Uneori aratam chiar ciudat cu doua picioare

Poate pentru ca nu imi mai ajung doar doua ca sa zbor pana unde e departe, dar sa raman si aici.

M-am intors din Varsovia. Trainingul On-arrival a fost asa cum ma asteptam: genial. Insa, din punct de vedere tehnic si ma refer aici la Polish National Agency, sunt putin dezamagita si tin sa felicit ANPCDEFP pentru traineri, implicare, metode si efortul de a asigura o primire cat mai buna voluntarilor EVS. Referindu-ma intai la cazare, care, spre deosebire de super-hotelul din Predeal, aici a insemnat un hostel cu baie pe culoar (si nu spun ce fel de baie), mancare putina, program de dat lacrimile, am fost NEplacut impresionata. Iar trainerii mi-au parut chiar niste angajati plictisiti si obositi pe alocuri.Acest hostel, situat intr-o zona buna, nu departe de centru, era de fapt unul cu specific sportiv: NU tigari, NU alcool, NU activitate dupa ora 22.00. Aveam voie sa luam cheia de la Meeting Room si sa stam acolo cel mult pana la ora 23.00, am incercat o data si am renuntat. Deci, cea mai nepotrivita alegere pentru desfasurarea unui training pentru voluntari, caci, ignorand aspecte precum mancarea sau dusul, spatiul de comunicare si creare de legaturi, care, din punctul nostru de vedere este cel mai important, pot spune ca nu a existat. Cu aceasta ocazie, insa, a trebuit sa iesim in fiecare seara in oras, ceea ce nu mi-a displacut deloc.

Am fost 22. In afara de Romania, a carei singura reprezentanta am fost, tarile au fost Armenia, Slovenia, Turcia, Franta, Germania, Bulgaria, Spania, Finlanda, Italia si chiar Peru! Super-oameni, fiecare cu propria identitate si modul sau de a se raporta la ceilalti si la tara in care ne aflam. Interesant sa remarci si in astfel de contexte pasiunea unei spaniole sau nationalismul unui neamt, deschiderea catre nou a balcanicilor sau teama unui musulman. Spre deosebire de voluntarii romani, multi dintre cei pe care i-am intalnit aici erau foarte tineri, 20 de ani si unii inca 19, ceea ce m-a bucurat, facandu-ma sa ma gandesc inca o data ca daca acesta este cu siguranta numai inceputul, este oricum cel mai bun pe care mi-l puteam aranja.

S-au intamplat multe, dar un impact puternic au avut orele pe care le-am petrecut noaptea, mergand pe strazile Varsoviei, cu sosetele ude si nasurile reci, in cautare de baruri, cluburi sau statii de autobuz. Am mers o ora in directia gresita din cauza Atotstiutorului Otto, am asteptat o ora in strada din cauza ratacitului Guillaume si am sarit in sus de bucurie cand, la 5 dimineata am gasit un McDonald's deschis. Sunt voluntari in Gdansk, in Varsovia, Cracovia, sau, ca mine si Ivo, in orase mai mici ca Supca sau Krzyzova. Am facut lista de contacte, asa cum se cuvine, am deschis un grup pe Facebook si acum nu ramane decat sa stabilim urmatoarea intalnire.

Ne-am gandit, intr-una din noptile in care mergeam aiurea pe strada, ca in curand o sa formam un continent al voluntarilor, in care toata lumea se va cunoaste cu toata lumea. Peste tot e o sete de cunoastere. De cunoastere a oamenilor si apoi de schimb de energie. Totul e pozitiv, chiar si in micile conflicte culturale, vad incercarea de a se debarasa de identitatea care limiteaza si de a se integra in universalitatea voluntariatului international. E mai mult si mai puternic decat se vede din exterior.

Iubesc tot ce se intampla aici. Dar cum sa fac sa stau si sa plec peste tot in acelasi timp?