Era odata un stup de albine, doar ca ele erau multe si stupul era prea mic. Si venise o seara in care toate albinele bazaiau si se tavaleau prin miere pentru ca isi aminteau de o antica regina care depusese un ou foarte important, dar care se sparsese pentru ca albinele sa aiba mai mult spatiu si mai multa liniste in stup. Si seara asta se intampla o data la fiecare 364/365 de borcane cu miere (depindea de cat de frig era afara), iar ele iar sarbatoareau, in felul lor ciudat, ciondanindu-se si bazaind mereu una la cealalta. Printre ele se afla si o albina mai ciudata, inca tanara, careia nu-i placeau nici ouale si nici mierea si care, desi tinea la marea ei familie de bazaitoare, isi dorea foarte multa liniste, ca sa se poata gandi la ziua in care va evada din stup (inca nu era destul de mare ca sa poata pleca) si va putea colinda campiile si muntii, putand sa se aseze pe fiecare floare, sa ia si sa lase ceva din ea pe oriunde ar fi trecut.
Si cum statea ea asa, nefacand nimic si gandindu-se cum sa scape mai repede din roi, un trantor imens cu aripi rosi ii aparu in fata, avertizand-o ca daca va continua cu gandurile negre in zi de sarbatoare, se va transforma in urs. Iar ursul, precum se stie, da mereu iama in mierea dulce, dar sfarseste mereu intepat de posesoarele si producatoarele ei, astfel ca de cate ori i se va face dor de stup si de ceea ce ii oferea el, va sfarsi plin de ace veninoase, alergand fara tinta prin salbaticie si mormaind de durere.
Este evident ca albinuta revoltata nu i-a dat crezare trantorului cu aripi rosii, ceea ce l-a cam deranjat si l-a facut sa compuna o vraja dulce, care sa-i implineasca dorintele zburatoare. Astfel, in termen de 14 borcane cu miere, daca nu inceta, albinuta revoltata avea sa se transforme in urs si sa se planga toata viata de venirea mortii.
Nu stiu insa exact care este finalul, pentru ca mai avem de mancat cateva borcane pana atunci, dar se pare ca albinuta revoltata inca se gandeste la libertate, producandu-si, insa, cu grija, propriile portii de miere pentru borcane negre. Vrea sa arate ca stie ce-si doreste si ca isi poate indulci singura zborurile, chiar departe de stup.
O sa dau un anunt daca aud pe cineva strigand ,,Mor!" sau daca va trece pe langa mine in fuga un urs bazaitor dar fericit.
Friday, December 25, 2009
Wednesday, December 23, 2009
Friends
Norocul meu ca am mai trecut prin chestia asta si ghinionul meu, poate, totusi, ca nu am dupa ce suferi. Nu as vrea sa incep sa scriu pe un ton superior, cu o spranceana ridicata, care m-ar lasa tot pe mine in jos, dar nu pot, cel putin, sa nu le zambesc ironic.
De cand mi-am primit eu palme, asta insemnand perioada in care ma jucam inca in parc cu copiii, prinselea pe coco si Imparate-Luminate, cat e ceasul?, m-am ferit de ,,prieteni". Prieteni intre ghilimele, din toate punctele de vedere, adica atat ca parte de vorbire/propozitie cat si ca notiune generala. Asa cum m-am ferit de categorii, dar nu si de categorisire (e imposibil sa impiedici oamenii sa te eticheteze, asa cum e foarte dificil sa nu ii etichetezi tu). Si ce mai stiu e ca dintotdeauna, in ignoranta, in prostia si uneori chiar in nesimtirea mea, am respectat oamenii (intr-un mod care, corect, poate fi mai greu de digerat), spunandu-le intotdeauna ce gandesc, evitand jocurile, secretele si, de fapt, tot ce tine de ipocrizie si minciuna. Tot ce mi-am dorit mereu de la ei a fost sa mi se raspunda la fel. Stiu, sunt o naiva.
