Saturday night

Sunt in vacanta. Iupiiiii! Sambata seara am petrecut cu Jasiu in Edinburgh (da, singurei, din lipsa de sincronizare cu alti indivizi), dar ne-am distrat de minune. Am mancat, am baut frumos, am jucat fusball si am discutat, pentru a 327-a oara, despre vara care va sa vie. A venit si duminica, a venit si vremea de tot rahatul, asa ca nu am avut decat sa stam in casa, sa mancam si mai mult, sa bem si mai frumos si sa ne uitam la filme. Nu ca tineam neaparat sa fac altceva. De fapt, aveam atata nevoie de o pauza plina cu lene si voie buna incat resemnarea mi-a fost dulce si a incununat vizionarea sezonului 4 Breaking Bad, pe care am amanat-o tocmai pentru o perioada ca asta.

Ce vreau insa a impartasi cu voi de data asta este exact seara de sambata, care a fost presarata cu unele momente aducatoare de hăhă-uri si aha-uri, adica niste mici intamplari care nu au loc peste tot. Intorcandu-ne pe doua carari (una pentru mine, una pentru Jasiu) spre gara, m-am trezit fredonand exact versul asta: Saturday night, dance, I like, The way you move. Bine, ce-i drept, nu exact, caci am inceput cu Saturday night si am continuat cu un nanana caracteristic starii de bine, dar ceea ce nu stiam in acel moment era ca sambata, toata lumea se simte bine aici. Inclusiv cersetorii, ne-a fost dat sa aflam, caci continuarea nanana-ului meu vesel a fost redata, pe acelasi ton, de undeva de pe asfalt, din spatele unui zambet la fel de larg: Pretty baby!

Nu ca n-am fi avut inspiratia de a-i da un penny omului pentru spontaneitate (si nu numai), dar am inceput sa radem, am tras niste concluzii socio-culturale si ne-am urmat drumul pe apa sambetei. In tren, insa, buna-dispozitia nu mai are spatiu deschis de a se manifesta, drept care prea-fericitii deschid conversatii alcoolice cu vecinii din vagon. Noua ne-a fost rezervat un cuplu format din doua doamne de aproximativ 40 de ani, care au facut remarci la adresa strampilor mei, dreadurilor lui Jasiu si a altor mici detalii, desi nu va voi ascunde ca totul a inceput din cauza mea. Jasiu era la baie cand, langa mine se aseaza un tip. Luata prin surprindere si putin confuza, ii spun ca locul este ,,busy" (termen cu totul nepotrivit pentru ce imi doream eu sa-i transmit). Ei bine, greseala mea a starnit mult mai multa veselie decat era normal, asa ca a trebuit sa zambim politicos/sa ne abtinem a izbucni in ras pentru inca 15 minute. Intre timp, doamnele si-au dat seama ca ne si cunosc, locuind in Livingston, acolo unde sta Jasiu. Ajunsi la destinatie, una dintre cele doua vesele doamne isi suna barbatul si il roaga sa vina sa le ia cu masina. Dupa cateva detalii despre relatia lor definita de prietena drept ,,pasiune", ne luam la revedere razand; si ne indreptam spre casa cu un nou set de concluzii socio-culturale.

Azi sunt in Edinburgh, acasa. Singura-cuc. Am ajuns ieri la 22.00, pentru ca Jasiu a inceput serviciul si dupa ce am dat cu aspiratorul si mi-am schimbat patul, m-am culcat. Hm...E oribil de liniste. Cred ca maine seara plec iar in Livingston, pana duminica. Nici nu stiu cand cei trei se intorc din Egipt. Om vedea.


Voi ce mai ziceti?

pupi

Iepuri

V-am pus titlu de sarbatoare. De duminica ma bronzez alternativ: cand intind rufele, cand plimb cainii, cand stau pe Facebook. Imi bate soarele din toate partile, asa de rau incat, daca n-as sti ca-s in Scotia, l-as baga in mama lui! In fine, e super cald! Cam ca prin Valcea, asa. Ha!

Ce sa fac, sunt bine, voi? Bine, vorba vine, ca behai si-mi suflu instrumentul constant, intrucat de-abia acum am inceput sa dau afara gandacii galben-verzui! ---Iiiuuu, Claraaa---!!!! Aia e, dar ce conteaza, venim pe 5 iulie acasa, vreti nu vreti! Mi-am facut si plan de vacanta si prevad o vara ca-n povesti, cu muzica tare, discutii lungi, bere pe Capela si in Chechlo, chefuri crunte la Stufstock in Vama si la Woodstock in Kostrzyn, cu oameni faini, ca fetele mele calatoare si betivii mei polonezi. Asta ca sa nu-i mentionez in aceeasi categorie pe Ana si pe Titi, ai mei scumpi bunici! Apropo, SA TRAIASCA CEL MAI FRUMOS OM DE PE PAMANT, bunicul meu drag, care a facut 84 (??) de ani ieri! Uite-asa, sa stie toata lumea! Ca doar el m-a invatat a citi titluri din Gazeta Sporturilor acum 20 de ani!

