Tineret mandria tarii!

Astazi s-a intamplat ceva inedit! Stiam eu ca fac mereu alegerile corecte (ye right!). As incepe urmatoarea propozitie cu deci pentru ca spovedania de astazi cuprinde numai si numai concluzii, dar voi incepe cu o intrebare retorica: sunt eu (sincer) retardata sau oamenii astia sufera de sindromul Down?

Cica ma duc la un party de roacari, un party care se tine de cativa ani inoace, de fapt de cand a luat viata un bar dragut, pot spune, de pe langa gara. Eu n-am crescut acolo, ca multi dintre colegii si prietenii mei, nu pentru ca ar fi fost gresit populat localul, dar cantitatea de teribilism de pe vremuri era prea mare ca sa-i fac eu fata. Nu pentru atmosfera, caci ea a fost si e ok, ci strict pentru atitudinea oamenilor aflati in ,,acel" stadiu. Nimic legat de muzica, atmosfera, etzetera; bine, nu ca si cum s-ar fi inteles vreodata.

Ei bine, mai trecusem si anii anteriori dar astazi am facut prezenta oficial la party si da, eu m-am simtit foarte bine, caci eu cu o companie placuta, cateva muzici ritmate si niste glume spuse ca lumea ma simt pe deplin satisfacuta, mai ales atunci cand stiu ca nu pot avea pretentii la mai mult. Am dansat, am intalnit multi cunoscuti, socializare în toata regula. Ha! Ce este insa intr-adevar important nu am mentionat inca!

Ne facem aparitia (o parte dintre noi) la ora noua doua puncte si ceva. Raman putin în usa pentru a ma autoservi cu primele impresii si acum urmeaza bullets. Ce gluma, n-as sta sa scriu cu bullets, like d-ohh! Dar bag alineat, sa topaie în ochi la cititor.

Muzica se auzea destul de greu de afara, deci numarul redus de boxe clar nu este destinat organizarii de chefuri, GEN, daca stateai în zona amenajata special pentru dans, nu auzeai decat douascinci la suta din notele muzicale. De pe cd vorbesc, de pe cd-ul cu trackuri din cate am observat, pentru ca, uimitor, tinand cont de potentialul muzical al acestui bar extrEMO de popular, am auzit cam aceleasi 25 de melodii toate cele 2 ore cat a tinut cheful. Acu’ poate n-am dreptate si cheful asta a inceput de la 5 dupa-masa, ca alt motiv ca sa se termine la unspe jumate eu nu pot debita la ora asta ,,tarzie”.

Populatia era numeroasa. Media de varsta, 16 ani, parerea mea. În afara de noi, cei cativa eterni ai acestor petreceri si tipele de la bar, mutrele noi nu-mi inspirau prea multa maturitate. A! Am uitat de niste cheliosi cu muschi care stateau la mesele paralele cu ale noastre. Stiu ca urlau mult si ca le-a placut cum a sunat ,,Ciao Bella” (dupa ce a zis-o unul de la noi), incat au repetat-o de fiecare data cand cineva pleca din separeul în care ne aflam. Restul erau asa, pe cateva categorii: cupluri care se lingeau pe scaune, niste fete cul care clar erau acolo de la 5, s-au gandit ele ca le ia ceva timp sa se imbete desi nu cred ca au depus prea mult efort (sau bani) pentru asta si niste baieti care faceau pogo cu orice ocazie. A, si ca tot zic de cupluri, am observat ca manifesta o atractie irezistibila fata de activitatea denumita ,,statul pe scaun” si parca ma vad pe mine acu vreo 3 ani cand primer amorul meu nu ma lasa sa dansez de gelozie. Nu ca-mi zicea nu, dar…Eh, vremuri apuse, sar’na Doamne! În rest, numai de bine. Au venit la noi 3 baietasi care ne-au rugat serios, cu tot cu indicatii, sa avem grija de ghiozdanele lor. Nicio problema, dar cand le-am cerut o bere, asa, de bun simt, au zis ca n-au nici pentru ei. Pai si ma intreb eu, ce cautau acolo? Nu bei, nu… Nu stiu ce, dar daca ma gandesc eu mai bine creca au zis numa’ asa, ca sa scape. HA! M-am prins ma!

Repet, eu m-am simti bine, am si dansat, lucru imbucurator, caci nu o mai facusem demult, ca p-aici am vazut ca s-a dus moda si uite de-aia vreau eu la capitala dom’le, ca sa ard si eu niste calorii si sa-mi transpir stresu’! Ea se numeste Simona Patruleasa si soc: la ora unspe jumate s-a oprit muzica!!! Dar stai, ca muzica nu e Eminescu, sa ,,se” de una singura, vreau sa spun, ya know, like, au oprit muzica!!! La unspe jumate!!!! Asta ca sa-i dea drumul dupa o alta jumatate de ora în surdina, ca pentru o cina romantica, desi parca se auzea din difuzorul telefonului cu ecran alb-negru al lu’ tovarasu cu care faceam misto la momentul respectiv. Ca tot e acum la televizor (da, am teveu’ deschis uau), ,,this is the wooorld that we live iiiin”!

Am mai stat noi la o barfa pana pe la 12 si ceva, cand lumea decide ca e deja tarziu, la naiba si tre’ sa se culce, ma! Unul dintre prezenti face o invitatie pe la casa lui (afterparty ii zice) lipsita de parinti si soc! Toata lumea pleaca acasa!!! Si nu, nu la casa aluia! Neprevazutul se afla la orice pas… Si iata-ma, la doispe jumate, introducand cu teama si regret în suflet cheia în usa apartamentului meu, în care soc! Toata lumea dormea deja. Mama, pe care am prins-o vizitand toaleta, nici nu m-a mai intrebat nimic, a tras singura concluzia: nu v-a placut, nu? Si apoi ne-am asezat la o piersica si o mica discutie despre cat de cuminti sunt copiii din ziua de azi. Of of, mai mai! Preferam parca sa aud un refren în genul ,,alcoolul este viata si viata e alcoolul”, în schimb, inainte de parasirea incintei celui mai tare chef la care am fost în vara asta, am incins o hora afara, cu chiote si fluieraturi, rasunand în noaptea neagra ,,Trandafir de la Moldova” si ,,Ma dusei sa trec la Olt”. Maaaaa!

Analizand inca o data cele intamplate în aceasta seara deosebita, realizez ca nu pot trage, de fapt, decat o singura concluzie: ca, dupa ce ca sunt desteapta si frumoasa, sunt si devreme-acasa!