I decided to write my second post in English. I think Victor's followers are mostly billingual but also, makes it easier for me TODAY. I'm back in Romania for the short half-term break and tomorrow will send my laptop to the service so that doesn't give me a lot of time for rich posts.
I was very excited to see the first donations on the PayPal and realized that people living abroad (not in Romania I mean) have the possibility to donate a much bigger sum, so will probably wait one or two weeks more before my own donation. It won't come alone, so boyfriend and a couple of friends joining. I really hope this will happen soon!
Also, I have spoken to Victor and thought about contacting some nice small companies (bikes, tourism etc.) and see if they can help! I was actually first thinking about Bicicletele Pegas (click here on the name), and will send them a post today, so if anybody has any suggestions, we'll be more than thankful! :D
I was also thinking about why I love what he's doing and honestly support him so I will share this with you. Oh and there are soooo many reasons!!! It's got to do with love, the world, knowledge, people, health, activism, solidarity, exploring and generally, with what life should be for all of us.
Firstly, I think he's brave, and in his search for freedom, he's actually as dependent on the others as we all are. The beauty of it is that he's dependent on strangers, on people he meets on the road, on people who give him lunch today or host him for a whole week. And thinking this way, aren't we all just as strange as we are friends or colleagues?
Secondly, he chose to ride the bike. No hitch-hiking (or as little as possible), no driving, no trains. Well, that's SPORT, that's energy, that's his OWN energy that moves him, from one place to the other, sharing and then gaining and then sharing again some of that. That's a strong body, that's so many difficulties to go through, that's incredibly cold and terribly hot, that's tiring, that's risky, that's lonely, that's independent! That's his own rhythm, that's his own way. Oh yes and I LOOOOVE THAT!
I KNOW HIM! And of course I support him because I know him. Never met him though, that's funny. We talked a lot about Poland, a few years back, about plans, about volunteering, about EVS, about hitch-hiking, about the connections you make on the road and about stuff. Everything online. I was in Bucharest, he was in Cluj. I live in London now, he's on the road. We're both tripping in different way, but we haven't stopped travelling. And yes, we're not tourists, we're travelers. Ohhh YES!
Also, he's carrying that huge fucking flag that has written ROMANIA SAYS NO TO FRACKING on. And I don't even care what your opinion is, but he's spreading a MESSAGE he believes in and he's confronting people from the first second and he's fighting his fight and he doesn't give up. So that's WHY I support him.
Well, I also support him because he writes. And he's such an honest writer, a bit of a poet, a bit of a child. Raw and charming. It takes you there. It took ME there. I want him to write, to KEEP writing. I want him to be in touch, not all the time, but I love the online, I love the sharing, I love travelling and I want to know about all that. Or at least a bit of that. It makes me plan and it makes me keep on going. Further and FURTHER. To the next country, to the next CONTINENT and damn, to the next UNIVERSE, because all these people and all these places...They're not on this planet. Do you ever get this feeling? Sometimes you don't need a visa to get there. You need a VISA! You need a VISION VISA!! You need a SUPER HOT BOILING NEED FOR FREEDOM AND LOVE FOR ALL BEINGS AND PLACES AND A VISION FOR LIFE NOT BEING WHAT THEY SAY IN HIGHSCHOOL BUT WHAT THEY SAY IN NEIL GAIMAN'S BOOKS AND YOU WANT TO FIND ALL THAT AND LIVE IT LIVE IT AS YOU WANT WHEN YOU WANT WITH WHOM YOU WANT!!! And damn, I TOTALLY SUPPORT THAT!
Should I stop here?
For today, on this blog, yes. But you should START donate :D Donate button on the right of this blog page. The only DONATE button on this site.
Go VICTOR!
Sunday, May 25, 2014
Sunday, May 18, 2014
Support Victor and blogging on two wheels!
If there is anything that I would like to do my whole life, is travel. If someone told me today that I am no longer allowed to move from the city I live in, I would probably think that my days are soon to be over.
People give to charity, volunteer, help friends, sponsor Kickstarter project and so on...
I have been following Victor (click here and you'll see the Facebook page of his adventure), my friend, since the first months of his adventure. His Facebook posts, blogs (click to see his website) and all that so last time when I talked to him he told me he's got no phone, no laptop and he just goes online at the internet cafes he finds on his way. And in his lovely hosts' homes. Suddenly, thinking of how much I enjoy his writing, which is raw, honest and takes you right there on the road with him, I realized I wanted him to write more, anytime he feels like it, anywhere he feels he'd like to share a wonderful thing with us, so what could be easier to carry, to write and read on and also to be there, just in case he needs to contact someone, but a tablet!
I live in London and buying a tablet here is very cheap, you can get a regular, but good quality one with 120 British Pounds!!! We will get a quarter of it only by having my close friends here donate a few pounds. I am raising all donations on my PayPal account, which I have set up for donations. When the sum gets all raised, I will show you everything: print screens, photos, receipts and all that proof to assure you your donations went where you meant them to go. Also, will keep you updated during the process!
So...fellow travelers, dear friends, dear EVS volunteers, Erasmus students, cyclists and activists, I invite you to join and support Victor in his writing about cycling around the whole world! This is something definitely worth doing but, for the beginning, something AMAZING TO READ ABOUT! So let's give Victor his pen and paper of our century and follow him wherever he goes on his two-wheeled, faithful friend!
For your donations, here you go:
For any questions, please contact me here through the comment section or on Facebook (click).
People give to charity, volunteer, help friends, sponsor Kickstarter project and so on...
I have been following Victor (click here and you'll see the Facebook page of his adventure), my friend, since the first months of his adventure. His Facebook posts, blogs (click to see his website) and all that so last time when I talked to him he told me he's got no phone, no laptop and he just goes online at the internet cafes he finds on his way. And in his lovely hosts' homes. Suddenly, thinking of how much I enjoy his writing, which is raw, honest and takes you right there on the road with him, I realized I wanted him to write more, anytime he feels like it, anywhere he feels he'd like to share a wonderful thing with us, so what could be easier to carry, to write and read on and also to be there, just in case he needs to contact someone, but a tablet!
I live in London and buying a tablet here is very cheap, you can get a regular, but good quality one with 120 British Pounds!!! We will get a quarter of it only by having my close friends here donate a few pounds. I am raising all donations on my PayPal account, which I have set up for donations. When the sum gets all raised, I will show you everything: print screens, photos, receipts and all that proof to assure you your donations went where you meant them to go. Also, will keep you updated during the process!
So...fellow travelers, dear friends, dear EVS volunteers, Erasmus students, cyclists and activists, I invite you to join and support Victor in his writing about cycling around the whole world! This is something definitely worth doing but, for the beginning, something AMAZING TO READ ABOUT! So let's give Victor his pen and paper of our century and follow him wherever he goes on his two-wheeled, faithful friend!
For your donations, here you go:
Here we go, Victor! :)
P.S. IF YOU CAN' ACCESS THE PAYPAL LINK HERE PLEASE SEE THE PAYPAL ICON ON THE TOP RIGHT OF THIS BLOG
P.S. IF YOU CAN' ACCESS THE PAYPAL LINK HERE PLEASE SEE THE PAYPAL ICON ON THE TOP RIGHT OF THIS BLOG
Friday, May 16, 2014
Donam pentru tableta lui PERDEVARA!
Seara buna!
Nu am avut timp weekendul trecut iar saptamana asta nu mi-am putut scoate din minte faptul ca am promis un link PayPal pentru donatii!
Ce donatii?! Ce vrea asta?
Ei bine, va spuneam de dragul de Victor, care de peste un an, umbla teleleu pe doua roti si ne mai si povesteste toate aventurile lui, sa, ma rog, pe cat poate. Mie imi place enorm de mult ce face, asa ca mi-a venit o idee, afland ca nu are telefon, nu are net decat la gazdele binevoitoare care il adapostesc peste noapte si la internet cafeuri. Ei bine, eu imi doresc ca el sa aiba o tableta. Una mica, practica, de pe care poate sa citeasca si...sa ne scrie!
Pentru cine nu stie care e treaba, poftiti aici: perdevara.info este site-ul lui, si il mai gasiti si pe Facebook, cu Tail Wind Around The World.
Aici link:
Donatiile le strang pe contul meu de aici din Londra, este un cont simplu, la HSBC in Londra, asa ca am facut un link de Pay Pal, unde se va strange tot. Tintesc in aproximativ 150 de euro, care ar trebui sa ajunga pentru o tableta decenta si coperta. Ce ramane, sunt bani de drum! :) Totul e facut cu acordul lui Victor si, bineinteles, rezultatele vor aparea constant aici, pe pagina lui, pe Facebook si oriunde se poate! Poze, chitante si print-screenuri vor aparea la final, cu un mare multumesc si o dragoste nestavilita pentru voi toti! V
Haideti sa-i luam lui Victor o tableta! Calatori din toata lumea, uniti-va!
Linkul este mai jos, trebuie sa va faceti un cont PayPal (daca nu aveti si care este foarte folositor) sau sa va logati. Referinta este HelpPerdevaraWrite! Donati cat va tin buzunarele si sufletele! Avem de strans o suma mica, nu ar trebui sa fie greu!
CLICK CLICK CLICK!
Victor, raspandeste vestea, prieteni dragi, impartasiti cu prietenii vostri dragi, care pot impartasi cu prietenii lor dragi!
Vant din spate, Victor!
Nu am avut timp weekendul trecut iar saptamana asta nu mi-am putut scoate din minte faptul ca am promis un link PayPal pentru donatii!
Ce donatii?! Ce vrea asta?
Ei bine, va spuneam de dragul de Victor, care de peste un an, umbla teleleu pe doua roti si ne mai si povesteste toate aventurile lui, sa, ma rog, pe cat poate. Mie imi place enorm de mult ce face, asa ca mi-a venit o idee, afland ca nu are telefon, nu are net decat la gazdele binevoitoare care il adapostesc peste noapte si la internet cafeuri. Ei bine, eu imi doresc ca el sa aiba o tableta. Una mica, practica, de pe care poate sa citeasca si...sa ne scrie!
