Kings of the road (clickkkk:D:)

Am plecat si m-am intors cu un zambet lung (lung??) cat drumul parcurs intr-unul dintre cele mai plimbarete cvasi-weekenduri din viata mea. Da, m-am intors din Gdansk acum o ora si am luat curajoasa decizie de a scrie acum, dupa aproape 12 ore de drum, despre tot ce s-a intamplat, incat creierul inca imi tresalta de ganduri. Pana fac un dus. Papapapapaaaaam:::::

Joi la 23.00 noaptea plecam spre Katowice pentru a o spanzura pe Cristina, care nu daduse niciun indiciu despre ora la care va veni la noi, pentru a pleca impreuna vineri dimineata la mare calatorie dintr-un capat in altul al Poloniei. Niciun indiciu pana la ora 21.00 seara, cand am ajuns si noi acasa si mi-am putut verifica mailul. Fara prea multe alte detalii, am terminat mica aventura nocturna in jurul orei 03.00, in conditiile in care ne trezeam la 7 pentru a porni la promenada, pentru urmatoarele 15 ore, cu aproximatie. Si tare ma pricep la treaba asta. Fix 15 ore au fost!

The Hitch-hiking thing este una dintre cele mai tari surse de experiente supercalifragilistice! Si imi pare rau ca am descoperit acest lucru de-abia acum. Dar sunt inca tinerica, ha? Pe o distanta de pana in 600 de kilometri, am circulat cu numai 4 masini conduse de niste oameni GENIALI!!!! Printre altele, am refuzat doua TIRuri, pentru ca nu aveau loc pentru 3 persoane (ca sa fie clar eu, Cristina si Ivo), ocazie cu care imi permit a incerca schimbarea unei pareri generale despre tiristi. Oameni buni, dom'le, oameni buni, tiristii astia! Si cu simtul umorului:))

Si, de fapt, oameni buni, polonezii!! Ultimul tip care ne-a luat se cheama pe numele lui Dominik. Traiasca Dominik! E un fotograf zapacit, cu propria lui firma, gata sa inghesuie in portbagajul mic al unui Wolkswagen vechi rucsacurile unor necunoscute. Ne-a luat, pe mine si pe Cristina, la vreo 50 de kilometri inainte de Torun, unul dintre cele mai faine orase din Polonia. Mergea pana in Gdansk, cu o pauza de o ora in orasul precizat, asa ca l-am lasat pe Ivo cel experimentat in ale autostopului singur si am pornit incercand sa ne intelegem in polengleza cu simpaticul. Ajunsi in Torun, ne-a propus sa-l asteptam ca sa reluam drumul impreuna, si bine am facut. Vistula trece aici, spre marginea orasului, pe sub doua poduri imense, pregatindu-ti intrarea in partea veche a orasului, care, indraznesc sa spun, e mai frumoasa decat Cracovia! Din pacate la un moment dat, camera Cristinei si-a dat duhul, iar pentru pozat prin Gdansk, memoria nu ne-a fost prietena. In schimb avem carca de poze de pe autostrada. Magnific..aproape. Revenind, dragalasul a fost aproape punctual si am demarat in toba (masinii) catre Gdansk. La sfarsitul acestui drum ne-am ales cu o carte de vizita, dand la schimb promisiunea unei beri a doua zi. Zi in care ne-am inecat amarul pe canapea, caci a plouat intr-un mod trist, aproape deprimant.

Era miezul noptii cand am ajuns in Sopot, statiunea in care Mihaela, prietena noastra din Bulgaria locuieste si unde tocmai incepea o petrecere de EVShi. Terminati dar fericiti, am dat join si am cunoscut o gramada de lume dragalasa. Si am platit cu totii 200 de zloti pentru ca un vecin cumsecade, la ora 12 noaptea, a sunat politia, deranjat fiind de discutiile pe care le purtam. Mentionez ca muzica era oprita si ca se discuta in engleza. Furios oare ca nu pricepea? Hm.

Sambata si duminica ne-am delectat cu marea, cu o pizza, cu cea mai enervanta ploaie, cu arhitectura Gdanskului, cu o cafenea foarte draguta in Gdansk, cu una si mai faina in Sopot, pe numele ei Josef K. (afka), ce mi-au amintit de Janis Stuff din Cluj, odihneasca-se in pace, pentru ca tocmai ce am auzit ca a ars din temelii.


Printre evenimente de marcat in fisierul ,,haha ce penal" se numara: plimbarea nocturna de ieri, in care am intalnit, intr-o statie de autobuz, un nene gras cu pantalonii in vine si cu mana intre picioare si o femeie langa el, care contempla peisajul (am incercat cateva explicatii dar am renuntat, oripilate) si un personaj dubios si plictisit la fereastra, care s-a gandit ca voluntarii n-au ce manca si ca ar merita sa le arunce un ou. Din fericire, lipsit de calitati de lunetist.

A sosit si momentul intoarcerii si i-am scris lui Dominik, stiind ca se intoarce in Katowice tot luni. Am primit inapoi un mesaj plin de entuziasm in care ne explica de ce nu poate sa plece si ne invita a doua zi, adica maine, sa plecam cu el. Am refuzat, ca niste voluntari presati de munca care este si astazi am pornit din nou la drum. Pe aceeasi distanta, 2 masini. Si ce masini, dar ce oameni!!! Al doilea personaj, Arthur, inginer si manager al unei firme, sau Regele (Soselelor), ne-a dus pana in gara, in Czestochowa, de unde am luat trenul catre casa. Nu inainte, insa, de a da 2 telefoane pentru a afla cand si unde avem trenurile si a ne oferi cartea de vizita plus invitatia ca la urmatoarea vizita in Gdansk sa ne facem auzita prezenta. Procesul de wow-ing de la inceputul calatoriei s-a continuat pana acasa, unde...uite ce m-am apucat sa fac.

Concluziile? Poate intr-un post mai filosofic, dar pana atunci.. e evident ca exista oameni extraordinari, gata sa-ti deschida usile catre ei, chiar daca, pentru a te putea descoperi pe tine, isi termina nervii incercand sa se exprime cat mai corect in limba engleza. Pe ziua de astazi, traiasca polonezii de pe autostrazi! Noapte buna!


Pee es: stiam eu ca Marea Baltica e fascinanta!