Edinburgeala

Acum 5 zile ma pregateam de revelion, gandindu-ma cat o sa beau, unde o sa beau, cu cine o sa beau. Habar n-aveam ca pe 31 decembrie aveam sa ajung la Timisoara, sa ma urc in avion, sa aterizez in Londra pentru prima data si sa pierd un avion, sa sar intr-un tren si sa fac jumatate de insula in 6 ore, ca sa ajung intr-o casa veche de vreo 240 de ani, in centrul capitalei Scotiei, in mijlocul unei familii de toata frumusetea.

Pe scurt, am devenit Au Pair pe neasteptate, in Edinburgh. Am zburat rapid de langa ai mei dragi bunici cu ochii in lacrimi, de langa mama cea ingrijorata si din Valcea in care incepusem sa prind radacini. N-am decat sa bifez inca un plan dus la capat cu succes. La 12 noaptea artificiile bubuiau, eu dormeam dusa, dupa un ceai cald si un dus lung, relaxant.

Stau intr-un apartament imens, cu tavanul la vreo 3 metri deasupra capului, cu privelisti deosebite de la toate ferestrele, intr-o camera mica si cocheta, cu draperii lungi si grele, de culoarea mustarului. Am o masa mica, alba, pe care ma astepta un buchet de garoafe galbene, zambind, langa o oglinda, tot alba. Am un pat confortabil la fel de alb si un dulap imens in fata lui, iar pe perete patru rafturi asezate in zig-zag. Pe unul dintre ele stau nerabdatoare cam 30 de carti: The Diary of Anne Frank, Elephants on Acid si The Catcher in the Rye sunt doar 3 dintre ele.

Poate sunteti curiosi, dragii mei, sa stiti cu cine locuiesc. Imaginati-va 3 oameni frumosi, care locuiesc intr-o super-casa, se muta in doua luni (asta incluzandu-ma) intr-o mega-super-casa, mananca numai bio, sprijina productia locala si isi tin copilul departe de rahaturile de la televizor si il incurajeaza sa iubeasca natura si sa fie creativ. In plus, au doi cockeri prietenosi si foarte usor de plimbat si sunt bucurosi sa tina in casa o vegana.

Charlie are 6 ani, e in clasa intai si este cel mai mare fan Star Wars. Are costumul lui Darth Vader, stie absolut totul despre toti si daca ar avea voie, s-ar juca non-stop cu sabia laser pe care o vantura energic prin fata ochelarilor mei speriati. Pe langa asta, se pare ca nu-i e frica de nimic si ca are o energie debordanta care risca sa ma depaseasca in zilele lui de vacanta:)).

Am net, am baia mea, am weekendurile libere, am o noua aventura care a inceput intr-o zi de duminica, pe 1 ianuarie 2012, cu soarele stralucind in timpul primei plimbari in orasul asta magnific, dar, cel mai important, il am pe tzutzi al meu la cativa kilometri departare, cu care sa impartasesc toate lucrurile astea.

Ai mei sunt departe, din nou, asa cum m-am obisnuit, iar plecarile devin tot mai dificile. E un aer de sfarsit care inveleste tot acest nou inceput, pe care incerc sa il dezbrac de gandurile triste. Este o viata care incepe din nou, iar sfarsiturile sunt intotdeauna cele care o construiesc. Lumea e si mica si mare, asa cum e si inima mea. Asa ca sunt convinsa ca ma voi descurca si cu inima si cu toti cei care locuiesc acolo si nu se vor muta niciodata, caci eu ii plimb tot timpul cu mine. Sper doar sa fie un an bun pentru noi toti, ca sa ne creasca inimile si zambetele.


Salutari din Scotia!:D