Pentru cine nu stie care e treaba, poftiti aici: perdevara.info este site-ul lui, si il mai gasiti si pe Facebook, cu Tail Wind Around The World.
Aici link:
Donatiile le strang pe contul meu de aici din Londra, este un cont simplu, la HSBC in Londra, asa ca am facut un link de Pay Pal, unde se va strange tot. Tintesc in aproximativ 150 de euro, care ar trebui sa ajunga pentru o tableta decenta si coperta. Ce ramane, sunt bani de drum! :) Totul e facut cu acordul lui Victor si, bineinteles, rezultatele vor aparea constant aici, pe pagina lui, pe Facebook si oriunde se poate! Poze, chitante si print-screenuri vor aparea la final, cu un mare multumesc si o dragoste nestavilita pentru voi toti! V
Haideti sa-i luam lui Victor o tableta! Calatori din toata lumea, uniti-va!
Linkul este mai jos, trebuie sa va faceti un cont PayPal (daca nu aveti si care este foarte folositor) sau sa va logati. Referinta este HelpPerdevaraWrite! Donati cat va tin buzunarele si sufletele! Avem de strans o suma mica, nu ar trebui sa fie greu!
CLICK CLICK CLICK!
Victor, raspandeste vestea, prieteni dragi, impartasiti cu prietenii vostri dragi, care pot impartasi cu prietenii lor dragi!
Vant din spate, Victor!
Thursday, May 30, 2013
Un semn de viata
Stau in cur pe canapea, rumeg ganduri si struguri si struguri si ganduri si incerc sa ma adun. N-am mai scris din noiembrie. Se pare ca mi-am facut un obicei-neobicei sa nu scriu. Degeaba am facut notite intr-un telefon care-a ramas abandonat, fara intentie, pe un scaun de autobuz, degeaba am inceput doua caiete si 3 vise in care scriu si scriu si nu mai termin; viata nu ma lasa in pace, dar nici eu pe ea. Astazi eu doar lucrez si de-abia ieri am descoperit - prefacandu-ma, copilareste, ca nu stiam - asa o sa arate lucrurile o perioada.
Buna dimineata, va zic, ma intind si zambesc si beau un ceai daca am timp si chef sa ma trezesc cu o jumatate de ora mai devreme, dar acum ca ma gandesc la voi, da, sar din patul meu facut din perne pe podea si fug in bucatarie. In sfarsit, vacanta! Si ma bucur de asta nu pentru ca nu as mai fi avut una in martie, cand am si venit in Romania, dar pentru ca de la intoarcerea in Londra, am fost ocupata cu...invatatul. Din mai multe puncte de vedere.
O sa va povestesc de data asta, pentru ca de-abia acum stau si eu jos si ma gandesc la filmul asta la care ma uit de doua luni incoace. Prevad o recenzie interesanta la final, daca imi voi lasa timp de asa ceva. Concluziile... si pentru ce?
M-am intors in Londra plina de energie, dupa ce m-am intalnit cu cateva dintre fapturile dragi. A fost ca la coafor: un tuns lung, un tuns scurt, un vopsit, tu la 10.30, voi la 14.00, hai ca pot sa-ti fac niste suvite intre 17.00 si 18.00. Am reusit insa si ne-am simtit cu totii bine. Astept vara, sa recuperez cu ceilalti. Dar cum am ajuns in Londra, o ploaie torentiala de toate cele..Dar ce zic eu, nu ploaie, a inceput, pur si simplu, primavara si a aratat asa cum trebuie o primavara sa arate. Proaspata si verde, galagioasa, nerabdatoare, plina de noutati, 5 raze de soare cu 3 stropi de ploaie, stiti voi mai bine. Aici primavara e un pic cu nasul pe sus si ii place sa se lase asteptata, dar are farmecul ei si un stil aparte, stie sa imbine culorile. Uite, ma ia gura pe dinainte, in loc sa trec la subiect.
Primul lucru care s-a intamplat este ca am mai obtinut un job. Unul care se leaga frumos de cel de dadaca, la care nu voi renunta prea curand, caci am prins prea mare drag de copilasii aia destepti si frumosi. Acum sunt si profa. Sunt profa, mai, profa de Yoga. Managerul meu, care are varsta mea, a castigat franciza pe sud-estul Londrei si m-a gasit pe Gumtree, datorita anuntului care spunea ca sunt Nanny si ca mai vreau un job. Interviu, post oferit, training, cumparat materialele si, bineinteles, cateva ore de Yoga pe saptamana ca antrenament personal. Faptul ca nu practicasem Yoga inainte nu a contat aproape deloc, intrucat cel mai important aspect era experienta cu copiii. Si aici am punctat. Orele de Yoga pe care le predau in acest moment in scoli si gradinite (3-6/7 ani) ca instructor YogaBugs arata cam asa, simplificat: se ia o povestioara din programa scolara se spune frumos si tare; se iau posturile si exercitiile inspirate din Yoga si se adapteaza povestioarei, astfel incat povestea este spusa si prin miscarile corpului. Se urmareste a creste activitatea fizica a copiilor, a le imbunatati mimica si expresia in general, a le exersa memoria si incuraja interactiunea si multe altele. Copiii adora treaba asta si se vede in evolutia lor, de la o saptamana la alta. Cel mai greu imi este cu clasele mari, de 18-25 de copii cu varsta de 6 ani. Dar IMI PLACE LA NEBUNIE CE FAC si nu m-am gandit in veci ca as ajunge aici. Stiu ca nici voi.:)) Oricum, asta m-a ajutat sa vad atatea diferente intre sistemul educational de aici si cel din Romania. Si arata simplu: fiecare are punctele lui slabe. Ador din ce in ce mai multe copiii, mai ales atat timp cat nu sunt ai mei!
Al doilea lucru foarte important este ca Jasiu s-a recuperat aproape complet dupa operatia la umar si s-a angajat in Surrey Quays, la 5 pasi de Tamisa care curge linistita si plina de canapele, scaune si mese de ping-pong. Lucreaza intr-un pub foaaaarte simpatic, spre norocul lui, plin de conationali. Are un manager de nota 20 si colegi faini, mananca si bea pe gratis si a trecut de perioada de proba! Fericire!
Datorita acestui serviciu al lui, m-am ales si eu cu inca unul, temporar. Am facut ceea ce voiam demult sa incerc, am lucrat la bar!!! Am luat comenzi, am chelnarit, am preparat bauturi, am scurs bere si cidru si licori, am incasat si bani si mi-am smuls parul din cap pana m-am obisnuit cu casa de marcat. Cea mai mare provocare a fost sa rup chitantele care ieseau din cititorul de card fara sa scot cu totul rola intreaga de hartie. In rest, n-am spart nicio farfurie si n-am incurcat nicio comanda, dar sta nu inseamna ca nu m-am simtit ca intr-un vartej pe Olt dupa 4 zile din care doua am lucrat cate 15 si 11 ore. Vaiiiiiiiiiiiiii, dar ce mi-a placut! Trebuie sa incercati si voi, neaparat!
V-ati plictisit? Da? Bine, hai sa va mai zic...Pentru cine nu stie, momentan dormim in sufragerie. Prietenii nostri, carora le datoram totul, ne-au sustinut tot timpul, iar peste doua saptamani urmeaza sa-i luam camera unuia dintre ei, caci isi ia zborul catre Australia. Contractul de inchiriere e semnat si vine vara, asteptam concediul.
Lucrurile s-au petrecut repede si 7 luni au fost cat 7 zile. Am si uitat cat de greu a fost si parca suntem normali din nou. Tot ce imi doresc acum e sa-mi placa stabilitatea cat mai mult si sa nu ma pocneasca dorul de duca in mai putin de doi ani. Deocamdata vreau sa rasuflu usurata, sa-mi vad de explorari si sa primesc musafiri in vizita! Da?! MUSAFIRI!!!! Si-acum ma duc sa fac un dus, mananc si intru pe skype.
Iupicaiei!
Buna dimineata, va zic, ma intind si zambesc si beau un ceai daca am timp si chef sa ma trezesc cu o jumatate de ora mai devreme, dar acum ca ma gandesc la voi, da, sar din patul meu facut din perne pe podea si fug in bucatarie. In sfarsit, vacanta! Si ma bucur de asta nu pentru ca nu as mai fi avut una in martie, cand am si venit in Romania, dar pentru ca de la intoarcerea in Londra, am fost ocupata cu...invatatul. Din mai multe puncte de vedere.
O sa va povestesc de data asta, pentru ca de-abia acum stau si eu jos si ma gandesc la filmul asta la care ma uit de doua luni incoace. Prevad o recenzie interesanta la final, daca imi voi lasa timp de asa ceva. Concluziile... si pentru ce?
M-am intors in Londra plina de energie, dupa ce m-am intalnit cu cateva dintre fapturile dragi. A fost ca la coafor: un tuns lung, un tuns scurt, un vopsit, tu la 10.30, voi la 14.00, hai ca pot sa-ti fac niste suvite intre 17.00 si 18.00. Am reusit insa si ne-am simtit cu totii bine. Astept vara, sa recuperez cu ceilalti. Dar cum am ajuns in Londra, o ploaie torentiala de toate cele..Dar ce zic eu, nu ploaie, a inceput, pur si simplu, primavara si a aratat asa cum trebuie o primavara sa arate. Proaspata si verde, galagioasa, nerabdatoare, plina de noutati, 5 raze de soare cu 3 stropi de ploaie, stiti voi mai bine. Aici primavara e un pic cu nasul pe sus si ii place sa se lase asteptata, dar are farmecul ei si un stil aparte, stie sa imbine culorile. Uite, ma ia gura pe dinainte, in loc sa trec la subiect.
