A thousand kisses deep

Cam acolo ma trimite Cohen cand il ascult. E revelatia mea din acest an si tocmai acum cand il ascult, pentru ca nu o mai facusem demult, a rasarit in mine si dorinta de a scrie. Am cam multe ganduri intortocheate care poarta o mica batalie in spatele fruntii, dar incerc sa fac putina ordine, sa ridic steguletul alb in semn de pace. Acum ca ma gandeam la adancimi mi-am amintit de ceva ce tine exact de zona opusa si anume cerul, am facut legatura cu avionul si apoi cu aterizarea la care am fost martora intre plimbari intre baie si camera mea. Martora, evident prin sticla televizorului, caci vorbesc aici despre aterizarea avionului Madonnei insasi care a fost un fel de a doua venire a lui Iisus Hristos pe pamant, tinand cont de entuziasmul de comentator sportiv inaintea unui gol romanesc in cupa UEFA (sau mai nou Europa League) a reporterului.

,,Siiii...siiii...avionul Madonnei a aterizat pe pamant romaneeeesc!!!! Sa urmarim acum iesirea divei din avion, sa vedemmm...da...aceea este diva, da, da, priviti, este chiar parul blond al diveeeei!!!"

Doamne iarta-ma! Si apropo, am dat de blogul lui Mircea cel din Puii lui (a.k.a. Solcanu, care de fapt e un simpatic chiar daca cica face grseli de ortografie) si tot zice ca se duce azi la concert! Stai! Astazi e concertul! Sa nu uit in veci ziua de 26 august 2009 ca parca vad ca nepotii mei se vor confrunta cu acest eveniment in cartile de istorie de clasa a 4-a! Nu de alta, dar sa le povestesc detalii si sa-i pun sa dea un search pe youtube la ,,primul pas madonnian pe pamant romanesc". La naiba!


Alta problema a mea: sunt paranoica. Asta vine si ca o explicatie a faptului ca nu m-am apucat de scoala de soferi dar si ca un motiv in plus sa cred ca voi muri din cauza unui infarct. Paranoia, da. E un lucru foarte trist. As putea trece peste faptul ca uneori, cand merg pe strada, iar pe langa mine trece un individ cu o mecla urata spre dubioasa, ma apuca niste tremurici si am impresia ca va scoate un cutit si mi-l va infige in stomac. Apropo de cutite, sufar de fobia lor. Cutito-fobie sau cum? Tocmai am dat un search pe google si mi-a aparut un articol in care se trece de la cutite la teama de castrare si am inchis fereastra: nu e domeniul meu. Si ca sa continui paranteza, mentionez ca nu stiu daca e chiar o fobie, ca Doamne iart-ma, tai si si paine, imi fac si sandvisuri, dar daca vad un cutit spre masa cu taisul indreptat spre mine il intor instinctiv. De asemenea, nu deschid conserve (acelea vingtage fara cheita) si ies din incaperea in care cineva duce la capat aceasta misiune in locul meu. Stii banCU` CU CUtitu`?

Tai-o!

Si ca tot vorbeam de bancuri proaste si apropo de supa (sau conserve, nu mai conteaza, stomacul sa fie plin), paranoia sa mai manifesta atunci cand intru in casa si e liniste si stiu ca bunicii mei sunt acolo. Cand cade ceva sau aud un tipat, ma ridic si verific daca totul este in ordine, daca ana si titi, dragii mei bunici sunt ok. Mi-am adus aminte de o poezie care face trimitere la acest moment si la etapele vietii si o voi srie imediat aici. Explicatia ar fi, probabil, teama de moarte, dar evident ca nu de moartea mea, ci de a persoanelor dragi. La fel ma trec caldurile si cand il vad pe bunicul meu dormind si astept incordata sa vad cum i se inalta pieptul in ritmul respiratiei...
Da, am ceva probleme cu capul. In rest pare-mi-se ca sunt sanatoasa, desi ma autosuspectez de astm. Poate ca voi reusi sa ma duc la medic intr-o buna zi, asa cum sper sa ajung si la tribunal ca sa-l dau pe taica-meu in judecata.

Poezia despre care vorbeam e scrisa de Daniel Silvian-Petre, un poet contemporan si zace in vechea mea agenda de poezii, alaturi de alte cateva din volumul ,,Overdose" apartinand tot lui, si de aceea voi deschide un alt post in care le voi scrie pe toate.




P.S. Wow! Aceste randuri contin ironie si sarcasm! Extrem de ciudat, am scris pentru prima oara despre ceva exterior persoanei mele. Cred. Am barfit-o pe Madonna! In puii mei!