Stiti ceva? Suna la fel de cliseic ca ,,O, ce soare e azi!"/,,Ooo, cam frig astazi!"/,,Buna, ce faci, nu-i asa ca e groaznica vremea azi?", dar SUNT INGROZITA DE TRECEREA ASTA RAPIDA TIMPULUI!!!!!!!!! Ieri ma gandeam la martisoare, azi ma bronzez la geam, maine-mi intra ouale iepuresti in nas. Poimaine, probabil ca si aterizez acasa. Problema mea n-ar fi ca trece acum, dar asa o sa treaca si la vara si aproape ca nu mai am timp sa carpe diem, in puii mei! Adica, ce sa mai, nici nu mai apuci sa zici asta, ca numai ce incepi cu ,,carpe" si vine noaptea!


Nu stiu, dragilor, daca v-ati dat seama unde vreau sa ajung. Ei bine, va spun ca mi-a fost rau aici, departe, am behait, m-am schimonosit, mi-am plans de mila. Asta ca n-aveam ce face, adica a venit vremea buna si na, pot sa ies si eu pe-afara, sa casc gura la pescarusi (duaaamnie, cum urla pescarusii!!! :O:O:O). Am revenit la normal si am inceput sa va vad pe voi. Sau, cel putin, pe cativa dintre voi...Nemotivati, gri, incercanati, apatici. Adevarul e ca dupa ce am citit lista cu recordurile Romaniei la statistici (prima la rele, ultima la bune), realizez ca e mai greu sa primesti un cot zambind la metrou, dar, la naiba, viata nu se desfasoara sub pamant si, cu atat mai putin, cu oamenii de acolo (banuiesc ca inca n-ati dat de..dracu')!! Doamnelor si domnilor, viata se desfasoara cu cine vreti voi, cum vreti voi, cat vreti voi. Vorbesc de viata aceea mica din fiecare sfarsit al zilei, in care aveti timp sa iubiti, sa mancati, sa faceti planuri. Oamenilor, va strig, luati o pauza! O saptamana, 3 luni, un an! Nu va inecati in cacatul in care altii se dau cu iahtul, nu merita! Daca sunteti tineri, luati-o usor. Dati-va timp pentru inca o betie crunta, pentru un autostop de 1 mai ca-n liceu, pentru o iubire de-o vara! Nu incercati sa faceti haz de necazul ca viata voastra s-a terminat odata cu facultatea! Viata noastra incepe odata cu terminarea facultatii, asa ca, oamenilor, nu uitati de weekend, nu uitati de serile de joi (sau oricare altele in care puteti sa beti ieftin in club), de concedii nebune, nu uitati de voi!

Ah, si inca ceva: nu faceti copii! Sau, cel putin, nu inca!


Pupi





P.S. Cele scrise mai sus nu sugereaza sub nicio forma faptul ca mi-este drag de voi si-mi pasa. Singura mea problema este ca nu vreau sa vin acasa la vara si sa nu am cu cine bea.

Matrics riloudid

Am revenit, aproape in forta! Dupa un sfarsit de saptamana plin, m-am asezat la laptop cu o mecla diferita de cea de saptamana trecuta. In doua saptamani am vacanta si voi fi singura acasa pentru multe zile. Timp de plimbari disperate de una singura si, mai ales, de filme si carti pe englezeste. De-abia astept, am impresia ca o sa-mi incarc bateriile numai bine pentru inca 3 luni de stat aici.

Azi am fost in Linlithgow, la douazeci de minute de Edinburgh, cu trenul. Obiectiv: Linlithgow Palace. Ce minunatie!!! Ruine in stare deosebit de buna si posibilitatea de a explora labirintul din interior fara nicio restrictie! Cu vantul in ceafa si soarele in ochi, ne-am plimbat vreo doua ore si am luat pranzul pe iarba, langa lacul ce inconjoara palatul in semicerc si apoi am dat o tura prin orasel, de-a lungul canalului care se intinde paralel cu strada principala (tind sa cred si unica).
Ieri am fost cu Jasiu la gradina botanica si ne-am holbat la flocirele, dupa o raita fara succes prin secondurile din Stockbrdge, de care v-am zis mai pe la inceput. Am continuat cu o cana de jumatate de litru de cafea si, dupa ce am dat in balbaiala, am mers in The Trone si in Banshee, doua puburi/cluburi din partea veche a orasului, sa facem ceva ce n-am mai facut demult: sa socializam alcoolic. Am finalizat cu o cina care putea a peste, in apartamentul prietenilor nostri din Polonia, care ne-au gazduit cu drag. Mi se pare ca ma trezesc incet la viata si ca nu mai gandesc atat de mult. Sa vedem cum rezolvam mai departe.