Primul lucru care s-a intamplat este ca am mai obtinut un job. Unul care se leaga frumos de cel de dadaca, la care nu voi renunta prea curand, caci am prins prea mare drag de copilasii aia destepti si frumosi. Acum sunt si profa. Sunt profa, mai, profa de Yoga. Managerul meu, care are varsta mea, a castigat franciza pe sud-estul Londrei si m-a gasit pe Gumtree, datorita anuntului care spunea ca sunt Nanny si ca mai vreau un job. Interviu, post oferit, training, cumparat materialele si, bineinteles, cateva ore de Yoga pe saptamana ca antrenament personal. Faptul ca nu practicasem Yoga inainte nu a contat aproape deloc, intrucat cel mai important aspect era experienta cu copiii. Si aici am punctat. Orele de Yoga pe care le predau in acest moment in scoli si gradinite (3-6/7 ani) ca instructor YogaBugs arata cam asa, simplificat: se ia o povestioara din programa scolara se spune frumos si tare; se iau posturile si exercitiile inspirate din Yoga si se adapteaza povestioarei, astfel incat povestea este spusa si prin miscarile corpului. Se urmareste a creste activitatea fizica a copiilor, a le imbunatati mimica si expresia in general, a le exersa memoria si incuraja interactiunea si multe altele. Copiii adora treaba asta si se vede in evolutia lor, de la o saptamana la alta. Cel mai greu imi este cu clasele mari, de 18-25 de copii cu varsta de 6 ani. Dar IMI PLACE LA NEBUNIE CE FAC si nu m-am gandit in veci ca as ajunge aici. Stiu ca nici voi.:)) Oricum, asta m-a ajutat sa vad atatea diferente intre sistemul educational de aici si cel din Romania. Si arata simplu: fiecare are punctele lui slabe. Ador din ce in ce mai multe copiii, mai ales atat timp cat nu sunt ai mei!
Al doilea lucru foarte important este ca Jasiu s-a recuperat aproape complet dupa operatia la umar si s-a angajat in Surrey Quays, la 5 pasi de Tamisa care curge linistita si plina de canapele, scaune si mese de ping-pong. Lucreaza intr-un pub foaaaarte simpatic, spre norocul lui, plin de conationali. Are un manager de nota 20 si colegi faini, mananca si bea pe gratis si a trecut de perioada de proba! Fericire!
Datorita acestui serviciu al lui, m-am ales si eu cu inca unul, temporar. Am facut ceea ce voiam demult sa incerc, am lucrat la bar!!! Am luat comenzi, am chelnarit, am preparat bauturi, am scurs bere si cidru si licori, am incasat si bani si mi-am smuls parul din cap pana m-am obisnuit cu casa de marcat. Cea mai mare provocare a fost sa rup chitantele care ieseau din cititorul de card fara sa scot cu totul rola intreaga de hartie. In rest, n-am spart nicio farfurie si n-am incurcat nicio comanda, dar sta nu inseamna ca nu m-am simtit ca intr-un vartej pe Olt dupa 4 zile din care doua am lucrat cate 15 si 11 ore. Vaiiiiiiiiiiiiii, dar ce mi-a placut! Trebuie sa incercati si voi, neaparat!
V-ati plictisit? Da? Bine, hai sa va mai zic...Pentru cine nu stie, momentan dormim in sufragerie. Prietenii nostri, carora le datoram totul, ne-au sustinut tot timpul, iar peste doua saptamani urmeaza sa-i luam camera unuia dintre ei, caci isi ia zborul catre Australia. Contractul de inchiriere e semnat si vine vara, asteptam concediul.
Lucrurile s-au petrecut repede si 7 luni au fost cat 7 zile. Am si uitat cat de greu a fost si parca suntem normali din nou. Tot ce imi doresc acum e sa-mi placa stabilitatea cat mai mult si sa nu ma pocneasca dorul de duca in mai putin de doi ani. Deocamdata vreau sa rasuflu usurata, sa-mi vad de explorari si sa primesc musafiri in vizita! Da?! MUSAFIRI!!!! Si-acum ma duc sa fac un dus, mananc si intru pe skype.
Iupicaiei!
Thursday, November 22, 2012
Aveam un blog, ma!
Salutare! Daca mai e cineva acolo...
Tocmai am aruncat o privire pe ultimul post, scris acum vreo 6 luni. Intre timp, am avut o vacanta lunga si plina cat sa compenseze de 3 ori si jumatate lunile din Scotia, doar ca sa ma intorc in Marea Britanie, undeva mai jos, intr-o alta capitala, bineinteles, ca sa fie lovely.
Deocamdata bate vantul, eu fac cumparaturi si astept sa mi se-ntample ceva, nu ca la Romana dar merge. Intre timp mi-am dat peste cap planurile si ideile, un fel de revolutie personala si de viziune, dar nu neaparat pentru ca mi-am dorit-o. A fost mai mult un fel de adaptare la conditiile pe care mi le-am creat in timp, o asumare a anumitor responsabilitati si, bineinteles, curiozitatea si nevoia (de care se pare ca nu scap) de a incerca ceva nou, fara a respecta reteta traditionala. M-am pregatit cat am putut de bine si pe-aici mi-e drumul!
Prima luna in Londra nu a fost lipsita de evenimente, dar nici nu pot spune ca a fost coplesitoare. Pentru ca am mai stat 6 luni in zona, totul a fost deosebit de familiar, cu exceptia culorilor acestui oras; si ma refer la oameni. Un MINUNAT amalgam de culturi si de oameni, printre care e extraordinar sa te strecori si sa adulmeci, bineinteles, pana te obisnuiesti. Dar atunci cand ma voi obisnui, voi stii, probabil, ca trebuie sa pornesc in cautare de altceva.
Scriu insa, din nou, pentru ca acum doua zile mi s-a intamplat ceva, pentru prima data. In timp ce trimiteam cv-ul pentru diverse joburi, primesc un telefon de la un domn care ma chema la interviu pentru un post de receptioner la un restaurant de langa Piccadilly Circus. Adica fancy. Uimita si deloc increzatoare, m-am gatit cum am crezut de cuviinta si m-am infiintat a doua zi dimineata la interviu, care a durat cinci minute. Nu, nu am experienta intr-un restaurant, da, lucrez cu oameni, mi-ar placea mult, da, pot sa vin miercuri la 6 pentru o proba de 3 ore. Mi-am luat niste haine smarty, balerini si m-am prezentat ieri seara la restaurant, rimelata si incantata.
Nu stiu cati dintre voi stiti cat de complicat este sa lucrezi aici ca roman, daca nu esti student si n-ai card galben (pentru care oricum trebuie astepti) sau daca nu te integrezi in cerintele de high-skilled. E aproape imposibil. Trebuie ori sa te ajute cineva, ori sa platesti bani grei unei firme ca sa faca totul pentru tine ori sa astepti 2014 si ridicarea restrictiilor. Sau la negru. (bine, bine, mai sunt cateva optiuni dar tot nu e usor). De-asta faptul ca am ajuns pana la a da o proba mi se pare un eveniment. Am 0,1% sperante ca voi obtine jobul, pentru ca stiu ca a face documentele pentru un roman inseamna activitati in plus de care pot fi scutiti, mai ales cand au de ales dintre atatia candidati. Dar...
DAR! Si in sfarsit am ajuns la ceea ce vreau sa povestesc. Experienta a fost geniala!! N-am fost, in viata mea, inconjurata de atat de multi italieni care sa nu ma enerveze! Incredibil de tineri, amabili, comunicativi, energici, o super-echipa, de la bucatari la manageri! Ah, am uitat sa mentionez, restaurantul se numeste Piccolino, totul pe macaroneste acolo! Hihi! Acum o inteleg si pe mama...O inteleg si pe Laura..:)) Atmosfera, un du-te vino care s-a accentuat, bineinteles, dupa 19.30, placerea de a interactiona cu lume necunoscuta si mancare buna de jur imprejur...Ce altceva as putea sa-mi doresc? Eventual, ca intr-o zi, sa lucrez pe un post de genul. Deoarece pentru mine, experienta s-a terminat aici si nu voi trai in tensiune si speranta pana luni, ci ma voi pregati sa sarbatoresc acest sfarsit de noiembrie incurajator. Pentru ca ce am vrut eu sa spun de data asta este ca oamenii care iti taie avantul sunt doar demni de ignorat, iar planurile, ideile si pasiunile, doar gata sa fie transformate in realitate. Rabdare, motivatie, perseverenta; si sinceritate. E cel mai frumos lucru sa fii sincer.
Spor!
Sunday, June 17, 2012
Wet delivery - sincere boycott of Scotland
Ziua buna, oameni! Dragut sa observ ca mai exista cititori, desi nu stiu exact de unde apar si de ce si nici cum sa spulber acest mister. Prea multe gadgeturi pentru o zi de duminica..
Ploaia cade, cade, vantul sufla rece, 10 grade, iunie, evident. Mai sunt doua saptamani si 2 zile si ne luam zborul, dar fericirea e umbrita tot timpul de viata intr-un sistem defect, de santatea subreda si de ritmul lent in care rezolvam problemele..Daca le rezolvam.
Jasiu lucreaza aici din octombrie 2011, intr-un depozit DHL, plimba marfa intr-o masinuta galbena (ambaleaza, ridica, muta, conduce). Lucreaza 100% legal, printr-o agentie britanica, este platit mai putin decat cei cu contract, munceste de 5 ori mai mult, nu primeste bonusurile care i se cuvin, i se promite contract de luni bune, are constant probleme cu salariul (adica exista mereu erori in plata) si se confrunta cu neprofesionalismul celor cu care interactioneaza. Dupa 8 luni de munca pe branci, in mai si-a dislocat umarul stang. Este de 4 saptamani in concediu, face fizio-terapie si inca nu s-a recuperat complet. Aici apar problemele. In aceste 4 saptamani nu a primit niciun ban, indivizii amanand constant procesul. Se pare ca intarzierea a fost cauzata de concediul unui dintre manageri, iar noi intelegem ca, in situatia in care un angajat este accidentat si nu are bani de chirie si mancare, iar omul care trebuie sa se ocupe de asta se bronzeaza undeva la mare, pur si simplu...nu exista nimic de facut. In cautarea unei solutii si pregatindu-ne de plecarea din iulie, am inceput sa ne informam cu vedere la solutiile pe care le avem pentru a recupera niste bani.
