu lucreaza aici din octombrie 2011, intr-un depozit DHL, plimba marfa intr-o masinuta galbena (ambaleaza, ridica, muta, conduce). Lucreaza 100% legal, printr-o agentie britanica, este platit mai putin decat cei cu contract, munceste de 5 ori mai mult, nu primeste bonusurile care i se cuvin, i se promite contract de luni bune, are constant probleme cu salariul (adica exista mereu erori in plata) si se confrunta cu neprofesionalismul celor cu care interactioneaza. Dupa 8 luni de munca pe branci, in mai si-a dislocat umarul stang. Este de 4 saptamani in concediu, face fizio-terapie si inca nu s-a recuperat complet. Aici apar problemele. In aceste 4 saptamani nu a primit niciun ban, indivizii amanand constant procesul. Se pare ca intarzierea a fost cauzata de concediul unui dintre manageri, iar noi intelegem ca, in situatia in care un angajat este accidentat si nu are bani de chirie si mancare, iar omul care trebuie sa se ocupe de asta se bronzeaza undeva la mare, pur si simplu...nu exista nimic de facut. In cautarea unei solutii si pregatindu-ne de plecarea din iulie, am inceput sa ne informam cu vedere la solutiile pe care le avem pentru a recupera niste bani.
1. Jasiu are dreptul de a-si recupera taxele pe care le-a platit in aceste luni. A dat telefoane, a trimis tot ce era necesar, au trecut 3 saptamani, nu a primit nici alte informatii, nici bani inapoi. S-ar putea sa vina, s-ar putea sa nu.
2. Jasiu are dreptul la anumite beneficii, pe criterii de venit minim si altele. A dat telefoane, a fost la biroul lor, a depus documentele acum doua saptamani. Nu a mai auzit de la ei, nu a primit nimic. De mentionat este faptul ca la telefon toata lumea e de treaba, asemenea si la intalnire, ti se ofera informatii, cu toate ca multe sunt vagi si nu te ajuta cu nimic, iar apoi astepti.
3. A contactat un birou, Citizen Advice (ONG) din Livingston, pentru consiliere. Le-a expus situatia, oamenii au dat niste telefoane, nu s-a intamplat nimic special in afara de mult asteptatul eveniment/; joi a primit bani. 150 de lire mari si late. Chiria pe saptamana este de 70 de lire, fara curent. Asta ca sa va faceti o idee.
4. Si extrem de important, am descoperit ca in octombrie a aparut o noua lege cu referire la lucratorii prin agentie, care spune clar ca dupa 12 saptamani in aceeasi pozitie, acestia trebuie sa beneficieze de conditii egale de munca si servicii identice cu cei angajati direct de companie, respectiv DHL. Oferindu-le celor de la Citizen Advice aceasta informatie, omul a primit confirmarea existentei legii odata cu niste documente printate de pe http://www.direct.gov.uk referitoare la discriminarea sexuala. Nu au stiut sa-i explice de ce i-au dat asa ceva si l-au trimis acasa.
5. Incercand sa rezolve problema nerespectarii legii de catre companie, agentie sau ambele la un loc, Jasiu i-a prezentat informatia unuia dintre manageri, la telefon. Individul, cand a auzit de asta, l-a invitat sa revina luni (adica maine) cu un telefon pentru a stabili o intalnire la biroul lui (ceva destul de neobisnuit).
Acum suntem in asteptare. Ma gandesc la 3 variante: individul ii va da o explicatie intortocheata prin care va demonstra ca la ei nu se aplica legea, individul ii va da banii care i se cuvin si-l trimite acasa, ori individul ii va da...in cap.
Urmatorul pas este sa facem o plangere si sa incercam sa trimtem peste ei autoritatile, intrucat DHL angajeaza constant si are un numar foarte mare de lucratori prin agentie (bineinteles, nu britanici), care lucreaza in aceleasi conditii mizerabile. Impartasesc aceste lucruri cu voi pentru a va arata cum merg lucrurile in Marea Britanie. Nu, intentia mea nu este sa generalizez, dar, interactionand nu cu unul dar cu cel putin 3 briouri, reprezentanti ai guvernului sau nu, in chestiuni legale si extrem de importante precum sanatatea, am observat intrigati un sistem care merge greu, are mari lacune si se prezinta in fata platitorilor de taxe cu un nivel extrem de scazut de profesionalism.
Nu va voi povesti acum detalii si despre sistemul sanitar de aici, desi va pot spune un singur cuvant, singurul pe care medicii de aici il stiu: PARACETAMOL. Al doilea, pentru cei avansati, este IBUPROFEN. Si au rezolvat orice problema, de exemplu tusea mea care dureaza din februarie!
CEEA CE TIN SA VA SFATUIESC, DRAGI CITITORI, ESTE:
NU VENITI SA LUCRATI IN SCOTIA!
NU VENITI SA LUCRATI PENTRU DHL!
NU VENITI SA LUCRATI CA AU PAIR!
LUATI MASURI DIN PRIMUL MOMENT IN CARE BANUITI CA DREPTURILE NU VA SUNT RESPECTATE!
NU DEVENITI SCLAVIEI MASCATE SI LEGALE SI FACETI CE VA STA IN PUTINTA SA O DISTRUGETI!
In Romania sau in Marea Britanie, dragilor...va invit sa vedeti diferenta, dar nu dupa o saptamana de pozici cu Big Ben sau cautat brontozaurul prin Lochness. Pupi, sa aveti o saptamana cu soare..da..:)
Subscribe to:
Posts (Atom)