Sper ca esti bine si tu, draga. Pupi

cazuiurlaimaridicai

Sper. Nu stiu daca v-ati intrebat ce mai fac, ce mai behai, dar mie mi-e dor de voi, asa cum stiti, asa ca profit de talentele Virgin Media proaspat instalate pe Alva Street 25 scriind un post pe acest blog minunat si prafuit.

De trei saptamani sunt in casa cea noua, de patru tusesc si de vreo doua am intrat in depresie. Se leaga bine de tot, starea mea fizica mi-a dat peste cap circarii, asa cum v-am mai zis, si inca nu mi-am revenit. E al dracului de greu cu primavara asta. Acum o saptamana si jumatate am fost la doctor aici, o sa va povestesc altadata mai multe despre sistemul medical britanic. Pardon, Scotian. Pardon, despre cum a mers treaba la spitalul St. John din pseudo-localitatea in care locuieste Jasiu, Livingston. Aproape de Edinburgh, oricum. Concluzia a fost (imbucuratoare) ca n-am nimic la plamani, ca e doar un virus, si am fost sfatuita sa iau...paracetamol. Pentru febra usoara si dureri. Atat. Am fost fericita. A trecut o saptamana, be-he-he, be-he-he, panica a revenit. De ce nu trece?!?! Eu vreau sa treaca. Azi, la mijlocul celei de-a doua saptamani, i-am scris doctorului meu de la Bucuresti, care a fost super-mega si mi-a raspuns imediat, cu rugamintea sa-l sun azi la 22.00. L-am sunat si m-a uns pe suflet cu incurajari si sfaturi. Un siropel, un nurofen, o vitamina C si bafta multa! Aia e, am prins virus cretin, nu l-am tratat la timp, acum trag cum n-am tras, dar o sa supravietuiesc. Asta in caz ca erati ingrijorati ca ma intorc prea devreme acasa.

Dar eu tot tin sa vorbesc despre casa, despre mine si despre ploile mele scotiene. Momentan, mi-e gri pe-aici. Pentru prima data in viata, mi-e dor de casa, dragii mei! Cred ca are legatura si cu mediul in care traiesc, dar despre a fi AU PAIR o sa va povestesc detaliat in postul urmator. Ideea generala ar fi ca nu-i usor. Deloc. Mai ales pentru cineva ca mine. Initial, de la prea mult bun simt, mi-a fost rusine sa ma folosesc de mancare. Vorba aia, cu rusinea mori de foame. Ca sa intelegeti, ca Au Pair, ai o suma modica de bani pe saptamana, cazarea si mancarea asigurate. Am camera mea, baia mea, pot sa mananc orice din casa, etc. Apoi, trebuie sa ai grija de un copil. Pff. Ce responsabilitate!! Cand ma gandesc ca alte fete se baga la familii cu 2-3 copii. Uau! Eu o duc bine, sa zicem. Ala mic e un scump; un destept; un agitat; un mic monstru; un mic...eu:)) Aaaaa, si plimb si hranesc 3 caini, mai nou.

Aceasta melancolie blegoasa a mea e legata oarecum si de clima de aici. Cele mai multe zile sunt gri si asta nu-mi prieste deloc. Mai mult, ma bate vantul in mecla aproape in fiecare zi, si numai vajaitul ala pe langa urechi douzeci de minute poate sa-i strice ziua unui sensibilos. Apoi, e orasul. E suuuuper-fain! La fel de gri, dar frumos! Cu toate astea, fiind la primul meu job, sunt, imaginati-va, oh, vai, ah, ataaaat de obosita incat..da, in prima luna m-am culcat doar la 20:30. Ha! Acum e aproape 22:00.

(N. tocmai a venit in sufragerie si, ca de obicei, m-a invitat la un pahar de alcool. In general ma serveste cu vin, de data asta mi-a propus un gin cu tonic plus un zambet imbietor. O sa beau un ceai, nu mi-a placut ginul niciodata. Dar a fost foarte tentant.)

Mi se termina bateria.

pupi



LATER EDIT: Aveam net numai in sufragerie, dar acum am verificat si merge si in camera mea. Mi-a fost marit salariul. In final, tot raul spre bine. Of, vreau si eu sa dramatizez o data si nu-mi iese!

Trenuri

Ultimul se numea Posta de vise, penultimul, Experiment. Incerc sa postez ceva si nu-mi iese de nicio culoare. Mi se intampla multe, dar mi-e greu sa le leg. In minte, dar mai ales, in cuvinte.

