Ziua in care pui in aplicare

Se numeste Marti, 23 martie. Alcatuita din Cap, Maini, Trunchi si Picioare.

Capul: se trezeste dimineata devreme, ia autobuzul catre scoala la care invata unul dintre cei mai adorabili copii pe care ii cunosc, fratele mentorului meu. Clasa lui, respectiv a doua B, a avut de prezentat Romania, in cadrul unui fel necunoscut de eveniment care a avut loc in sala de sport. Pe langa tarisoara mea draga, au fost prezentate Spania, Franta, Italia, Finlanda si Suedia. Cu copilasii astia a fost dragoste la prima vedere din ambele parti, iar cand am vazut ca au avut cea mai faina prezentare dintre toate imi venea sa-i iau in brate pe toti! Rolul meu, deosebit de important pentru ei, a fost sa spun 2-3 fraze in romana, despre doamna patrie. Intorsi in clasa, au inceput sa-mi ofere cadouri incropite ad-hoc: de la bomboane la ambalaj de ciocolata kinder. Dansatorul meu preferat mi-a daruit o pagina dintr-un caietel, cu o fetita purtand o bluza cu inimioare. Ar fi imposibil sa nu iubesti in acel moment copii si sa nu te gandesti ca acestea sunt poate singurele cadouri care ti-au fost daruite din suflet. Si ultimele pe care ei le-au daruit astfel.

Mainile: emtionata inca, dupa pranz am plecat la ,,Gala Laureatilor" concursului de ,,reciteatru" (pentru ca nu m-am prins inca ce a fost exact), unde am facut parte dintr-o improvizatie draguta, in cadrul careia am detinut rolul directorului de casting. Numarand pe degete, asta a insemnat pregatit pliante, vorbit in poloneza, facut poze, primit carte. Destul cat sa-mi ramana degetul mare liber si sa arat OK.

Trunchi: merge bine pus aici. A venit, in fine, primavara, si cu aceasta ocazie, am plecat la o plimbare nocturna prin oras. Si....surprizaaaaaaaa!!! Tarnowskie Gory e mai mare decat credeam, dragut si pliiiin de barulete si Music Clubs. Da, merita mentionat ca in Tarnowskie au loc o gramada de concerte live sustinute de trupe locale. Never been to one, but our lives are changed now, so...looking forward to!:))

Picioare: cand zicem asta ne gandim la mers, mers mult. Pai dupa ce m-am plimbat pana am obosit, am poposit in pub-ul la usa caruia ma asteptau cei doi cataratori, discutand la o tigara. Ne-am teleportat sus, la locul cu pricina, unde am gasit multi, multi oameni. Cu aceasta minunata ocazie, dragi prieteni, am vorbit poloneza cat n-am vorbit in viata mea. Adica in ultimele trei luni, zic. Cu un ranjet mare pe fata, sa se vada ca ma bucur sa le pocesc limba, m-am bagat in seama, asa cum stiu eu mai bine si am aflat mai multe despre activitati, asa ca planuiesc sa strig "prezent" martea viitoare.


De ce povestesc acestea? Ca sa vada poporul ca in 24 de ore micute se pot schimba multe daca vrei. Ca sa stie poporul ca e fain sa fii nebun cand esti voluntar, chiar daca, poate, dupa ziua de vineri, nu voi mai apuca sa mai scriu. Ma macina curiozitatea. Pana atunci, noi, zilele astea, acelasi loc, aceeasi ora...doar cu..un pahar cu apa, ca voluntarii n-au bani de Kinder Delice!