Nu e bine

Cateodata cred ca ar trebui sa ma las de meseria asta. Totul trece prea repede, pamantul imi fuge de sub picioare, iar acum sunt acasa incercand sa fac fata starii post-EVS. Treaba asta nu e pentru oricine si cu siguranta nu pentru mine. Aici trebuie sa te tii tare, sa ai capacitatea de a-ti controla emotiile, de a constientiza ca viata merge mai departe, ca oameni sunt peste tot, ca ai facultate si trebuie sa te apuci de invatat, ca asta e tara ta si mai ai un an de trait obligat-fortat.

Ultima saptamana nu mi-o amintesc, stiu ca a fost frumoasa si intensa, dar trista. ,,La revedere" spus de prea multe ori, prea multe ultime imbratisari, prea multe ultime momente. Prea mult sfarsit. Ma simt deocamdata ca un emo, mi-e teama de ai mei, de oamenii de afara, de ceea ce s-a schimbat in mine.

Vreau inapoi, acum. Si ma voi intoarce acolo, fie ce-o fi. Cand ei sparg trotuarele, cand ei inca discuta o ora despre atitudinea diferita a unei persoane, cand salariile se scufunda in nervii oamenilor care urla pe strada, atunci ma gandesc ca 6 luni departe nu te fac sa uiti de unde ai plecat, dar te fac sa recunosti cu tristete locul in care te-ai intors.

Inca nu gandesc limpede. Dar nu mai conteaza ce sfaturi as putea sa dau. Nici macar nu stiu daca sa va mai spun: duceti-va! Eventual sa adaug ,,si nu va intoarceti prea curand!". Si-mi pare tare rau.