Sfarsiturile de saptamana ma pregatesc mereu pentru noi zile de munca, mai diferite, mai placute, mai grele. Uneori am de carat, alteori nu, dar zilele astea stam cu sufletele in zig-zag: in casa noua, in bucataria veche. In centru, ori in Stockbridge; ninge sau vine primavara. Inca imi dau seama pe ce lume sunt, dar nu ma pot concentra pentru a face mai mult de atat, astfel ca visez o mare parte din timp. Nu la lucruri pe care mi le doresc, ci doar asa, ca stare de spirit, desi intr-un sens mult mai prozaic. Ma holbez la pasarele, la ceapa din farfurie si tusesc. Am prins un virusel, al dracului, s-a fixat in gat si-mi racaie toata starea de visare. In schimb, imi exersez muschii abdominali la fiecare cinci minute, deci nu e chiar atat de rau.

Trecand peste be-he-he, astazi am fost in Princess Gardens, acolo-n buric, la poalele dealului pe care se afla castelul. Castelul Edinburgh. Dealul - vulcan stins. Am fost cu Charlie, bineinteles si, in ciuda vantului care batea cu disperare, ne-am distrat! Partea mea favorita a fost cand am stat pe un pod de lemn care se arcuieste frumos, ca un curcubeu din lemn si sticla, deasupra liniilor de cale ferata ce duc spre Waverley, gara principala, care se afla la 2 minute de mers pe jos de gradini. Ne-am postat acolo, eu de o parte, Charlie de cealalta, asteptand trenurile. Norocosul il avertiza pe celalalt si, impreuna, faceam cu mana conductorilor de tren. Nu va imaginati cat de bine m-am distrat, mai ales ca, la randul lor, fluturau mana, zambeau si dadeau semnalul!


Sunt destul de nerabadatoare sa ne mutam in casa cea noua. Legaturile s-au inchegat in familie asa ca si starea mea s-a imbunatatit (mentionez ca am avut o foarte scurta si bine-cunoscuta criza de adaptare dupa primele 3 saptamani). In rest, astept bursa si ma strofoc sa nu cheltui bani.

Voi bine?

Pupi

Consumerismul eco

Incep sa inteleg tot mai multe despre cum sta treaba cu viata pe aici. Nu e vorba de cultura si istorie din pacate, ci despre life-style si propriul bine. Ne-am inteles ca oamenii sunt foarte civilizati, iubesc sa fie sanatosi si bucurosi, astfel ca au grija ce mananca si cata miscare fac. Perfect de acord cu aspectul acesta, nu as comenta nimic cu prea multa ironie.

Lucrurile se schimba atunci cand afli ca poti muri prajind cartofi. Apoi legi explicatia de painea cumparata ieri si aruncata azi, din cauza termenului de valabilitate si de toate grijile de zi cu zi care presupun folosirea multor lucruri pentru putine activitati. Ce va voi povesti in continuare nu diminueaza nicidecum respectul meu pentru magazinele de caritate, reciclare, serviciile sociale ori pentru batraneii care fac jogging pe ploaie, in pantaloni scurti.

In seara asta, dupa ce ,,mommy" a calit usor legumele si mortaciunea, m-am pozitionat la aragaz sa-mi prajesc snitelul de soia, proces care dureaza un minut si jumatate. Am pus ulei in tigaie, foarte putin, dupa parerea mea, groaznic de mult dupa a ei si prajeala a inceput sa scoata fum, evident. Am dat drumul la hota, m-am asezat la masa cu ,,cancerul" in farfurie (sa fie clar ca am invatat ca orice margine putin arsa poate dauna grav sanatatii) si dat din cap in fata unei noi lectii de chimie: atunci cand uleiul se arde, mai ales daca este in combinatie cu putina apa, aburii care ies contin vapori de ulei, care, la caldura, pot sa ia foc deasupra tigaii in care prajesti, astfel ca iti poti parli fata si mainile. Este obligatoriu deci, sa pornesti hota si sa ai grija sa nu arzi uleiul! :|

Lectia a durat vreo 10 minute si a fost sustinuta cu seriozitate si uimire in fata unei ignorante de Romania. Apoi l-am sunat pe Jasiu al meu sa-i spun sa aiba grija cand face clatite, ca pluteste uleiul in aer si am inceput sa facem glume de est-europeni. Scuze, Polsko, dar sa-i zicem asa. Am schitat si o teorie: oamenii ascultatori sunt oamenii infricosati, vulnerabili, nesiguri. Dupa ce te asiguri ca sunt asa, incepi sa-i informezi si sa-i flatezi si sa le oferi toaaaate solutiile posibile: training de Health&Safety, sfaturi in legatura cu dieta, produse cat mai multe de ingrijire, aspiratoare de 10 kg cu care nu poti curata la mai aproape de 4 cm de perete, hote care sa-ti salveze viata! Cumpara peria asta, iti face parul mai matasos, uite aceste furculite anti-cancer cu care poti sa mananci ceafa de porc organica, sa nu mai zicem de periuta de dinti! Destul de evident, mai ales ca nu ne putem lupta cu instinctul de conservare, nu-i asa? Asa ca oamenii se ingrijesc de vietile lor, cumpara si cumpara (eco-bio-organic) si au mare grija sa nu arda uleiul ori vreo ceapa! S-a stricat hota? Pana vine cea noua, nu mai facem de mancare! Comandam la restaurantul indian din Stockbridge!


