Saturday, August 29, 2009

Forever autumn

Am plans iar, terminand cartea. Am cazut din nou, sub tunetele unui roman liric, criticat pentru desuetudine si am simtit pe piele si pe obraji picaturile ploii de toamna, fabulos descrise de cel care m-a insotit în asteptarea acestui etern anotimp al tacerii, al (de)caderii, al inceputului si al sfarsitului, al pierderii si al regasirii. Am murit odata cu ea si apoi am trait pentru a-l vedea pe vaduv cum ii calca în picioare mormantul, dezinformat si adancit în egoul sau de scriitor, victima a migrenelor si dependent de tutun si cafea neagra.
Mi-am dat seama inca o data ca nu-mi plac femeile si ca le detest frivolitatea si am incruntat iar sprancenele la vederea usurintei cu care barbatii trec ingenuncheati în fata unui trup nou si plin de vitalitate în sensul sau propriu, de langa mormantul celei pe care o pierd, voit sau nu. În final, de data aceasta, si-a dat singur pedeapsa, intorcandu-se inot la cea dintai.
Dar iar toamna... Ma urmareste aerul rece si imaginea frunzelor ruginii; asteptarea fulgilor de nea sau linistea cutremuratoare dintr-un parc ale carui alei se ascund sub covoare de aur si rugina, imbracandu-se parca pentru anotimpul care-si face simtita prezenta vuind printre bratele ridicate ale castanilor. Aur si rugina, intocmai ca sentimentele contradictorii pe care le trezeste în mine venirea ei. Si vad în fata ochilor Zavoiul, cu farmecul pe care si-l reia numai acum, cand toamna vine pentru el ca o vacanta bine-meritata, dupa ce vara si zilele Valcii l-au transfigurat fara ca el sa se poate impotrivi.
Imi miroase a compuneri de clasa a 5-a. Imi miroase a lemn vechi. A muzici triste. A copilarie. Mi-e dor sa citesc, mi-e foame si as devora paginile fara oprire. Nu filosofie, ci cartile dulci ale literaturii noastre. Limba romana e o limba prea frumoasa ca sa nu fi fost folosita in scopuri inalte si chiar atinse. Dovezile zac printre rafturi, probabil prafuite, si nu le observam din cauza prafului de pe propriile noastre gene. Nu vreau filosofie, vreau poveste. Iar din poveste imi pot face propria filosofie. E tarziu.




Buna dimineata! Buna dimineata! Buna dimineata!


C.

No comments:

Post a Comment