Declinul luminii

Nu e apusul si nici venirea toamnei...
Cateva zile pana la inceputul racoros de septembrie. Astazi cerul a fost alb tot timpul si ma gandesc ca din dulap imi face cu maneca o bluza mai groasa, desi s-ar putea sa exagerez din simpla si ciudata dorinta de a ma imbraca mai gros. Odata cu septembrie vine si starea de anxietate care ma cuprinde la fiecare inceput de toamna: frunzele cazand, sechelele unor teme pe vacanta, noutatea si intrarea intr-un nou ritm zac in mine ca factori determinanti ai acestei stari pe care eu insami nu o pot inca intelege. Imi place toamna si niciodata rapciunele nu a adus cu el un eveniment care sa ma marcheze intr-un sens negativ. Poate sufar de astenie.
Dintr-un alt punct de vedere, mult mai ,,natural", iubesc toamna. Cand cerul gri si aerul fierbinte racorit de adierile tomnatice sunt exact ceea ce organismul are nevoie pentru a indeparta cicatricele lasate de arsita nu demult trecuta, cand verdele se rasfrange in nuante calde de galben si aramiu, cand incepe ploaia ale carei picaturi povestesc dramatic un inceput cenusiu de iarna si cand parca din departare aud cornul sunand in chemarea al carei raspuns vine intotdeauna invelit in coperta cartilor ce miros a nou din ghiozdanele elevilor. Acum un an eram inca printre ei si asta nu ma poate face decat melancolica.
Octombrie are acum sensul de inceput pentru mine. De inceput al libertatii, pentru ca Bucurestiul, desi pe altii ii tine captivi, mie imi da un placut sentiment de aeroport de pe care pot decola in orice directie imi doresc. Iar peste aproape 4 luni voi zbura deja datorita lui.
Intre timp ma straduiesc sa citesc si de data asta m-am dezamagit profund pentru ca nu am reusit sa duc la capat ceea ce mi-am propus in privinta cartilor. O alta dezamagire de astazi a venit ca o pasare ciufulita de pe o pagina virtuala: ca tot vorbeam de Cohen si de revelatia mea, m-am trezit citind descrierea concertului pe care il va sustine pe 4 luna viitoare si la care evident ca nu voi fi prezenta din motive obiective. Cu asta incerc sa ma impac pentru ca banii, oricat de multi ar fi necesari pentru un concert, pot fi stransi cu rabdare si perseverenta, mai ales ca se anuntase din mai concertul. Am uitat sau chiar nu aflasem.
Cand citeam azi, mi-am notat pagina care gazduieste un fragment de dialog care mi-a placut foarte mult si pe care il scriu aici, sa socializeze in pace cu alte citate ce mi-au zgandarit tencuiala:

,,[...] Doamna Luli e noua lui religie. Ce inseamna tutunul, doamna Luli?
- De ce nu-l lasi, Nathan?
- Doamna Luli, protesta el scuturandu-si pipa. Pentru mine e capital. E unicul fum agreabil al vietii mele.
- Si flacara? zambi Luli.
- Nu-i, doamna Luli. Eu nu-s din neamul lui Prometeu.
- Nathan, cum pot trai oamenii fara dragoste?
- Ma-ntreb si eu, doamna Luli, raspunse Nathan, umplandu-si din nou pipa. Se vede ca de-asta-s asa de multi fumatori."

E viata insasi.