Primul training predeparture EVS 2010

Cred. A avut loc acum vreo saptamana, la Predeal, evident. Vorbind cu Victor, de care v-am zis ca se duce si el in Polonia si de fapt invadandu-i Facebookul cand am vazut pozele de la training, am descoperit, cu bucurie, ca:

- La trainingul asta au participat de doua ori si inca ceva mai multi romani decat in iarna. Adica vreo 16;

- Inca o prietena alaturi de care am facut voluntariat la EUROPAfest (apropo ce vremuri grele dar frumoase) isi ia zborul;

- Voluntari internationali continua sa vina in numar foarte mare in Romania: ceva pe la 60 din cate imi amintesc (numai luna asta!!!);

- Inca o confirmare ca avem super-traineriiiiii!!! De data asta, laudele s-au indreptat catre Teolin Codreanu care mie nu mi-a fost trainer, dar se vede de la o posta ca e un simpatic.


Numai de bine, numai de bine. Acum ca am si bilet de intoarcere, ma apuc de invatat cu placere. Intre timp, ma ocup cu drag de oameni care vor sa decoleze. Sunt aici!

Hai ca-i fain

Am bannerul pus acolo de 4 luni si n-am scris nimic despre el. Ei bine, treaba asta mi se pare ambitioasa, frumoasa si de facut acasa. La noi in tara. Let's do it, Romania! se numeste si pe 25 septembrie 2010 se va intampla. Cred ca e usor de facut, pe langa fun, si promite o Romanie mai curata. Ar fi placut ca cel putin intr-o zi sa renuntam la sarcasm, lamentari si critici negative in legatura cu jegul inconjurator si sa purcedem. Ni se ofera ocazia, manusi si saci. Sau ai nevoie de si mai multa mizerie ca sa taci si sa faci?

Acum, aici

Am luat decizia de a lasa la o parte subiectivismul in cadrul blogului, cel putin pentru o perioada, in numele pastrarii entuziasmului in legatura cu programul EVS. Revenind insa si la sentimente mai bune, mi-am reorientat atentia catre scopul principal si planurile de viitor. Deocamdata cica studiez intens pentru sesiunea de restante din septembrie, ma mai uit la televizor si mai ies prin oras. Ei bine, din cea de a doua activitate mentionata am avut de castigat si unele informatii utile, dar care nu m-au facut sa zambesc, dimpotriva.

Aseara am dat, din greseala, pe o televiziune de Valcea, nu-mi mai amintesc care dintre ele. Si ce vad, o discutie despre EVS condusa de o doamna jurnalist care nu se documentase deloc inainte despre ce si cum si unde, doua fete din Azerbaijan si doi tipi, probabil ceva coordonatori. Fetele lucreaza in Valcea intr-o echipa mai mare, in cadrul unui proiect ecologic ce vizeaza Parcul National Cozia. Daca-mi amintesc bine, intr-o zi, pe vremea asta, dar anul trecut, am cunoscut intr-un bar din Valcea vreo 6-7 voluntari care lucrau in acelasi proiect. Cei 6-7 reprezentau insa numai o parte din echipa ceea ce ma face din nou sa ma gandesc la faptul ca anul trecut numai aproximativ 20 de tineri din Romania au plecat sa faca EVS, fapt mentionat si de anonimul (pentru mine) din stanga fetelor. Nu am stationat prea mult pe acel post, intrucat tanti care punea intrebari m-a exasperat, punandu-mi capac cu intrebarea: aveti si voi un parc national ca cel de la Cozia? A sunat ca ,,aveti semafoare in Romania?", asa ca am abandonat, deoarece oricum nu se transmiteau informatii noi pentru mine. Din pacate, ma intreb acum, cati dintre cei pentru care ar fi fost utila vizionarea emisiunii respective au avut norocul de a da peste ea?