Nu zic ca nu-i adevarat nimic din treaba cu uleiul, dar sa nu ne panicam. Si mama, si bunica, si strabunica au supravietuit. Fara hota. Fara ulei de masline. Cu toate acestea, intre ei si noi alta e diferenta: martea, in fata fiecarei case, gasesti recipientul cu sticla, hartie ori plastic; pe toate produsele ai informatiile referitoare la reciclare si simbolul Vegetarian/Vegan, dupa caz; ai o bluza pe care n-o mai porti, o duci la un charity shop, iar de la altul iti iei o fusta.

Am zis cumva mai mult de o diferenta? Da, iar asta e placut. Sa vezi, sa intelegi, sa inveti si sa impartasesti. Sa pui in practica, sa-i ajuti si pe altii. Si totusi...voi v-ati ars sprancenele vreodata prajind cartofi?

Protestati ori doar postati?

De duminica citesc si citesc, vanez feisbucul de articole, vanez goagalul de site-uri. Aud de bine. A inceput, mi-am zis! In sfarsit! Si ce? Ce? Eu nu sunt acolo, cu voi, sa va zic macar un ,,hai sa vedem ce-i acolo!" si sa va adun cu cate un branci, un ghiont, o vorba buna.

In primul rand, nu conteaza cum a inceput. Suporteri, studenti, pensionari, fara importanta, cu siguranta stim cu totii cat de frumoase si lipsite de griji sunt vietile noastre in Romania. Pentru mine conteaza cum se continua, si as vrea sa fiu acolo sa vad cum se maresc grupurile, cum se leaga, cum incep sa strige. Eventual, sa fure un semafor. M-am gandit, initial, ca violenta nu-i o solutie. In primul rand, violenta afecteaza inclusiv oameni nevinovati, asa cum s-a vazut si, in al doilea rand, ravagiile facute sunt platite tot de noi. Dar acum va pun intrebarea: nu cumva platim oricum de ani intregi si nu simtim nicio mangaiere divino-politico-economica pe cap? Conteaza atat de mult daca mai avem de suferit putin? Tot voi, care ma trimiteti la vot, pe principiul alegerii celui mai mic rau, oferiti cale libera raului. Daca puneti stampila atat de usor pe orice vi se ofera, in speranta ca ,,va fi mai putin rau", cu siguranta puteti sa acceptati si desfasurarea a ceea ce se intampla acum: raul necesar. Iar eu n-am votat niciodata si deocamdata raman pe pozitii, asteptand si posibilitatea de a alege ,,mai bine". Cel...putin.

Revoltele inseamna victime, in majoritatea cazurilor. Nu e nimic nou si daca cineva ajunge la protest crezand ca lumea sta ca la scoala, in banca si ridica mana cand are ceva de spus probabil ca merita o infuzie cu gaz de ziua lui. Oamenilor, cand lucrurile o iau razna, lumea o ia razna! Vorbind frumos, trimitand scrisori la primarie ori fiind voluntar la un ONG, deci un cetatean model, esti oricum ignorat, dispretuit si sfidat eventual printr-o lege facuta cu atat rahat la bot incat este neconstitutionala (ma refer la cea a eutanasierii vagabonzilor, insa doar ca exemplu). Sa te duci peste ei nu poti. Sa afli adevarul gol-golut despre cine si ce rau face este imposibil. Asa ca iti pui mainile pe cap (ori cagula, la alegere) si iesi in strada. In spatiul public, in spatiul tau de drept! Si nu esti singur, la dracu', iesi cu altii ca tine. Apoi sunteti mai multi, adrenalina creste, va simtiti, in sfarsit, mai puternici. Va strigati cu totii durerile si parca trec deja pe jumatate. Va simtiti stapani pe fiintele voastre, pe spatiul vostru si va revendicati drepturile. Si sa nu spargi un geam de nervi?! Eu l-as sparge si de bucurie! Ca sa se auda, sa-mi fie ecou in timp ce scandez! Si ce daca mama nu a facut facultate?! Asta nu inseamna ca trebuie sa i se ia 25% si sa traiasca doar cu 400 RON pe luna. E OK asa? E vina ei ori a mea? Mi-ar fi placut acum sa fie acasa, in timp ce eu incerc sa-mi termin studiile prin alte tari(pentru ca am dreptul la asta)si intre timp am grija de un copil si dau cu aspiratorul prin bucataria unor straini. Dar si ea e plecata...la munca.

