...Si atat

Ploua, in sfarsit, ca si cum norii care s-au tot perindat in zona n-au facut decat sa traga cu urechea la dorintele mele ascunse, nataraii!! Deocamdata nimic nu mi-ar face mai multa placere. Ma repun pe citit, caci maine vreau sa ies, imbracata cu o bluza groasa si sa calc in balti.

And the rain fell down
On the cold hard ground
And the phone kept ringing
And we made sweet love.


Ploua...

Forever autumn

Am plans iar, terminand cartea. Am cazut din nou, sub tunetele unui roman liric, criticat pentru desuetudine si am simtit pe piele si pe obraji picaturile ploii de toamna, fabulos descrise de cel care m-a insotit în asteptarea acestui etern anotimp al tacerii, al (de)caderii, al inceputului si al sfarsitului, al pierderii si al regasirii. Am murit odata cu ea si apoi am trait pentru a-l vedea pe vaduv cum ii calca în picioare mormantul, dezinformat si adancit în egoul sau de scriitor, victima a migrenelor si dependent de tutun si cafea neagra.
Mi-am dat seama inca o data ca nu-mi plac femeile si ca le detest frivolitatea si am incruntat iar sprancenele la vederea usurintei cu care barbatii trec ingenuncheati în fata unui trup nou si plin de vitalitate în sensul sau propriu, de langa mormantul celei pe care o pierd, voit sau nu. În final, de data aceasta, si-a dat singur pedeapsa, intorcandu-se inot la cea dintai.
Dar iar toamna... Ma urmareste aerul rece si imaginea frunzelor ruginii; asteptarea fulgilor de nea sau linistea cutremuratoare dintr-un parc ale carui alei se ascund sub covoare de aur si rugina, imbracandu-se parca pentru anotimpul care-si face simtita prezenta vuind printre bratele ridicate ale castanilor. Aur si rugina, intocmai ca sentimentele contradictorii pe care le trezeste în mine venirea ei. Si vad în fata ochilor Zavoiul, cu farmecul pe care si-l reia numai acum, cand toamna vine pentru el ca o vacanta bine-meritata, dupa ce vara si zilele Valcii l-au transfigurat fara ca el sa se poate impotrivi.
Imi miroase a compuneri de clasa a 5-a. Imi miroase a lemn vechi. A muzici triste. A copilarie. Mi-e dor sa citesc, mi-e foame si as devora paginile fara oprire. Nu filosofie, ci cartile dulci ale literaturii noastre. Limba romana e o limba prea frumoasa ca sa nu fi fost folosita in scopuri inalte si chiar atinse. Dovezile zac printre rafturi, probabil prafuite, si nu le observam din cauza prafului de pe propriile noastre gene. Nu vreau filosofie, vreau poveste. Iar din poveste imi pot face propria filosofie. E tarziu.




Buna dimineata! Buna dimineata! Buna dimineata!


C.

Declinul luminii

Nu e apusul si nici venirea toamnei...
Cateva zile pana la inceputul racoros de septembrie. Astazi cerul a fost alb tot timpul si ma gandesc ca din dulap imi face cu maneca o bluza mai groasa, desi s-ar putea sa exagerez din simpla si ciudata dorinta de a ma imbraca mai gros. Odata cu septembrie vine si starea de anxietate care ma cuprinde la fiecare inceput de toamna: frunzele cazand, sechelele unor teme pe vacanta, noutatea si intrarea intr-un nou ritm zac in mine ca factori determinanti ai acestei stari pe care eu insami nu o pot inca intelege. Imi place toamna si niciodata rapciunele nu a adus cu el un eveniment care sa ma marcheze intr-un sens negativ. Poate sufar de astenie.
Dintr-un alt punct de vedere, mult mai ,,natural", iubesc toamna. Cand cerul gri si aerul fierbinte racorit de adierile tomnatice sunt exact ceea ce organismul are nevoie pentru a indeparta cicatricele lasate de arsita nu demult trecuta, cand verdele se rasfrange in nuante calde de galben si aramiu, cand incepe ploaia ale carei picaturi povestesc dramatic un inceput cenusiu de iarna si cand parca din departare aud cornul sunand in chemarea al carei raspuns vine intotdeauna invelit in coperta cartilor ce miros a nou din ghiozdanele elevilor. Acum un an eram inca printre ei si asta nu ma poate face decat melancolica.
Octombrie are acum sensul de inceput pentru mine. De inceput al libertatii, pentru ca Bucurestiul, desi pe altii ii tine captivi, mie imi da un placut sentiment de aeroport de pe care pot decola in orice directie imi doresc. Iar peste aproape 4 luni voi zbura deja datorita lui.
Intre timp ma straduiesc sa citesc si de data asta m-am dezamagit profund pentru ca nu am reusit sa duc la capat ceea ce mi-am propus in privinta cartilor. O alta dezamagire de astazi a venit ca o pasare ciufulita de pe o pagina virtuala: ca tot vorbeam de Cohen si de revelatia mea, m-am trezit citind descrierea concertului pe care il va sustine pe 4 luna viitoare si la care evident ca nu voi fi prezenta din motive obiective. Cu asta incerc sa ma impac pentru ca banii, oricat de multi ar fi necesari pentru un concert, pot fi stransi cu rabdare si perseverenta, mai ales ca se anuntase din mai concertul. Am uitat sau chiar nu aflasem.
Cand citeam azi, mi-am notat pagina care gazduieste un fragment de dialog care mi-a placut foarte mult si pe care il scriu aici, sa socializeze in pace cu alte citate ce mi-au zgandarit tencuiala:

,,[...] Doamna Luli e noua lui religie. Ce inseamna tutunul, doamna Luli?
- De ce nu-l lasi, Nathan?
- Doamna Luli, protesta el scuturandu-si pipa. Pentru mine e capital. E unicul fum agreabil al vietii mele.
- Si flacara? zambi Luli.
- Nu-i, doamna Luli. Eu nu-s din neamul lui Prometeu.
- Nathan, cum pot trai oamenii fara dragoste?
- Ma-ntreb si eu, doamna Luli, raspunse Nathan, umplandu-si din nou pipa. Se vede ca de-asta-s asa de multi fumatori."

E viata insasi.

OVERDOSE

VERTIGO

Viata
ca o succesiune de morti efemere.
Mai intai moartea lui Mos Craciun
Apoi, derulandu-se cu viteza crescanda
a unui carusel scapat de sub control,
prima zi de scoala,
tusea suspecta a bunicului,
fotoliul gol din fata televizorului,
ochii unui caine strivit pe sosea,
cacealmaua cu barza,
buletinul de identitate,
prezervativul,
buletinul de vot,
un tren ce se indeparteaza,
primul rid
si, la urma de tot, Moartea
ca un diagnostic firesc al atator simptome.


Nu stiu daca poezia asta ar putea fi data ca subiect la bacalaureat, intrucat este atat de simpla insa atat de realista si patrunzatoare incat dureroasele semnificatii nu s-ar putea ascunde in spatele niciunui epitet. Poate doar ermetismul lui Ion Barbu ar reusi sa le mascheze.

Urmatoarea, un apropo la paranoia de mai devreme.

SINDROMUL VIETII NEBUNE

De cand te iubesc am devenit paranoic,
nu-mi doresc decat sa te apar
de oricine, de orice
in mod eroic-
mi-am luat prezervative si aspirine
ca sa te apar de mine
mi-am luat pistol cu gaze
si cu apa calda
ca sa te apar de transpiratie si frig,
mi-am luat chitari
si microfoane
ca sa m-auzi cand te strig.

Ma enerveaza oamenii urati si cretini
care se holbeaza la tine
si lucrarea ta de licenta despre Ionesco,
Eliade si nu mai stiu cine,
ma eneveaza ca-ti vine ciclul
o data pe luna,
ca esti intelegatoare si buna.
Ca te speli prea des pe maini,
ca nu ti-e frica de caini,
ma enerveaza ca ma enervez,
ma enerveaza ca ma mir,
ma enerveaza ca nu pot sa respir,
ma enerveaza ca m-am nascut,
c-o sa crap, ca traiesc,
ma enerveaza ca te iubesc.


Cred ca daca as fi barbat, i-as dedica aceasta poezie iubitei mele. Pentru ca aflu in ea iubire, sinceritate, nerabdare, ,,nervii" in fata vietii si a mortii, literatura si animale, gelozie si muzica, sex si paranoia. Ele conteaza. Si parca ma enerveaza.


LEGEA JUNGLEI

Cand o fi uimirea gazelei mai mare:
Cand tigrul, indragostit in ultima secunda,
sarutu-si depune pe gatul ei, usor,
sa n-o doboare,
sau mai apoi abia cand suparata,
jungla ii va alunga,
pe pasii lor punand hienele prinsoare?