1. Jasiu are dreptul de a-si recupera taxele pe care le-a platit in aceste luni. A dat telefoane, a trimis tot ce era necesar, au trecut 3 saptamani, nu a primit nici alte informatii, nici bani inapoi. S-ar putea sa vina, s-ar putea sa nu.
2. Jasiu are dreptul la anumite beneficii, pe criterii de venit minim si altele. A dat telefoane, a fost la biroul lor, a depus documentele acum doua saptamani. Nu a mai auzit de la ei, nu a primit nimic. De mentionat este faptul ca la telefon toata lumea e de treaba, asemenea si la intalnire, ti se ofera informatii, cu toate ca multe sunt vagi si nu te ajuta cu nimic, iar apoi astepti.
3. A contactat un birou, Citizen Advice (ONG) din Livingston, pentru consiliere. Le-a expus situatia, oamenii au dat niste telefoane, nu s-a intamplat nimic special in afara de mult asteptatul eveniment/; joi a primit bani. 150 de lire mari si late. Chiria pe saptamana este de 70 de lire, fara curent. Asta ca sa va faceti o idee.
4. Si extrem de important, am descoperit ca in octombrie a aparut o noua lege cu referire la lucratorii prin agentie, care spune clar ca dupa 12 saptamani in aceeasi pozitie, acestia trebuie sa beneficieze de conditii egale de munca si servicii identice cu cei angajati direct de companie, respectiv DHL. Oferindu-le celor de la Citizen Advice aceasta informatie, omul a primit confirmarea existentei legii odata cu niste documente printate de pe http://www.direct.gov.uk referitoare la discriminarea sexuala. Nu au stiut sa-i explice de ce i-au dat asa ceva si l-au trimis acasa.
5. Incercand sa rezolve problema nerespectarii legii de catre companie, agentie sau ambele la un loc, Jasiu i-a prezentat informatia unuia dintre manageri, la telefon. Individul, cand a auzit de asta, l-a invitat sa revina luni (adica maine) cu un telefon pentru a stabili o intalnire la biroul lui (ceva destul de neobisnuit).
Acum suntem in asteptare. Ma gandesc la 3 variante: individul ii va da o explicatie intortocheata prin care va demonstra ca la ei nu se aplica legea, individul ii va da banii care i se cuvin si-l trimite acasa, ori individul ii va da...in cap.
Urmatorul pas este sa facem o plangere si sa incercam sa trimtem peste ei autoritatile, intrucat DHL angajeaza constant si are un numar foarte mare de lucratori prin agentie (bineinteles, nu britanici), care lucreaza in aceleasi conditii mizerabile. Impartasesc aceste lucruri cu voi pentru a va arata cum merg lucrurile in Marea Britanie. Nu, intentia mea nu este sa generalizez, dar, interactionand nu cu unul dar cu cel putin 3 briouri, reprezentanti ai guvernului sau nu, in chestiuni legale si extrem de importante precum sanatatea, am observat intrigati un sistem care merge greu, are mari lacune si se prezinta in fata platitorilor de taxe cu un nivel extrem de scazut de profesionalism.
Nu va voi povesti acum detalii si despre sistemul sanitar de aici, desi va pot spune un singur cuvant, singurul pe care medicii de aici il stiu: PARACETAMOL. Al doilea, pentru cei avansati, este IBUPROFEN. Si au rezolvat orice problema, de exemplu tusea mea care dureaza din februarie!
CEEA CE TIN SA VA SFATUIESC, DRAGI CITITORI, ESTE:
NU VENITI SA LUCRATI IN SCOTIA!
NU VENITI SA LUCRATI PENTRU DHL!
NU VENITI SA LUCRATI CA AU PAIR!
LUATI MASURI DIN PRIMUL MOMENT IN CARE BANUITI CA DREPTURILE NU VA SUNT RESPECTATE!
NU DEVENITI SCLAVIEI MASCATE SI LEGALE SI FACETI CE VA STA IN PUTINTA SA O DISTRUGETI!
In Romania sau in Marea Britanie, dragilor...va invit sa vedeti diferenta, dar nu dupa o saptamana de pozici cu Big Ben sau cautat brontozaurul prin Lochness. Pupi, sa aveti o saptamana cu soare..da..:)
Ploaia cade, cade, vantul sufla rece, 10 grade, iunie, evident. Mai sunt doua saptamani si 2 zile si ne luam zborul, dar fericirea e umbrita tot timpul de viata intr-un sistem defect, de santatea subreda si de ritmul lent in care rezolvam problemele..Daca le rezolvam.
Jasiu lucreaza aici din octombrie 2011, intr-un depozit DHL, plimba marfa intr-o masinuta galbena (ambaleaza, ridica, muta, conduce). Lucreaza 100% legal, printr-o agentie britanica, este platit mai putin decat cei cu contract, munceste de 5 ori mai mult, nu primeste bonusurile care i se cuvin, i se promite contract de luni bune, are constant probleme cu salariul (adica exista mereu erori in plata) si se confrunta cu neprofesionalismul celor cu care interactioneaza. Dupa 8 luni de munca pe branci, in mai si-a dislocat umarul stang. Este de 4 saptamani in concediu, face fizio-terapie si inca nu s-a recuperat complet. Aici apar problemele. In aceste 4 saptamani nu a primit niciun ban, indivizii amanand constant procesul. Se pare ca intarzierea a fost cauzata de concediul unui dintre manageri, iar noi intelegem ca, in situatia in care un angajat este accidentat si nu are bani de chirie si mancare, iar omul care trebuie sa se ocupe de asta se bronzeaza undeva la mare, pur si simplu...nu exista nimic de facut. In cautarea unei solutii si pregatindu-ne de plecarea din iulie, am inceput sa ne informam cu vedere la solutiile pe care le avem pentru a recupera niste bani.
1. Jasiu are dreptul de a-si recupera taxele pe care le-a platit in aceste luni. A dat telefoane, a trimis tot ce era necesar, au trecut 3 saptamani, nu a primit nici alte informatii, nici bani inapoi. S-ar putea sa vina, s-ar putea sa nu.
2. Jasiu are dreptul la anumite beneficii, pe criterii de venit minim si altele. A dat telefoane, a fost la biroul lor, a depus documentele acum doua saptamani. Nu a mai auzit de la ei, nu a primit nimic. De mentionat este faptul ca la telefon toata lumea e de treaba, asemenea si la intalnire, ti se ofera informatii, cu toate ca multe sunt vagi si nu te ajuta cu nimic, iar apoi astepti.
3. A contactat un birou, Citizen Advice (ONG) din Livingston, pentru consiliere. Le-a expus situatia, oamenii au dat niste telefoane, nu s-a intamplat nimic special in afara de mult asteptatul eveniment/; joi a primit bani. 150 de lire mari si late. Chiria pe saptamana este de 70 de lire, fara curent. Asta ca sa va faceti o idee.
4. Si extrem de important, am descoperit ca in octombrie a aparut o noua lege cu referire la lucratorii prin agentie, care spune clar ca dupa 12 saptamani in aceeasi pozitie, acestia trebuie sa beneficieze de conditii egale de munca si servicii identice cu cei angajati direct de companie, respectiv DHL. Oferindu-le celor de la Citizen Advice aceasta informatie, omul a primit confirmarea existentei legii odata cu niste documente printate de pe http://www.direct.gov.uk referitoare la discriminarea sexuala. Nu au stiut sa-i explice de ce i-au dat asa ceva si l-au trimis acasa.
5. Incercand sa rezolve problema nerespectarii legii de catre companie, agentie sau ambele la un loc, Jasiu i-a prezentat informatia unuia dintre manageri, la telefon. Individul, cand a auzit de asta, l-a invitat sa revina luni (adica maine) cu un telefon pentru a stabili o intalnire la biroul lui (ceva destul de neobisnuit).
Acum suntem in asteptare. Ma gandesc la 3 variante: individul ii va da o explicatie intortocheata prin care va demonstra ca la ei nu se aplica legea, individul ii va da banii care i se cuvin si-l trimite acasa, ori individul ii va da...in cap.
Urmatorul pas este sa facem o plangere si sa incercam sa trimtem peste ei autoritatile, intrucat DHL angajeaza constant si are un numar foarte mare de lucratori prin agentie (bineinteles, nu britanici), care lucreaza in aceleasi conditii mizerabile. Impartasesc aceste lucruri cu voi pentru a va arata cum merg lucrurile in Marea Britanie. Nu, intentia mea nu este sa generalizez, dar, interactionand nu cu unul dar cu cel putin 3 briouri, reprezentanti ai guvernului sau nu, in chestiuni legale si extrem de importante precum sanatatea, am observat intrigati un sistem care merge greu, are mari lacune si se prezinta in fata platitorilor de taxe cu un nivel extrem de scazut de profesionalism.
Nu va voi povesti acum detalii si despre sistemul sanitar de aici, desi va pot spune un singur cuvant, singurul pe care medicii de aici il stiu: PARACETAMOL. Al doilea, pentru cei avansati, este IBUPROFEN. Si au rezolvat orice problema, de exemplu tusea mea care dureaza din februarie!
CEEA CE TIN SA VA SFATUIESC, DRAGI CITITORI, ESTE:
NU VENITI SA LUCRATI IN SCOTIA!
NU VENITI SA LUCRATI PENTRU DHL!
NU VENITI SA LUCRATI CA AU PAIR!
LUATI MASURI DIN PRIMUL MOMENT IN CARE BANUITI CA DREPTURILE NU VA SUNT RESPECTATE!
NU DEVENITI SCLAVIEI MASCATE SI LEGALE SI FACETI CE VA STA IN PUTINTA SA O DISTRUGETI!
In Romania sau in Marea Britanie, dragilor...va invit sa vedeti diferenta, dar nu dupa o saptamana de pozici cu Big Ben sau cautat brontozaurul prin Lochness. Pupi, sa aveti o saptamana cu soare..da..:)
Tuesday, May 15, 2012
Socata sunt..si scarbita
Ceva special mi s-a intamplat in ultima ora si trebuie sa va povestesc pentru ca sunt uimita de indiferenta oamenilor cu care locuiesc, egoismul lor si, nu in ultimul rand, prostia!
