...Catre-un liman de tihna si-mpacare
Poate-n curand va trebui si eu
Desaga sa imi strang pentru plecare.
O, dragi mesteceni, gingasi si subtiri
Si tu, pamanat, si voi, campii ca marea
In preajma sorocitei adormiri
Eu unul nu-mi pot stapani-ntristarea.
Pe lumea asta am iubit nespus
Tot ce in trupuri sufletul atinge,
Spun: pace voua, salcii ce-n apus
Va oglinditi in apa purpurie...
Atat de multe ganduri am urzit,
Am scris atatea cantece visate
Si pe pamantul trist sunt fericit
C-am respirat si c-am trait de toate
Sunt fericit c-am sarutat femei,
C-am lenevit in iarba parfumata,
Iar fiarelor, ca unor frati de-ai mei
Eu nu le-am zdrobit capul niciodata!
Acolo stiu ca nu fosneste-n zari
Cu gaturi lungi de lebada, secara
De asta n preajma tainicei plecari
Eu ma-nfior si-mi simt adanc povara.
Acolo stiu ca nu vor mai fi fagi
Nici holdele cu aur viu pe nume,
De asta poate-mi sunt asa de dragi
Toti oamenii cu care trec prin lume.
(Serghei Esenin)
Cati pot spune asta, cand ei se grabesc sa traiasca, dar, mai ales, se grabesc sa moara? Inca unul s-a dus...acolo unde fagi nu sunt. Poate doar aburi de benzina.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment