Povesti

Eu nu visez. Eu traiesc legata de pietrele pe care le calc cand imi rade soarele in spate si nu ma uit pe unde merg. Si el merge prin locuri care se numesc ca avioanele, dar el viseaza, ca multi altii. Acum mi-am dat seama. Depinde numai de mine sa-mi fac din viata o metafora? Mi-ar placea sa aflu. Sa ma ascund printre degete, sa alerg cu ochii inchisi pe linia vietii si sa ne ghidam unul altuia creioanele. Totul se intampla acum doar fara fir, pe un geam colorat la care te uiti de pe scaun. Si daca se intampla sa auzi voci, spune lumea ca esti nebun.

In fond, de ce n-ai fi?