In momentul asta sunt inca la nivelul: ,,Frate, nu pot sa cred!". Ieri m-au trimis cu 10 kile de perne ale cateilor la spalatorie. Am luat autobuzul pana acolo (e jumatate de ora de mers pe jos, dar nu cu punga aia imensa de ikea pe care n-o puteam tine in niciun fel. Azi m-am dus iar, sa le ridic. Spalatoria se afla in Stockbridge, unde am locuit inainte. Tot azi, dupa perne, o plimbam pe catelusa cea noua si nebuna, dupa ce sarise pe sosea (aproape ca m-a tras dupa ea) in timp ce asteptam la semafor. Cativa metri mai departe, in timp ce-mi rupea mainile, ca de obicei, neuitandu-ma pe unde merg si tragand cu disperare de lesa, am calcat stramb nasol de tot, nu mi-am scrantit glezna dar ma doare partea stanga a piciorului. Inca nu s-a umflat, dar sa vedem, am incercat cu gheata dar ma doare ingrozitor. La 12:15, in timp ce-mi gateam pranzul, primesc un telefon. Pitzipoanca asta cretina ma trimite inapoi in Stockbridge, eventual cu cateaua turbata, sa ii cumpar o bagheta (paine) de la Herbie, un magazinas simpatic...Mentionez ca acelasi magazin se afla si la un minut de unde stam acum, dar...nu fac painea asa de buna. :| O ascult mataindu-se, dupa care ii spun: ,,bine, but you know, mi-am sucit piciorul si ma doare si cred ca mi se umfla...o sa incerc, eventual ma duc singura sau vad eu...". Raspunsul ei? La fel de matait: ,,Ohhh...ok, thank you!"
In mortii ma-tii de retardata! Ma pui sa merg o ora si ceva pe jos cu un caine care sare in fata masinilor dupa ce iti zic ca mi-am scrantit piciorul?!?! MORI MORI MORI MORI MORI! Fratilor, vreau sa strang bani sa sa vin acasa sa ma plimb si sa am o vara faina...De-aia nu vreau sa fac urat cu ea...Va promit ca dupa 4 iulie nu o sa mai inghit nimic de genul asta in viata mea. Treaba asta mi-a pus capac. Intre timp...I'll stay calm and kill her in my mind.
P.S. Am plecat sa-i cumpar bagheta. Mori!
In momentul asta sunt inca la nivelul: ,,Frate, nu pot sa cred!". Ieri m-au trimis cu 10 kile de perne ale cateilor la spalatorie. Am luat autobuzul pana acolo (e jumatate de ora de mers pe jos, dar nu cu punga aia imensa de ikea pe care n-o puteam tine in niciun fel. Azi m-am dus iar, sa le ridic. Spalatoria se afla in Stockbridge, unde am locuit inainte. Tot azi, dupa perne, o plimbam pe catelusa cea noua si nebuna, dupa ce sarise pe sosea (aproape ca m-a tras dupa ea) in timp ce asteptam la semafor. Cativa metri mai departe, in timp ce-mi rupea mainile, ca de obicei, neuitandu-ma pe unde merg si tragand cu disperare de lesa, am calcat stramb nasol de tot, nu mi-am scrantit glezna dar ma doare partea stanga a piciorului. Inca nu s-a umflat, dar sa vedem, am incercat cu gheata dar ma doare ingrozitor. La 12:15, in timp ce-mi gateam pranzul, primesc un telefon. Pitzipoanca asta cretina ma trimite inapoi in Stockbridge, eventual cu cateaua turbata, sa ii cumpar o bagheta (paine) de la Herbie, un magazinas simpatic...Mentionez ca acelasi magazin se afla si la un minut de unde stam acum, dar...nu fac painea asa de buna. :| O ascult mataindu-se, dupa care ii spun: ,,bine, but you know, mi-am sucit piciorul si ma doare si cred ca mi se umfla...o sa incerc, eventual ma duc singura sau vad eu...". Raspunsul ei? La fel de matait: ,,Ohhh...ok, thank you!"
In mortii ma-tii de retardata! Ma pui sa merg o ora si ceva pe jos cu un caine care sare in fata masinilor dupa ce iti zic ca mi-am scrantit piciorul?!?! MORI MORI MORI MORI MORI! Fratilor, vreau sa strang bani sa sa vin acasa sa ma plimb si sa am o vara faina...De-aia nu vreau sa fac urat cu ea...Va promit ca dupa 4 iulie nu o sa mai inghit nimic de genul asta in viata mea. Treaba asta mi-a pus capac. Intre timp...I'll stay calm and kill her in my mind.
P.S. Am plecat sa-i cumpar bagheta. Mori!
Monday, April 30, 2012
Au Pair in dispair (sau un post plictisitor despre a nu fi ~)
Nu obsinuiesc sa ma plang de dureri de cap ori de prea multa munca la modul serios. Mai mult ma plang de vreme. Dar de la un timp am impresia ca o iau razna, asa ca desi ma voi intoarce, dupa sase luni, cu bani care sa-mi ajunga o vara intreaga de plimbari, aici banii se traduc in bani de buzunar pe weekend, pentru un gen de munca pe care nu multi l-ar aprecia.
Important este sa va descriu acum, cu mult mai multa acuratete, unde sunt si pentru cine lucrez.
Societatea de aici e si ea impartita foarte simplu si vizibil, cel putin in Edinburgh. Sunt oamenii care o duc bine, betivii+sarmanii+unemployed si imigrantii. Muuuuulti, multi imigranti, in special spanioli si polonezi. Lasand la o parte strainii, oamenii sunt de treaba pe meleagurile astea. Te ajuta, sunt politicosi, sunt zambitori. Si sunt ataaaaaat de lenesi!!! O parere generala, zic, caci astfel se explica si existenta strainilor care vin sa munceasca. Vin sa munceasca pentru ca au unde! Pentru ca scotieni prefera sa-si ia o slujba part-time si restul banilor sa-i ia de la stat, ca ajutor social. Pentru ca scotienilor le e lene sa dea cu mopul in propria bucatarie, pentru ca le e lene sa duca gunoiul, le e lene sa lucreze 8 ore si, in cazul in care o fac, sunt epuizati dupa. Bineinteles ca noua, astora de prin est, ni se pare tare de cacat, caci noi stim sa tragem tare, zi dupa zi. Pe bani putini si-un car de nervi.
Eu sunt au pair. Au pair e o treaba destul de populara in zona si e tare simplu de ce. Sub fatada unei experiente internationale, in sanul unei familii primitoare (ceea ce nu neg), se ascunde o slujba stresanta, obositoare, cu program flexibil (in sensul ca tu trebuie sa te mulezi pe el) si pe bani putini, cu tot cu scuza ca ai mancarea asigurata si cazarea.
Ca sa intelegeti mai bine ce vreau sa spun, va dau trei explicatii:
1. Salariul minim de la 21 de ani in sus este de 6.08 lire pe ora. Asa sunt platiti in general muncitorii straini care lucreaza prin intermediul agentiilor. La un program de 8 ore inseamna 48 de lire pe zi. Cu cei 48 de lire pe zi iti cumperi mancare pentru toata saptamana. Multa, buna; plus o sticla, doua de vin.
2. Cazarea e importanta. Eu, de exemplu, am o camera faina, stau in centru, am baia mea. Toate bune. Dar eu n-as tine sa stau in buricul targului, asa ca mi-as gasi o camera decenta cu 100 de lire pe saptamana. E destul de mult pentru un salariu d-asta, dar e Edinburgh, deci consider si un salariu ceva mai mare, ori o chirie mai mica, usor de gasit aici . Banii astia i-as plati din doua zile si un pic de munca. Deci mi-ar ramane banii de pe o zi si trei sferturi pentru restul (gen transport). Deci cu 148 pana la 200 sa zicem ca platesti cele necesare traiului saptamanal. Luati aminte, se poate, cu usurinta, mult mai ieftin. Iti raman 43 de lire pentru tine. O bere scumpa e 3 lire jumate in bar, dar poti sa dai 8 lire pe 6 litri de bere in supermarket. Si mai mananci si la restaurant o data. Si iti iei si o bluza ca au reduceri si oferte non-stop. Daca am calculat bine, cu un salariu minim, 8 ore, program fix, ai 243 de lire pe saptamana. Si aici apare au pair-ul. Eu iau in mana 100 de lire pe saptamana (considerati bani de buzunar) si pot sa va jur ca nu mananc de mai mult de 20 de lire pe saptamana. Mancare cumparata de ei, adica de familia la care stau ca au pair. Nu fac decat sa va pomenesc de consumul pe care eu il fac, caci reprezinta poate 10% din consumul total al familiei. Consum de orice. Deci as spune ca pe luna, banii care sunt exact ai mei sunt cei 400 de lire bani de buzunar. Deci mai bine decat cu un salariu minim, ati spune. Dar v-am spus ca mie mi-au marit ,,salariul" acum o luna? Pana atunci, luam 80. La o familie cu un copil. Dar foarte multi in Scotia platesc 65-70 de lire, la doi sau trei copii. Aaaa, acum intelegi si mai bine cum sta treaba.