Pe hippioti nu-i ia nimeni in serios, pe anarhisti ii uraste toata lumea. Ce vreti, de fapt?!?! Doriti perfectiunea, cand voi, amintiti-va, v-ati dus la vot alegand cel mai mic rau?! Si acum ce? Resemnare? Nu v-ati plictisit??! Ori, poate...meritati?

Ati fost vreodata la un protest?! Incercati!


Nu trebuie sa dati nimanui in cap, ci doar sa fiti prevazatori. Si, cel mai important, sa fiti acolo, in loc sa fiti in fata televizorului. Pentru ca asa cum voi aveti o telecomanda, mai sunt unii cu cateva in spatele vostru. Viata mea e frumoasa si usoara si totusi am multe motive sa ies. Primul motiv este acela ca nu pot, pentru ca nu sunt acasa. Voi sunteti incantati sa priviti la ce e in jurul vostru? Priviti atent...Iar atunci cand vedeti un hot de biciclete, strigati si cereti ajutor!! Ca sa nu fim in continuare si ignoranti, si fara drepturi.

Dupa aproape doua...

Zilele si noptile trec si aici ca oriunde, chiar daca le bate mai tare vantul. In cateva zile descoperi sensuri noi ale vietii, fie ca e vorba de Darth Vader ori de o scoala privata. Cu toate astea, nu inseamna ca ti se si potrivesc. Asa ca te intorci spre lucrurile simple, spre bucuriile de la magazinul din colt si spre cei dragi.

Sa va spun ultimele noutati, uratilor, e incredibil de greu! Apar zilnic, se deruleaza rapid si ma consuma atat de mult ca nu le pot pune pe hartie. Momentan ma amagesc cu ideea scrierii unei carti, cu lista de titluri si umbra primului paragraf. Inca nu pot. Tineretea...Ma face sa incep cu ziua de azi. Pentru ca a fost o zi mare! Am facut prima mea donatie in Edinburgh: mi-am cumparat o rochie! :)) Pentru a clarifica, dati-mi voie sa va spun cate ceva despre zona in care stau. Pe langa faptul ca e centrala si fancy, strada paralela cu straduta pe care locuiesc e pliiiina de magazine, chioscuri si supermarketuri. Chestia cea mai faina de pe strada asta este ca mai mult de jumatate din magazine sunt asa-numitele Charity Shops, unde lumea aduce lucruri pe care nu le mai foloseste (asa cum am facut eu astazi cu niste obiecte ale familiei) si pur si simplu le doneaza. Ele sunt puse in rafturi ori pe umerase si cand spun ele ma refer la super-carti si haine care arata foaaaaaarte bine (si nu numai)! Oamenilor care credem ca avem seconduri misto in Bucale, Cluj ori pe la Valcea, stiti ce e aici?!?!?! Nu am vazut, deocamdata, o chestie, cat de mare, sa coste mai mult de 10 lire! Si cand te mai gandesti ca banii aia se dau si cu un scop nobil, parca nu-ti mai vine sa te opresti din cumparat!:)) Lasand gluma la o parte, asta e un concept pe care nu stiu cat de multi il cunoasteti si ma tenteaza foarte mult ideea punerii lui in practica in Romania, ca un fel de proprie afacere..caritabila. Cum suna!


Apropo de sunete, stiti ce greu e pentru un copil sa invete sa citeasca in engleza?!?! Si mai stiti ce ciudat e cand auzi cum i se citeste aproape e?!! Nu stiu altii cum sunt, dar eu ma bucur de meditatii la engleza pe gratis, de la un copil de 6 ani. Hehe, la fix!


In alta ordine de idei, sa va descriu doua treburi amuzante din acest tinut. Imaginati-va gara, cu magazinele aferente, reclame, lume multa; imaginati-va apoi metroul din Bucuresti, cu barierele rotitotare in care-ti bagi cartela. E clar tabloul, da? Ei bine, intre acele trecatori automatizate exista si un spatiu prin care poti trece fara sa introduci biletul de tren, pentru ca locul este supravegheat indeaproape, cu MARE atentie, dedicatie, pasiune si buna-vointa, de 4 (patru) angajati (!!!). Poate nu ma intelegeti. 4 (patru) oameni stau acolo, in picioare, ce-i drept, pazesc o zona de un metru patrat, iti spun "pouftiiti", in caz ca esti european (a se citi iuropian) si nu stii sa-ti bagi cartela pe englezeste si iti raspund la intrebari legate de...trenuri, bineinteles. Intre timp, ei, cei 4, stau si privesc, stau si vorbesc. And they have a job! Treaba draguta e ca am vazut chestia asta in doua sau trei gari. Nu vreau sa o numesc regula, caci nu ma pricep, dar am vazut, de mai multe ori in astea doua saptamani, 4 oameni pazind o gaura! Ura!