Ei bine, planul meu era sa-mi petrec sfarsitul de an alaturi de fostii colegi, dintre care pe multi ii consideram prieteni, nu la sensul ala profund de prieten, in legatura cu asta ma voi hotari cel devreme la 70 de ani in cazul nefericit in care ii apuc, dar la un sens rezonabil, chiar prea rezonabil pentru ce s-au dovedit a fi. Ciudat (pe dracu), dar se pare ca ei complotau pentru o petrecere intr-un ,,grup restrans". Dau un search acum in DEX-ul vietii mele si gasesc aceasta definitie:
Grup restrans: ansamblu de obiecte, fenomene sau fiinte care includ pe toata lumea cu exceptia individului X(adica eu)
Reactia mea este, din pacate (si ma mai gandesc pentru cine), aproape inexistenta. Imi pare poate doar rau ca mi-am pus problema sa petrec cu e, desi nu ar trebui, caci gandul meu a fost sincer. Ceea ce ma intristeaza insa, este faptul ca nu imi pasa deloc, ca nu am simtit nicio tresarire, niciun regret, nicio pierdere. Dar si mai trist este faptul ca ei au incercat sa se ascunda de mine. Dar de ce zic eu trist, este de fapt nemaipomenit de amuzant sa crezi ca 100 de oameni pot tine un secret fata de unul singur! Cand se barfesc si intre ei!
Si iar ma gandesc eu asa, la calitatea indoielica a unor indivizi de la care ai anumite pretentii, nu exagerate, ca doar stiu si eu pe ce lume traiesc, si la faptul ca, in timp ce ei au fost, se pare, prieteni de circumstanta (din care rezulta ca vechimea in prietenie nu inseamna mai mult de un zero barat), alti oameni mi-au demonstrat ca nu trebuie sa-mi pierd speranta. Si uite de-asta am strans zeci de oameni frumosi in jurul meu, care n-au nicio legatura cu acest cuib de vipere, de-asta mai am inca multe variante pentru revelion, pe care nici nu ma obosisem sa le iau in calcul, de asta sunt atat de optimista si fericita, de-asta astept sa plec cat mai repede din tara!
Si recunosc...Imi pare rau ca ma uitam cu drag la filmuletele din liceu, traind mereu cu impresia ca daca cineva ma dispretuieste, imi va spune in fata, sau macar imi va da clar de inteles. Dar nu fix inainte sa dau tuturor celorlalti cu piciorul pentru a darui ceva cuiva care nu vrea sa primeasca.
Si da, am un mesaj de transmis, cu ocazia sarbatorilor de iarna:
SA VA FIE RUSINE!
Dar pana atunci...La multi ani!!! :)
De cand mi-am primit eu palme, asta insemnand perioada in care ma jucam inca in parc cu copiii, prinselea pe coco si Imparate-Luminate, cat e ceasul?, m-am ferit de ,,prieteni". Prieteni intre ghilimele, din toate punctele de vedere, adica atat ca parte de vorbire/propozitie cat si ca notiune generala. Asa cum m-am ferit de categorii, dar nu si de categorisire (e imposibil sa impiedici oamenii sa te eticheteze, asa cum e foarte dificil sa nu ii etichetezi tu). Si ce mai stiu e ca dintotdeauna, in ignoranta, in prostia si uneori chiar in nesimtirea mea, am respectat oamenii (intr-un mod care, corect, poate fi mai greu de digerat), spunandu-le intotdeauna ce gandesc, evitand jocurile, secretele si, de fapt, tot ce tine de ipocrizie si minciuna. Tot ce mi-am dorit mereu de la ei a fost sa mi se raspunda la fel. Stiu, sunt o naiva.