3. Ce faci ca au pair. Ei bine, aici incepe distractia. Daca la inceput ai impresia ca programul e destul de clar, activitatile tale sunt definite si treaba nu e grea, ai rabdare, sa treaca primele doua saptamani si sa-si dea copilul drumul. Si sa devii de-a(l) casei. Ai rabdare. In anuntul pe care ei l-au postat scria clar: 30-35 de ore pe saptamana. Asta e mult, tinand cont ca nu este considerata slujba reala. Un au pair lucreaza cam 20-25 de ore pe saptamana, asa e legea. Dar tinand cont ca ei plateau 80, era ok. Pana la urma, vrei sa muncesti. Au pair e o combinatie intre dadaca si femeie-n casa. Dadaca de copil si de caini. Multe familii au caini aici. Din nefericire, in ultima luna, ei au 3. Incep la 7 dimineata. Deschid obloanele, hranesc cainii, pregatesc pachetul pentru copil, in general un sandwich si gustarea de dimineata (taiat mere, branza, diverse). Trebuie sa fiu zambitoare, sa comunic cu el dar sa nu-l iau prea tare, ca doar e dimineata, sa-i accept toanele si, dupa ce mananca micul dejun, sa-l pregatesc de scoala. Copilul asta de sase ani nu suporta sa se imbrace in uniforma. In general, 15-20 de minute cu descantece, citit carti, jocuri si pacaleli sunt de ajuns sa puna trei sferturi din uniforma pe el. Cu ajutorul meu, bineinteles. La 8 jumate raman singura acasa, asa ca iau si eu micul dejun si-mi beau ceaiul in fata laptopului, pana pe la 9. Am inceput sa fac asta in ultimul timp, cand m-am cam enervat si mi-am bagat picioarele. Apoi urmeaza activitatile care erau pe lista de la inceput: dat cu aspiratorul in hol si in camera copilului (cu noua casa mai nou si in alta camera)plus sters praful la copil; maturat in bucatarie si dat cu mopul pe o podea de piatra naturala pusa extraordinar de prost, netratata cum trebuie si zgariata pe alocuri inca de la inceput; pus/scos vasele din masina de spalat vase si asezat in rafturi si facut ordine in bucatarie in fiecare dimineata, caci e dezastru dupa ce iau toti micul dejun; impachetat rufele uscate, intins rufele spalate; plimbat cainii o jumatate de ora, mai nou ii scoate un nene simpatic de la 11 pentru 30 de minute (asta e jobul lui si are dubita in care ii transporta pana in parc deci habar n-are cum e sa-i plimbi in lesa asa cum nu au nici ei), dar si mai nou, trebuie sa-i mai scot o data inainte sa plec dupa copil, inca 30 de minute, ca deh, unul dintre ei are nevoie de exercitii fizice; mananc de pranz rapid si la 14.00 iau autobuzul catre scoala, fac 15 minute combinat cu mers pe jos, in primele 3 luni mergeam pe jos 35-40 de minute caci eram ,,aproape"; adus copilul acasa la 15.15 in zilele ok, cand se poate juca putin; pregatit gustare, facut teme, jucat, schimbat in hainele de casa, toate cu mare grija fata de copilul isteric si rasfatat care poate sa fie uneori incredibil de dragalas; la 17.00 vine tatal acasa, care se apuca de pregatit cina, asa ca noi inca ne jucam pana la 17.30-18.00, timp in care trebuie sa mai scot cainii o data si sa le dau de mancare, am uitat sa mentionez, in jur de 17.00. In general, la ora 18.00 sunt aproape sigura ca pot sa ma duc la mine in camera si sa ma trantesc in pat sau s-o iau la sanatoasa. Ooooh, suna aglomerat?? :))))
Astea sunt activitatile de baza. Pe langa, eu cumpar paine, lapte, duc kiogramele de prostii de aruncat la charity shop, duc gunoiul(vinerea trecuta am lasat sacul plin pe trei sferturi, duminica seara l-am gasit cu varf si indesat, tot acolo, asteptandu-ma pe mine), dau raportul despre copil, port discutii, explic, joia dupa scoala il duc la tenis, vineri dupa scoala il duc la judo, o data am fost trimisa sa duc o scrisoare la un birou si alte cacaturi de genul asta pe care nimeni nu ar trebui sa le faca si nimeni nu ar trebui sa i le ceara unui au pair.
Stresul e incredibil de mare cu copilul, care nu asculta DELOC si mi-am dat seama acum o luna ca nu il voi schimba eu. De-atunci m-am si relaxat. De fiecare data cand ii spun lui taica-sau ceva de rau, el gaseste o explicatie. Sau sugereaza ca nu l-am luat eu cum trebuie. Ha! Oh, copiii sunt copii, dar mai mult de atat, copiii sunt parintii lor. Cel putin Charlie. Mi-au pus 20 de lire la ,,salariu" pentru ca au luat al treilea caine (plus alte chestii gen mutat in casa noua, stres etc). Ceilalti doi sunt batrani, si de-aia. Dar asta mica e nebuna, ma trage dupa ea cu foarte mare putere, in timp ce masculul batran ma trage inapoi ca sa adulmece trotuarele. Azi am plans de durere. Cand eram gata sa le povestesc si sa le spun ca nu mai pot sa-i plimb o jumatate de ora pana la Dean Gardens si inapoi pentru ca este peste puterile mele fizice (mereu risc sa-mi rup degetele), pe Charlie l-a apucat o criza de isterie in primul minut de la iesirea din clasa asa ca asta a fost principalul subiect la sosirea parintilor care n-au reactionat asa cum ma asteptam, dar o sa vad maine. A fost o zi de luni groaznica si ce am facut eu? Am scris postul asta ca sa ma descarc. Fiti sigur, dragilor, ca mai sunt multe de adaugat. Plus ca e frig ca dracu. Va spun sincer, Edinburgh e superb. Atat de frumos incat ma doare sa zic ca nu vreau sa mai stau aici in viata mea. Probabil pentru ca nici nu ma leaga nimic, asa cum se intampla cu Polonia. Planuim o excursie in nord, sa vedem frumusetile salbatice ale Scotiei. Scotia este incredibil de frumoasa. Dar nu e penru mine. Asa cum nu e nici jobul asta, sau ce dracului o fi.
Societatea de aici e si ea impartita foarte simplu si vizibil, cel putin in Edinburgh. Sunt oamenii care o duc bine, betivii+sarmanii+unemployed si imigrantii. Muuuuulti, multi imigranti, in special spanioli si polonezi. Lasand la o parte strainii, oamenii sunt de treaba pe meleagurile astea. Te ajuta, sunt politicosi, sunt zambitori. Si sunt ataaaaaat de lenesi!!! O parere generala, zic, caci astfel se explica si existenta strainilor care vin sa munceasca. Vin sa munceasca pentru ca au unde! Pentru ca scotieni prefera sa-si ia o slujba part-time si restul banilor sa-i ia de la stat, ca ajutor social. Pentru ca scotienilor le e lene sa dea cu mopul in propria bucatarie, pentru ca le e lene sa duca gunoiul, le e lene sa lucreze 8 ore si, in cazul in care o fac, sunt epuizati dupa. Bineinteles ca noua, astora de prin est, ni se pare tare de cacat, caci noi stim sa tragem tare, zi dupa zi. Pe bani putini si-un car de nervi.
Eu sunt au pair. Au pair e o treaba destul de populara in zona si e tare simplu de ce. Sub fatada unei experiente internationale, in sanul unei familii primitoare (ceea ce nu neg), se ascunde o slujba stresanta, obositoare, cu program flexibil (in sensul ca tu trebuie sa te mulezi pe el) si pe bani putini, cu tot cu scuza ca ai mancarea asigurata si cazarea.
Ca sa intelegeti mai bine ce vreau sa spun, va dau trei explicatii:
1. Salariul minim de la 21 de ani in sus este de 6.08 lire pe ora. Asa sunt platiti in general muncitorii straini care lucreaza prin intermediul agentiilor. La un program de 8 ore inseamna 48 de lire pe zi. Cu cei 48 de lire pe zi iti cumperi mancare pentru toata saptamana. Multa, buna; plus o sticla, doua de vin.
2. Cazarea e importanta. Eu, de exemplu, am o camera faina, stau in centru, am baia mea. Toate bune. Dar eu n-as tine sa stau in buricul targului, asa ca mi-as gasi o camera decenta cu 100 de lire pe saptamana. E destul de mult pentru un salariu d-asta, dar e Edinburgh, deci consider si un salariu ceva mai mare, ori o chirie mai mica, usor de gasit aici . Banii astia i-as plati din doua zile si un pic de munca. Deci mi-ar ramane banii de pe o zi si trei sferturi pentru restul (gen transport). Deci cu 148 pana la 200 sa zicem ca platesti cele necesare traiului saptamanal. Luati aminte, se poate, cu usurinta, mult mai ieftin. Iti raman 43 de lire pentru tine. O bere scumpa e 3 lire jumate in bar, dar poti sa dai 8 lire pe 6 litri de bere in supermarket. Si mai mananci si la restaurant o data. Si iti iei si o bluza ca au reduceri si oferte non-stop. Daca am calculat bine, cu un salariu minim, 8 ore, program fix, ai 243 de lire pe saptamana. Si aici apare au pair-ul. Eu iau in mana 100 de lire pe saptamana (considerati bani de buzunar) si pot sa va jur ca nu mananc de mai mult de 20 de lire pe saptamana. Mancare cumparata de ei, adica de familia la care stau ca au pair. Nu fac decat sa va pomenesc de consumul pe care eu il fac, caci reprezinta poate 10% din consumul total al familiei. Consum de orice. Deci as spune ca pe luna, banii care sunt exact ai mei sunt cei 400 de lire bani de buzunar. Deci mai bine decat cu un salariu minim, ati spune. Dar v-am spus ca mie mi-au marit ,,salariul" acum o luna? Pana atunci, luam 80. La o familie cu un copil. Dar foarte multi in Scotia platesc 65-70 de lire, la doi sau trei copii. Aaaa, acum intelegi si mai bine cum sta treaba.