Spuneam ca sunt doua treburi amuzante. Si acum mi-am dat seama ca e vorba tot de transport. Ma refer la statiile de autobuz. Aici, statiile de autobuz stau, asa cum ni s-ar parea noua, cu fundul la sosea. De ce? D'ohh, de-aia, ca daca ploua ca dracu si tu stai cascand gura la farurile lu' 69, s-ar putea sa faci un detartraj noroios de Drumul Taberei. Ziceti voi, nu-i mai misto sa fii protejat si de asta, si de curentul pe care-l fac masinile cand trec in viteza pe sub cearcanele tale? Din nou, nu stiu daca peste tot e la fel, dar la mine-aici-in-Edinburgh, asa am vazut. Si mi se pare cel putin gandita treaba. Ori...oare asta e motivul??

Ah, mi-am mai amintit ceva! Moaaama, ce rusine mi se face! Oamenii astia, pe langa ca stiu marketing, isi fac treaba si o duc si indeajuns de bine ca sa fie motivati sa o faca, te tin de vorba, iti zambesc de te streseaza si iti cer scuze cu orice motiv. Poate stiati cate ceva, dar sa vezi/simti cum tipul ala de la casa de marcat din Sainsbury's te intreaba cum o duci in timp ce iti tine pumnul cu mana lui ca sa-ti puna restul, suav, cu celalta, nu este chiar ceva care s-ar intampla la Auchan Titan. Bine, fie vorba-ntre noi, nici n-am vazut tipi atat de buni lucrand la supermarketurile noastre. Hihi.


Ah si daca tot sunt in aceasta marisoara Britanie, sa va spun si despre vreme, nu ca n-ati sti. Pentru ca stiu ca sunteti creativi, va rog sa va imaginati un castan, batran, solid, cu radacinile puternice, intinse nostalgic pe pamant. Nu IN pamant! Cam asa adie vantul pe la mine pe-aici, asa ca, pe langa ca m-am apucat de exercitii fizice seara, sper sa ma mai ingras putin, ca sa nu ma traga curentul.

O, am uitat sa va spun! Daca acum doi ani ma delectam cu valurile Marii Nordului din iubita Polonie, luni m-am holbat la ratele imense de pe o plaja din Dunbar, cel mai insorit loc din Scotia. Dunbar a fost mult timp portul principal pentru Edinburgh, caci era mult mai usor pentru nave sa acosteze aici (daca va uitati putin pe harta intelegeti). Pe langa asta, Dunbar este o localitate foarte veche, de mai mult de un mileniu si jumatate si am avut sansa sa vad si ruinele castelului-fortareata asezat chiar pe mal. Tot acolo, in micul port, ne-am intalnit si cu o foca grasa si frumoasa, care dadea din nari si cerea peste. Intr-un final a si primit, taiat si curatat, de la unul dintre pescarii locului. Hm.


Daca ati reusit sa ajungeti pana aici, dragii mei prieteni, care imi scrieti pe facebook si eu fac pe importanta, va multumesc, va pupi tare si va rog sa-mi scrieti si voi, ca eu tre' sa fac dus, sa-mi tai unghiile si sa citesc, si toate astea intr-o ora jumate, ca dupa mi se face somn:)) Ciudat e ca pana acum va scriam mesaje si nu-mi raspundeati (ma rog, cu cateva exceptii:D), iar acum nu mai scap de voi! >:D< si-mi place, ca mi-e dor si-mi stati prin gand. Somn usor!:* P.S. cado video --- pentru ca e viral, ma obsedeaza de o saptamana si va place de muriti!

Ziua 2

Ieri am scris primul post. L-am scris si poate se si observa la ce ora. Ei bine, dupa 3 luni si jumatate de mucegaiala, ma trezesc la ora 9 dimineata (si inca e tarziu), iar la ora asta imi pica deja ochii in gura.

Dimineata iau micul dejun si incep sa ma joc cu copilasul asta zgubilitic, plin de energie. Si ieri si azi am facut niste plimbari si am luat masa in oras, am fost pe Princess Street si pe George Street, am vazut The Scott Monument, m-am dat in niste cescute rotitoare, ceva reproducere a cestilor de ceai ale Palarierului Nebun, am mers cu pletele in vantul rece ca sa imi ingrijesc raceala aparuta inca de ieri, am alergat prin ploaie in cautarea unui adaptor de priza si am fost in casa in care urmeaza sa ne mutam. Casa...casoaia...inaaaalta, veche, frumoasa, cu n'spe camere imense, luminate de ferestre cat peretele, incat momentan, am impresia ca toate astea nu exista. Oamenii astia par prea..cum sa zic..perfecti. Treaba faina e ca nu e nimic sclipitor in jurul meu. E bun-gust si bun-simt. E o educatie pe care o au si o ofera asa cum ar trebui sa avem cu totii. E o viata la care toti avem dreptul, o viata pe care putem sa o meritam. E armonie aici si, ceea ce imi place cel mai mult, se comunica. Oamenii astia stiu ce fac, isi permit nu numai moral, dar si financiar, sa fie etici, sa fie corecti si integri si sunt nerabdatoare sa ii cunosc si sa ma cunoasca mai bine. Am atatea de invatat!