Jungla ii alunga mereu. Sarutul ar trebui s-o mire. Nu?


EXISTA NOPTI

Exista nopti cand nu ne putem auzi
din cauza tacerii
care urla in noi
ca un trandafir
cu spini crescuti pe dinauntru

Exista nopti cand nu ne putem vedea
pentru ca suntem atat de aproape
incat
ar fi de ajuns
doar unul din noi sa respire.


Eu le-am trait pe ambele. Acum tie, oricine-ai fi, iti trimit o...

CARTE POSTALA

Ti-e dor de mine?
Deschide fereastra
si priveste-ma:
omul acela care nu trece
acum
prin fata casei tale
sunt chiar eu.

si epilogul...


ILUSTRATE CU FLORI DE MUCEGAI

Unui cersetor i-a inmugurit piciorul de lemn
intr-o noapte
si-a fost arestat
pentru port ilegal
de speranta. (nu ma pot abtine, dar versurile astea sunt absolut geniale!!!)

Sarmale-n foi dictando,
colegi radioactivi,
profesori cu creier pane,
blugi zdrentarosi
ca un cer de octombrie
peticiti cu stele
prin locurie mai rusinoase.

Aveam 17 ani
si inima ne-ardea-n piept
cum carii-n rana unei usi tampite.

Populatia bastinasa aplauda lipicios
din cauza lipsei de apa
gospodinele stau la coada
sa-si improspateze colectia
de hartie igienica
(erau vremuri tare cacacioase!)

Ne ascundeam in garsoniera aceea
de 2 virgula 3 pe 5
ca intr-un adapost anti-atomic
(in jurul nostru se daramau
inclusiv daramaturile)

Stiam ca peste o secunda
prezentul va prinde gust de mucegai
Stiam ca batranetea e-un pacat
ce se pedepseste cu moartea,
stiam ca neputinta de a nu ne fi nascut
Ne-a dat putinta de a trai cu tot dinadinsul.


...

A thousand kisses deep

Cam acolo ma trimite Cohen cand il ascult. E revelatia mea din acest an si tocmai acum cand il ascult, pentru ca nu o mai facusem demult, a rasarit in mine si dorinta de a scrie. Am cam multe ganduri intortocheate care poarta o mica batalie in spatele fruntii, dar incerc sa fac putina ordine, sa ridic steguletul alb in semn de pace. Acum ca ma gandeam la adancimi mi-am amintit de ceva ce tine exact de zona opusa si anume cerul, am facut legatura cu avionul si apoi cu aterizarea la care am fost martora intre plimbari intre baie si camera mea. Martora, evident prin sticla televizorului, caci vorbesc aici despre aterizarea avionului Madonnei insasi care a fost un fel de a doua venire a lui Iisus Hristos pe pamant, tinand cont de entuziasmul de comentator sportiv inaintea unui gol romanesc in cupa UEFA (sau mai nou Europa League) a reporterului.

,,Siiii...siiii...avionul Madonnei a aterizat pe pamant romaneeeesc!!!! Sa urmarim acum iesirea divei din avion, sa vedemmm...da...aceea este diva, da, da, priviti, este chiar parul blond al diveeeei!!!"

Doamne iarta-ma! Si apropo, am dat de blogul lui Mircea cel din Puii lui (a.k.a. Solcanu, care de fapt e un simpatic chiar daca cica face grseli de ortografie) si tot zice ca se duce azi la concert! Stai! Astazi e concertul! Sa nu uit in veci ziua de 26 august 2009 ca parca vad ca nepotii mei se vor confrunta cu acest eveniment in cartile de istorie de clasa a 4-a! Nu de alta, dar sa le povestesc detalii si sa-i pun sa dea un search pe youtube la ,,primul pas madonnian pe pamant romanesc". La naiba!