3. Ce faci ca au pair. Ei bine, aici incepe distractia. Daca la inceput ai impresia ca programul e destul de clar, activitatile tale sunt definite si treaba nu e grea, ai rabdare, sa treaca primele doua saptamani si sa-si dea copilul drumul. Si sa devii de-a(l) casei. Ai rabdare. In anuntul pe care ei l-au postat scria clar: 30-35 de ore pe saptamana. Asta e mult, tinand cont ca nu este considerata slujba reala. Un au pair lucreaza cam 20-25 de ore pe saptamana, asa e legea. Dar tinand cont ca ei plateau 80, era ok. Pana la urma, vrei sa muncesti. Au pair e o combinatie intre dadaca si femeie-n casa. Dadaca de copil si de caini. Multe familii au caini aici. Din nefericire, in ultima luna, ei au 3. Incep la 7 dimineata. Deschid obloanele, hranesc cainii, pregatesc pachetul pentru copil, in general un sandwich si gustarea de dimineata (taiat mere, branza, diverse). Trebuie sa fiu zambitoare, sa comunic cu el dar sa nu-l iau prea tare, ca doar e dimineata, sa-i accept toanele si, dupa ce mananca micul dejun, sa-l pregatesc de scoala. Copilul asta de sase ani nu suporta sa se imbrace in uniforma. In general, 15-20 de minute cu descantece, citit carti, jocuri si pacaleli sunt de ajuns sa puna trei sferturi din uniforma pe el. Cu ajutorul meu, bineinteles. La 8 jumate raman singura acasa, asa ca iau si eu micul dejun si-mi beau ceaiul in fata laptopului, pana pe la 9. Am inceput sa fac asta in ultimul timp, cand m-am cam enervat si mi-am bagat picioarele. Apoi urmeaza activitatile care erau pe lista de la inceput: dat cu aspiratorul in hol si in camera copilului (cu noua casa mai nou si in alta camera)plus sters praful la copil; maturat in bucatarie si dat cu mopul pe o podea de piatra naturala pusa extraordinar de prost, netratata cum trebuie si zgariata pe alocuri inca de la inceput; pus/scos vasele din masina de spalat vase si asezat in rafturi si facut ordine in bucatarie in fiecare dimineata, caci e dezastru dupa ce iau toti micul dejun; impachetat rufele uscate, intins rufele spalate; plimbat cainii o jumatate de ora, mai nou ii scoate un nene simpatic de la 11 pentru 30 de minute (asta e jobul lui si are dubita in care ii transporta pana in parc deci habar n-are cum e sa-i plimbi in lesa asa cum nu au nici ei), dar si mai nou, trebuie sa-i mai scot o data inainte sa plec dupa copil, inca 30 de minute, ca deh, unul dintre ei are nevoie de exercitii fizice; mananc de pranz rapid si la 14.00 iau autobuzul catre scoala, fac 15 minute combinat cu mers pe jos, in primele 3 luni mergeam pe jos 35-40 de minute caci eram ,,aproape"; adus copilul acasa la 15.15 in zilele ok, cand se poate juca putin; pregatit gustare, facut teme, jucat, schimbat in hainele de casa, toate cu mare grija fata de copilul isteric si rasfatat care poate sa fie uneori incredibil de dragalas; la 17.00 vine tatal acasa, care se apuca de pregatit cina, asa ca noi inca ne jucam pana la 17.30-18.00, timp in care trebuie sa mai scot cainii o data si sa le dau de mancare, am uitat sa mentionez, in jur de 17.00. In general, la ora 18.00 sunt aproape sigura ca pot sa ma duc la mine in camera si sa ma trantesc in pat sau s-o iau la sanatoasa. Ooooh, suna aglomerat?? :))))
Astea sunt activitatile de baza. Pe langa, eu cumpar paine, lapte, duc kiogramele de prostii de aruncat la charity shop, duc gunoiul(vinerea trecuta am lasat sacul plin pe trei sferturi, duminica seara l-am gasit cu varf si indesat, tot acolo, asteptandu-ma pe mine), dau raportul despre copil, port discutii, explic, joia dupa scoala il duc la tenis, vineri dupa scoala il duc la judo, o data am fost trimisa sa duc o scrisoare la un birou si alte cacaturi de genul asta pe care nimeni nu ar trebui sa le faca si nimeni nu ar trebui sa i le ceara unui au pair.
Stresul e incredibil de mare cu copilul, care nu asculta DELOC si mi-am dat seama acum o luna ca nu il voi schimba eu. De-atunci m-am si relaxat. De fiecare data cand ii spun lui taica-sau ceva de rau, el gaseste o explicatie. Sau sugereaza ca nu l-am luat eu cum trebuie. Ha! Oh, copiii sunt copii, dar mai mult de atat, copiii sunt parintii lor. Cel putin Charlie. Mi-au pus 20 de lire la ,,salariu" pentru ca au luat al treilea caine (plus alte chestii gen mutat in casa noua, stres etc). Ceilalti doi sunt batrani, si de-aia. Dar asta mica e nebuna, ma trage dupa ea cu foarte mare putere, in timp ce masculul batran ma trage inapoi ca sa adulmece trotuarele. Azi am plans de durere. Cand eram gata sa le povestesc si sa le spun ca nu mai pot sa-i plimb o jumatate de ora pana la Dean Gardens si inapoi pentru ca este peste puterile mele fizice (mereu risc sa-mi rup degetele), pe Charlie l-a apucat o criza de isterie in primul minut de la iesirea din clasa asa ca asta a fost principalul subiect la sosirea parintilor care n-au reactionat asa cum ma asteptam, dar o sa vad maine. A fost o zi de luni groaznica si ce am facut eu? Am scris postul asta ca sa ma descarc. Fiti sigur, dragilor, ca mai sunt multe de adaugat. Plus ca e frig ca dracu. Va spun sincer, Edinburgh e superb. Atat de frumos incat ma doare sa zic ca nu vreau sa mai stau aici in viata mea. Probabil pentru ca nici nu ma leaga nimic, asa cum se intampla cu Polonia. Planuim o excursie in nord, sa vedem frumusetile salbatice ale Scotiei. Scotia este incredibil de frumoasa. Dar nu e penru mine. Asa cum nu e nici jobul asta, sau ce dracului o fi.
Thursday, April 12, 2012
Saturday night
Sunt in vacanta. Iupiiiii! Sambata seara am petrecut cu Jasiu in Edinburgh (da, singurei, din lipsa de sincronizare cu alti indivizi), dar ne-am distrat de minune. Am mancat, am baut frumos, am jucat fusball si am discutat, pentru a 327-a oara, despre vara care va sa vie. A venit si duminica, a venit si vremea de tot rahatul, asa ca nu am avut decat sa stam in casa, sa mancam si mai mult, sa bem si mai frumos si sa ne uitam la filme. Nu ca tineam neaparat sa fac altceva. De fapt, aveam atata nevoie de o pauza plina cu lene si voie buna incat resemnarea mi-a fost dulce si a incununat vizionarea sezonului 4 Breaking Bad, pe care am amanat-o tocmai pentru o perioada ca asta.
Ce vreau insa a impartasi cu voi de data asta este exact seara de sambata, care a fost presarata cu unele momente aducatoare de hăhă-uri si aha-uri, adica niste mici intamplari care nu au loc peste tot. Intorcandu-ne pe doua carari (una pentru mine, una pentru Jasiu) spre gara, m-am trezit fredonand exact versul asta: Saturday night, dance, I like, The way you move. Bine, ce-i drept, nu exact, caci am inceput cu Saturday night si am continuat cu un nanana caracteristic starii de bine, dar ceea ce nu stiam in acel moment era ca sambata, toata lumea se simte bine aici. Inclusiv cersetorii, ne-a fost dat sa aflam, caci continuarea nanana-ului meu vesel a fost redata, pe acelasi ton, de undeva de pe asfalt, din spatele unui zambet la fel de larg: Pretty baby!
Nu ca n-am fi avut inspiratia de a-i da un penny omului pentru spontaneitate (si nu numai), dar am inceput sa radem, am tras niste concluzii socio-culturale si ne-am urmat drumul pe apa sambetei. In tren, insa, buna-dispozitia nu mai are spatiu deschis de a se manifesta, drept care prea-fericitii deschid conversatii alcoolice cu vecinii din vagon. Noua ne-a fost rezervat un cuplu format din doua doamne de aproximativ 40 de ani, care au facut remarci la adresa strampilor mei, dreadurilor lui Jasiu si a altor mici detalii, desi nu va voi ascunde ca totul a inceput din cauza mea. Jasiu era la baie cand, langa mine se aseaza un tip. Luata prin surprindere si putin confuza, ii spun ca locul este ,,busy" (termen cu totul nepotrivit pentru ce imi doream eu sa-i transmit). Ei bine, greseala mea a starnit mult mai multa veselie decat era normal, asa ca a trebuit sa zambim politicos/sa ne abtinem a izbucni in ras pentru inca 15 minute. Intre timp, doamnele si-au dat seama ca ne si cunosc, locuind in Livingston, acolo unde sta Jasiu. Ajunsi la destinatie, una dintre cele doua vesele doamne isi suna barbatul si il roaga sa vina sa le ia cu masina. Dupa cateva detalii despre relatia lor definita de prietena drept ,,pasiune", ne luam la revedere razand; si ne indreptam spre casa cu un nou set de concluzii socio-culturale.
Azi sunt in Edinburgh, acasa. Singura-cuc. Am ajuns ieri la 22.00, pentru ca Jasiu a inceput serviciul si dupa ce am dat cu aspiratorul si mi-am schimbat patul, m-am culcat. Hm...E oribil de liniste. Cred ca maine seara plec iar in Livingston, pana duminica. Nici nu stiu cand cei trei se intorc din Egipt. Om vedea.
Voi ce mai ziceti?
pupi
Ce vreau insa a impartasi cu voi de data asta este exact seara de sambata, care a fost presarata cu unele momente aducatoare de hăhă-uri si aha-uri, adica niste mici intamplari care nu au loc peste tot. Intorcandu-ne pe doua carari (una pentru mine, una pentru Jasiu) spre gara, m-am trezit fredonand exact versul asta: Saturday night, dance, I like, The way you move. Bine, ce-i drept, nu exact, caci am inceput cu Saturday night si am continuat cu un nanana caracteristic starii de bine, dar ceea ce nu stiam in acel moment era ca sambata, toata lumea se simte bine aici. Inclusiv cersetorii, ne-a fost dat sa aflam, caci continuarea nanana-ului meu vesel a fost redata, pe acelasi ton, de undeva de pe asfalt, din spatele unui zambet la fel de larg: Pretty baby!
