Inca ma caut si ma caut si ma caut...

Ca-s fericita, multumesc, dar cui?
Lui Dumnezeu si croitorului.

Si nici asta nu pot spune pentru ca inca nu m-am hotarat definitv in privinta orientarii mele religioase. De fapt, nu orientare ci simplu, credinta. Ca sunt fericita, sau ca eram, nici macar asta nu mai stiu, pot sa afirm, ma privesc pe dinauntru, ca o soseta intoarsa pe dos si mi-e usor sa spun ce vad. E o stare pe care o simt asa cum se simte mirosul sosetei atunci cand e murdara. Dar mai e ceva, o adunatura de ceva-uri pe care inca nu le stiu despre mine. Nu stiu exact ce ma reprezinta sau ce reprezint, sunt prea multi ,,eu" pe care ii gasesc in ultimul timp peste tot in jur, ma lovesc de noutatea gandurilor altora, a experientelor altora, ma vanez pe mine insami si nu reusesc sa ma prind in plasa. Imi amintesc ca vorbeam acum cativa zile cu niste amici despre jocuri ale copilariei si adusese un tip in discutie vorba despre prinselea ,,pe coco". Si chiar asta fac, joc prinselea pe coco cu mine insami: alerg, alerg razand chiar si cand sunt aproape sigura ca mi-am atins maneca, ma trezesc urland : COCO!!! Si iar imi scap! Am in cap un mic haos, o mica furtuna de care ma bucur si de care ma tem, ca de ploile de vara in care as sta in iarba sa ma fac leoarca, dar mi-e teama de trasnete. Uite de-asta imi place mie Ecce Homo si poate ca e scrisa prea frumos pentru ca cineva sa-mi regaseasca sufletul acolo, dar poezia asta imi prezinta poate singurul lucru concret despre mine: ca stiu ca inca nu stiu cine sunt.


Eu sunt o-mperechere de straniu si comun,
De aiurari de clopot
Si framantari de clape
In suflet port tristetea planetelor ce-apun
si-n cantece, caderea tumultului de ape.

Eu sunt o cadentare de bine
Si de rau,
De glasuri razvratite si resemnari tarzii
In gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu
Si-n visuri, majestatea solarei agonii.

Eu sunt o-ncrucisare de harfe
Si trompete
De lenese pavane
Si repezi farandole,
In lacrimi port minciuna
tacutelor regrete
Si in ras, impertinenta
sonorelor mandole.

Eu sunt o armonie de proza
Si de vers,
De crime
De idile
De arta
Si eres-
In craniu port Imensul, stapan pe Univers
Si-n vers, vointa celui din urma ne-nteles!