Sa va zic cum am inceput anul? Nu mai mananc seara tarziu (adica noaptea), pentru ca luam cina la 17.30, asa ca iau o gustare pe la 19.00; inainte de dus, fac exercitii fizice cel putin 10 minute; de saptamana viitoare ma voi trezi numai la 07.00 dimineata. Ce spuneti de asta?

Ma gandesc eu asa, ca va fi o adevarata cura de detoxifiere. De fumat nu mai fumez de cateva luni (acum ma bucur, pentru ca oricum as fi fost nevoita sa ma opresc si mi-ar fi fost si tare mila de bani). De baut, cine stie cand o sa mai am vreun chef monstru. Iar ce mananc...se stie:)) bio-eco-organic, ha! Cred ca nu sunt de prin partea locului, voi ce credeti? Eu va tin la curent si cand m-oi intoarce, sa-mi ziceti voi daca am luat-o razna.

Pana atunci, pupi-partz si somn usor, ma duc sa citesc. Da, stiu.

Edinburgeala

Acum 5 zile ma pregateam de revelion, gandindu-ma cat o sa beau, unde o sa beau, cu cine o sa beau. Habar n-aveam ca pe 31 decembrie aveam sa ajung la Timisoara, sa ma urc in avion, sa aterizez in Londra pentru prima data si sa pierd un avion, sa sar intr-un tren si sa fac jumatate de insula in 6 ore, ca sa ajung intr-o casa veche de vreo 240 de ani, in centrul capitalei Scotiei, in mijlocul unei familii de toata frumusetea.

Pe scurt, am devenit Au Pair pe neasteptate, in Edinburgh. Am zburat rapid de langa ai mei dragi bunici cu ochii in lacrimi, de langa mama cea ingrijorata si din Valcea in care incepusem sa prind radacini. N-am decat sa bifez inca un plan dus la capat cu succes. La 12 noaptea artificiile bubuiau, eu dormeam dusa, dupa un ceai cald si un dus lung, relaxant.

Stau intr-un apartament imens, cu tavanul la vreo 3 metri deasupra capului, cu privelisti deosebite de la toate ferestrele, intr-o camera mica si cocheta, cu draperii lungi si grele, de culoarea mustarului. Am o masa mica, alba, pe care ma astepta un buchet de garoafe galbene, zambind, langa o oglinda, tot alba. Am un pat confortabil la fel de alb si un dulap imens in fata lui, iar pe perete patru rafturi asezate in zig-zag. Pe unul dintre ele stau nerabdatoare cam 30 de carti: The Diary of Anne Frank, Elephants on Acid si The Catcher in the Rye sunt doar 3 dintre ele.

Poate sunteti curiosi, dragii mei, sa stiti cu cine locuiesc. Imaginati-va 3 oameni frumosi, care locuiesc intr-o super-casa, se muta in doua luni (asta incluzandu-ma) intr-o mega-super-casa, mananca numai bio, sprijina productia locala si isi tin copilul departe de rahaturile de la televizor si il incurajeaza sa iubeasca natura si sa fie creativ. In plus, au doi cockeri prietenosi si foarte usor de plimbat si sunt bucurosi sa tina in casa o vegana.

Charlie are 6 ani, e in clasa intai si este cel mai mare fan Star Wars. Are costumul lui Darth Vader, stie absolut totul despre toti si daca ar avea voie, s-ar juca non-stop cu sabia laser pe care o vantura energic prin fata ochelarilor mei speriati. Pe langa asta, se pare ca nu-i e frica de nimic si ca are o energie debordanta care risca sa ma depaseasca in zilele lui de vacanta:)).

Am net, am baia mea, am weekendurile libere, am o noua aventura care a inceput intr-o zi de duminica, pe 1 ianuarie 2012, cu soarele stralucind in timpul primei plimbari in orasul asta magnific, dar, cel mai important, il am pe tzutzi al meu la cativa kilometri departare, cu care sa impartasesc toate lucrurile astea.

Ai mei sunt departe, din nou, asa cum m-am obisnuit, iar plecarile devin tot mai dificile. E un aer de sfarsit care inveleste tot acest nou inceput, pe care incerc sa il dezbrac de gandurile triste. Este o viata care incepe din nou, iar sfarsiturile sunt intotdeauna cele care o construiesc. Lumea e si mica si mare, asa cum e si inima mea. Asa ca sunt convinsa ca ma voi descurca si cu inima si cu toti cei care locuiesc acolo si nu se vor muta niciodata, caci eu ii plimb tot timpul cu mine. Sper doar sa fie un an bun pentru noi toti, ca sa ne creasca inimile si zambetele.


Salutari din Scotia!:D