Si ma mai intreb ceva: de ce nu stie chiar nimeni, nimic???? Readucand-o pe tanti cu intrebarile intrebatoare in acest monolog plictisitor, imi vine in minte mentiunea pe care a facut-o in legatura cu voluntariatul in Romania, catalogandu-l drept inexistent. Nimic mai neadevarat, cu toate ca inca exista persoane dubioase care, purtand aroganta ca pe un apanaj al unei personalitati respectabile (asa cum probabil spera sa devina, concentrandu-se cu si mai mare aroganta asupra deosebitelor facultati si cariere remarcabile), inca intreaba de ce ai munci fara bani? Nici macar nu m-as gandi sa le raspund la aceasta intrebare, ca sa nu adaug ca EVS este, practic, cu bani! Sau am adaugat deja?

Stie cineva de intalnirea EVS din Kamenka, Cehia? Te costa 15 Euro cazarea si mancarea pentru 3 zile, insa transportul nu este asigurat, dar termenul limita pentru a aplica a fost ieri. Se vor aduna acolo tineri care au fost, sunt sau planuiesc sa devina voluntari EVS si se va face un schimb extrem de util de informatii, asezonat cu distractia de rigoare pe care atatia dintre voi o pierdeti numai din lipsa informatiei! In grupul de Facebook European Youth Meeting, KAMENKA, August 22nd - 25th 2010 sunt pana in acest moment 159 de membri. Numai unul singur este roman si este una dintre persoanele carora am reusit sa le starnesc la maximum interesul.

Astfel, revin la planurile mele: pana ajung in Bucuresti, voi continua sa postez pe blog si sa il fac sa devina mai vizibil. Insa, atentie: planuiesc o prima mare INTALNIRE IN CARE SA VA SPUN CAT MAI MULTE DESPRE EVS, intr-unul dintre amfiteatrele Facultatii de Litere din Bucuresti. Sper ca voi reusi sa beneficiez de acest spatiu pentru 2 ore, cel tarziu in luna noiembrie, insa pentru aceasta am nevoie de OAMENI CARE VOR ALTCEVA! Am de gand sa realizez o prezentare clara, utila si amuzanta a acestui program, urmata de nimic altceva decat o sesiune de intrebari din partea voastra, sesiune care imi doresc sa fie mai grea decat cea de restante din septembrie.

In final, va intreb: de ce sa nu faceti asta, cand, in final, va puteti intoarce schimbati in bine, mai activi, mai optimisti si chiar mai pregatiti sa intrati pe fagasul carierei de succes pe care vi-o doriti?

Nu e bine

Cateodata cred ca ar trebui sa ma las de meseria asta. Totul trece prea repede, pamantul imi fuge de sub picioare, iar acum sunt acasa incercand sa fac fata starii post-EVS. Treaba asta nu e pentru oricine si cu siguranta nu pentru mine. Aici trebuie sa te tii tare, sa ai capacitatea de a-ti controla emotiile, de a constientiza ca viata merge mai departe, ca oameni sunt peste tot, ca ai facultate si trebuie sa te apuci de invatat, ca asta e tara ta si mai ai un an de trait obligat-fortat.

Ultima saptamana nu mi-o amintesc, stiu ca a fost frumoasa si intensa, dar trista. ,,La revedere" spus de prea multe ori, prea multe ultime imbratisari, prea multe ultime momente. Prea mult sfarsit. Ma simt deocamdata ca un emo, mi-e teama de ai mei, de oamenii de afara, de ceea ce s-a schimbat in mine.

Vreau inapoi, acum. Si ma voi intoarce acolo, fie ce-o fi. Cand ei sparg trotuarele, cand ei inca discuta o ora despre atitudinea diferita a unei persoane, cand salariile se scufunda in nervii oamenilor care urla pe strada, atunci ma gandesc ca 6 luni departe nu te fac sa uiti de unde ai plecat, dar te fac sa recunosti cu tristete locul in care te-ai intors.

Inca nu gandesc limpede. Dar nu mai conteaza ce sfaturi as putea sa dau. Nici macar nu stiu daca sa va mai spun: duceti-va! Eventual sa adaug ,,si nu va intoarceti prea curand!". Si-mi pare tare rau.