Alta problema a mea: sunt paranoica. Asta vine si ca o explicatie a faptului ca nu m-am apucat de scoala de soferi dar si ca un motiv in plus sa cred ca voi muri din cauza unui infarct. Paranoia, da. E un lucru foarte trist. As putea trece peste faptul ca uneori, cand merg pe strada, iar pe langa mine trece un individ cu o mecla urata spre dubioasa, ma apuca niste tremurici si am impresia ca va scoate un cutit si mi-l va infige in stomac. Apropo de cutite, sufar de fobia lor. Cutito-fobie sau cum? Tocmai am dat un search pe google si mi-a aparut un articol in care se trece de la cutite la teama de castrare si am inchis fereastra: nu e domeniul meu. Si ca sa continui paranteza, mentionez ca nu stiu daca e chiar o fobie, ca Doamne iart-ma, tai si si paine, imi fac si sandvisuri, dar daca vad un cutit spre masa cu taisul indreptat spre mine il intor instinctiv. De asemenea, nu deschid conserve (acelea vingtage fara cheita) si ies din incaperea in care cineva duce la capat aceasta misiune in locul meu. Stii banCU` CU CUtitu`?

Tai-o!

Si ca tot vorbeam de bancuri proaste si apropo de supa (sau conserve, nu mai conteaza, stomacul sa fie plin), paranoia sa mai manifesta atunci cand intru in casa si e liniste si stiu ca bunicii mei sunt acolo. Cand cade ceva sau aud un tipat, ma ridic si verific daca totul este in ordine, daca ana si titi, dragii mei bunici sunt ok. Mi-am adus aminte de o poezie care face trimitere la acest moment si la etapele vietii si o voi srie imediat aici. Explicatia ar fi, probabil, teama de moarte, dar evident ca nu de moartea mea, ci de a persoanelor dragi. La fel ma trec caldurile si cand il vad pe bunicul meu dormind si astept incordata sa vad cum i se inalta pieptul in ritmul respiratiei...
Da, am ceva probleme cu capul. In rest pare-mi-se ca sunt sanatoasa, desi ma autosuspectez de astm. Poate ca voi reusi sa ma duc la medic intr-o buna zi, asa cum sper sa ajung si la tribunal ca sa-l dau pe taica-meu in judecata.

Poezia despre care vorbeam e scrisa de Daniel Silvian-Petre, un poet contemporan si zace in vechea mea agenda de poezii, alaturi de alte cateva din volumul ,,Overdose" apartinand tot lui, si de aceea voi deschide un alt post in care le voi scrie pe toate.




P.S. Wow! Aceste randuri contin ironie si sarcasm! Extrem de ciudat, am scris pentru prima oara despre ceva exterior persoanei mele. Cred. Am barfit-o pe Madonna! In puii mei!

Cu titlu, fara, tot aia

M-am intors. Tocmai citeam un blog, facandu-mi un mic plan in minte: citesc, mai caut cate ceva pe net, ma culc, ies in oras si diseara, cu siguranta, voi scrie aici. am gasit printre gandurile unei vecine cuvantul ,,tomnatica". Da! El e de vina. Azi am visat ca imi luam geaca pe mine si ma incaltam cu bocanci...Imi dau eu seama ca am avut parte de cam multa cadura si ca abia astept urmatorul anotimp, in special din dorinta de a combina haine intr-un fel in care sa-mi tina de cald si fizic si sufleteste. Revenind, toamna e tot parte din viitor si imi dau seama ca imi facusem o lista de subiecte pentru posturi si tot aman finalizarea lor. De fapt aman inceperea, caci nici nu stiu despre cate din cele enumerate acolo mi-am etalat discursul. Dar mai bine pentru mine, cu ocazia asta nici aceasta aratare de blog nu va fi ,,publicata" mai devreme. Hi hi hi!
Insistand...Cum sa imi intorc gandurile spre trecut cand galopez ca un unicorn gata sa-si ia zborul catre viitor?? Nimeni n-ar sti, am zis! Parca sunt turbata! Vreau sa fac si asta, si aia, si cealalta, nu am stare, ma tot gandesc, planific, calculez, parca as organiza o nunta. Evident, nu a mea!
Acum un an nu aveam de gand. Mi-am pus problema dar am gasit imediat raspunsul, care nu m-a facut sa nu ma simt bine si nici nu mi-a ridicat alte probleme, m-a lasat pur si simplu impacata. Sa plec din tara? Am mentionat deja despre Cracovia. Dar se pare ca viata nu ma lasa in pace, norocul inca ma urmareste si daca stau putin locului si ma uit intr-un punct fix parca aud: ,,Ti se pregateste ceva...". Ciudat sau nu, asta mi s-a intamplat.
Am aplicat acum o luna: Proiect EVS in Polonia. Am primit un raspuns negativ, am simtit parca o usurare si am luat-o ca pe un semn: trebuie sa-mi pastrez planul, ma angajez, strang bani 2 ani si plec abia la master. Dar mi se pregatea ceva si anume un nou proiect al aceleiasi asociatii. Am primit un mail care ma invita direct sa particip, asteptand doar confirmarea. M-am macinat, m-am autointerogat, am cerut niste pareri (am ales intentionat oameni care stiam ca ma vor sustine) si am luat decizia: plec! 6 luni! In Polonia! La o ora si jumatate de Cracovia cu trenul! Lucrez cu copii si tineri! Imi pot pune ideile in practica! N-am nevoie de multi bani! Sunt libera, sunt singura, pe cont propriu, invat limba poloneza si scap de voi!!! Da, SCAP DE VOI!!! Si asta e tot un semn, sunt sigura.
Facultatea nu reprezinta o problema si am gasit deja solutiile! Imi iau zborul!!! Da!!! Parca deja dau din aripi si ma simt atat de bine! Tocmai m-am intors de la tara, o comuna bine dezvoltata la jumatate de ora de Timisoara. Dar atat. Oamenii aia nu au aripi si nici nu vor sa le creasca pentru ca ei cred ca doar gainile si ratele din curte pot avea asa ceva. Ma priveau ca pe un extraterestru cand le povesteam ce vreau sa fac si ce am facut pana acum, avand un sentiment ciudat de superioritate care ma facea sa nu continui cu povestirile si totodata un strop de compasiune pentru ca ei nu au parte de astfel de experiente. Insa, daca ma gandesc la mine, e ca si cum mie mi-ar fi dor sau l-as iubi pe tatal meu. Care, pe langa ca e o jigodie, a lipsit 20 din 20, deci nu am cum sa-i simt lipsa. Asa si ei. Nu stiu ce pierd. Dac-ar sti...