Nu ca n-am fi avut inspiratia de a-i da un penny omului pentru spontaneitate (si nu numai), dar am inceput sa radem, am tras niste concluzii socio-culturale si ne-am urmat drumul pe apa sambetei. In tren, insa, buna-dispozitia nu mai are spatiu deschis de a se manifesta, drept care prea-fericitii deschid conversatii alcoolice cu vecinii din vagon. Noua ne-a fost rezervat un cuplu format din doua doamne de aproximativ 40 de ani, care au facut remarci la adresa strampilor mei, dreadurilor lui Jasiu si a altor mici detalii, desi nu va voi ascunde ca totul a inceput din cauza mea. Jasiu era la baie cand, langa mine se aseaza un tip. Luata prin surprindere si putin confuza, ii spun ca locul este ,,busy" (termen cu totul nepotrivit pentru ce imi doream eu sa-i transmit). Ei bine, greseala mea a starnit mult mai multa veselie decat era normal, asa ca a trebuit sa zambim politicos/sa ne abtinem a izbucni in ras pentru inca 15 minute. Intre timp, doamnele si-au dat seama ca ne si cunosc, locuind in Livingston, acolo unde sta Jasiu. Ajunsi la destinatie, una dintre cele doua vesele doamne isi suna barbatul si il roaga sa vina sa le ia cu masina. Dupa cateva detalii despre relatia lor definita de prietena drept ,,pasiune", ne luam la revedere razand; si ne indreptam spre casa cu un nou set de concluzii socio-culturale.
Azi sunt in Edinburgh, acasa. Singura-cuc. Am ajuns ieri la 22.00, pentru ca Jasiu a inceput serviciul si dupa ce am dat cu aspiratorul si mi-am schimbat patul, m-am culcat. Hm...E oribil de liniste. Cred ca maine seara plec iar in Livingston, pana duminica. Nici nu stiu cand cei trei se intorc din Egipt. Om vedea.
Voi ce mai ziceti?
pupi
Thursday, March 29, 2012
Iepuri
V-am pus titlu de sarbatoare. De duminica ma bronzez alternativ: cand intind rufele, cand plimb cainii, cand stau pe Facebook. Imi bate soarele din toate partile, asa de rau incat, daca n-as sti ca-s in Scotia, l-as baga in mama lui! In fine, e super cald! Cam ca prin Valcea, asa. Ha!
Ce sa fac, sunt bine, voi? Bine, vorba vine, ca behai si-mi suflu instrumentul constant, intrucat de-abia acum am inceput sa dau afara gandacii galben-verzui! ---Iiiuuu, Claraaa---!!!! Aia e, dar ce conteaza, venim pe 5 iulie acasa, vreti nu vreti! Mi-am facut si plan de vacanta si prevad o vara ca-n povesti, cu muzica tare, discutii lungi, bere pe Capela si in Chechlo, chefuri crunte la Stufstock in Vama si la Woodstock in Kostrzyn, cu oameni faini, ca fetele mele calatoare si betivii mei polonezi. Asta ca sa nu-i mentionez in aceeasi categorie pe Ana si pe Titi, ai mei scumpi bunici! Apropo, SA TRAIASCA CEL MAI FRUMOS OM DE PE PAMANT, bunicul meu drag, care a facut 84 (??) de ani ieri! Uite-asa, sa stie toata lumea! Ca doar el m-a invatat a citi titluri din Gazeta Sporturilor acum 20 de ani!
Stiti ceva? Suna la fel de cliseic ca ,,O, ce soare e azi!"/,,Ooo, cam frig astazi!"/,,Buna, ce faci, nu-i asa ca e groaznica vremea azi?", dar SUNT INGROZITA DE TRECEREA ASTA RAPIDA TIMPULUI!!!!!!!!! Ieri ma gandeam la martisoare, azi ma bronzez la geam, maine-mi intra ouale iepuresti in nas. Poimaine, probabil ca si aterizez acasa. Problema mea n-ar fi ca trece acum, dar asa o sa treaca si la vara si aproape ca nu mai am timp sa carpe diem, in puii mei! Adica, ce sa mai, nici nu mai apuci sa zici asta, ca numai ce incepi cu ,,carpe" si vine noaptea!
Nu stiu, dragilor, daca v-ati dat seama unde vreau sa ajung. Ei bine, va spun ca mi-a fost rau aici, departe, am behait, m-am schimonosit, mi-am plans de mila. Asta ca n-aveam ce face, adica a venit vremea buna si na, pot sa ies si eu pe-afara, sa casc gura la pescarusi (duaaamnie, cum urla pescarusii!!! :O:O:O). Am revenit la normal si am inceput sa va vad pe voi. Sau, cel putin, pe cativa dintre voi...Nemotivati, gri, incercanati, apatici. Adevarul e ca dupa ce am citit lista cu recordurile Romaniei la statistici (prima la rele, ultima la bune), realizez ca e mai greu sa primesti un cot zambind la metrou, dar, la naiba, viata nu se desfasoara sub pamant si, cu atat mai putin, cu oamenii de acolo (banuiesc ca inca n-ati dat de..dracu')!! Doamnelor si domnilor, viata se desfasoara cu cine vreti voi, cum vreti voi, cat vreti voi. Vorbesc de viata aceea mica din fiecare sfarsit al zilei, in care aveti timp sa iubiti, sa mancati, sa faceti planuri. Oamenilor, va strig, luati o pauza! O saptamana, 3 luni, un an! Nu va inecati in cacatul in care altii se dau cu iahtul, nu merita! Daca sunteti tineri, luati-o usor. Dati-va timp pentru inca o betie crunta, pentru un autostop de 1 mai ca-n liceu, pentru o iubire de-o vara! Nu incercati sa faceti haz de necazul ca viata voastra s-a terminat odata cu facultatea! Viata noastra incepe odata cu terminarea facultatii, asa ca, oamenilor, nu uitati de weekend, nu uitati de serile de joi (sau oricare altele in care puteti sa beti ieftin in club), de concedii nebune, nu uitati de voi!
Ah, si inca ceva: nu faceti copii! Sau, cel putin, nu inca!
Pupi
P.S. Cele scrise mai sus nu sugereaza sub nicio forma faptul ca mi-este drag de voi si-mi pasa. Singura mea problema este ca nu vreau sa vin acasa la vara si sa nu am cu cine bea.
Ce sa fac, sunt bine, voi? Bine, vorba vine, ca behai si-mi suflu instrumentul constant, intrucat de-abia acum am inceput sa dau afara gandacii galben-verzui! ---Iiiuuu, Claraaa---!!!! Aia e, dar ce conteaza, venim pe 5 iulie acasa, vreti nu vreti! Mi-am facut si plan de vacanta si prevad o vara ca-n povesti, cu muzica tare, discutii lungi, bere pe Capela si in Chechlo, chefuri crunte la Stufstock in Vama si la Woodstock in Kostrzyn, cu oameni faini, ca fetele mele calatoare si betivii mei polonezi. Asta ca sa nu-i mentionez in aceeasi categorie pe Ana si pe Titi, ai mei scumpi bunici! Apropo, SA TRAIASCA CEL MAI FRUMOS OM DE PE PAMANT, bunicul meu drag, care a facut 84 (??) de ani ieri! Uite-asa, sa stie toata lumea! Ca doar el m-a invatat a citi titluri din Gazeta Sporturilor acum 20 de ani!
Stiti ceva? Suna la fel de cliseic ca ,,O, ce soare e azi!"/,,Ooo, cam frig astazi!"/,,Buna, ce faci, nu-i asa ca e groaznica vremea azi?", dar SUNT INGROZITA DE TRECEREA ASTA RAPIDA TIMPULUI!!!!!!!!! Ieri ma gandeam la martisoare, azi ma bronzez la geam, maine-mi intra ouale iepuresti in nas. Poimaine, probabil ca si aterizez acasa. Problema mea n-ar fi ca trece acum, dar asa o sa treaca si la vara si aproape ca nu mai am timp sa carpe diem, in puii mei! Adica, ce sa mai, nici nu mai apuci sa zici asta, ca numai ce incepi cu ,,carpe" si vine noaptea!
Nu stiu, dragilor, daca v-ati dat seama unde vreau sa ajung. Ei bine, va spun ca mi-a fost rau aici, departe, am behait, m-am schimonosit, mi-am plans de mila. Asta ca n-aveam ce face, adica a venit vremea buna si na, pot sa ies si eu pe-afara, sa casc gura la pescarusi (duaaamnie, cum urla pescarusii!!! :O:O:O). Am revenit la normal si am inceput sa va vad pe voi. Sau, cel putin, pe cativa dintre voi...Nemotivati, gri, incercanati, apatici. Adevarul e ca dupa ce am citit lista cu recordurile Romaniei la statistici (prima la rele, ultima la bune), realizez ca e mai greu sa primesti un cot zambind la metrou, dar, la naiba, viata nu se desfasoara sub pamant si, cu atat mai putin, cu oamenii de acolo (banuiesc ca inca n-ati dat de..dracu')!! Doamnelor si domnilor, viata se desfasoara cu cine vreti voi, cum vreti voi, cat vreti voi. Vorbesc de viata aceea mica din fiecare sfarsit al zilei, in care aveti timp sa iubiti, sa mancati, sa faceti planuri. Oamenilor, va strig, luati o pauza! O saptamana, 3 luni, un an! Nu va inecati in cacatul in care altii se dau cu iahtul, nu merita! Daca sunteti tineri, luati-o usor. Dati-va timp pentru inca o betie crunta, pentru un autostop de 1 mai ca-n liceu, pentru o iubire de-o vara! Nu incercati sa faceti haz de necazul ca viata voastra s-a terminat odata cu facultatea! Viata noastra incepe odata cu terminarea facultatii, asa ca, oamenilor, nu uitati de weekend, nu uitati de serile de joi (sau oricare altele in care puteti sa beti ieftin in club), de concedii nebune, nu uitati de voi!
Ah, si inca ceva: nu faceti copii! Sau, cel putin, nu inca!
Pupi
P.S. Cele scrise mai sus nu sugereaza sub nicio forma faptul ca mi-este drag de voi si-mi pasa. Singura mea problema este ca nu vreau sa vin acasa la vara si sa nu am cu cine bea.
Subscribe to:
Posts (Atom)