Ei bine, planul meu era sa-mi petrec sfarsitul de an alaturi de fostii colegi, dintre care pe multi ii consideram prieteni, nu la sensul ala profund de prieten, in legatura cu asta ma voi hotari cel devreme la 70 de ani in cazul nefericit in care ii apuc, dar la un sens rezonabil, chiar prea rezonabil pentru ce s-au dovedit a fi. Ciudat (pe dracu), dar se pare ca ei complotau pentru o petrecere intr-un ,,grup restrans". Dau un search acum in DEX-ul vietii mele si gasesc aceasta definitie:
Grup restrans: ansamblu de obiecte, fenomene sau fiinte care includ pe toata lumea cu exceptia individului X(adica eu)
Reactia mea este, din pacate (si ma mai gandesc pentru cine), aproape inexistenta. Imi pare poate doar rau ca mi-am pus problema sa petrec cu e, desi nu ar trebui, caci gandul meu a fost sincer. Ceea ce ma intristeaza insa, este faptul ca nu imi pasa deloc, ca nu am simtit nicio tresarire, niciun regret, nicio pierdere. Dar si mai trist este faptul ca ei au incercat sa se ascunda de mine. Dar de ce zic eu trist, este de fapt nemaipomenit de amuzant sa crezi ca 100 de oameni pot tine un secret fata de unul singur! Cand se barfesc si intre ei!
Si iar ma gandesc eu asa, la calitatea indoielica a unor indivizi de la care ai anumite pretentii, nu exagerate, ca doar stiu si eu pe ce lume traiesc, si la faptul ca, in timp ce ei au fost, se pare, prieteni de circumstanta (din care rezulta ca vechimea in prietenie nu inseamna mai mult de un zero barat), alti oameni mi-au demonstrat ca nu trebuie sa-mi pierd speranta. Si uite de-asta am strans zeci de oameni frumosi in jurul meu, care n-au nicio legatura cu acest cuib de vipere, de-asta mai am inca multe variante pentru revelion, pe care nici nu ma obosisem sa le iau in calcul, de asta sunt atat de optimista si fericita, de-asta astept sa plec cat mai repede din tara!
Si recunosc...Imi pare rau ca ma uitam cu drag la filmuletele din liceu, traind mereu cu impresia ca daca cineva ma dispretuieste, imi va spune in fata, sau macar imi va da clar de inteles. Dar nu fix inainte sa dau tuturor celorlalti cu piciorul pentru a darui ceva cuiva care nu vrea sa primeasca.
Si da, am un mesaj de transmis, cu ocazia sarbatorilor de iarna:
SA VA FIE RUSINE!
Dar pana atunci...La multi ani!!! :)
Monday, December 21, 2009
Daca mor azi
Nu faceam decat sa citesc niste wikipedia (stiu, mai bine mi-as lua cartea dar mancam niste istorie pe scurt ha), descopeream ca-mi place swing-ul si ma gandeam la plecare..Si-mi vine in minte ceva natural si totusi sumbru, care nu ma ingrozeste si nu-mi trimite fiori pe sira spinarii, ci pur si simplu ma oftica. Adica nu la timpul prezent ci la un conditional-optativ, care, desi e imposibil, sper sa fie cat mai optativ. Poate voi opta intr-o zi, dar cu siguranta nu acum, acum sunt mult prea ocupata ca sa mor.
Si, printre altele, problema mea este urmatoarea: daca mor, o sa raman cu muuuulte lucruri neterminate. Daca mor prin surprindere bineinteles. :))))) Prin suprindere, ca si cum ma opresc din respirat, inchid ochii si-mi zic omege, vetefe, am murit, rahat, ce surprinsa sunt!!! Socata chiar..