Am fost in Delta Dunarii, la Anonimul, festivalul de film despre care vorbeam putin mai devreme (scroll down). Am si un tricou pentru ca am facut parte din primii 100 de votanti! HA! E prima data cand primesc ceva moca doar pentru ca am stat la coada o jumatate de ora! Am dormit in cort si am dat multi bani pe mancare, am fost dezamagita usor de aproape toti amicii si prietenii cu care am fost (to be continued), am mancat seminte si am baut vodka pentru a ne topi mai cu spor in sacii de dormit, am stat pe plaja noaptea si ne-am uitat la stele prin fumul tigarilor, am cantat pana dimineata pe iarba, ne-am ratacit pe intuneric printre buruieni de 1 metru si am jucat mafia pe tren 10 ore, la intoarcere. Frumos, intr-un cuvant.


Acum astept. Sa trimit foaia, sa le confirm ca vin si nu stiu de ce am impresia ca starea mea e asemanatoare emotiei pe care o simte o domnisoara inainte sa zica da in fata preotului. Numai ca pe mine ma asteapta numai lucuri bune.
Acum sunt acasa, intr-un fel de pauza. Sunt insa pregatita pentru orice. Sunt pregatita pentru viata si pentru mine insami. Uite-asa!


Va pup, fara drag,

Eu

P....ie

E deja august. Am reusit, merg si la mare. Ai mei bunici si mama...Ce oameni! Nu degeaba sunt o optimista, pentru ca sunt de fapt o fericita. Anonimul, filme si apropo de asta, inca un strop de viata. Si de optimism:


Vad acelasi film de saptamani intregi,
E dat pe pelicul neuronala.
E un film...Dumnezeule!Atat de prost!
Si totusi, toti neuronii stau in sala!

Nu pot sa-mi ies din minti,
Sa nu-i vad actiunea,
Chiar de-as lipsi la cinema...
Mai e televiziunea!

Cand neuronii dorm adanc
Baga publicitate:
Aceleasi proaste reclame
In fiecare noapte.

Cand se trezesc, din nou, in fata,
Personajul principal, negativ
Apare dis-de-dimineata
Sa-mi spuna ca ma uit la film.

Dar stiu si eu, stiu si la care,
Dar el nu stie, n-ar putea,
Sa stie ca e-n reluare
De luni pana duminica.

Ce e ciudat e ca desi
E-acelasi film, acelasi tot mereu
Se schimba-n fiecare zi.
Poate nu-i filmul si sunt eu!

Caci la-nceput, ce tragedie!
Plangeam pe tot parcursul lui;
Acum parca-i o comedie
Si rad numai de-a dracului!



Ploaie si poezie. Aia e!




P.S. Si papadie.