Bine, sa nu creada nimeni ca acum voi sta sa fac filosofie pe aceasta tema vasta si surprinzatoare, dar ciudate momente in care ma gandesc la moarte. Ma gandesc sa-mi fac o lista pe care sa o updatez o data pe saptamana, in caz ca apare vreo...surpriza. Ceva gen un mail, doua, anumitor persoane pe domeniu administrativ, cateva ,,te iubesc"-uri pentru anumite persoane, un anunt pe facebook ca sa nu-mi mai trimita gifturi pe Farmville si mesaje de ,,la multi ani" pe 25 noiembrie, cateva mesaje de ,,ma bucur ca v-am cunoscut", o lista de obiecte ale mele ca pomana pentru anumite persoane, jurnalele mele, poeziile mele, parolele pe diferitele conturi...Doamne dar sunt chiar multe de facut...Ma intreb daca se ofera cineva sa-mi tina lista pentru ca nu ma descurc. Alex, esti acolo? La tine ma gandeam:))
Asta e un post foarte ciudat, dar sper sa nu-mi mai zica nimeni ca nu ma gandesc la ziua de maine. Nu ca mi-ar fi zis cineva, dar nu se stie. Sunt chiar foarte..prevazatoare din cate se poate observa.
Funny. Acum sa ma intorc la treaba. Cat mai apuc.
Si, printre altele, problema mea este urmatoarea: daca mor, o sa raman cu muuuulte lucruri neterminate. Daca mor prin surprindere bineinteles. :))))) Prin suprindere, ca si cum ma opresc din respirat, inchid ochii si-mi zic omege, vetefe, am murit, rahat, ce surprinsa sunt!!! Socata chiar..
Bine, sa nu creada nimeni ca acum voi sta sa fac filosofie pe aceasta tema vasta si surprinzatoare, dar ciudate momente in care ma gandesc la moarte. Ma gandesc sa-mi fac o lista pe care sa o updatez o data pe saptamana, in caz ca apare vreo...surpriza. Ceva gen un mail, doua, anumitor persoane pe domeniu administrativ, cateva ,,te iubesc"-uri pentru anumite persoane, un anunt pe facebook ca sa nu-mi mai trimita gifturi pe Farmville si mesaje de ,,la multi ani" pe 25 noiembrie, cateva mesaje de ,,ma bucur ca v-am cunoscut", o lista de obiecte ale mele ca pomana pentru anumite persoane, jurnalele mele, poeziile mele, parolele pe diferitele conturi...Doamne dar sunt chiar multe de facut...Ma intreb daca se ofera cineva sa-mi tina lista pentru ca nu ma descurc. Alex, esti acolo? La tine ma gandeam:))
Asta e un post foarte ciudat, dar sper sa nu-mi mai zica nimeni ca nu ma gandesc la ziua de maine. Nu ca mi-ar fi zis cineva, dar nu se stie. Sunt chiar foarte..prevazatoare din cate se poate observa.
Funny. Acum sa ma intorc la treaba. Cat mai apuc.
Sunday, December 20, 2009
Lauda irealitatii?
,, Sunt, totusi, dintre cei care se simt comod in irealitate, deoarece irealitatea e mai docilam ma asculta, ma menajeaza, si pot s-o modelez dupa voia mea, pe cand realitatea e de atatea ori refractara, intransigenta sau chiar necrutatoare. In plus, in realitate tot ce ai gresit poate fi mai usor de suportat, erorile nu se platesc si uneori chiar te poti lauda cu ele, pe cand in realitate lucrurile se petrec de obicei cu totul altfel. E adevarat ca exista un mic inconvenient in faptul ca e greu sa te consolezi cu fericiri ireale. Si vin intotdeauna momente cand esti gata sa dai tot universul tau de himere peste care esti monarh absolut pentru mansarda adevarata in care nu dommnesti decat daca stii sa fii in acelasi timp si vasal. Dar sa nu fiu ingrat. Irealitatea a fost extrem de intelegatoare cu nevoile mele. Ea a fost totdeauna apropae de mine cand, in realitate, prietenii m-au parasit. Si cand nimeni nu mi-a intins mana, irealitatea mi-a oferit toate darurile. Ea nu mi-a refuzat nimic din ce i-am cerut. Am vrut sa ma faca sa visez la Don Quijote, irealitatea m-a lasat sa visez la Don Quijote. Am vrut sa-mi iau revanse iluzorii, mi-am luat revanse iluzorii. N-a exisat un singur lucru pe care sa-l fi cerut irealitatii si pe care ea sa mi-l fi refuzat. Am cutreierat Spania, am ajuns la Polul Nord, adica peste tot acolo unde mi-am dorit sa ajung si unde realitatea nu mi-a oferit nicio sansa. Am privit cum cumpana dreptatii sta in perfect echilibru. Am vazut cum nimeni nu-si face rau decat siesi si ca omul este, in orice imprejurare, visul suprem al naturii.
Singurul lucru care ma incurca e ca prea des n-am cui spune toate astea. Irealitatea nu ma poate ajuta oferindu-mi pe cineva care sa ma asculte. Acest lucru nu-l putem cere decat realitatii.
Banuiesc ca tot de aceea irealitatea m-a indemnat uneori sa ascult voci imaginare."
O. Paler.
Eu o sa-i acord realitatii prezumtia de nevinovatie. Asa e corect si nu voi accepta ca nimeni sa-mi strige ,,naivo". Poate ca eu nu am destula imaginatie ca sa privesc asa cum trebuie in irealitate, sau poate soarele imi bate in fata atat de puternic incat vad neclar realitatea, dar de ce va mai pierdeti timpul traind, cand puteti dormi si visa pe vecie?
Pana la proba contrarie, LAUDA REALITATII!
Singurul lucru care ma incurca e ca prea des n-am cui spune toate astea. Irealitatea nu ma poate ajuta oferindu-mi pe cineva care sa ma asculte. Acest lucru nu-l putem cere decat realitatii.
Banuiesc ca tot de aceea irealitatea m-a indemnat uneori sa ascult voci imaginare."
O. Paler.
Eu o sa-i acord realitatii prezumtia de nevinovatie. Asa e corect si nu voi accepta ca nimeni sa-mi strige ,,naivo". Poate ca eu nu am destula imaginatie ca sa privesc asa cum trebuie in irealitate, sau poate soarele imi bate in fata atat de puternic incat vad neclar realitatea, dar de ce va mai pierdeti timpul traind, cand puteti dormi si visa pe vecie?
Pana la proba contrarie, LAUDA REALITATII!
Saturday, December 19, 2009
On my way up
Final coplesitor. Schimbare de perspectiva. Inca o data. Ciudat in ce moduri ma pot regasi. Sau poate nu e chiar atat de ciudat. Va fi bine, cu siguranta va fi bine. Plecati cu totii, luati-va zborul! E incredibil!
Am uitat! Vreau UN LEU!!!
Am uitat! Vreau UN LEU!!!
Tuesday, December 15, 2009
Unitate in diversitate
Ce am vazut azi: lituanieni frumosi si reci, francezi urati si betivi, o italianca cu engleza aproape perfecta, evident, avea motive in stil Work and Travel in America, un portughez destept care comenteaza la orice, doua nevinovate din Georgia, tara despre care oamenii nu prea au auzit in afara de...romani si portughezul cu pricina. Am aflat in schimb ca Georgia este tara natala a lui Katie Melua. Ha! Ei bine, oamenii astia nu cunosc harta Europei. Si vorbesc serios! Dar este harta Europei! Pana si eu stiu harta Europei, tari cu tot cu capitale! Oh doamne! O catelusa cu 11 pui.
La ce intrebari mi s-a raspuns azi: la cateva neimportante.
Mi-am pus pe masa o mica parte din problemele care ma macina, iar trainerul, care a terminat psihologia, alaturi de ceilalti 5 romani (printre care si un tigan ungur care nu stie sa vorbeasca nici romana, nici engleza) m-au ajutat cu cateva sfaturi si ganduri bune.
Astazi m-am simtit mai aproape de ai mei. De cei langa care nu voi mai fi peste 3 saptamani. Poate tocmai din cauza asta.
Mi s-a spus sa am grija ce-mi doresc si deja mi-e frica. Incerc sa nu-mi mai doresc nimic.
La ce intrebari mi s-a raspuns azi: la cateva neimportante.
Mi-am pus pe masa o mica parte din problemele care ma macina, iar trainerul, care a terminat psihologia, alaturi de ceilalti 5 romani (printre care si un tigan ungur care nu stie sa vorbeasca nici romana, nici engleza) m-au ajutat cu cateva sfaturi si ganduri bune.
Astazi m-am simtit mai aproape de ai mei. De cei langa care nu voi mai fi peste 3 saptamani. Poate tocmai din cauza asta.
Mi s-a spus sa am grija ce-mi doresc si deja mi-e frica. Incerc sa nu-mi mai doresc nimic.
Sunday, December 13, 2009
Ruperi
Primul pas...Sunt in training la Predeal, in camera unui complex hotelier care se crede rai si care, cu aceasta ocazie, imi ofera 3 feluri de mancare la cina, jacuzzi si HBO. Sa ma plang? Colega de camera: Trin din Estonia. North is calling.
Nu mai sunt acolo. Traiesc povesti momentan. Norocul ghinion coborat pe ultima suta de metri, teama de nou, teama de oameni, dorul de ei si dorul de duca, tot.
M-as intreba ce ma fac, dar prea suna a disperare. Plecarea e un moment dificil. Mai e putin, parca prea putin.
Nu vreau sa-i duc dorul.
Nu mai sunt acolo. Traiesc povesti momentan. Norocul ghinion coborat pe ultima suta de metri, teama de nou, teama de oameni, dorul de ei si dorul de duca, tot.
M-as intreba ce ma fac, dar prea suna a disperare. Plecarea e un moment dificil. Mai e putin, parca prea putin.
Nu vreau sa-i duc dorul.
Friday, December 4, 2009
Sah Mat!
Desi alerg disperata dupa situatii limita, dupa gesturi spontane si oameni imprevizibili, imi place sa stiu ca lucrurile au mers astfel incat sa nu-mi deranjeze cu nimic planul pe care il am in minte de acum, nu pentru maine, ci pentru intregul meu viitor. In haosul de care sunt sau m-as vrea inconjurata exista o perfecta ordine a gandurilor pe care mi le asez in fiecare seara inainte sa ma culc, asa cum imi asez totul pe pat inainte sa ies pe usa, asa cum nu mai citesc nimic cu cateva ore bune inainte de un examen, asa cum imi calculez timpul ca sa fiu intotdeauna punctuala si asa cum dau telefoane persoanelor iresponsabile ca sa intreb ce trebuia sa mi se spuna, anticipand orice schimbare de plan. Sau, poate, cunoscandu-i pe ei prea bine. Ma plang ca nu se intampla nimic si totusi, stiu ca daca ceva mi-ar da peste cap agenda emotionala as rabufni, as ceda. Imi place sa controlez oamenii, dar nu sa-i manipulez, imi place sa stiu ca am plasat pionul corect si ca nebunul merge in directia pe care i-am stabilit-o, inainte ca orice armasar sa imi taie calea descriindu-mi initiala lui Loser. Cu toate acestea nu vreau sa dau mat si in niciun caz sa primesc, vreau sa pierd mereu pioni dar sa recuperez regina si vreau sa stiu ca ma pot intinde mai departe de tabla de joc bucurandu-ma de placerea de a-i incalca regulile. Care, evident pentru asta sunt facute. Nu ma voi scuti nici de dorinta sadica de a-l incolti pe rege lasandu-i intotdeauna o cale de scapare, numai pentru a ma simti, inca o data si mai tarziu inca o data, in control, fara sa scap de sentimentul taios generat de muchia de cutit. Vreau sa raman in deplina posesie a turnurilor pentru a ma putea apara sau, si mai bine, pentru a ataca, atunci cand este nevoie si totusi, sa nu uit niciodata ca, desi e un simplu joc iar eu sunt deasupra pieselor, ma aflu, la randul meu, in ipostaza de a juca sub sforile unui alt zeu ludic.
hey hey hey..wanna play? :)
hey hey hey..wanna play? :)
Subscribe to:
Posts (Atom)
